5,110 matches
-
cadre date, arhetipale, deci stereotipe. în timp ce cultura de tip individual este prin excelență diferențiată, personalizată și potențial originală. Fără a contesta realitatea și semnificația antropologică a culturilor de tip primitiv-colectiv, marele capodopere ale culturii universale sunt, prin excelență, semnate, nu anonime, profund originale, irepetabile și riguros autonome în structura lor de bază. O mare cultură română nu-și poate propune decât un astfel de ideal. Dificil, dar exemplar și, teoretic vorbind, realizabil. Tradiționalismul și conformismul sunt fatale oricărui efort cultural serios
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
antrenor de marxism (cazul Constantin Noica) este un gest perfect scuzabil, deși oferta colaboraționistă este evidentă. Dar exact același colaboraționism și încă în forme mult mai banale, benigne este refuzat cu indignare și cu mari exigențe rigoriste unor numeroși antipatici, anonimi și obscuri. La fel, gestul de a scrie articole de pură propagandă comunistă în care nici autorul lor nu credea un cuvânt (vorbim și în calitate de martor direct la evenimente), texte pe care nu ezităm să le numim abjecte, despre întreaga
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
după două categorii: familia numelor și tehnica de numire. Prima categorie cuprinde douăsprezece tipuri de familie: familia anonimică (cele care nu dau o idee clară despre o persoană sau un loc, ci, mai degrabă o idee ambiguă și un caracter anonim), familia diacritică (sau distinctivă, urmând originea cuvântului - n.m.) (nume care revelează atributele persoanei sau ale locului), familia himerică (nume create în întregime), familia mitologică (nume legate de mitologie), familia biblică (nume legate de Biblie), familia etimologică simplă (nume formate în
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Grandet), Anouilh (Colombe), găsește resurse fonostilistice (cântărind onestitatea francă a lui Jean Valjean și uscăciunea lui Javert) etc. Pentru Claude Levesque 80, numele se caracterizează prin non-referențialitate, non-proprietate care face din numele propriu un simulacru, un pseudonim demonstrând caracterul obligatoriu anonim al limbajului. Anonimatul numelui propriu trimite la situația originară a limbajului. Numele propriu este caracterizat ca un simptom: întors spre noi, dar și îndepărtându-se de noi81. Am lăsat la urmă complexul studiu de semantică a onomasticii ficționale al lui
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
arbitrarele numele proprii din viața reală, de numele personajelor literare care "trebuie să se nască o dată cu numele care convine naturii sale fizice și morale"134. Prin nume, Caragiale redă o categorie (Machii și Popeștii nu au individualitate, denumesc o "societate anonimă") sau o individualitate (în comedii unde personajele "oricât de neînsemnate, au nume foarte individuale"135, singurele personaje neindividualizate se numesc Ionescu și Popescu, numele lor potrivindu-se cu rolul lor în piesă, altele ca Pampon și Mazu sunt alese pentru
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
al metodei antinomiei transfigurate. Pornind de la materialul spiritual al timpului, intelectul ecstatic urmează să creeze prin transfigurare noi dogme. Lucian Blaga vede acest nou eon ca pe unul al colaborării dintre gânditori, în care ethosul "să se întemeieze pe stilare anonimă, și cultul individualității să cadă pentru câtva timp cu desăvârșire în desuetudine"151. Metafizica viitorului, crede el, "nu va mai fi metafizica unuia sau a celuilalt, expresie trecătoare a personalității gânditorilor dezbinați între ei de penibile tendințe de atomizare individualistă
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
câteva idei cu caracter antinomic. Este vorba despre felul în care concepe Centrul sau Totul existențial și modul de geneză a lumii. Blaga continuă aici linia metafizicii cunoașterii pe care o construise în Censura transcendentă. Acolo, principiul metafizic absolut, Marele Anonim, era descris drept cel care a sădit în om impulsul cunoașterii și tot el îl ține la periferie, îi pune limite, instituind în mod continuu o cenzură între sine și acesta. Blaga spunea că această antinomie "e și o fereastră
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
își găsește expresia în natura antinomică a unora dintre fenomenele acestei lumi. Această natură antinomică a principiului cosmologic blagian poate fi regăsită și dintr-o altă perspectivă, fără a urma scenariul metodei antinomiei transfigurate. Astfel, Blaga numește uneori pe Marele Anonim "Dumnezeul-Demon"163. Prin aceasta, el indică natura duală a Marelui Anonim, acesta având "atât calități divine, cât și însușiri demonice"164. Pe de o parte, are atributele unei ființe perfecte, pe de altă parte are manifestări ale unei ființe căzute
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
să raporteze cunoașterea este ceea ce el numește "principiul metafizic absolut"193. Acesta este postulat printr-un salt metafizic a cărui justețe se dovedește prin consecințele sale. În perspectiva acestui principiu metafizic, pe care filosoful din Lancrăm îl va numi Marele Anonim, cunoașterea individuală primește o explicație și un sens mai adânc decât cel pe care i-l poate conferi o teorie a cunoașterii. Teza centrală a teoriei metafizice blagiene asupra cunoașterii sună astfel: Din motive care țin de domeniul echilibrului existențial
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
un scop invers, de apărare a misterului, de limitare, de cenzură definitivă. Altfel spus, prin chiar actele sale revelatorii, cunoașterea se îndepărtează de adevăr, îl apără, îi face apologia. Iată această antinomie structurală descrisă de Lucian Blaga în final: "Marele Anonim a implantat generos cunoașterii individuate postulatul, imperativul necondiționat al "adevărului" integral. Cunoașterea individuată tânjește după adevăr, pradă unui elan adânc înrădăcinat în chiar "actul transcenderii", cu a cărui posibilitate e înzestrată. Totuși Marele Anonim n-a îngăduit realizarea acestui elan
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
ca un complement, de metoda antinomiei sau a coincidenței contrariilor, prin care limbajul este forțat să comunice intelectului ceva inefabil. În ceea ce privește metafizica lui Blaga, într-adevăr ea pare să preia tema abisului divin, sub forma fondului abisal care este Marele Anonim. Acesta se anunță mai curând în negativitatea sa, ca mister existențial profund, descoperind o maximă îndepărtare, o asimetrie totală, o disanalogie profundă cu lumea. Ideea misterului existențial, ideea unei metafizici întemeiate nu pe concepte abstracte ci pe plăsmuiri mitice și
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
la această listă pe Ștefan Lupașcu și pe Mircea Florian, primul cu viziunea sa despre dualismul antagonist, cel de-al doilea cu ideea dualității recesive 435. Din această listă nu putea să lipsească Lucian Blaga, prin concepția sa despre Marele Anonim, principiu cosmogonic ce manifestă o natură dual-antinomică greu de trecut cu vederea 436. Legătura dintre motivul dualist al legendelor cosmogonice vechi românești și metafizica cosmogonică a lui Blaga o face și Ion Mihail Popescu, unul dintre cei mai importanți exegeți
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
de a se depăși. Așadar, prin definiție, ca idee, cunoașterea este un "ne-fenomen", o spărtură paradoxală în complexul existențelor fenomenale prin care se permite accesul la ceva dinafară. Blaga susține că, în fapt, acest lucru este permis de către Marele Anonim doar sub forma "cunoașterii-negativ", a cunoașterii luciferice, singura care realizează cu adevărat actul transcenderii și, astfel, singura care își merită cu adevărat numele de cunoaștere (Ibidem, pp. 505-523). 182 Ibidem, p. 538. 183 Ibidem, pp. 358-359. 184 În acest sens
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
bazate pe ipoteze cu privire la ceea ce se va întâmpla în viitor. • Obiecția morală. Chiar dacă primele două tipuri de obiecții ar putea fi neutralizate, apare o altă problema de natură morală: față de generațiile viitoare ne separă o distanță morală care le face anonime în raport cu interesele noastre actuale. În continuare voi detalia unele dintre principalele argumente care au fost formulate în literatura de specialitate împotriva tezei dreptății între generații. Un prim argument contra dreptății între generații este acela că nu putem avea datorii față de
Etica mediului: argumente rezonabile și întâmpinări critice by Constantin Stoenescu () [Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
față de generațiile viitoare, tocmai pentru că ele nu există încă, ne separă o distanță morală. Nu putem comunica cu generațiile viitoare, nu le cunoaștem interesele, așadar, ne aflăm într-un spațiu teoretic predictiv dominat de incertitudine. Pe scurt, generațiile viitoare sunt anonime, iar această anonimitate necesită alte temeiuri decizionale. Într-adevăr, pot fi aduse în discuție complicații suplimentare, așa cum ar fi incapacitatea noastră de a cunoaște interesele generațiilor viitoare sau de a face predicții cu privire la nevoile lor și la capacitățile lor tehnologice
Etica mediului: argumente rezonabile și întâmpinări critice by Constantin Stoenescu () [Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
3. Ceea ce apare e invizibil; numai apariția ca atare dă imaginea, posibilitatea vederii și a rostirii: "începuse să răsară/ soarele, invizibilul soare.// Cuvintele ni se aprinseră/ cu flacără înceată și înaltă"4. Ceea ce răsare nu aduce decât apariția unei donații anonime, fără să dezvăluie ceea ce apare, precum începutul unei arătări în sine, al unei esențe care se învăluie în propria dezvăluire: "spală-mi ochiul/ și întoarce-mă cu fața/ spre invizibilul răsărit din lucruri"5. Imaginea e ca și suspendată în
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
lumină din noaptea uitării de lume. Și în această din urmă ipostază, a fi umbrit înseamnă a nu fi văzut, a ieși din raza vizuală a celor ce se află în orizont mundan: un eu atât de umbrit încât devine anonim, inevident, șters din registrul lumii. Or, tocmai pe treapta cea mai de jos a acestei eclipsări nevăzutul devine văzut. De vreme ce nimic din aparițiile lumii nu mai poate fi văzut, nevăzutul iese din ascundere, se face vizibil pe fundalul întunecat al
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în afara formei rostirii, formă și ea a golului rotunjit în sine, semnificant prin ceea ce arată pre-fiind. Căci "în raiul unor absențe înflorește graiul", în golul ce retrage lucrurilor cuvântul prin care ele se prezintă în lume, aspirându-le în vederea graiului anonim, de-nominativ, prin care ele se arată înainte de a fi. Se arată așa cum sunt, cum stau să vină în vedere, cu toată carența lor de ființă. Inaparentul nu e așadar ceea ce nu se arată întrucât nu este; el este prin
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
1 poetul nu are biografie; grafia consemnează alte date decât cele ale vieții, pe care - cu fiecare cuvânt - le șterge din registrul lumii. Semnele scriiturii sunt urmele unei evacuări, mărturii grăitoare ale absenței. Creatorul abia dacă mai este un "eu" anonim, conștiința fără subiect, sau - cum spune Merleau-Ponty - purificată cu totul de subiectivitate sau de ego, o "conștiință fără locuitor"2. Uzurpată, întâmpinată de o "prezență insesizabilă" care i se substituie, ea se vestește drept altceva negator, un non-eu care vine
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
nu e lucru stătător, nu se odihnește într-un singur orizont. Apa e rostirea însăși, trecerea neodihnită a posibilului prin fața ochilor. Este imaginea prin excelență a ființării non-discursive, a cuvântului "orb", neașezat în albia vreunei guri. Nu e chiar vocea anonimă prin care se rostește deschiderea veșnicului început, inepuizabilul care ne transcende la nesfârșit? O încercare a nevederii, suprema desfacere din pânza vizibilului: "și pune-mă cu orbii la-ncercare/ - și dacă ochiul meu va cere suma/ staturilor cu pulberea, și
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
răsfiră singur și veșnic un cântec". Vederea respiră în ritmul trecerii și al întoarcerii. Paradoxal, se mișcă pe măsură ce imaginile opresc mișcarea, fixează departele unei zări strălucitoare. Acolo, dincolo - ca și aici, în spațiul poemului - ce, cine sau cineva sunt instanțele anonime ale nevăzutului, neutrul netimpului. Nu cântă aici, în chip poetic, decât ceea ce, coborând în nevedere, spune ce nu se vede și arată mai mult decât spune. Drumul înapoi e drumul spre început, vederea de la capăt, din originea de unde toate purced
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ca și cum lipsa de măsură ar fi ceea ce împinge, în ultimă instanță, la confruntarea compulsivă cu exteriorul. În orice caz, acum ei se simțeau măsurați cu atenție de arhitecți dindărătul unor perechi de ochelari cu rame fine și al unei transparențe anonime, ce ar fi putut avea și ea măsurile ei proprii - necunoscute, dar capabile să se intercaleze incognito în scenă cu acea inestimabilă putere de răsturnare ce revine necunoscutului. Cu toată prezența insolită a delicateselor, sinceritatea rămânea un lux indisponibil printre
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
recunoscută politic drept capabilă de reușită: investirea lui cu încredere. Desigur, ceea ce, din perspectiva lor, constituia clar un plasament de capital social apărea, în ochii neîncrezători ai nomazilor, drept o abilă manevră vizând sustragerea de resurse umane dintr-un fond anonim și reticent. Când e vorba de a respinge anexarea prin persuasiune, neîncrederea devine un capital inestimabil, ce permite neîncrezătorului luxul de a refuza o tranzacție fie și numai bănuită de intenții dubioase; a-și cultiva cele mai vagi bănuieli sporindu
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
cunoștință sub cupola circului din copilărie: pânza tuturor corturilor din lume suprapuse, și toate hainele lui, și pielea lui cu păr rar și blond nu ar fi reușit să ascundă îndeajuns de eficace capa roșie, fluturată dement de un toreador anonim înlăuntru-i, și cu atât mai energic cu cât mugetul silențios înconjurător o viza mai inexorabil. Încă de la prima lectură în copilărie a miturilor grecești îl încercase chemarea arhitecturii. Pentru el, nu atât Tezeu era eroul eliberator, cât Dedal, constructorul
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
tergiversate, grație cărora toate celelalte lucruri își mențin pentru o vreme identitatea, protejate de revărsarea peste ele a confuziei. Structuri reticulare o investesc cu consistență prin același gest genetic cu care îi absorb totodată ezitanta-i inconsistență; cu fervoarea-i anonimă, gestul departajează inaugural subiectul de obiect. Agonia fragmentării acestui domeniu al neîncrederii și instabilității temporizează înfiriparea noilor coerențe prin efect de sucțiune; altfel spus, cu fiecare rupere a unui lucru, se crează transversal o legătură în sânul a ceea ce diferă
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]