35,642 matches
-
Marea Britanie, unde s-a întâlnit cu Paul Dirac. Ulterior a vizitat și Dublinul, capitala Irlandei, unde a devenit membru al Institutului de studii avansate din Dublin. În Irlanda a progresat rapid, sub tutela lui Walter Heitler, directorul institutului de fizică teoretică de la Academia Sinica (Academia Chineză). Cât se poate de repede ea a calculat secțiunile eficace de producție ale mezonilor, folosind teoria lui Heitler de absorbție a radiației, publicând 3 articole. Obținând doctoratul la Universitatea din Paris în anul 1947, ea
Cécile DeWitt-Morette () [Corola-website/Science/329923_a_331252]
-
De asemenea, ea renunțase la invitația parvenită de la o companie mică (pe atunci): International Business Machines. La câțiva ani după aceasta, a hotărât să facă un lucru major pentru fizica franceză: să organizeze o școală de vară în domeniul fizicii teoretice, cu participarea celor mai de vază fizicieni ai timpului în calitate de lectori. Cu ajutorul unui prieten a rezervat un loc în apropiere de Les Houches, un sat din departamentul Haute-Savoie, în apropiere de vârful Mont Blanc. Însă dificultatea principală erau banii. După
Cécile DeWitt-Morette () [Corola-website/Science/329923_a_331252]
-
Însă dificultatea principală erau banii. După multe încercări pe la ministerele din Paris, a reușit să obțină încrederea unui demnitar pe nume Pierre Donzellot de la Ministerul educației, ceea ce a făcut posibilă demararea școlii. Prima sesiune a școlii de vară de fizică teoretică a avut loc în anul 1951 în condiții primitive (lectorii școlii își spălau singuri rufele cu apă rece) și în condițiile primei gravidități a doamnei Directoare. Nu a fost greu să fie invitați Wolfgang Pauli, Leon Rosenfeld, Res Jost și
Cécile DeWitt-Morette () [Corola-website/Science/329923_a_331252]
-
Universitatea din Texas a publicat 47 de articole și 2 cărți de importanță majoră. În anul 1972 (la vârsta de 49 de ani) a hotărât să se consacre definitiv cercetării, părăsind postul de director al școlii de vară de Fizică teoretică de la Les Houches, după 22 de ani de serviciu în slujba Franței și lumii întregi. Ea a rămas doar în comitetul de conducere. Averea, pe care a lăsat-o succesorilor, consta dintr-un restaurant și bucătărie, 6 dormitoare moderne, care
Cécile DeWitt-Morette () [Corola-website/Science/329923_a_331252]
-
dintr-un restaurant și bucătărie, 6 dormitoare moderne, care pot să adăpostească 75 de studenți și lectori, o clădire administrativă, o sală de conferințe, situate pe un teren alpin de 10 ha. Impactul școlii de la Les Houches asupra desvoltării fizicii teoretice în lume în general și în Franța în special este inestimabil. În anul 1981 guvernul Franței i-a decernat dnei Cécile DeWitt-Morette Ordinul Național al Meritului Științific, iar în anul 1999 Ordinul Legiunii de Onoare. În anul 1992 i-a
Cécile DeWitt-Morette () [Corola-website/Science/329923_a_331252]
-
a apei - din punctul de vedere al aplicațiilor tehnice. Din aceasta definiție rezultă dublul caracter al studiilor și cercetărilor care se efectuează în domeniul hidraulicii: caracterul fundamental, în sensul că primul obiectiv îl constituie stabilirea legilor de bază, a modelelor teoretice și a relațiilor de calcul privind mișcarea și repausul fluidelor și caracterul aplicativ, în sensul că al doilea obiectiv, cel final, îl constituie aplicarea acestor legi, modele și relații de calcul la rezolvarea problemelor inginerești. Având în vedere acest ultim
Hidraulică () [Corola-website/Science/328009_a_329338]
-
problemelor inginerești. Având în vedere acest ultim obiectiv, hidraulica este o disciplină tehnică, în sensul că problemele privind repausul și mișcarea fluidelor, precum și acțiunea fluidelor asupra corpurilor, sunt rezolvate de pe poziții tehnice, în limitele unor aproximații acceptate în tehnică. Suportul teoretic al hidraulicii este dat de mecanica fluidelor. Principalele aplicații ale hidraulicii se referă la curgerea în conducte, curgerea prin orificii (de exemplu la diafragme și ajutaje), curgerea peste deversoare și baraje și curgerea lichidelor în jurul profilelor hidrodinamice. Tot de hidraulică
Hidraulică () [Corola-website/Science/328009_a_329338]
-
amenajarea cursurilor de apă etc.). Prin extinderea treptată a preocupărilor hidraulicii la studiul întregului domeniu al lichidelor și gazelor, a apărut necesară folosirea unei noi denumiri: mecanica fluidelor. În prezent, sintagma "mecanica fluidelor" este folosită pentru partea cu caracter pronunțat teoretic a disciplinei menționate, iar termenul "hidraulică" desemnează partea preponderent aplicativă a acesteia, care utilizează metode experimentale și formule empirice, alături de metodele teoretice. Denumirea hidraulicii provine din cuvintele grecești ὕδωρ ("hydor" sau "hidro" - în românește „apă”) și αὐλός ("aulos" - „țeavă” sau
Hidraulică () [Corola-website/Science/328009_a_329338]
-
folosirea unei noi denumiri: mecanica fluidelor. În prezent, sintagma "mecanica fluidelor" este folosită pentru partea cu caracter pronunțat teoretic a disciplinei menționate, iar termenul "hidraulică" desemnează partea preponderent aplicativă a acesteia, care utilizează metode experimentale și formule empirice, alături de metodele teoretice. Denumirea hidraulicii provine din cuvintele grecești ὕδωρ ("hydor" sau "hidro" - în românește „apă”) și αὐλός ("aulos" - „țeavă” sau „conductă”), reflectând astfel importanța pe care o aveau în antichitate problemele transportului apei pe conducte. Primul nume legat de domeniul hidraulicii datează
Hidraulică () [Corola-website/Science/328009_a_329338]
-
remarcabilă prin modul de a pune și a rezolva unele probleme de hidraulică. Leonardo da Vinci a făcut primele încercări experimentale și a lăsat câteva schițe corect întocmite privind curgerea apei în jurul corpurilor solide. Dezvoltarea hidraulicii pe bază de cunoștințe teoretice și experimentale a avut loc începând din secolul al XVII-lea, când ideile lui Arhimede au fost reluate și duse mai departe de o pleiadă de oameni de știință. Astfel, Simon Stevin (1548-1620], matematician și fizician flamand, a avut contribuții
Hidraulică () [Corola-website/Science/328009_a_329338]
-
în domeniul analizei matematice, dar și matematicile s-au dezvoltat prin lărgirea domeniului de probleme abordate cu cele specifice hidraulicii. Din acel secol, hidraulica s-a dezvoltat ca disciplină științifică de sine stătătoare, cu cele două ramuri ale sale - hidraulica teoretică și hidraulica aplicată (tehnică) - datorită îndeosebi contribuției hotărâtoare a unor matematicieni ca Euler, Daniel Bernoulli, D'Alembert, Lagrange, și alții. Astfel, Leonhard Euler (1707-1783) a stabilit ecuațiile fundamentale ale staticii și dinamicii fluidelor perfecte, a demonstrat ecuația de continuitate a
Hidraulică () [Corola-website/Science/328009_a_329338]
-
aflat în mișcare de translație într-un fluid perfect ("Paradoxul lui D'Alembert") În secolul al XIX-lea hidraulica a cunoscut noi etape de dezvoltare. Astfel, în 1845 Stokes a scos în evidență discrepanța dintre relațiile de calcul stabilite pe cale teoretică și datele experimentale referitoare la mișcarea unei sfere într-un lichid la viteze mari. Stokes a avut o contribuție importantă și la stabilirea ecuațiilor generale care descriu mișcarea fluidelor vâscoase - "Ecuațiile Navier-Stokes", numite astfel după Claude-Louis Navier și George Gabriel
Hidraulică () [Corola-website/Science/328009_a_329338]
-
în albii deschise, ecuații care abia în zilele noastre au putut fi rezolvate în plenitudinea lor, folosind metodele analizei numerice și calculatoarele electronice. În 1883 Osborne Reynolds, prin experiențele sale devenite clasice, a explicat discordanța dintre datele experimentale și cele teoretice stabilite la acea dată punând în evidență existența a două regimuri de mișcare a fluidelor: "laminar" și "turbulent". Studiile sale experimentale au contribuit decisiv la clarificarea problemelor legate de viscozitatea fluidelor și de curgerea în regim turbulent. Tot în secolul
Hidraulică () [Corola-website/Science/328009_a_329338]
-
hidraulică dotate cu instalații și aparatură modernă, s-au creat școli cu tradiție de către mari oameni de știință din domeniul mecanicii fluidelor. Este dificil de a enumera lista marilor hidraulicieni ai secolului XX care au contribuit substanțial la dezvoltarea hidraulicii teoretice și experimentale. Dintre toți, trebuie însă remarcat germanul Ludwig Prandtl (de la Universitatea din Gottingen) care poate fi considerat „un Newton al mecanicii contemporane a fluidelor”; printre altele, el a stabilit și dezvoltat "teoria stratului limită" și a elaborat teoria semiempirică
Hidraulică () [Corola-website/Science/328009_a_329338]
-
hidraulicieni ai secolului XX. În timp, hidraulica s-a dezvoltat diferențiindu-se două ramuri: Diferențierea celor două ramuri ale hidraulicii se datorează, pe de o parte, schematizării uneori excesive a mișcării reale a fluidelor, pentru a se obține astfel soluții teoretice, însă cu aplicabilitate practică limitată, pe de altă parte, expresiei foarte complicate a acestor soluții, cu dificultăți la utilizarea lor la rezolvarea problemelor inginerești. Totodată trebuie remarcat și faptul că pentru multe probleme practice singurele soluții care s-au putut
Hidraulică () [Corola-website/Science/328009_a_329338]
-
singurele soluții care s-au putut găsi se datorează studiului experimental. În prezent, cunoștințele mai profunde și mai largi în domeniul hidraulicii și mai ales apariția și dezvoltarea calculatoarelor electronice au creat condițiile dispariției diferențelor dintre cele două denumiri, hidraulica teoretică și hidraulica aplicată. Se poate astfel renunța la unele ipoteze simplificatoare ale calculului și se pot crea modele noi de calcul - hidraulica poate astfel profita din plin de metodele de modelare numerică dezvoltate de MFN (mecanica fluidelor computerizată). În mod
Hidraulică () [Corola-website/Science/328009_a_329338]
-
(n. 2 februarie 1865 în Ludźmierz, m. 18 ianuarie 1940 în Varșovia) a fost un poet, romancier polon și reprezentant al curentului modernist Tânăra Polonie ("Młoda Polska"). A absolvit Liceul Teoretic Bartłomiej Nowodworski din Cracovia, ce avea numele de Gimnaziul Sfintei Ana în acea vreme. Între anii 1884-1886 a studiat filosofie la Universitatea Jagiellonă din Cracovia. A debutat în 1886 cu poemul în proză "Illa". Se presupune totuși că a debutat
Kazimierz Przerwa-Tetmajer () [Corola-website/Science/328114_a_329443]
-
Bodnărescu, un alt junimist, să accepte funcția de director al școlii, funcție pe care acesta a păstrat-o până la moartea sa, în anul 1902. După 1906 administrarea școlii a trecut în sarcina Casei Școalelor. Începând cu anul 1936, pe lângă profilul teoretic al liceului, s-a creat și un profil agricol, iar din 1948 până în 1966 liceul a fost transformat în "Școala medie tehnică agricolă Pomârla". Ulterior, aici au funcționat succesiv o școală profesională agricolă, o școală agricolă de maiștri și o
Anastasie Bașotă () [Corola-website/Science/328159_a_329488]
-
fost transformat în "Școala medie tehnică agricolă Pomârla". Ulterior, aici au funcționat succesiv o școală profesională agricolă, o școală agricolă de maiștri și o casă de copii școlari. Începând cu anul 1998 liceul a fost reînființat sub numele de Liceul teoretic „Anastasie Bașotă”. Casa ridicată de Anastasie Bașotă în Iași, în 1838, a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2004, având codul de clasificare IS-II-m-B-04023. Un bust al filantropului Anastasie Bașotă este amplasat în fața Liceului „Anastasie
Anastasie Bașotă () [Corola-website/Science/328159_a_329488]
-
astfel de nave spațiale în viitorul apropiat, mai ales cele cu echipaj uman. NASA, ESA și alte agenții spațiale au fost implicate în cercetări privind aceste zboruri timp de mai mulți ani și au ajuns la o serie de abordări teoretice. Necesarul de energie pare a face nepractică călătoria interstelară pentru navele de o singură generație , fiind mai sigur de realizat călătoria cu echipaj în stare de animare suspendată în nave puternic ecranate împotriva pericolelor din mediul interstelar. Principala provocare cu
Călătorie interstelară () [Corola-website/Science/328218_a_329547]
-
de tone, cu motoare de propulsie pe bază de impuls nuclear, capabilă să atingă 7% din viteza luminii. Problema acestei metode este faptul ca folosește explozii nucleare la propulsie și, prin urmare, include riscuri mari de radiații. O altă metodă teoretică a fost cea propusă în 1960 de către Robert W. Bussard, numită colectorul sau statoreactoul Bussard, în care un fel de cupă uriașă ar capta și comprima hidrogenul interstelar care ar fi folosit într-o reacție de fuziune nucleară și apoi
Călătorie interstelară () [Corola-website/Science/328218_a_329547]
-
software care să recreeze modelul neurologic al unei persoane. Acest lucru presupune că receptorul și/sau dispozitivul de reconstrucție a fost trimis anterior prin mijloace mai convenționale. Oamenii de știință și autori de științifico-fantastic și-au imaginat mai multe metode teoretice de a depăși viteza luminii. Din păcate, chiar și cea mai plauzibilă dintre aceste teorii rămâne în prezent extrem de speculativă. Conform teoriei relativității generale, spațiu-timpul este curbat. În domeniul științifico-fantastic se poate imagina utilizarea unei "scurtături" între două puncte. Următoarea
Călătorie interstelară () [Corola-website/Science/328218_a_329547]
-
a fost adoptat de armata, devenit „copil de trupă”. Talentul său a devenit repede evident și, la vârsta de 10 ani, a fost trecut la fanfara militară a Regimentului de Vânători de Munte Brașov (1919), unde capată o solidă pregătire teoretica muzicală (teorie, solfegii, armonie orchestrală) și unde începe să cânte la clarinet, instrument de care nu s-a mai despărțit toată viața. În anul 1931 a fost încorporat și a fost repartizat la fanfara militară a Regimentului de Gardă cu
Traian Lăscuț-Făgărășanu () [Corola-website/Science/328248_a_329577]
-
în 2001, cu lucrarea "Miorița. O hermeneutică ontologică". A început să lucreze ca profesoară de limba română și franceză la Liceul agricol Poarta Albă (1967-1974), apoi, prin concurs, ca profesoară la Liceul de Construcții nr. 18 (devenit după 1989 Liceul Teoretic „Decebal”) din București (1974-2001) și la Liceul „Gheorghe Lazăr” (1988-1989) din București. După Revoluția Română din 1989 a lucrat ca redactor și apoi administrator unic la "Editura Pontica", din Constanța (1992-2012). A lucrat și ca redactor la revista „Paradigma”, din
Ștefania Mincu () [Corola-website/Science/328246_a_329575]
-
5. E.Cazimirovici- CALIBRAREA CILINDRILOR DE LAMINARE, Buc. 1995, 140 pag. 6. E.Cazimirovici, M.V.Suciu, L.Angelescu, V.Suciu - TEHNOLOGII NECONVENȚIONALE DE LAMINARE, București, 1998, 209 pag. C - 7 Manuale universitare apărute la alte edituri 1. E.Cazimirovici - BAZELE TEORETICE ALE DEFORMĂRII PLASTICE, ISBN 973-9493-00-9, Editura BREN, București 1999, 267 pag. 2. D.Răducanu, E.Cazimirovici, ș.a. - PRINCIPII TEORETICE, TIPURI DE TESTE ȘI APLICAȚII PRACTICE ÎN MECANICĂ RUPERII,ISBN 973-9475-50-7 Editură PRINTECH, Buc. 1999, 83 pag. 3. E.Cazimirovici - MEMORATOR
Eugen Cazimirovici () [Corola-website/Science/328335_a_329664]