4,027 matches
-
popor". Acțiuni nobile inițiate de preoți, învățători sau moșieri puteau arăta calea spre țărani. "Cărțile către și pentru popor; un suflet măreț este în căutarea vieții. Genii ascunse așteaptă deșteptarea, ca un izvor care cere lumină. Din acest izvor vor țîșni afară genii ascunse ca lovite de toiagul lui Moise. Acolo se află puterea și viitorul nostru"153. Programul acesta trebuie înțeles ca un apel social propagandistic de a culturaliza țărănimea. Se acorda puțină atenție esteticii, scoțîndu-se în evidență mîndria patriotică
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
că sîntem o națiune cu o unitate admirabilă și o cultură originală comună tuturor. Nu trebuie să ne uităm niciodată tradițiile culturale. De pe această temelie trebuie să oferim națiunii române o cultură modernă de valoare corespunzătoare. Din cultura aceasta va țîșni o energie copleșitoare; iar într-o zi, urmașii noștri vor trage din toate acestea concluziile cuvenite"215. Autoritățile austro-ungare îi împiedicau pe românii "de dincolo" să vină la cursuri 216. După 1908, Universitatea de Vară și-a desfășurat activitatea în
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
relativă a Iașului gîndesc că "o să ne ia naiba în tranșee!"" Iorga avertiza asupra faptului că era ușor pentru tineri să identifice răul cu o singură persoană, încheind: "Identificăm tot răul acesta cu Ion Brătianu!" În timpul acestei memorabile întîlniri a țîșnit ideea mauro-asiatică a diferenței dintre țara legală și țara reală. Șeicaru și-l amintea pe Iorga fără să-l întrerupă deloc, profund mișcat. Adusese cu el și cîteva sute de scrisori din tranșee adresate lui Iorga. (În felul acesta, scrisorile
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
sălbăticie antisemită fățișă. Asemenea atrocități s-au înregistrat pentru prima oară în istoria recentă și în Germania. Iorga avertiza: Chiar și un om cu sînge rece, care nu se lasă purtat de nici o pornire, este de preferat entuziasmului gata să țîșnească distrugător în întuneric"6. Acest nou val de violență antisemită a însemnat pentru România reînnoirea incidentelor brutale din universități. Studenții asigurau mult prea des participarea celor mai abjecte elemente ale societății românești. Toate acestea s-au materializat în atacuri împotriva
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
voi spune doar atât: e ceva ce privește măruntaiele). De fapt, ar fi extrem de greu, aproape cu neputință, să transpun totul în cuvinte nimerite. A fost ceva oribil din punct de vedere moral, spiritual, de parcă măruntaiele puturoase dinlăuntrul tău ar țâșni la suprafață și ar deveni însuși universul: năvala unei emanații degajate de un rău spiritual, sumbru și pe jumătate inform, ceva de care nu poți scăpa niciodată. „Indetașabil“, îmi amintesc că a fost cuvântul care „mi-a venit în gând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Așa încât ne jucam în doi, urmărindu-ne unul pe celălalt, dar nu întotdeauna atât de crispați și cu conștiința încordată cum ar rezulta din descrierea de mai sus. Până și în jocurile cele mai obișnuite, superioritatea lui James părea să țâșnească la suprafață, fără nici un efort. Știa mult mai multe decât mine despre păsări și despre flori, și se cățăra cu mare ușurință în copaci. Îmi aduc aminte, când eram mici de tot, de încercările lui foarte serioase de a zbura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
natură factice, friabilă și, prin aceasta, extrem de feminină, care-mi stârnea pofta să o sfărâm, ba chiar să o ronțăi. Are un ușor strabism care conferă privirii ei o intensitate de stranie concentrare. Ochii îi scapără, de parcă într-adevăr ar țâșni scântei din ei. Emite electricitate. Și, din toate femeile pe care le-am cunoscut, alerga cel mai repede pe tocuri înalte. Era (și este) o bună actriță și o femeie foarte inteligentă. (Aceste două calități nu sunt întotdeauna compatibile.) Avea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Am dat să alerg în direcția satului, apoi m-am oprit. Nu mi-a trecut prin gând să-i strig numele, așa ceva ar fi fost absolut imposibil. Într-adevăr, în acele momente, abia dacă-mi aminteam numele ei; ar fi țâșnit, ca în vis, într-un urlet incoerent. Am alergat și am început, prostește, să luminez drumul cu lanterna, încoace și-ncolo, cercetând locul unde o văzusem. Lumina puternică scotea în evidență urmele roților mașinii, iarba stilată, stânca galbenă ciupită de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
făptura mea, o dovedește faptul că „inițiativa“ legată de Lizzie îmi apărea acum drept un capriciu trăsnit, de ale cărui consecințe fusesem, din fericire, salvat prin însuși bunul-simț al lui Lizzie, lucru pentru care o binecuvântam. Fusese de ajuns să țâșnească o flacără din trecut, pentru a preface în scrum tot acel eșafodaj de intenții. Un singur lucru devenise limpede în ultimele două zile (care mi se păreau două luni) și anume câtă dreptate avusesem gândind că în viața mea nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
descriind un arc uriaș, de la un capăt la celălalt, un arc perfect, și știam că nu e departe, un satelit prietenos care-și vedea de treaba lui, rotindu-se cu încetineală de jur-împrejurul globului. Și apoi, mult, mult mai departe, stelele țâșneau și se rostogoleau și piereau, prăvălindu-se tăcut și stingându-se, stele mute, căzătoare, pierite, căzând de nicăieri către nicăieri, într-o inimaginabilă extincție. Și cât de multe erau, de parcă în sfârșit cerul se sfărâma și se desfăcea în bucăți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
o recunoscusem eu, trebuie să se fi obișnuit, în parte, cu ideea. Comportamentul ei negativ, speriat, era foarte lesne de înțeles. Probabil că era înspăimântată de soțul ei; dar și mai mult o înspăimânta vechea dragoste pentru mine, încă vie, țâșnind la suprafață precum flacăra unui zăcământ de petrol subteran: o dragoste care, în cel mai bun caz, avea să-i distrugă precara, disperata ei liniște sufletească. În acea scrisoare, pe care aveam, desigur, să i-o predau în taină, intenționam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
fi putut s-o reprezinte, poate Campin, Memling sau Van Eyck. Dar ea nu era acolo. Și apoi ceasurile se porniră cu toate să sune, anunțând ora patru. Niște muncitori reparau ceva la parter, ciocănind de zor, fulgerări de lumină țâșneau și se retrăgeau, amestecându-se cu durerea mea de cap. M-am pomenit scormonindu-mi mintea în căutarea a ceva ce mi se păruse foarte important să nu uit, ceva în legătură cu noaptea în care zăcusem pe stânci și văzusem cea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Hartley îi trebui un moment ca să înțeleagă. Vrei să spui... vrei să spui... că i-ai spus lui, i-ai spus lui în mod deliberat... oh, ticălosule... oh, nebunule... nu știi... nu știi... Lacrimi de furie și de disperare îi țâșniră în ochi, și își întoarse spre mine fața aprinsă. Am făcut un pas îndărăt. Apoi, continuând rolul pe care mi-l însușisem, dar vorbind în același timp cu sinceritate, am adăugat: — Hartley, nu trebuie să fii atât de înspăimântată de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
tare... — Iubito, îmi pare rău, îmi pare foarte rău, nu mi-am imaginat... Șezând dreaptă, rezemată de perete, începu să plângă, așa cum n-am mai văzut niciodată o femeie plângând (și văzusem destule la viața mea). Lacrimile păreau să-i țâșnească din ochi în torente, apoi gura udă i se deschise, scoțând un fel de țipăt gâtuit, un strigăt animalic de durere chinuitoare. După care urmă un vaiet înăbușit, cutremurător, și Hartley căzu pe o parte, ținându-se de gât și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
după sosirea ta. — Și ce-a spus? — Voia să vii acasă și... — Și ce? Mă simțeam atât de pedepsit și de zăpăcit, încât am continuat stupid: — A zis că a adus câinele. — Ah... câinele... câinele... uitasem de el. Câteva lacrimi țâșniră din nou și porniră să-i alunece pe obrajii atât de pătați de plâns, încât ajunsese aproape de nerecunoscut, dar reuși să se stăpânească. Vai, vai... mi-ar fi plăcut mult să fiu acasă când a venit câinele... — Uite ce-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ar fi un obiectiv mult mai interesant. La urma urmei, viața e plină de surprize. Singurul lucru care a devenit absolut plicticos, plicticos, plicticos, ești tu, Charles. Plicticos! La revedere. A intrat în mașină și a trântit portiera. Automobilul a țâșnit ca o rachetă roșie în direcția satului. Am privit în urma ei. Curând, pe drum nu s-a mai văzut nimic decât un nor de praf, și un cer de un albastru șters pe deasupra. Un timp am avut senzația că o să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de alta a drumului, mașina galbenă a lui Gilbert. Nu adia nici o suflare de vânt, nici cea mai firavă briză. Marea era de un calm amenințător, total netedă, sticloasă, lucioasă, uleioasă, de un azur uniform. Pe întreaga întindere a orizontului țâșneau fulgerări mute, iluminații extraordinare, ca niște vaste, foarte îndepărtate focuri de artificii, sau ca lugubre experiențe atomice. Nici un nor, nici un tunet, doar aceste uriașe izbucniri de lumini fugitive, silențioase, galben-alburii. Discutasem cu Hartley, discutasem despre trecut, gustasem din nou acel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
așa cum arta își amplifica subiectele, făcându-le mai grase și mai netede decât în viață, mai pregnante. Arătau mai bine, mai sănătoși și mai frumoși decât îi văzusem vreodată. De ce? Ce anume le dăduse această înfățișare liniștită, satisfăcută? Mi-a țâșnit în minte teribilul răspuns: moartea lui Titus. Mi-am adus aminte de cele ce-mi spusese Hartley în ziua când venise la mine și-mi înșirase nefericirile ei, ziua care m-a copleșit cu speranța de a o salva, ziua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
înfuriat mai ales din cauza parbrizului. — Parbrizul m-a râcâit al naibii, întări Peregrine, dar a fost o chestie simbolică. Mulțumesc, chelner! — Lasă-mă pe mine s-o deschid, strigă Rosina. Ador să deschid sticlele de șampanie. Dopul zbură, spuma aurie țâșni. Charles! — Mulțumesc. În sănătatea dumneavoastră, domnule și doamnă Arbelow! — Nici nouă nu ne vine să credem, urmă Rosina. Și suntem fericiți. Cel puțin eu sunt fericită. Tu ești fericit, Peregrine? — Senzația nefamiliară pe care o încerc poate fi identificată drept
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
început. Dacă numărai, spuneau că „ai greșit, ai sărit numărătoarea”. Bătaia la fund se făcea cu un cearșaf ud... Peste fundul gol se punea un cearșaf și de obicei doi inși loveau din două părți cu niște vergi speciale... până țâșnea sângele, iar pe urmă se făcea crustă. Și cea mai mare tortură era să iei bătaie peste bătaie, peste crusta aceea... Atunci era groaznic! Ați prins momentul revoltei din Gherla. Puteți să ne detaliați acest episod? Da, revolta 14 iulie
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
uri de Alfred Tennyson, a fost cea mai importantă pe rsonalit ate a poeziei victoriene. Cântând s-aude sturzu-n podgoria vecină Și muselina toamnei s-așterne pe colină; Culesul la Cotnari se întețește Și n linuri sucul poamei de sub picior țâșnește. MIHAIL BUJENIȚĂ Mihail Batog Bujeniță s a născut la 25 octombrie 1945 , în localitatea Aldești. După ce urmează o strălucită carieră în aviația militară ieșind la pensie cu gradul de comandor, Bujeniță se dedică literaturii umoristice, devenind membru al Uniunii Epigramiștilor
Cotnariul În literatură şi artă by Constantin Huşanu () [Corola-publishinghouse/Science/687_a_1375]
-
un tribut greu pentru credința lor; de aici rezultă tematica imaginilor referitoare la martiri, iar în Vechiul Testament deseori întâlnim imagini care vorbesc despre: intervenția lui Dumnezeu în favoarea poporului ales, Noe, Abraham, faraonul Egiptului, Moise lovind cu toiagul stânca din care țâșnește apă, etc. Adesea se întâlnește scena din Vechiul Testament a celor trei tineri aruncați în cuptorul cu foc și a lui Daniel eliberând‑o pe Suzana acuzată de desfrâu de bătrânii desfrânați. Artiștii creștini utilizează de asemenea din belșug sursele portretisticii
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_990]
-
un tribut greu pentru credința lor; de aici rezultă tematica imaginilor referitoare la martiri, iar în Vechiul Testament deseori întâlnim imagini care vorbesc despre: intervenția lui Dumnezeu în favoarea poporului ales, Noe, Abraham, faraonul Egiptului, Moise lovind cu toiagul stânca din care țâșnește apă, etc. Adesea se întâlnește scena din Vechiul Testament a celor trei tineri aruncați în cuptorul cu foc și a lui Daniel eliberând‑o pe Suzana acuzată de desfrâu de bătrânii desfrânați. Artiștii creștini utilizează de asemenea din belșug sursele portretisticii
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_987]
-
cetate a Soarelui în care moartea însăși e un „caos de lumină” (La moartea lui Neamțu) Zamolxe e „sămânță de lumină”, cum spune poetul în textul Strigoii, iar drumul spre Spiritul Universal e asemenea unei fântâni arteziene cosmice, „o lumină țâșnind ca niște mări de-a-notul”. În fragmentul dramatizat Bogdan-Dragoș, Moldova e văzută ca o anticameră a luminii: „Treceau în șiruri oameni cu albele cămeși...” iar în poemul Mureșanu (1869) acesta e văzut ca un principiu al românității, un „profet al
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
care le-au căutat egiptenii, babilonienii și desigur dacii, urmașii mai apropiați ai lui Brâncuși. Pasărea măiastră (1909-1915) sugerează viziunea zborului avântat spre nemărginirea cosmică, spre lumină, iar Cocoșul, văzut în chip de creastă, asemenea unui fierăstrău sonor și luminos, țâșnește spre înalt vestind zorile, sfârtecând întunericul cu cântecul său, lăsând să pătrundă lumina. Sculptura sa are luminozitate și spiritualitate, artistul manifestând repulsie față de tot ce e concret, trupesc, apropiat de realitate. El stilizează, vizând esența formei, esența structurii. Arta sa
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]