6,661 matches
-
distanțele. Copacii sunt goi, frunzele cad vara s aprinde-n livezi și ogoare, ard pădurile, ard în picioare puterile lumii scad. Văd niște vite cum se clatină, umblând după apă și iarbă; oala văzduhului cu lucii de platină începe-n amiază să fiarbă. Ochii mamelor sunt mai adânci, copiii palizi și vineții, se caută unii pe alții pe brânci, și plâng prin ogrăzile rămase pustii. Speranța se mișcă de-a îndăratele pe sub cerul adânc și ziua lungă, văpaia dă foc la
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
coșmarului... Aerul, vai! Aerul este îmbâcsit și greu, îmi stă-n gât ca un cuțit care nu mai taie pâine învelit în caierul părului, de la un leu, părului de la un câine. Se aud pe culoar vorbele majurului... s-a făcut amiază iar vin flămânde ciorbele cu pașii destinului și ce-a curs din ciurul lui în cupa scheletului... Și turtoiul, vai de el! Mămăligă între scânduri și în forme ca de zar, așteptare în zadar și rămânere pe gânduri; în tunel
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
umple pieptul cu aroma din livezi. Nu te îndoi de viață, este cum o și trăiești, în ea sunt dumnezeiești sori acoperiți de ceață. Dă-o-n lături și-ai să crezi că este mană cerească.. Sus, pe creste, în amiezi omul poate să renască!... Fericită e plecarea celor care știu și unde își oprește valul marea care nu se mai ascunde. Când lucrată este via nu te paște pacostea, râde-n casă dragostea, râd copiii și soția... Râd în plină
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
întotdeauna apte să verse de pe creste miere, aur topit care așteaptă pe scări din vârfuri de coline ca să încerce orișicine să-i urce măcar prima treaptă... 2013 La (s)cursuri universitare Profa ne dictează mai blazat, mai viu, acuși e amiază, colegele scriu... Dacă înebunește scrie fiecare, cine mai gândește - n sala asta oare?!. Decât toate-aceste dictate de profă, beau mai bine-o cofă de licori celeste. Visul ca un cerb e la toate chemările inima când fierbe iau în brațe
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
la crama din soare tărie de-.armuri și mai tare decât oțelul din vârfuri de pluguri. Glasul istoriei strigă-napoi, arătându-ne mersul mereu înainte; suntem câtă frunză cu cei din morminte de a pururi cu ochii la noi. Pe-amiezi de timp, la răscruci de podișuri, să stăm de veghe, cu focul din zori la sfintele străbunilor noștri comori - praguri la marile noastre suișuri... Penitenciarul Suceava, 1948 Eminescu O-ntrupare a minunii de-a fi cel mai dintre poeți, pe care
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
gata. A încercat să iasă-n lume strivind totul în jurul lui și a rămas așa precum e un pui de cuc al nimănui... În preajma lui doar maidanezii, dacă-și mai alfă vreun loc; sărmani căței fără noroc vă arde Soarele amiezii!.. 2012 Prefață la o altă carte O, neam de vulturi! Ai ajuns acum la poarta veșniciei; frumoși sunt munții României și taina lor de nepătruns! Ca ei ridici pe-adânci istorii credința brazilor ce cresc în duhul nostru românescizvor de
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
anume a deschis cutia Pandorei; când ura macină lumea, suntem la marginea orei. Hoții, cu toții, nu se mai satură: de furat, de vândut, de ucis... adevărul, lovit pe-orice latură se prăbujește din vis în abis. Ne-nghite hăul în amiaza mare, îngrijorările ne strâng de gât, lumea se mișcă larvar în urât, și soarele nu mai răsare. Se năruie cerul de grindini și ploi, peste noi vine-n goană seceta cu semnele vremii de-apoi... să ne-ntoarcem, oameni buni
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
compresa caldă. — Pompier fiindcă am cauzat distrugere, am participat la dezastru. Acum vreau să compensez. Vreau să salvez de la distrugere. Toma e tot în grădină, așezat cu picioarele în cruciș pe mozaicul roman desenat de fetiță cu creta ieri după- amiază. Vorbim unul cu altul telepatic, prin pereții casei și prin noapte. — Cam simplu. Sunt un om simplu. — Da și nu. Copilul doarme. — Cum a fost ? H. se referă la ziua de astăzi. Tocmai s-a întors cu o sticlă de
100 de zile. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ioana Morpurgo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1775]
-
țării - toate erau lucruri pe care le purtam În inima mea. Nu În curățenia și frumusețea zorilor cu strălucirea mîndră și puternică a revelației lor, nici În lumina practică și domestică a dimineții, nici În măreția tăcută a porumbului la amiază, În zumzetul somnoros și ascuțit ce Învăluie cîmpul după prînz, nici În verdele și auriul ciudat și fermecat al pădurilor cu cîntecul lor sălbatic, nici măcar În pămîntul care, cu o ultimă răsuflare, alungă căldura și violența zilei către adîncurile nepătrunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
că totul este subțire, bidimensional, fără trup, fără volum. Strada, oamenii, clădirile Înalte - erau doar linii plane și unghiuri. Nu era nici o curbă pe stradă - singura linie curbă fusese țipătul acela unic și plin. Și, așa cum pierise lumina zilei la amiază, tot așa imaginea chipului acelei femei, zdrobită de grozăvia banală a acelei morți ce evoca o Întreagă viață cunoscută ei, trecuse printr-o transformare dureroasă și răscolitoare. Căci, așa cum, doar cu o clipă mai Înainte, acest chip bun, frumos, strălucitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
veșnică și invincibilă a disprețului și a Înfrîngerii. Apoi, chiar cînd stăteam acolo, În stradă, groaza oarbă mă părăsi cu iuțeala de basm cu care apărea și dispărea totdeauna; pretutindeni În jurul meu oamenii parcă trăiau și se mișcau, și era amiază și vedeam iarăși chipul fetei așa cum era Îmi spuneam că este cel mai frumos chip din lume și eram conștient că nu mai există altul ca el. Doi bărbați traversau repede strada venind din mulțimea ce se risipea și unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și uitați atîția bărbați pierduți și fără nume. Aceasta a fost, așadar, cea de a treia imagine a nenorocirii, imaginea dorinței, chipul războiului. Din nou războiul cu graba, goana, ironia sa crudă și forța sa de decizie rapidă: oră de amiază arzătoare pe marile diguri cu muniții din Newport News, unde băiatul lucrează acum ca magazioner. În magazia de pe dig, tăcere, căldură Înăbușitoare de aproape patruzeci de grade, aer greu, murdar, Încețoșat de praful auriu al ovăzului ce curge pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
umplea din nou strada scăldată În rouă. În toate aceste gesturi vechi și mereu noi, neschimbate, veșnic misterioase, ce marcau viața și lumina și dimineața, se simțea prezența uriașă și inevitabilă a războiului. Și se simțea În tăcerea tainică a amiezii, În sunetul cleștilor de apucat gheață de pe stradă, În șuieratul rece al ferăstraielor de gheață ce despicau blocurile aburinde, În frunze, În iarbă și-n flori, În mirosul de asfalt, În pustiul obsedant, verde-auriu, al străzii după trecerea tramvaiului. Războiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
copilărie, altfel decît În cărțile lui Walter Scott și William Gillmore Sims. Au văzut că groapa nu era nici clară, nici mică și nici În frontul principal, iar cîmpia nu era verde, nici Îngrădită, nici iarba cosită. Dogoarea tremurătoare a amiezii strălucea peste pămîntul veșnic și nesfîrșit, peste lanul răscolit cu brutalitate, transformat Într-un morman de vreascuri, iar cu fiecare cîmpie, cu fiecare viroagă, povîrniș sau vad, pămîntul Înainta Într-o zvîrcolire brutală, dulce, nesfîrșită. Atunci Garfield, Arthur, Harrison și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Într-un morman de vreascuri, iar cu fiecare cîmpie, cu fiecare viroagă, povîrniș sau vad, pămîntul Înainta Într-o zvîrcolire brutală, dulce, nesfîrșită. Atunci Garfield, Arthur, Harrison și Hayes au stat o clipă nemișcați la capătul podului, au privit la amiază sîngele aprins Împroșcat pe grîul călcat În picioare, au ascultat tăcerea tainică a amurgului În cîmpul peste care trecuseră vijelios În zori mii de cizme, au privit tufișurile de la hotarul cîmpiei plecate spre drumul prăfos, peticele dezordonate de iarbă aspră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
pe cînd ne Învăluiau tăcerea și lumina piezișă și coamele dealurilor, am văzut pe pămînt ciudate forme tăcute, zarea mută, și Înțelegînd atunci totul... ce mai puteam spune În afară de faptul că În jurul nostru zăceau risipiți, neclintiți, camarazii noștri și că amiaza era departe? Ce puteam spune acum despre pămîntul pustiu... ce puteam spune acum despre materia și forma veșnică... ce putem spune noi, cei care am trăit aici cu sufletul, cu oasele, cu sîngele, cu creierul și cu toate graiurile fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
năpădită de trăsuri hurducăite, de copite răsunătoare, de tramvaie cu cai În clinchete de clopoței, calul din mijloc mereu Întorcîndu-și capul cu tristețe spre vecinul cel slab și răbdător din dreapta - stradă măreață, plină de viață zbuciumată și de mișcare, de amiază și de trudă voioasă, imaginea ta strălucește veșnic În inimile noastre și ne-ndreptăm spre tine! — Stradă a dimineții, stradă a speranței! au strigat ei. Stradă scăldată În răcoare, În lumina piezișă, stradă cu fațade Înalte și adîncă umbră albastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
acum stăpîniți de o bucurie sălbatică, Încep să cînte și să se simtă, cum s-ar zice, „miraculos de fericiți“. În timpul dimineții vîntul s-a mai Întețit puțin, spaniolul și-a Întins pînzele și a pornit-o spre țărm. Pe la amiază naviga de-a lungul coastei, foarte aproape de mal, iar la căderea nopții poposise la gura unui rîu. Își strînse pînzele și ancoră acolo. În apropiere de mal se afla o așezare a celor „din neamul care populează aceste regiuni“ și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
servici, care le spală și le pune la păstrare într-un sertar din dulapul acela cu pupitru la care epitropii împlinesc cele de cuviință. Așa să știți și să spuneți urmașilor, ca să se știe! Cu zahereaua la zahana În nemărginirea amiezii pășim plini de o sfioasă cutremurare la fel cum, în alte vremi, pășise Calistrat Hogaș ținând Pisicuța de căpăstru în acea grotă ce avea să-i țină de adăpost în noaptea în care o neuitată tornadă îl va face să
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
beiul de Moldova, "casa ta că vei să mori". "Asta cam așa-i", zic, puțintel intimidat, în timp ce, pe micul ecran, din nou se aud scrîșnetele năpraznice ale pneurilor de la mașini. Starea politică a națiunii Căldura cea mare, la vreme de amiază, singur în curte, pisoiul pe nume Mazarin stă tolănit în iarbă, cățelușa Daisy, la vreme de nici cinci luni, își poartă rasa, cea de ciobănesc german, prin arșiță, nu departe de umbra cea întremătoare a unui gutui care dă direct
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
de mare și copleșitoare răspundere, pentru dumneaei ceea ce contează cu adevărat este mai nimicul vieții dumneavoastră care este tare banal, tare plictisitor, tare cuminte: el mai nimicul samănă cu ulița Economilor în care copilăream eu în deceniul șapte la vremea amiezii, puțini oameni făceau ei șpațir (preumblare) pe acolo, prin luna mai era frumos pe ulița Economilor, prin luna noiembrie nu: ploi de toamnă și cotoare de varză puteam eu vedea în pruncie prin bălțile de pe uliță aceea din ținutul numit
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
ai noștri socialiști vorbesc o limbă, ceilalți alta, sau, Doamne ferește, mai rău!, te pomenești că în România nu or fi existând partide de stânga. O ficțiune anapoda Într-una din zile, să fi fost trecut de ora patru din după amiază, vreme incertă de început de ianuarie, debut de mileniu, burniță fină cade peste hăurile de prin lacurile de acumulare, mai nimicul cotidian mă cuprinsese când ochii mi-au căzut pe o balerină care se gudura șăgalnic pe lângă o roză suavă
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
a oprimat pe Moab pentru multe zile pentru că Chemoș se mâniase asupra țării sale [...]. Atunci Chemoș mi-a zis: „Du-te și ia în stăpânire Nebo de la Israel”. Am mers noaptea și am luptat împotriva sa de la răsăritul zilei până la amiază, am cucerit-o și am distrus-o toată: șapte mii de bărbați și străini și femei și străine și concubine, pentru că făcusem vot să-i nimicesc pentru Aștar-Chemoș; și am luat de acolo obiectele lui Yhwh și le-am dus
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
ne întîlnim cîțiva dintre noi. E o schimbare față de lagărul ăsta de concentrare. Thaw se entuziasmă. Macbeth era singurul student din anul întîi care arăta ca un artist. Mergea greoi și sfidător, purta beretă, își făcea singur țigările și după amiaza mirosea a whisky. Deseori îl vedeai prin preajma grupurilor de studenți mai mari: fete elegante în pantaloni strîmți și bărboși înalți care rîdeau liber în locurile publice. La ore făcea tot ce-i spuneau profesorii cu o lejeritate care părea disprețuitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ce gîndește despre asta; dar savoarea mohorîtă a acestor episoade amintește de trei cărți ale unor socialiști dezamăgiți care au apărut după al Doilea Război Mondial și care se concentrează asupra a ceea ce eu numesc dialogul sub amenințare: întuneric la amiază de Arthur Koestler, 1984 de George Orwell și Țărmul barbariei de Norman Mailer. Spunînd asta, ești forțat să te întrebi de ce „iluzionistul“ introduce apologia operei lui laolaltă cu o istorie plicticoasă și sumară a istoriei literaturii, de parcă rezumarea marii tradiții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]