4,105 matches
-
Institutul Politehnic București, în anul 1962, specialitatea Tehnologia Compușilor Organici, fiind șef de promoție. În februarie 1969 și-a susținut teza de doctorat, „Reacții solvolitice ale derivaților dibenzocicloalcanilor”, devenind doctor inginer în specialitatea Tehnologia medicamentelor și produselor farmaceutice (conducător științific academician prof. Ecaterina Ciorănescu-Nenițescu). A efectuat un stagiu post-doctoral la Universitatea Köln din Gemania cu profesorul Emanuel Vogel. În Catedra de Chimie Organică a Facultății de Chimie Industrială ( în prezent Facultatea de Chimie Aplicată și Stiinta Materialelor) din cadrul Institutului Politehnic din
Mircea Desideriu Banciu () [Corola-website/Science/307086_a_308415]
-
ales membru corespondent al Academiei Române în 9 martie 1991 și membru titular al Academiei Române în 22 noiembrie 2000. Pe data de 16 mai 2002 a susținut discursul de recepție: Chimia organică rivală și/sau imitatoare a naturii?. În perioada 2002-2005, academicianul Mircea D. Banciu a fost președinte al Secției de Științe Chimice a Academiei Române. Principalele domenii ale activității de cercetare ale acad. prof. Mircea D. Banciu au fost: Promotor al cercetării de vârf în chimia organică, academicianul Mircea D. Banciu a
Mircea Desideriu Banciu () [Corola-website/Science/307086_a_308415]
-
naturii?. În perioada 2002-2005, academicianul Mircea D. Banciu a fost președinte al Secției de Științe Chimice a Academiei Române. Principalele domenii ale activității de cercetare ale acad. prof. Mircea D. Banciu au fost: Promotor al cercetării de vârf în chimia organică, academicianul Mircea D. Banciu a desfășurat o foarte susținută activitate de cercetare fundamentală. Este unul dintre creatorii domeniului - amplu și complex - al chimiei compușilor dibenzocicloalcanici, pe care l-a dezvoltat în mod esențial, pe multiple planuri, de la sinteză la piroliză, de la
Mircea Desideriu Banciu () [Corola-website/Science/307086_a_308415]
-
și complex - al chimiei compușilor dibenzocicloalcanici, pe care l-a dezvoltat în mod esențial, pe multiple planuri, de la sinteză la piroliză, de la cercetări fizico-chimice la fotolize și transpoziții, de la studii mecanistice la aplicații biologice" in vivo". Rezultatele cercetărilor întreprinse de academicianul Mircea D. Banciu si colectivul său de cercetare sunt cuprinse în 150 de lucrări originale, publicate în cărți, tratate și reviste din țară și străinătate (vezi Publications List). În fiecare din domeniile menționate, academicianul Mircea D. Banciu, alături de colaboratorii săi
Mircea Desideriu Banciu () [Corola-website/Science/307086_a_308415]
-
in vivo". Rezultatele cercetărilor întreprinse de academicianul Mircea D. Banciu si colectivul său de cercetare sunt cuprinse în 150 de lucrări originale, publicate în cărți, tratate și reviste din țară și străinătate (vezi Publications List). În fiecare din domeniile menționate, academicianul Mircea D. Banciu, alături de colaboratorii săi, a obținut rezultate originale deosebite, majoritatea recunoscute pe plan internațional, dintre care merită să fie menționate: Profesorul Mircea D. Banciu a avut o foarte bogată activitate editorială, concretizată în publicarea în colaborare a 9
Mircea Desideriu Banciu () [Corola-website/Science/307086_a_308415]
-
Recunoașterea meritelor sale științiifice este atestată de alegerea ca membru al mai multor societăți științiifice naționale și internaționale dintre care menționăm: Consiliul Național al Societății Române de Chimie, al Societății Europene de Chimie, al Societății Americane de Chimie,etc. Activitatea academicianului Mircea D. Banciu a fost apreciată și prin acordarea unor premii și distincții:
Mircea Desideriu Banciu () [Corola-website/Science/307086_a_308415]
-
arată că, în gimnaziu, la obiectul fizică l-a avut ca profesor chiar pe tatăl său, Ioan Tomescu (care pentru o perioada a fost profesor la liceul „Petru și Pavel” din Ploiești, printre alții avându-l ca elev pe viitorul academician Mircea Petrescu) și care era foarte exigent când era vorba de propriul fiu. Era adeptul unui stil de viață spartan, auster în relațiile cu fiul său. A îndeplinit și funcția de președinte al Filialei Societății de Matematică și Fizică din
Ioan Tomescu () [Corola-website/Science/307098_a_308427]
-
în prezent cercetător în bioinformatică la Universitatea din Helsinki. Cursurile școlii primare și gimnaziale, Ioan Tomescu le-a urmat în orașul Plopeni (1949-1956), unde era domiciliată familia, tatăl lui fiind profesor de fizică. Este o perioada paradisiacă, de care actualul academician își amintește cu un sentiment de fericită nostalgie: decorul natural în care se afla orașul Plopeni, cu pădurea lui de stejari seculari, oferea un cadru ideal pentru un copil curios și activ. După absolvirea clasei a VII-a, a fost
Ioan Tomescu () [Corola-website/Science/307098_a_308427]
-
exacte. [...] Tomescu era mai reținut deși cred că ținea la fel de mult la mine. Amândoi aveau media 10 la fiecare obiect”. De o delicatețe deosebită, fiind întrebat care au fost colegii sau profesorii preferați, iată cum se exprimă într-o scrisoare academicianul Ioan Tomescu despre aceștia: "„Despre colegii de liceu, dacă i-aș aminti pe unii ar însemna să-i nedreptățesc pe alții ; am avut mulți colegi exceptionali, care au ajuns profesori universitari, scriitori, membri ai Academiei Romane, ai Academiei de Știinte Medicale
Ioan Tomescu () [Corola-website/Science/307098_a_308427]
-
implicat în multiplele activități ale profesorilor conducători de doctorat (Paul Constantinescu și apoi Grigore C. Moisil), în anul 1971, Ioan Tomescu își susține teza cu titlul: "Metode combinatorii în teoria automatelor finite", avându-l ca profesor conducător de lucrare pe academicianul Grigore C. Moisil. Devine lector (1972-1990) în cadrul aceleiași catedre pentru o perioadă lungă de timp, în care publică intens, susține cursuri în țară și în străinătate, participă la viața științifică a țării în multiple ipostaze. Din 1990 devine profesor - fără
Ioan Tomescu () [Corola-website/Science/307098_a_308427]
-
Ioan Tomescu, ea a funcționat, echipa României întorcându-se cu rezultate foarte bune. Iată, spre exemplu, cum se reflectă succesul delegației române la Olimpiada Internațională de Matematică în volumul de "Memorii" al lui Ion Th. Grigore, profesorul din liceu al academicianului Ioan Tomescu: "„Se știe că, în 1985, la Helsinki, echipa de 6 a României s-a clasat pe locul I, devansând substanțial echipa S.U.A., clasată pe locul II. În plus, un singur elev a obținut punctajul maxim (42). Dar de ce
Ioan Tomescu () [Corola-website/Science/307098_a_308427]
-
Construcții și profesor de rețele, instalații și mașini hidropneumatice la Facultatea de Mecanică (1950-1955). A fost decan al facultăților de Electromecanică și Mecanică. În ultima perioadă a activității a avut dreptul de a conduce doctoranzi, teza de doctorat a viitorului academician Ioan M. Anton fiind elaborată sub conducerea sa. Și-a început activitatea științifică încă de pe băncile școlii, lucrarea sa de diplomă, făcută în colaborare cu Octavian Smigelschi, având ca temă „Studiul unui canal navigabil Cernavodă - Constanța”. Traseul propus este practic
Aurel Bărglăzan () [Corola-website/Science/307102_a_308431]
-
de Științe din România, secția de Geologie-Geografie, unde a activat și ca secretar de secție timp de doi ani. . Când în 1992 Academia Română conferea geografului Victor Tufescu titlul de membru al acestui înalt for științific, geografia românească sărbătorea al patrulea academician, după Simion Mehedinți și George Vâlsan și mai apoi după Vintilă Mihăilescu. Primește două premii ale Academiei Române: în 1942, premiul „George Vîlsan” pentru lucrarea „O regiune de vie circulație: Poarta Târgului Frumos” și în 1966, premiul „Gh. Murgoci” pentru lucrarea
Victor Tufescu () [Corola-website/Science/307099_a_308428]
-
ambii părinți la vârsta fragedă de 4 ani și este crescut timp de 3 ani la Pleșești de o bunică, apoi la Fălticeni de Nicolae Baciu, un unchi matern. La școala primară îl are ca învățător pe Vasile Jitaru (tatăl academicianului Petre Jitaru). Copil de caracter, aventurier și voluntar, trece de la unchiul său la o mătușă tot maternă, apoi la altă bunică din Bogdănești, urmând cu succes cursurile la gimnaziu și la liceul Nicu Gane din Fălticeni, unde îi are ca
Mihai C. Băcescu () [Corola-website/Science/307091_a_308420]
-
(n. 22 mai 1809, București - d. 21 martie 1884, București) a fost un academician român, membru de onoare (1871) al Academiei Române și om politic, care a deținut de două ori funcția de prim-ministru. Era fratele lui Nicolae Kretzulescu și fiul marelui logofăt Alexandru Kretzulescu. Dimitrie Rosetti scria în "Dicționarul Contimporanilor" că viitorul prim-
Constantin Al. Kretzulescu () [Corola-website/Science/307115_a_308444]
-
Institutului de Chimie Fizică “I.G. Murgulescu” al Academiei Române. În anul 2002, Universitatea de Vest din Timișoara i-a conferit titlul de Doctor honoris causa. Prin Decretul 522 din 1 decembrie 2000 privind conferirea unor decorații naționale personalului din subordinea Academiei Române, academicianului Victor Emanuel Sahini i s-a conferit Ordinul național Steaua României în grad de Ofițer.
Victor Sahini () [Corola-website/Science/307124_a_308453]
-
relevat activitatea lui C. I. Karadja de emerit bibliolog și cercetator al trecutului, fiind și „un generos înzestrător al bibliotecii noastre cu numeroase cărți de cea mai mare valoare istorică și bibliografică”. Scrisoarea de recomandare a fost semnată de 18 academicieni, între care Ion I. Nistor, Alexandru I. Lapedatu, Dimitrie D. Pompeiu, Gheorghe Spacu, Emil Racoviță, Iorgu Iordan, Constantin I. Parhon, Nicolae Bănescu, Constantin Rădulescu-Motru, Ștefan Ciobanu, Silviu Dragomir. La 14 iunie 1944, C. I. Karadja a depus spre păstrare la
Constantin Karadja () [Corola-website/Science/307114_a_308443]
-
Agricole și Silvice. Pentru bogata sa contribuție științifică, Marcu Botzan a fost ales, în anul 1993, Membru Titular al Academiei Române. Discursul de recepție rostit cu acel prilej s-a intitulat "Repere ale unei științe a corectării mediului". Ca personalitate științifică, academicianului M. Botzan i se recunoaște, în țară, calitatea de "părinte" al cercetărilor științifice în domeniul îmbunătățirilor funciare. În timpul liber, Marcu Botzan s-a îndeletnicit cu pictura și cu sculptura în lemn. S-a delectat ascultând multă muzică clasică, alături de partenera
Marcu Botzan () [Corola-website/Science/307130_a_308459]
-
și poezia lor populară”. Două decenii mai târziu, în „Balcanica" (1891), va publica prima parte a voluminoasei lui lucrări intitulate „Studii istorice asupra românilor din Peninsula Balcanică". Cea de a doua parte îi va fi tipărită postum în 1941 de academicianul Pericle Papahagi. În studiul său Caragiani caută să-i deosebească în permanență pe români printre celelalte popoare balcanice, servindu-se de 'toponimie' și 'onomastică'. În acest sens, studiile sale sunt un adevărat repertoriu onomastic al macedoromânilor. Această lucrare, care este
Ioan D. Caragiani () [Corola-website/Science/307146_a_308475]
-
(n. 25 martie 1854, Brăila - d. 28 februarie 1935, București) a fost un academician român, doctor în științe politice și administrative, colecționar de artă, ocupând funcțiile de secretar la Legația României la Berlin, membru de onoare (1933) al Academiei Române și mai tarziu senator de Brăila în 3 legislaturi. După studii făcute la Paris și
Anastase Simu () [Corola-website/Science/307155_a_308484]
-
al Comunei Câlnic, jud. Albă. Referințe · Enciclopedia istoriografiei românești, Ed. Științifică și Enciclopedica, București, 1978, p.273. · Vasile Drăguț, Cercetări cu privire la arta medievală românească, în vol. Istoria Științelor în România. Istoriografia de artă, Ed. Academiei, București, 1979, p.175. · Nemuritorii. Academicienii români, București, 1994, p.254-256. · Nemuritorii. Academicienii români, București, 1995, p.243-245. · Dorina Rusu, Membrii Academiei Române (1866-1996), Iași, 1996, p. 295. · Dorina Rusu, Membrii Academiei Române (1866 -1999),Editura Academiei Române, Bucureᗰti, 1999, 430-431 · Nicolae Edroiu, în Transylvanian Review, VIII, 1999, nr.
Marius Porumb () [Corola-website/Science/307140_a_308469]
-
istoriografiei românești, Ed. Științifică și Enciclopedica, București, 1978, p.273. · Vasile Drăguț, Cercetări cu privire la arta medievală românească, în vol. Istoria Științelor în România. Istoriografia de artă, Ed. Academiei, București, 1979, p.175. · Nemuritorii. Academicienii români, București, 1994, p.254-256. · Nemuritorii. Academicienii români, București, 1995, p.243-245. · Dorina Rusu, Membrii Academiei Române (1866-1996), Iași, 1996, p. 295. · Dorina Rusu, Membrii Academiei Române (1866 -1999),Editura Academiei Române, Bucureᗰti, 1999, 430-431 · Nicolae Edroiu, în Transylvanian Review, VIII, 1999, nr. 3, p. 155-157. · Clujeni ai secolului 20
Marius Porumb () [Corola-website/Science/307140_a_308469]
-
marilor înfăptuiri alături de soția sa Zoe (n. Filodor, căsătoria 1943) și de cei doi copii, care (continuând tradiția familiei) au devenit biolog (Maria Luiza Flonta, n.1944 la Timișoara) și matematician (Grigore Dumitru Călugăreanu, n. 1947 la Cluj). Profesorul și academicianul Gheorghe Călugăreanu a fost distins cu ordine și medalii românești: 1953, Medalia Muncii, 1962 Ordinul Muncii, clasa ÎI, 1966 Ordinul Meritul Științific clasa I, 1969 Medalia a 25-a aniversare a eliberării patriei, 1972 25 de ani de la proclamarea Republicii
Gheorghe Călugăreanu () [Corola-website/Science/307148_a_308477]
-
înființat în 1948, prin reorganizarea departamentului de măsurări electrice, fiind condus la început de profesorul Constantin Budeanu și apoi de profesorul Ion S. Antoniu. Ulterior, pentru o perioadă îndelungată, acesta a fost condus de profesorul Remus Răduleț, devenit între timp academician. Aici a predat, până la pensionare (1974), cursul de "Bazele electrotehnicii" căruia i-a dat o structură axiomatică. Remus Răduleț a fost creatorul școlii românești de Bazele Electrotehnicii. La 2 iulie 1955 este primit membru corespondent al Academiei RPR iar din
Remus Răduleț () [Corola-website/Science/307157_a_308486]
-
a coordonat și finalizat prima ediție a Dicționarului Multilingv al Electricității (1983). Începuse deja să lucreze, din 1981, împreună cu Comitetul Electrotehnic Român, la solicitarea Biroului Central al CEI, la elaborarea unui Tezaur de termeni. Primele rezultate au fost prezentate de academicianul Remus Răduleț în octombrie 1983 la Reuniunea Generală a CEI de la Tokyo. Aprecierile au fost favorabile și s-au materializat prin decizia de finanțare a activității de elaborare a Tezaurului terminologic. Lucrarea fundamentală pe care Remus Răduleț o dezvoltă pentru
Remus Răduleț () [Corola-website/Science/307157_a_308486]