7,971 matches
-
un erou uitat sub un bolovan uriaș - Pământul - aștept la rându-mi să văd ce îmi va curge în plete când cascada va seca, rădăcinile copacilor smulse din pământul însetat vor reveni la viață, iar pasul din piciorul încercărilor va aluneca drept, deasupra sinusoidei întâmplărilor nicicând întâmplări. rezumate sunt. rezumate ale pașilor umanității printre mișcările Domnului în jocul de șah, jocul de puzzle al universului, jocul mișcării prin tâmpla umanului, jocul de gânduri printre infinitele conexiuni de sisteme de celule nervoase
PRIVIRE ÎNSETATĂ de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1239 din 23 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/346917_a_348246]
-
din gropile păgâne Cu miile de-a rândul legați de-un sfânt blestem. Dar iată-i strânși în tropot - și pare că etern Deschisă-i calea astăzi pieirea s-o îngâne, Precum biruitorii satanei din infern. În vuiet de războaie alunecă în zbor De se cutremur’ munții din calea lor fugind Și una li-e mânia, și-n ochi același foc Și-un iad apocaliptic e-n răzbunarea lor, Ca sângele pe spadă de veacuri șiroind Se spăimântau și morții de-
APOCALIPSA de CĂTĂLIN VARGA în ediţia nr. 428 din 03 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346927_a_348256]
-
zidită... Viitorul, pentru mine, este iluzie și iluzia este drogul pe care nu-l aleg, indiferent de cuvintele mari aruncate în vasul cu frumusețe sălcie, cu promisiuni sterpe. Prefer să privesc următoarea arie și fac primul pas. Dincolo, refuz să alunec. Nici gândul nu-l trimit, chiar dacă mintea mea evadează de multe ori în căutările ei. Iubesc grădina numai când sunt afară. De sus, tentația saltului în gol e puternică. Așa am făcut în adolescență, când inima a tresărit, trupul a
HOTAR? de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 507 din 21 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/346969_a_348298]
-
Pălăcean Vereș și Al.Florin Țene DR. MIRCEA PAVEL MORARIU: PLANETA INSULARĂ (Editura Napoca Nova, Cluj-Napoca, 2013) ROMANUL CA PROZĂ RIMATĂ ȘI CU MITOLOGIE PROPRIE Rar în literatura română poți găsi un roman cu pro¬zo¬die rimată fără să alunece în poetizare inutilă. Planeta insulară de Mircea Pavel Morariu face parte din specia ro¬ma¬nescă având o mitologie proprie și fragmente livrești cu sub¬stanță epică genuină. Autor al romanului de succes Catacombe, ce abordează fenomenul transcendentalului, scri¬itorul
PLANETA INSULARĂ de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 910 din 28 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/346189_a_347518]
-
gânditor originar al lor.” (op. cit., p. 8). Pentru a se deschide vieții, omul mai este trecut și printr-un „somn adânc”, ca dintr-o coastă să i se facă femeia. Astfel, se intră în devenire și se deschide morții, se alunecă în diferență și negare urmând să se recupereze ceea ce este de recuperat. Mai trebuie spus că somnul acesta de la început are o funcție genetică. Nu este aici locul să-i o descifrăm, ci doar de amintit că Dumitru Ichim îl
DUMITRU ICHIM, SAU DESPRE REAMINTIREA GRAIULUI UITAT de DUMITRU VELEA în ediţia nr. 885 din 03 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/346225_a_347554]
-
am avut mai mult „fun”. Am fost pe munte cu telecabina și la coborâre ne-am reîntors cu săniuța (pe roți). O senzație minunată! Apoi iar cu telecabina și iar cu săniuța! Se construise o pistă specială pe care săniuța „aluneca" lin. Puteai folosi frâna dacă o luai prea repede la vale. Coborârea dura cam un sfert de ceas. Copii erau așezați între picioarele protectoare ale tatălui lor... Fănuș uitase și de gheizerele paterne, și de sulf și strigă cât îl
MEMORIA PENIŢEI (4): O VIZITĂ ÎN NOUA ZEELANDĂ de GEORGE ROCA în ediţia nr. 889 din 07 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/346266_a_347595]
-
cândva, de n-ai visat.// Să nu ne mai despartă nori ploioși,/ Să nu mai plângi în somn ca o mireasă.../ Când florile se-apleacă și te lasă,/ Rămân tot tineri ochii tăi frumoși.// Și de sub umbra nucului privind,/ Mi-alunecă privirile pe ape;/ Ce ploaie-absurdă freamătă să scape,/ Să iasă din păduri încet murind.// Îmbătrânește nucul - e firesc.../ De după liniștea lui numai tata/ Mi-aruncă nucile din cuib de-a gata,/ Îi simt privirea-albastrului ceresc”. 2012, aprilie 2 Referință Bibliografică
ÎN CĂUTAREA SENSULUI PIERDUT. CUVÂNT DESPRE POEZIA LUI GEORGE DRUMUR de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 458 din 02 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346313_a_347642]
-
Familie > ÎN OCHII TĂI VREAU MAMĂ O LACRIMĂ SĂ FIU Autor: Valeria Iacob Tamaș Publicat în: Ediția nr. 421 din 25 februarie 2012 Toate Articolele Autorului În ochii tăi vreau mamă o lacrimă să-ți fiu Pe-obraz să îți alunec și să îți cad în poală, Pe pragul casei noastre copilă să fiu iară Și strâns, de după gât, măicuță să te țiu. Tu să îmi cânti un cântecel ciudat Despre Măicuța Sfântă ce și-a pierdut fiul Să simt în
ÎN OCHII TĂI VREAU MAMĂ O LACRIMĂ SĂ FIU de VALERIA IACOB TAMAŞ în ediţia nr. 421 din 25 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346336_a_347665]
-
una cu o clipă mai înainte, cealaltă mai apoi, Prima venind suspect de nevăzută dinspre stele, Cealaltă născându-se, aici, în noi. Suntem uniți prin vise, un puzzle de schele, Chiar dacă prin vreme nu ne mai vedem Cu universul ce alunecă împins de vele Deși în ancestral pornisem în tandem. Trecem prin timpul nostru pe care-l bem Cum soarbe apusul curcubeul îndepărtat Și chiar dacă de tăcere eu mă tem N-am să zăbovesc niciodată în păcat ... Iar când v-a
CERCUL TIMPULUI NOSTRU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 652 din 13 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346415_a_347744]
-
Se rostesc fraze prelungi sau prealungi în care, scaunul regelui e ocupat de amăgire. Regina este autoamăgirea iar servitorul umil e îmbrăcat în aura căldurii și frumuseții tale interioare. Vrei să fii activ pe un plan pe care toate obiectele alunecă. Vrei să atingi talpa de aur a fericirii uitând citatele, gesturile învechite, atingerile fără brațe. Ierți jumătăți de sunete, ierți jumătăți de imagini, ierți umbrele și fuga lor prin trupul niciodată ajuns în poziția verticală. Mă întreb de când mă știu
OCHI DIN LEMN DE ABANOS de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 657 din 18 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346422_a_347751]
-
clipa plouă peste noi, timpul curge, vorba lui heraclit, o femeie luminează golul cuvântului, ea e fecioară, viscol, idee, dragoste, furie, ea ne naște și ne moare, ea ne duce și ne-aduce, ea dansează pe pleoapele noastre, ea ne alunecă-n suflet, acum raiul e sfâșiat de minotauri, lumea devine o gură deschisă către viață, filozofii lumii se adună la masa ideilor, ei spun că din greșală învață muritorii, și tot greșala este un deal către virtute, satul cu vise
REVOLTA ZEILOR de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 657 din 18 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346430_a_347759]
-
dorul / îmbrățișând întunericul / întemeiază dorința MÂNTUIRII ». Pretutindeni, limbajul livresc face casă bună cu cel real, împrumutat din viața cotidiană. Ca și când poetul conversează cu cineva nevăzut și își aduce aminte că e poet, mai smulge două metafore din inimă și iar alunecă în cotidian, pe muchia versului. Aurel Anghel este un meșteșugar iscusit care se întrece pe sine cu sine. Dincolo de singurătate, în întunericul aproape iluminat, șlefuiește cuvinte, dincolo de limita răbdării, într-o veselă nostalgie, precum filozoful Baruch Spinoza, lentilele. Dincolo de ființa
RECENZIE DE CEZARINA ADAMESCU de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 654 din 15 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346419_a_347748]
-
chiar ființa lui tentaculară. Cu această succintă analiză am descries mecanismul interior pe care se bizuie poemul, de fapt, și viziunea holografică a lumii: sub aparența osmozei, care e o iluzie pur retorică, totalitatea se află într-o ebuliție ce alunecă spre fantasm, cu răsuciri bruște ale planurilor, cu glisări subtile și perspective anamorfotice.Polimorfismul reprezentărilor e cea mai elocventă probă a disponibilității imaginative: Când femeia își sărută liberă/ Părul alb ieșit întâiași dată/ Înseamnă o domesticire a luminii despotice/ Dulcea
MARIAN BARBU ÎNTRE VIZIUNEA EXISTENŢEI ŞI A LITERATURII de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 657 din 18 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346426_a_347755]
-
cui nu i-ar place, cu ochii spre cer și cu spatele simțindu-i răcoarea, să stea așa, să viseze... Ori să mediteze. Ori să plângă... Și lacrimile să se confunde cu steluțele albe. Să plângi cu fulgi mari, fierbinți, alunecând pe relieful obrazului... Sunt desfătări care ai vrea să nu se termine niciodată. Rătăcești cu gândul prin imensitățile albe ale amintirilor de acasă. În centru, e Mama, chipul mamei se confundă cu al tuturor mamelor. Numai că ea e UNICA
DE VERA CRĂCIUN (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 451 din 26 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346403_a_347732]
-
da de gulgoaie. Dacă nu, nu-i bai ! Altitudinea este apanajul celor carora le înflorește în zori urdorile și le lăcrimează liniștea mascată a nopților frenetice și bântuite de fantasme. Capul și șteapul sunt motoarele benzii rulante tocite pe care alunecă, încă silențios, destinele personajelor care suntem cei mai mulți dintre noi.. Pe o altă cale rulantă, autostrada, se întâlnesc și se ciocnesc marile spirite, destine și idei, în timp ce pe bordură marșează, se scurtcicuitează sau se petrec valeții proscriși și confuzi ai clipelor
JURNAL DE GÂNDURI ZDRENŢUITE... de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 221 din 09 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/348244_a_349573]
-
a începe circul, a sări la bergata întâiului opozant întâlnit. Războaiele, alte zdruncinături și lucruri prăpăstioase sunt prilejuri nimerite care schimbă firea, dezechilibrează și anesteziază bunătatea și simplitatea, lucrurile bune se amestecă cu cele rele. În aceste fel cântarul sufletului alunecă în jos, gramajul nu mai contează la plus ci numai la minus (nu mai las eu, ci mai pune sau dă tu !), se înmulțesc reproșurile, anumite nevoi altădată în stare pur opțională devin înverșunări sadea și neiertătoare, aluviunile și deversările
JURNAL DE GÂNDURI ZDRENŢUITE... de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 221 din 09 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/348244_a_349573]
-
întrebări nu am pus nici una. Am așteptat cuminte să spună ea, dacă avea ceva de spus. Curând am ajuns în dreptul statuii lui Techir, cel din legenda, cu magarușul lui și ne-am întors. Nu mi-am dat seama cum a alunecat discuția, spre energiile din jurul nostru, de care nici nu ne dăm seama. I-am spus doamnei că nu am conoștințe absolut deloc în domeniu, doar ocazional am citit câte ceva, ce mi s-a parut mie că prezintă oarecare interes. I-
O IUBIRE PÂNĂ DINCOLO DE MOARTE de FLORA MĂRGĂRIT STĂNESCU în ediţia nr. 211 din 30 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348273_a_349602]
-
de făcut, îi studiază fiecare gest, fiecare mișcare și asta nu-i place. Amabilă îi întinde ziarul, poate dorea să-l citească. Se felicită în gând pentru idee.În mai puțin de un sfert de oră, omul dormea cu ziarul alunecat pe genunchi. Iulia privea tăcută pe fereastră, încercând zadarnic să-și pună ordine în gânduri . I se părea că un vânt neastâmpărat i le aduna și le împrăștia în neștire. Era neliniștită. Trăia o senzație de teamă amestecată cu ciudă
CALATORIA de FLORA MĂRGĂRIT STĂNESCU în ediţia nr. 211 din 30 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348270_a_349599]
-
cele mai multe ori îmi las vălul să cadă și pod așterne chiar și un pod de vise, dar alteori mă mint cu ușurință, deși sunt conștient de asta.M-aș putea asemui, spre exemplu, cu un zid de suflet peste care alunec cu propriile-mi sentimente și mă gândesc că pot face din mine chiar un giuvaier de cuvânt sau o sumă de gânduri. Răsfoind propriile pagini peste care în timp s-a așezat câteodată uitarea, lunec spre meditație și port cu
POVESTEA UNUI JURNAL. MIE ÎNSUMI ŞI NIMĂNUI ALTCUIVA de CRISTEA AURORA în ediţia nr. 562 din 15 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/348318_a_349647]
-
roz. Îl iubea sincer pe Maur de aproape doi ani. În acele momente paradoxal, îl compara pe Maur cu covorul. Cum putea să fie atât de mic? Atât de josnic? Josnic ca un covor superb. Simți cum lacrimi fierbinți îi alunecau pe obraji, o revoltă necunoscută încă se ridică în ea, încât brusc se întoarse cu fața spre Maur, care se încăpățâna s-o dezbrace. Privirile li se întâlniră și se fulgerară reciproc. Maur fu cel dintâi care privi iritat într-
NE-NTINATA de FLORA MĂRGĂRIT STĂNESCU în ediţia nr. 211 din 30 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348272_a_349601]
-
1907, culminând cu 1914, a părăsirii albastrului nefericit, a definitivării artistului, ca formatician expresiv al formei detașate de teluric, într-o concepție apropiată entităților celeste, mărește aspectul senzual al culorii, curiozității, posibilizând imaginația spre forme dorite pipăibil și încercabile. Privirea alunecă treptat pe fiecare linie, contemplând Femeie pe fotoliu, o leagă de alte linii, creează un contur și îi dă forme care excită simțurile atunci când cu ele se naște trupul unei femei șezânde, ai cărei sâni alungiți ca perele, de culoarea
PICASSO ŞI INTIMITATEA LUMII PUDICE de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 431 din 06 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/348385_a_349714]
-
societății, în familie, și pe undeva așa și este. Acest lucru îi demonstrează lui și ansamblului social din care face parte, că el ține frâiele în mâini, că fără el lumea nu ar exista și, implicit, femeia din spate ar aluneca în prim planul abrutizării, ar sucomba în izolare și s-ar stinge într-un anonimat deprimant pentru cei ce încă îi mai populează grupul din care a făcut cândva parte ca un întreg. Ea reprezintă un sex slab, incapabil de
BĂRBAŢII ŞI FEMEILE DIN SOCIETATEA DE AZI de CRISTEA AURORA în ediţia nr. 562 din 15 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/348416_a_349745]
-
lui Harap Alb și al Cosânzenelor de pe carpetele cu răpirea din serai... Dat fiind faptul că, fondul comun de cuvinte este mult mai larg decât o carpetă, este de presupus că discuția dintre cele două grupuri se va relaxa treptat, alunecând spre zone de puternică elevație interetnică. Ceva de genul: calcan ciuruc, chilipir, bacșiș para, bairam huzur! Desigur, numai o limbă atât de armonioasă ca a românului poate înmuia atât de precis oasele liftelor năvălitoare. Buna vecinătate a slavilor, e atestată
POVESTEA VORBEI... de KASANDRA KALMANN-NĂSĂUDEAN, MADRID, SPANIA în ediţia nr. 3 din 03 ianuarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/345024_a_346353]
-
-l: boare, reflexe umede-ireale lucind pe firele de iarbă, fuioare de pâclă ieșind prin crăpături. Picăturile cernute pe chip: pe obraji, pe gene, pe buze, îl acoperă ca o mască subțire, umedă și lipicioasă. Stropii fini se adună firișoare-firicele și alunecă mișelește pe gât, dibuind locurile călduțe pitite sub haină. Zgribulit, singuraticul își ridică ușor umerii și își pleacă și mai mult chipul îndesându-și protector gâtul la adăpostul gulerului. E îndârjit. Nici ploaia, nici vântul, nici umezeala, nici întunericul, nimic
BALTA MIRESEI de MIHAELA SUCIU în ediţia nr. 696 din 26 noiembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/345018_a_346347]
-
Sub ele iazul doarme acoperit cu pilota pufoasă trasă până sub nasul malurilor. Iazul respiră. Fuioare de aburi se ridică încețoșând păsări și păpuriș, laolaltă. Apa este rece. Răceala ei o simt și păsările, dar mai ales piciorul nătâng ce alunecă. Apa depășește marginea bocancului, piciorul s-ar retrage, dar mâlul călduț îl împachetează grijuliu - să nu răcească. Piciorul coboară pe bâjbâite. Pare teren sigur. Nămolul îl îmbie cu căldură, tot mai sus - pe gambă. Lângă el apare și celălalt picior
BALTA MIRESEI de MIHAELA SUCIU în ediţia nr. 696 din 26 noiembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/345018_a_346347]