3,572 matches
-
ayurvedice, în număr de opt și cuprinse sub titlul Carakasamhita, sunt scrise în proză și versuri cam prin sec.I după Christos, inserează grupat date de medicină complexă; anatomie, fiziologie, patogenie embriologie, diagnostic, terapie etc. Medicina ayurvedică este creația preoților, înțelepților și vindecătorilor. O altă colecție, Sucrutasamitha cuprinde experiența chirurgicală și medicală de-a lungul timpului. Farmacopeea indiană este relatată în textul Bower (sec.IV î.Chr.), descoperit în Kashgar — Asia Centrală. Dacă medicina ayurvedică e mai medicală prin finalitatea sa, practicile
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
vedic prana = suflu este esențial în concepția yoga, în sistemul biomedical, psiho- somatic yoga. El este controlat de sakti, principiul energetic divin, luminator Complexă prin conectarea ei la realitatea spirituală și organică, medicina indiană antică, ghidată și luminată și de înțeleptul vindecător legendar Atri, a cărui inițiere aparține lui Brahma, zeul suprem, mai are încă tainele ei. De la Atri, medicina progresează prin Artaja, care a profesat la Taxila și care a lăsat numeroșilor elevi opera Atharwa-Samhitâ, întregită de Agmivesa. Acest curs
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
vitalizante, pe lângă masaj, mișcare, gimnastică, aer, controlul respirației și al pulsului, foloseau și afrodisiace, dintre care Jinseng (rădăcina vieții), produs botanic ce se află și azi în farmacii. întemeietorul medicinei e considerat împăratul Galben, autorul Tratatului dialogat. Medicii erau asimilați înțelepților. începând cu anul 624 d.Chr. Ordinul Marilor Medici a inițiat și dezvoltat învățământul medical specializat, pulsologia păstrându-și locul ei ca și acupunctura și ignipunctura. Chirurgiei i s-a acordat mai multă atenție. Începând cu secolul V î.Chr
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
gineceu și nu aveau o viață publică, de aceea participarea la ceremoniale religioase, la ritualuri, la alte evenimente ale cetății și în mediul privat era o adevărată extravaganță. Talentul ei a fost apreciat. Legislatorul Solon, considerat unul dintre cei șapte înțelepți greci, dorea s-o cunoască pentru că-i admira talentul poetic. Filosoful Platon a numit-o a zecea muză. Ovidiu, poetul volumelor: Triste, Faste, Ars amandi, i-a evocat, de asemenea, talentul, plasând-o în galeria "marilor îndrăgostite". Catul și Horațiu
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
ei și tatăl soțului ei, Xuang Zong (712-756), iubitor de artă și poet, supranumit Sfântul Patron al Artelor datorită performanțelor culturale din vremea sa, a înființat: Academia de Artă Hanlin, Grădina cu pere de aur, o nouă bibliotecă imperială, Biblioteca Înțelepților, o Școală de Studii Literare a Palatului, Templul budist de la Dun Huang. În capitala de atunci a Chinei, Xian, s-au remarcat marii poeți: Li Tai Pe, Du Fu, Wan Wei, Li Po ș.a. Acest Mecenas al Chinei, tatăl a
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
un oaspete venit în taină. Primești un bărbat peste noapte și el sforăie. Poftim!... Lucruri de rușine: S-a îmbătat ibovnicul și uite cum îți spune întruna același lucru. În fața unui om învățat, un necioplit pomenește în gura mare numele înțelepților... În textul jurnalului sunt intercalate încercări și realizări poetice de genul celor cu formă fixă, tanka. Poeziile ei sunt incluse în diferite antologii: Gheața pe apă E subțire ca spuma Și prima rază de soare O va topi. * Din mila
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
aici punctul de vedere platonician, invocând faptul că cititorul sau spectatorul n-ar simți nicio plăcere în fața unui erou care ar fi un model perfect de virtute: "Poeții, spune Platon, nu se complac nicicum în descrierea liniștii interioare a unui înțelept, care păstrează în permanență o egalitate de spirit ferită de dureri și plăceri. Ei nu se folosesc de talentul producerii ficțiunii pentru a ne descrie situația unui om care suportă plin de încredere pierderea fiului unic. Ei nu introduc în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
el procedează deseori astfel, în Cavalerul de Olmedo (1625-1630) în special, în care intermediile comice apar brusc în sânul pateticului. "Să fie ales subiectul, făr' să ne facem griji (iertați-ne, precepte) dacă tratează despre regi, chiar dacă pot pricepe că înțeleptul Filip, Rege al Spaniei, al nostru Sire, se supăra pe scenă când un rege-apărea, fie că în asta vedea o jignire adusă artei, fie că nu accepta ca autoritatea regală să figureze printre plebea trivială. Asta înseamnă revenirea la comedia
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
la un fel de "dramă filosofică", pe care nu a scris-o niciodată, dar despre care argumentează în capitolul patru al Discursului despre Poezia dramatică? Ar fi tratat acolo despre moartea lui Socrate pentru a oferi tuturor ca model figura înțeleptului și a "prezenta direct morala și cu succes". Perspicace în obiectivele sale, el prevede derivele pe care le poate cauza o asemenea concepție despre teatru, pe care totuși îl apără cel dintâi cu ardoare. În Discursul despre Poezia dramatică, el
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
după părerea lui, nu are cum să placă publicului. "Să se pună, numai ca să vedem, pe scena franceză, un om drept și virtuos, dar simplu și necioplit, fără galanterie, și care să nu spună fraze meșteșugite; să fie pus un înțelept fără prejudecăți, care, primind un afront de la un spadasin, refuză să meargă să se lase ucis de ofensator, și să se epuizeze întreaga artă a teatrului pentru a face interesante aceste personaje ca pe Cid pentru poporul francez: mă îndoiesc
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
forța, efectele tuturor pasiunilor umane: mă aprovizionează cu evenimente curioase: mă informează cu privire la moravurile curente: mă instruiește asupra viciilor și defectelor cele mai obișnuite ale secolului nostru și ale Națiunii noastre care ar merita dezaprobarea și bătaia de joc a Înțelepților; și, în același timp, îmi arată în câte o persoană virtuoasă, mijloacele prin care Virtutea rezistă acestor corupții, ceea ce face că eu culeg din această carte, recurgând mereu sau meditând la ea, în orice circumstanță sau în orice acțiune m-
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
arheologi (Leroi-Gourhan, 1988, p. 894) sau cel puțin de cei care nu refuză să se ocupe de religie ascunzându-se În spatele pretinsei sale invizibilități și incognoscibilități a atestării preistorice („un argument tabu dezaprobat de cei Îndrăzneți și evitat de cei Înțelepți”, după cum spune Orme, 1981). Astăzi Însă e nevoie de o poziție mai Îndrăzneață. În acest scop, metoda care poate fi propusă este identificarea religiei prin intermediul ritualului, adică a expresiilor riturilor, și prin analiza contextului vestigilor arheologice rituale și cultuale. Mărturia
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și preoții lor și nu este o Întâmplare faptul că unul dintre centrele de cult este tocmai portul fluvial Memphis, baza expedițiilor militare: dar tocmai pentru că sunt străini, aceștia sunt, cu siguranță, mai puțin legați de structurile rituale obișnuite. Un Înțelept din epocă, Ani, autor al unei culegeri de maxime, arată care ar trebui să fie tonul raporturilor dintre om și zeu3: șZeiiț știu dacă o persoană este flămândă sau sătulă În casa sa, chiar dacă este ascunsă de pereți. Nu te
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o epocă mai veche, dar care trebuie să fie puși, În mod firesc, din nou În evidență. Sunt personaje străvechi, cunoscute pentru Înțelepciunea sau viața lor și care au fost făcute zei: Imhotep, arhitectul lui Djeser, care devine patronul scribilor, Înțeleptul Amenofis, fiul lui Hapi, omul de Încredere al lui Amenofis al III-lea care i-a permis să-și ridice un templu funerar printre cele regale, și alții 3. Acestor zei, care nu au o tradiție teologică sau liturgică puternică
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Pentru care toate ființele dansează/Implorând, se adună În fața lui/Pentru ca el să le cerceteze inimile/ Mlădițele vin la el pentru a deveni frumoase/ Iar crinii se bucură de el. Nu trebuie să ne mire nici faptul că până și Înțelepții În Îndrumările lor au despre divinitate o concepție diferită de cea a bătrânului Ani, care era Încă atât de precaut și atent la tradiție. Amenemope, un Înțelept din acea perioadă, spune 2: Zeul se găsește În perfecțiunea sa, În vreme ce omul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
bucură de el. Nu trebuie să ne mire nici faptul că până și Înțelepții În Îndrumările lor au despre divinitate o concepție diferită de cea a bătrânului Ani, care era Încă atât de precaut și atent la tradiție. Amenemope, un Înțelept din acea perioadă, spune 2: Zeul se găsește În perfecțiunea sa, În vreme ce omul În lipsurile sale... Nu spune „Eu sunt fără păcat”, și nu Încerca să-l ajungi șpe zeuț. Păcatul Îi aparține zeului, acesta este pecetluit cu degetul său
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
distrugerea radicală a omului pe care el l-a proiectat și creat. De asemenea, lucrarea Înțeleaptă de a construi sau repune la locul lor statuile divine este ușor de atribuit tot acestui zeu, ajutat, eventual, de Cei Șaptexe "Cei Șapte" Înțelepți apkall¿. Principalul centru de cult al lui Enkixe "Enki"/Ea era cetatea sud-mesopotamiană Eridu, aproape de Golful Persic. Zeul era venerat și la Dilmun (insula Bahrein), În Golful Persic. Lui Enkixe "Enki"/Ea i se atribuie mai multe soții de-a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
expresie iconografică vie pe teracotele babiloniene antice, care Îl reprezintă Într-un mod cu adevărat Îngrozitor. În dubla categorie de monștri mai pot fi incluse și alte ființe diverse din literatura și arta mesopotamiană, printre care Cei Șaptexe "Cei Șapte" Înțelepți apkall (cf. subcapitolul 4.5c), precum și unele ființe mixte („Mischwesen”): omul-scorpion, omul-pește („Oannesxe "Oannes"”), capra-pește, mușhușșu, menționat mai sus ca simbol al lui Mardukxe "Marduk", taurul-om etc. d) Eroii Despre eroii mesopotamieni vorbesc atât izvoarele epigrafice, cât și reprezentările
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cu zile multe”. Acest nume sumerian Îi supraviețuiește lui Xisouthrosxe "Xisouthros" din Babyloniakà lui Berossos. În mitul Atra¿asșsxe "Atrah~asșs" există și acest nume care apare adesea ca Atram¿sșs și Înseamnă „Marele Înțelept” sau „Celxe "Cel" mai mare Înțelept”. Acest nume reapare ca Atram¿sșsum din povestirea potopului de pe o tăbliță cuneiformă, rău conservată, găsită la Ras-Șamra/Ugarit. În poemul Ghilgameșxe "Ghilgameș", numele eroului potopului este Utnapiștimxe "Utnapiștim" sau Utanapiștimxe "Utanapiștim", iar semnificația sa se pare că este „Cel
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lui Berossos. Este un moment potrivit să amintim că Mitul lui Oannesxe "Oannes", care, deși este târziu, ne prezintă un mit antic important. Oannesxe "Oannes" nu este nimeni altul decât Adapaxe "Adapa" (cf. subcapitolul 3.5b), unul dintre cei Șapte Înțelepți apakall¿, a cărui formă exterioară era cea de om-pește (om În partea superioară a trupului și pește, În cea inferioară). Textul afirmă că, la Început, oamenii, foarte numeroși, locuiau În Babilon asemenea animalelor. Dar În primul an de domnie al
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fusese pontifex maximus (Gellius, 1, 13, 10; Valerius Maximus, 8, 7, 6). Q. Cecilius Metellus Își slăvește tatăl (mort În 221 Î.Hr.) În discursul funebru fiindcă izbutise să realizeze cele mai mari și mai bune zece lucruri pe care Înțelepții doar le căutaseră Întreaga viață: „voise să fie un războinic deosebit, cel mai bun orator, conducătorul cel mai puternic, să ducă la bun sfârșit sub cârmuirea lui cele mai mari lucruri, să Îndeplinească oficiul cel mai Înalt, să aibă o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și poate facilita pentru noile pături sociale legătura cu cultele tradiționale, În măsura În care raționalizează, critică miturile, practică alegoreza, spiritualizează termenii de cult și conduce la o interiorizare etică 2. Autorii romani, tragicii, Începând cu Ennius, satiricii, de la Lucilius la Persius, și „Înțelepții” au transmis fără Îndoială argumentele iluminismului grec. Așa cum făcuse deja Înainte Xenofan, ei critică imaginile antropomorfe ale divinității și pluralitatea zeilor. Zeii care au percepție și sunt supuși emoțiilor, care se mișcă sau care sunt sau nu fericiți și virtuoși
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cu expresiile limbajului misteric, ca, de pildă, sacramentum philosophiae, poate colora speculațiile filozofice despre adevăr, iluminare, inspirație sau virtute, desăvârșire, scop ultim sau noroc și mântuire, moarte și suflet. În unele cazuri, filozofia devine forma „Întregii vieți” (tota vita), iar Înțeleptul devine aproape o figură sacră: omul desăvârșit (Cancik și Cancik-Lindemaier, 1991). Filozoful este considerat un medic al sufletelor, un mângâietor, un eliberator, un mistagog (Seneca, Ad Marciam, 4, 2; 6, 1; Cicero, De divinatione, 2, 3). În chestiunile care privesc
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
4, 2; 6, 1; Cicero, De divinatione, 2, 3). În chestiunile care privesc practica religioasă, el realizează un fel de conciliere pătrunzătoare sau un nicodemism ponderat: numai În exterior se acordă cu poporul, În timp ce „În interior este cu totul diferit”; Înțeleptul e un practicant al religiei, așa cum o cer perceptele religioase, dar „nu ca și cum acest lucru ar fi pe placul zeilor” (Seneca, Epistulae, 5, 2; De superstitione, fr. 38, În Augustin, De civitate Dei, 6, 10). 3. Și pentru Roma, raportul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lui filozofică este morală, subtilă și intensă: a trăi În prezent, a trăi pentru noi Înșine; Zeul e bun și nu poate să vrea răul; pe Zeuxe "Zeu" Îl venerează cel care Îl cunoaște; În „religia sa lăuntrică” (animi religio), Înțeleptul nu se Îndreaptă către o mulțime de zeități, așa cum „simulează”, În schimb, prin gesturile sale rituale 2. M. Tullius Cicero, consul În 63 Î.Hr. și augur (din 53 Î.Hr.), reprezintă scepticismul Akkademiei, dar se conformează unei morale și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]