4,216 matches
-
sănătate, multă fericire! Bani de avion și de vapoare, când a face plopul pere. Pentru a vă întoarce în țările voastre, descurcați-vă dialectic, în chip comunist, ca adevărați revolțonari! le spuse el. Ca niște viespi înnebunite, soitarii multicolori, scoțând țipete metalice, se simțiră izgoniți, pe nepusă masă. Din "tovarăși și pretini" deveniră dușmanii Cărpănosului, ai lui Zgârie-Brînză, dar și ai poporului nevinovat. Se dedară la multe blestemății, din care nu lipsiră jaful, înșelăciunea, comiterea de crime. Înfiorate, "organele" se sesizară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de tămbălăul pe care-l stârni poziția lui de echilibrist în adâncul beznei, simțindu-se, în consecință, azvârlit de la înălțimea unui subțire minaret, până într-o prăpastie fără fund. Visă, încă o dată, episodul biblic cu zborul vulturilor, care coborau trâmbițând țipete răgușite, apropiindu-se și încercând să-i mănânce merindea din coșurile cu carne pe care el le ducea pe creștet, după obiceiul mediteranean al celor din Cadrilater. Căzând de la balconul etajului al douăzeci și șaptelea, începu să se gândească la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Încă nu-și dă seama ce se Întâmplă, eu Încep să-mi dau. Mă gândesc c-ar trebui să fac și eu ceva, să pun mâna, să particip. Țip: - Nu râde, boule! Pârvu nu râde, doar zâmbește, nu-l sperie țipătul meu. Ne privește pe rând, deschide gura, probabil vrea să spună ceva, se răzgândește, coboară privirea În podele. Leac e acum În spatele lui, face nod după nod, icnește. Andreea a Înțepenit cu lumânările În mână, poate vrea s-o ajut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
Gara de Nord, furnicar uman pestriț de hamali, vânzători de semințe, ceferiști, precupeți, cerșetori, călători înfrigurați cu cearcăne adânci săpate de nesomnul nopții. Ușile vagoanelor se deschid cu zgomot și o adevărată maree de militari anonimi se revarsă peste peronul deja ticsit. Țipete, strigăte de bucurie, vocile scâncite ale unor copii, " De ce plânge mămica, tăticule?", se topesc în vacarmul asurzitor îmbibat cu mirosul înecăcios de locomotivă pe cărbuni. Din depărtare se aude chemarea poruncitoare a unei sirene de la o fabrică. Croindu-și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
alarmă de exercițiu, aidoma celei care tocmai se petrecuse puțin mai înainte. Peste tot, mașini gonesc în viteză, claxonând neîncetat și slalomând cu greutate prin mijlocul mulțimii panicate. Tramvaiele înțepenite pe linii, par asemeni unor epave scufundate în adâncuri abisale. Țipetele isterice ale femeilor ieșite din minți se amestecă cu strigătele răgușite și înjurăturile bărbaților, cu nechezatul sfâșietor al cailor de la trăsuri, care se cambrează cu albul ochilor mărit din pricina spaimei. Un huruit greu, difuz și îndepărtat, se amplifică amenințător cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
și pleacă mai departe, urmat de soldați. Gemetele nearticulate ale femeii se pierd undeva, în spatele lor. "...copiii mei....copiii mei!" Gara arde toată, acoperită de un imens val de foc. Prin fumul dens și sufocant se deslușește un peisaj apocaliptic. Țipete, strigăte după ajutor, voci aduse la limita suferinței. Triajul se prefăcuse într-o uriașă încâlcitură de vagoane distruse și fiare contorsionate. Pretutindeni, doar cratere și bălti de sânge. Și cadavre. Multe dintre ele biete mumii carbonizate care mărturisesc modul groaznic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
praf de pușcă ars. Arma a fost lipită pe frunte. Mai mult ca sigur că s-a folosit o surdină. Profesioniști. În acel moment, nedorită de nimeni, sună alarma aeriană. Pentru o secundă amândoi încremenesc, ca niște statui vii. Un țipăt scurt de femeie ajunge până la ei, urmat imediat de un zgomot surd care face pereții sa vibreze. Marius întredeschide ușa și cercetează precaut holul. Ca la teatru, ușile se deschid una după alta cu repeziciune și o mulțime de oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
jalnic. Imediat, o rafală nervoasă de automat sapă dâre adânci în perete. Îi urmează alta, scurtă, la fel de prost controlată. Din gura țevii se văd flăcările care localizează trăgătorul. Imediat răsună clănțănitul sec al unui alt pistol mitralieră Se aude un țipăt răgușit și o bufnitură înfundată anunță căderea unui trup. Poți să vii. Drumul este liber. Aplecat peste balustrada scării, Manfred privește precaut jos, în hol. Marius smulge automatul din mâna mortului. Spre surpriza lui, la lumina parașutelor de semnalizare, recunoaște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
zguduie pământul. Uriașa cantitate de zgomot depășește tot ce este omenește suportabil. Sunetul asurzitor a deflagrațiilor străpunge urechile, izbește puternic pieptul, aproape oprește bătăile inimii și respirația. Dintr-o dată, în timpul unei semi acalmii, Darie percepe un strigăt prelung, ascuțit. Un țipăt omenesc plin de spaimă și disperare. Privește agitat în jur și atunci când localizează locul de unde vine, aproape nu-i vine să creadă ceea ce vede. Oh, Doamne! În fața ușii metalice a bisericii, un puști în uniforma băieților de cor, nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
aflase acest lucru printr-o îngrozitoare experiență personală. În urmă cu aproape o lună de zile, fetița lui de nici paisprezece ani, fusese violată de câțiva mongoli beți. Tocmai se repeziseră și asupra soției, când un vecin bătrân care auzise țipetele intrase în curte, strigând: Comisar! Comisar! Soldații fugiseră, pierzându-se pe străzile înguste. Dezechilibrată psihic de șocul acelei groaznice întâmplări, copila a trebuit internată la un spital de boli mintale. Soția, zdrobită în urma groaznicei încercări, căzuse cu trupul și sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
În fața mitralierei lui Karel oamenii cad ca popicele. Motocicletele se răstoarnă. Din Opel-ul de transmisiuni distrus, zboară bucăți de tablă ascuțite, la fel de periculoase ca niște proiectile. Camioanele sar în aer unul după altul, aruncând fragmente însângerate de trupuri umane. Răcnete, țipete și vaiete cutremură văzduhul. Cei care cu puțin timp în urmă nu avuseseră drept unică grijă decât un șofer slab de înger, acum sunt copleșiți de focul ucigaș care coboară peste ei parcă direct din cer. Unii dintre soldații adăpostiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
și armele sunt cele care reușesc să le captureze de la germani. Karel se îndreaptă către postul de pază. Surprinzător, e întreg. Lovește cu piciorul ușa. Rapid, aruncă o grenadă. Explozia înăbușită, sună aproape comic în comparație cu cele de până atunci. Un țipăt ascuțit, ca al unei femei, se aude din interior. Intră urmat de alți doi partizani. Pereți scrijeliți de schije, nenumărate tuburi de cartușe trase, încărcătoare, urme de sânge. Pe podea, doi nemți. Unul dintre ei, este întins pe spate cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
infanterie. Dărâmă cu piciorul ușa micului adăpost. Dă nas în nas cu un soldat care tocmai dă să iasă. Înfige oblic muchia ascuțită ca un brici în fruntea neamțului. Sunetul osului spart se aude asemenea unei nuci zdrobite. Fără nici un țipăt, cel lovit cade pe spate, prins în spasme violente. Dâre late, roșiatice, inundă chipul alb ca varul. Aflat lângă telefon, transmisionistul se ridică pe jumătate cu o expresie de totală stupoare pe chip. Nu mai apucă să facă nici un gest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
la fel de vesel precum o înmormântare. Dacă ar fi avut un copil, poate lucrurile ar fi stat altfel. Dar "gusturile speciale" ale soției sale nu făcuseră posibil nici măcar acest lucru. În sfârșit, ușa se deschide și scârțâitul ei îi amintește de țipătul ascuțit al unei păsări de pradă. Numai în cămașă, cu mânecile suflecate mult deasupra cotului, Schultz arată niște brațe dezagreabil de albe, groase, cu vine proeminente. Cu sudoarea curgând în dâre late pe obrajii grași și aprinși, fumează ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
degetul le arată adăpostul altei mitraliere, ascunsă după pietre și crengi. Marius nu are vreme să-i răspundă. Îl vede cum aleargă cu grenada în mână, pregătit să o arunce. Cu o boltă înaltă, nimerește exact peste cuibul de mitralieră. Țipete îngrozite sunt curmate brutal în detunătura asurzitoare. Un soldat urlă cu uniforma în flăcări, izbindu-se deznădăjduit de trunchiurile copacilor. Cade crucificat la pământ atins de rafala miloasă a unei arme. Înainte! Înainte! Ajutor...ajutor!...Nu mă lăsați fraților! Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
în detunătura asurzitoare. Un soldat urlă cu uniforma în flăcări, izbindu-se deznădăjduit de trunchiurile copacilor. Cade crucificat la pământ atins de rafala miloasă a unei arme. Înainte! Înainte! Ajutor...ajutor!...Nu mă lăsați fraților! Nu mai văd! Ajutoooor! Biet țipăt, înecat în văzduhul saturat de mugete, răcnete și strigăte care nu mai au nimic omenesc. Suflețel, cu un genunchi în pământ și cu pușca bine sprijinită în umăr, trage către creastă. Un corp în uniformă germană se prăbușește. Aproape fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
brusc. Servantul introduce o bandă nouă de cartușe, după care își reia tirul. Prinde în vizorul ei un buncăr la adăpostul căruia partizanii încearcă să organizeze o apărare mai consistentă. Prima rafală brăzdează cu găuri peretele din lemn al buncărului. Țipete scurte se ridică deasupra zgomotelor luptei. Din interior nu mai trage nimeni. Dar nu pentru mult timp. Împușcăturile reîncep, la fel de furioase. Prin zăpada înaltă, doi soldați nemți se apropie târâș de întăritură. Tirul celor dinăuntru se îndreaptă către ei. Unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
oboseală, oamenii suflă din greu, scoțând lungi vălătuci de aburi din gură. Adânc infiltrați în teritoriul inamic, într-o misiune de cercetare, ultimele două zile fuseseră petrecute în ritmul infernal aflat la limita unui permanent marș forțat și alergare. Brusc, țipătul de agonie al unui animal ucis de alt animal spintecă pădurea. Ecoul bizar al strigătului de moarte se împrăștie în cele patru vânturi, frângându-se in mii și mii de alte ecouri ce dispar vag peste coroanele copacilor întâlniți în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
pe acoperiș începe să toace mărunt, în serii scurte. Gloanțele zboară către atacatori ca niște viespi înfuriate. Liniștea nopții s-a transformat în urlete și fulgere. Nenumărate rafale ucigașe mătură drumul. Pare că nimeni nu mai poate să înainteze. Gemete. Țipete. Infern. Grenade de mână se încrucișează în văzduh, aruncate de o parte și alta. Bubuiturile se succed în lanț și limbi lungi de flăcări se înalță către cer. Exploziile rup bucăți mari din ziduri, ca și cum ar fi din carton. Ferestrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
uși, este întâmpinat cu un tir concentrat de arme automate. Se adăpostește împreună cu Iovuț în spatele unui perete afumat. Scoate o grenadă, îi smulge siguranța și o aruncă cu un gest larg. Un bubuit răsunător, apoi un fulger orbitor. Se aud țipete. Sergentul înaintează cu grijă, gată să tragă la primul pericol. Trei nemți zac pe podeaua camerei. În jur, numeroase rafturi făcute surcele, scaune rupte, mese sfărâmate. Se oprește în dreptul fiecăruia, împingându-l cu piciorul să vadă dacă mai trăiește vreunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
să piardă timpul își pune din nou casca și curând se pierde în masa compactă a soldaților. Foooc! Instantaneu, toate armele încep să tragă ca turbate. Gloanțele șuieră și apar primele goluri în linia de atac. Sângele împroașcă, se aud țipete. Cei aflați în spate continuă să înainteze în ciuda rafalelor concentrate, sărind peste cei căzuți la pământ. De pe clădire, mitralierele seceră fără încetare. În fața ripostei furibunde, elanul atacatorilor pare să șovăie. Trântiți la pământ, continuă să tragă dar împușcăturile lor nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
șoc, rostogolindu-l câțiva metri înapoi. Printre împușcăturile care nu mai contenesc, se aude o voce strigând înspăimântată: Zurük! Zurük!160 Valul atacatorilor este împrăștiat, nu mai există legături între grupe, plutoane, fiecare se gândește doar la viața lui. Un țipăt ascuțit și prelung, al unei ființe umane aflate în agonie, se împrăștie trist peste locul încleștării plin cu chemările jalnice ale muribunzilor. Apoi, se lasă liniștea. Numai vântul glacial alunecă ca o umbră nevăzută peste câmpul bătăliei. În tăcerea nefiresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
dintre mastodonți trece foarte aproape de el. Urcă rapid pe laterală, ciuruie cu o rafală scurtă spatele ofițerului care se prăbușește peste marginea metalică a turelei, smulge siguranța unei grenade cu dinții, apoi o plasează prin trapa deschisă. Imediat, dinăuntru răsună țipete îngrozite. Sare rapid într-o groapă din apropiere. Nu așteaptă mult. Două secunde și o explozie zguduie pământul. Se scutură de toate mizeriile căzute peste el, apoi ridică prevăzător ochii peste marginea tranșeului. Blindatul răsturnat pe spate, ca un gândac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
sieși, Doina Rotaru introduce elementul dramatic printr-o bifurcație de limbaj: ornamentele mărunte ale viorii, ca niște alesături pe o ie, contrastează cu gravitatea sunetelor ținute, de la violă și violoncel și ajung să se preschimbe, în registrul acut, în adevărate țipete de păsări virtuale, vestind declanșarea unei drame lăuntrice. Este punctul culminant al piesei și totodată semnalul reversibilității, al ”schimbării aparente”, căci totul revine, prin întoarcerea la flageolete, la stadiul primar, arhetipal. Mirajul acesta de esență metafizică a fost sesizat și
Puncte cardinale by Despina PETECEL-THEODORU () [Corola-journal/Journalistic/83407_a_84732]
-
parcurs, ilustrând lirismul său tensionat, de acută angajare existențială, dar și - ca în cazul poemului Memorabile - o înțeleaptă înseninare, atinsă în preajma sfârșitului. MEREU ÎN ZADAR Acesta care-mi vorbește e o pasăre fără cap, flacăra asta, pasărea asta, aceste trei țipete peste furtună, țipătul care cade sfâșiind cerul, țipătul ce-și ia zborul răscolind marea, și țipătul țipetelor ce se ciocnesc, e cântecul unui cap tăiat iar pumnii mei sunt pietre pe care le linge focul. Surâs de trăsnet, mâini de
René Daumal by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/8664_a_9989]