KorAP: Find »[drukola/base=întuneca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...141 142 143 ...186 >

4,649 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394

lins mâna, unghiile roase, fericit ca și cum ar fi primit un premiu. Crevalcore, șopti ea, în timp ce își freca fruntea mare de cea a câinelui care-și dăduse seama de prezența mea, dar părea că mă privește fără nici un interes, cu ochii întunecați de o ceață ciudată. Luă tava și cănițele murdare. E orb, zise coborând vocea, de parcă ar fi vrut să nu fie auzită de animal. — Ați putea să-mi dați un pahar cu apă? — Vă simțiți rău? — Nu, mi-e cald

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
nu crea panică. Vă rog să ne urmați. Dar, Angela, nimeni nu m-a atins. Cu degetul pe butonul roșu așteptam să se deschidă liftul. Ei mai erau încă acolo, nemișcați, nu î-i priveam, dar îi vedeam, trei figuri întunecate în partea laterală a ochiului. Intram în lift și nu mai eram eu. Cu cămașa lipită de spate, am zâmbit, ca un animal hăituit, unei femei cu un copil care urcau împreună cu mine: „Vă rog“. Eu n-am făcut nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
zonele de lumină părea să se grăbească, pentru încetini apoi atunci când intra în lungile umbre ale coloanelor unde devenea aproape neagră. Mă temusem că n-am s-o recunosc, dar am recunoscut-o imediat cum am văzut-o. Îndepărtată, minusculă, întunecată de umbră. Cu capul de sperietoare și picioarele subțiri și strâmbe. Îi recunoșteam mersul acela nesigur poate din cauza unui defect la șold. Se îndrepta fără să știe către mine, asemeni unui câine vagabond care umblă în diagonală. Două plase mari

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
migrase a intrat în curte și acum se învârtea speriată, jos, printre plantele din grădina blocului, căutând o cale de ieșire. Mă uitam la ea în timp ce se oprea să se odihnească, aproape luptând cu greutatea aerului foarte cald, care se întunecase brusc. În scurtă vreme va începe să plouă. Am rămas afară așteptând răcoarea care poate se apropia. Scaunul, deși tapițat, nu era deloc confortabil. Un fâlfâit negru de aripi îmi trecu pe deasupra capului, pasărea reușise în sfârșit să-și ia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
ea geamantanul prea mare, simte că bărbatul acela o judecă. Privește capul aplecat în spatele tejghelei și poate că și regretă că a venit. Traversează holul cu o expresie impertinentă, aproape ostilă. Trăsăturile ei par mai grosolane, pentru că sufletul îi este întunecat. Se apără. Urcăm împreună în lift. Suntem singuri și totuși nu o ating. Mi-e milă de ea, înaintează pe coridor cu tocurile ei strâmbe și mi-e milă de ea. Camerele sunt la același etaj. Nu se vede nimeni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
vrej uscat, până când, amețit, cade fără zgomot pe pământ. După cină, părinții Elsei au plecat și eu am pornit-o imediat după ei. Elsa mă rugase să-i însoțesc până la primele lumini ale orașului. Socrul meu conducea încet pe străzile întunecate pe care nu le cunoștea prea bine. Observam prin parbriz cele două capete nemișcate, mute. La ce se gândeau? Poate la moarte, nu-i greu să te gândești la moarte duminică seara. Sau la viață, la ceva de cumpărat, de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
s-a repezit afară șchiopătând. Am urmat-o, se sprijinise de zid cu capul aplecat. — Ce ai? Își ținea șervețelele între coapse. — Nu mă simt bine, du-mă acasă..., șopti. Era puțină lumină, dar acum vedeam că șervețelele albe deveniseră întunecate în mâinile sale. — Pierzi sânge... — Du-mă acasă, te rog. Dar între timp leșinase. Am luat-o în brațe, m-am dus la mașină și am așezat-o pe banchetă. Aș fi riscat să o duc la spitalul meu. Șofam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
decât am crezut, poate încearcă doar să-și facă curaj. Nu vrei să mănânci ceva? — Nu. Clinica privată în care lucrează Manlio se află într-o vilă de la începutul secolului, înconjurată de copaci înalți. Parcurgem aleea ce urcă printre trunchiurile întunecate până la peronul pe care se află și alte mașini. Italia privește construcția cu tencuială roșiatică. — Pare un copac. Știe ce trebuie să facă, i-am explicat tot, se va duce la recepție și își va spune numele, o așteaptă, au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
mai întunecate. Vroiam să spun ceva, dar tac, prins de amintiri. Stăm sus pe o treaptă de marmură, cu spatele sprijinit de gard. Din această poziție, împreună cu prietenii mei am văzut multe dimineți, dar nici un apus. Și în timp ce totul se întunecă, simt că viața este dulce, chiar dacă trece. Important este să rămână o școală și un gard de care să-ți poți sprijini spatele. Un loc care ne-a văzut copii și care să ne regăsească adulți, într-o zi de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
cameră e o căldură exagerată. Mă plimb prin frigul nocturn, fără să mă îndepărtez. Intru în self-service-ul clinicii, lângă bărbați ca mine, deveniți tați de câteva ore. Sărmani imbecili cu jachete impermeabile, cearcăne și o tavă în mână. Locul este întunecat ca pavimentul de granit negru, întunecat ca tavanele joase, ca plafonierele cu lumină gălbuie și satinată. Tați în sala de mese, asemeni copiilor la grădiniță. Iar mâncarea e, clar, o porcărie. Dar e minunat așa, în spatele clinicii, ca într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
mai tare căldura. După puțin timp, eu transpiram și Italia nu încetase să tremure. Poate e mai bine să ne oprim să dormim undeva. — Nu. — Cel puțin să mâncăm. Nu mi-e foame. Privea hotărât în fața ei strada care se întunecase și farurile mașinilor care ne depășeau. Părăsisem autostrada și mergeam pe o stradă provincială liniștită. Italia îmi arătase ieșirea și acum mă ghida, nesigură, îngrijorată probabil, pentru că din cauza întunericului nu recunoștea nimic și poate multe lucruri se schimbaseră. De câtă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
grajdul. Dipăru în spatele zidului alb de cruci care se deschideau în evantai. Mașina pe care o găsisem în piațetă plecă ridicând un nor de praf. Am coborât și am urinat cu spatele la cimitir, ascuns de carul funerar, am lăsat o pată întunecată pe pământ. Funcționarul de la pompe funebre se întoarse însoțit de un bărbat puțin mai scund, îmbrăcat cu o pereche de pantaloni albaștri de muncitor. Și-au spus ceva înainte de a se despărți. Funcționarul veni spre mine: — Se închide la apusul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350

cel puțin în ceea ce privea sexul. Când se sărutară în sfârșit, fata de lângă mine scoase un suspin îndurerat. M-am uitat la ceas. Filmul era mai lung decât mă așteptasem. Când mi-am ridicat iarăși privirea spre ecran, totul era întunecat, cu excepția unei singure lumini care pâlpâia. Se auzeau strigăte furioase. Hoțule! Hoțule! striga doamna Frank. Să iei pâinea de la gura copilului, se tânguia ea. Ți-am auzit fiul gemând în somn de foame, urlă ea. Otto face un pas în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
arătați neînțelegerile în fața unora care nu sunt evrei. Cu siguranță, doi oameni bine intenționați pot găsi o cale de înțelegere. Dar ei nu puteau. Procesul începu în curtea supremă din New York, în partea de jos a Manhattanului, într-o zi întunecată de vineri din luna decembrie. Otto a fost prima persoană pe care am văzut-o când am intrat în tribunal, și a doua și a cincea. Aceea era ceafa lui Otto urcând în lift și profilul lui în conversația cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
mi se ridicau în piept. Am ceva să îți zic... despre anii petrecuți în Amsterdam... despre Auschwitz... despre penisul meu circumcis. Inocența va dispărea din ochii pe care era hotărâtă să nu îi închidă. O cataractă de teamă îi va întuneca privirea. Îmi amintesc rușinea pe care am văzut-o pe chipul lui Abigail când am prins-o că se uita la numărul meu. Am strâns din dinți. Mă comportasem iresponsabil în sala de tribunal, dar nu îmi pierdusem tot simțul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309

ajuns Într-un fel de piață foarte veche, luminată de un felinar spălat de ploaie. Fiindcă Începuse să plouă, nu tare, nu În rafale, aproape fără stropi, era mai mult un fel de pâclă ce plutea În văzduhul care se Întuneca tot mai mult. N-am Întâlnit nici un suflet viu pe drum. Nici măcar o pisică. Și iată că femeia s-a oprit dintr-odată Într-un pasaj ce purta urmele unei măreții apuse, semăna cu intrarea Într-un palat oriental, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
nouă era concretizarea fericirii. Ce Încântați eram să locuim În afara orașului! De peisaj. De liniște. Serile ieșeam să măsurăm cu cât s-au mai Înălțat puieții. Apoi, când lumina Începea să pălească, ne așezam pe terasă ca să vedem cum se Întunecă dealurile. Aproape fără să vorbim, Însă ca niște prieteni. Sau așa credeam. Ca o pereche de camarazi de arme care nu mai au nevoie de cuvinte, dacă Înțelegi ce vreau să spun. Acum mi se pare că și asta a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
Înseninat afară. Zilele astea frumoase de iarnă din Ierusalim, lumina care se ivește Între ploi, de parcă cerul ar cânta. Ce-ar fi să ne plimbăm puțin? Doar așa, să ne dezmorțim un pic? E deja patru și jumătate, acuși se Întunecă. Dacă aș avea curaj, ți-aș spune chiar acum că ești o femeie frumoasă și atrăgătoare. Nu mă Înțelege greșit. Mergem? Doar așa, să ne mișcăm puțin și să vedem cum se Întunecă? N-o să-ți fie frig? — Nu, mulțumesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
E deja patru și jumătate, acuși se Întunecă. Dacă aș avea curaj, ți-aș spune chiar acum că ești o femeie frumoasă și atrăgătoare. Nu mă Înțelege greșit. Mergem? Doar așa, să ne mișcăm puțin și să vedem cum se Întunecă? N-o să-ți fie frig? — Nu, mulțumesc. Ți-am răpit deja atâtea ore. De fapt, da. Chiar mi-ar plăcea să ne plimbăm puțin. Dacă nu ești ocupat. E frumos ce ai spus, că cerul cântă. Tot ce spui e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
atinse munții, iar ei fumegară“, pe care reuși aproape să-l vizualizeze. Și se Înfioră. De la etajul doi se auzeau sunetele violoncelului, lente, grave, delicate, aceleași două fraze repetate iarăși și iarăși. Cu toate că era numai trei și jumătate, Încăperea se Întunecase atât de mult, că Tamar fu nevoită să aprindă lumina ca să poată vedea careul de cuvinte Încrucișate. În timp ce stătea acolo cu spatele la el, Fima decise să se apropie de ea și s-o Îmbrățișeze. Să-i culce capul ostenit pe umărul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
le-am avut și pe care le-am pierdut. Nu se vor mai Întoarce. Sau mai rău, vor reveni rareori și vor licări În depărtare, dar emoția primară din ele va fi uitată și pierdută. Pe vecie. Și totul se Întunecă și se dezintegrează. Întreaga viață devine searbădă și mizeră. Cine va veni la putere În Franța? Ce va decide comitetul central al partidului Likud? De ce au respins articolul? Cât a câștigat directorul general? Cum va reacționa ministrul la Învinuirea care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
Șulei Kropotkin, În josul străzii Gaza, să accepte coniacul Napoleon pe care i-l promisese Țvi, să-și Întindă picioarele În fața radiatorului și să le expună teoria sa conform căreia conflictul dintre evrei și creștini e atât de adânc și de Întunecat tocmai pentru că reprezintă o ruptură În familie, pe când cearta dintre noi și musulmani e doar o neînțelegere trecătoare pentru pământuri, peste treizeci-patruzeci de ani nimeni nu-și va mai aminti de ea, dar creștinii vor vedea În noi niște deicizi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
Că mai fusese aici cu mult timp Înainte. Că văzuse deja pâlpâirile acestor stele Într-o noapte de iarnă rece și pierdută. Nu de la fereastra apartamentului acestuia de bloc, ci poate din cadrul ușii uneia dintre căsuțele scunde ascunse printre bolovanii Întunecați din partea cealaltă. Și se Întrebase Încă de pe-atunci ce voiau de la noi stelele de pe cer și ce spunea umbra dealurilor În Întuneric. Numai că atunci răspunsul era simplu. Dar Îl uitase. Se ștersese. Deși pentru o clipă Fima avu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
masă de desen. Și cu un tunel centrifugal, dacă ai să vrei, numai să-mi explici exact ce Înseamnă asta. Seara, Înainte de apusul soarelui, vom coborî toți trei să ne ocupăm puțin Împreună de livadă. Și Înainte de-a se Întuneca, vom lua miere din stupi. Dacă vrei să-l iei și pe Teddy cu tine, n-am nimic Împotrivă. O să formăm acolo o comună mică. Vom trăi fără minciuni și fără cea mai mică urmă de dușmănie. Ai să vezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
pe malul uitat de Dumnezeu al Alaskăi, și-au ridicat niște clădiri șubrede și un gard instabil În pustietatea nemărginită, printre triburi de nomazi Însetați de sânge omenesc, și iată că s-au ridicat cu toții și au pornit pe Întinderile Întunecate de apă să caute balene care nu există. Iar Dumnezeu i-a uitat, după cum spunea ieri patroana restaurantului de peste drum. Fima se văzu aievea păzind În pustietatea nopții tabăra părăsită a vânătorilor de balene. Un felinar chior se leagănă În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]