8,321 matches
-
întru totul celor absurde. În acest caz, e curios că filozoful nu spune altceva în legătură cu situația de mai sus. Bunăoară, nu spune că ar trebui încercat de mai multe ori - eventual ori de câte ori e cazul - să dovedești celui cu care discuți aparența adevărului. Nici că ar trebui să vezi dacă nu cumva are dreptate, fie prin una dintre intențiile sale, fie sub un înțeles distinct al celor exprimate. Kant spune, pur și simplu, că „în această situație nu mai este nimic de
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
inutile, incapabile să trezească un anume interes, propozițiile cu sens nu au de ce să ne îngrijoreze. Cea care neliniștește profund este tocmai exprimarea lipsită de sens. De pildă, „Cezar este și“. Aceste trei cuvinte nu compun o propoziție decât în aparență. Nu ne spun nici măcar că un oarecare, Cezar, este o simplă conjuncție. De aceea Carnap numește acest șir de cu vinte Scheinsatz, propoziție aparentă. Ea se produce în diferite situații, când e folosit un cuvânt lipsit de semnificație, când se
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
adult, alteori copilul ascuns sub această mască. După criterii formale, toate ar putea fi respinse, însă nu s ar mai înțelege deloc rostul și situația lor. Multe nonsensuri apar în jargonul privat al filozofiei (Cercetări filozofice, § 119). Unele stau sub aparența sen sului: „Numărul prietenilor mei este n și n2 + 2n + 2 = 0“ (§ 513). Altele vin cu aparența vorbirii clare, ca atunci când cineva spune că „înțelege propoziția «eu sunt aici», chiar dacă nu reflectează deloc cum, în ce împrejurări, va fi folosită
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
s ar mai înțelege deloc rostul și situația lor. Multe nonsensuri apar în jargonul privat al filozofiei (Cercetări filozofice, § 119). Unele stau sub aparența sen sului: „Numărul prietenilor mei este n și n2 + 2n + 2 = 0“ (§ 513). Altele vin cu aparența vorbirii clare, ca atunci când cineva spune că „înțelege propoziția «eu sunt aici», chiar dacă nu reflectează deloc cum, în ce împrejurări, va fi folosită această propoziție“ (§ 514). Se pot naște în legătură cu aproape orice: situația numelui (§§ 39-40), a verbului (§ 391), a inten
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
aiuritor uneori. Trecerea de la un sens la altul pare să fie lăsată în seama întâmplării. Multe se petrec fără nici un motiv limpede. Însă dinamica lor nefirească descoperă o voce distinctă și o formă de viață. Rezultă chipuri omenești sub semnul aparenței reale: există și nu există, apar întrun anume fel și în nici unul, spun ceva și totuși nimic. Sunt în același timp hilare și grave. Obiectele se sustrag acelor forme sub care le vedem în mod obișnuit. Descrierea unei camere, în
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
celor absurde: vezi „absurd“) anámnesis 172, 177 anonimat 31-32 antinomie ~ existențială 163, 165-166 ~ logică 87, 160- 162, 163 ~ ludică 161 ~ eristică (sau sofistică) 161 ~ in re 62 ~ proprie celor absurde (vezi „absurd“) ~ proprie dogmei 152-164 ~ și paradox 158-164 ~ transfigurată 152 aparență reală 132, 151 apariție (a sensului) 7, 8, 15, 24- 25, 99, 109, 115-116, 122, 142, 175 ~ și retragere (ocultare) 8, 23, 122, 124, 130, 174-175 moduri de ~ 8, 24-25, 109, 116, 142, 174-175 aporetic 59, 65, 67, 74, 146
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
văzut ca ultim 13, 47, 80 (n. 67), 85, 94 absență a ~ 20, 34, 131, 143 analiza ~: discursivă și textuală 131-143; existențială 164- 175, 179-182; fenomenologică 120-131; lingvistică 108-120; logică 57-62, 76-84, 99-103; metafizică 63-67, 89-90, 96; psihana litică 26-27 aparență a ~ 8, 15, 24, 76- 78, 100, 110, 116, 149 (n. 149), 162 (n. 159) apariție a ~ (vezi „apariție“) ceea ce poate fi cu ~ și fără ~ 8, 34 (n. 18), 92 (n. 87), 99-102, 108, 120- 121, 145 condamnare a omului
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
chiar și cea mai elementară, reprezintă un paradox. Manifestând sacrul, un obiect oarecare devine altceva, fără a înceta însă să fie el însuși, deoarece continuă să facă parte din mediul său cosmic. O piatră sacră este tot o piatră; în aparență (sau mai bine zis din punct de vedere profan), nimic nu o deosebește de celelalte pietre. Pentru cei cărora o piatră li s-a arătat sacră, realitatea sa imediată se preschimbă însă în realitate supranaturală. Cu alte cuvinte, pentru cei
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
cu desăvârșire oprite. Trecerea de la Timpul profan la Timpul sacru este marcată ritual de ruperea unui băț în două. Numeroasele ceremonii care alcătuiesc sărbătorile periodice și care nu fac decât să repete gesturile exemplare ale zeilor nu se deosebesc, în aparență, de activitățile firești: este vorba de repararea rituală a bărcilor, de rituri legate de cultivarea plantelor comestibile (yam, taro și altele), de refacerea sanctuarelor. În realitate, toate aceste activități ceremoniale se deosebesc de aceleași munci făcute în zilele obișnuite prin
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
întoarcerii către Zeul ceresc este însă același: într-o situație foarte critică, în care este în joc existența însăși a colectivității, divinitățile care asigură și preamăresc Viața în timpuri obișnuite sânt părăsite pentru Zeul suprem. Există aici, dar numai în aparență, un mare paradox: divinitățile care au înlocuit, la popoarele primitive, zeii de structură cerească erau, precum Baal și Astarte la evrei, divinități ale fecundității, ale opulenței, ale împlinirii vitale, adică divinități care preamăreau și îmbogățeau Viața, atât cea cosmică - vegetația
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
zeii de structură cerească erau, precum Baal și Astarte la evrei, divinități ale fecundității, ale opulenței, ale împlinirii vitale, adică divinități care preamăreau și îmbogățeau Viața, atât cea cosmică - vegetația, agricultura, animalele - cât și cea omenească. Aceste divinități erau în aparență puternice. Actualitatea lor religioasă se explica tocmai prin această putere, prin rezervele lor vitale nelimitate, prin fecunditate. Cu toate acestea, adoratorii lor, atât primitivii, cât și evreii, aveau sentimentul că nici Marile Zeițe și nici zeii agrari nu-i puteau
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
moartea" și "reînvierea", oamenii au conștientizat deopotrivă propriul lor mod de a fi în Cosmos și șansele lor de a supraviețui și de a renaște. Datorită simbolismului lunar, omul religios a ajuns să găsească asemănări între ansambluri de fapte în aparență fără nici o legătură, cuprinzîndu-le până la urmă într-un singur "sistem". Primele mari sinteze antropocosmice ale primitivilor s-ar putea datora valorizării religioase a ritmurilor lunare. Simbolismul lunar a dus la punerea în legătură a unor fapte eterogene, precum nașterea, devenirea
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
umane au fost inaugurate de Zei sau de Eroii civilizatori in illo tempore: aceștia nu numai că au întemeiat numeroasele munci și feluri de a se hrăni, de a face dragoste, de a se exprima, dar chiar și gesturi în aparență neînsemnate. În miturile australienilor karadjeri, cei doi Eroi civilizatori s-au așezat într-o anumită poziție pentru a urina, iar populația karadjeri imită chiar și în zilele noastre acest gest exemplar.2 Nu trebuie să mai spunem că, la nivelul
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
scurtă durată. Într-adevăr, câțiva ani în urmă, Împăratul Braziliei, Don Pedro, își pierde Tronul și se hotărăște să se întoarcă în Europa, să izgonească pe "uzurpator" și să proclame regină pe fiica lui, Dona Maria. Încercare îndrăzneață, și, în aparență, fără sorți de izbândă - pentru că Don Miguel era regele legitim și domnea liniștit de câțiva ani, adorat de marea majoritate a poporului. Dar Don Pedro se bizuia pe un grup de emigrați politici și, mai ales, pe ajutorul Angliei - care
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
de moartea Regelui martir era o condamnare totală, absolută, spontană!". Tronul revine fratelui Regelui, Don Luiz, care se reîntoarce din Franța unde se afla în călătorie. Don Luiz are parte de o foarte lunga domnie (1861-1889), în care timp, sub aparența de stabilitate a regimului demo-liberal, se desăvârșește acțiunea de dezagregare a societății portugheze. Don Luiz e un rege artist; cântă din vioară, traduce pe Shakespeare. "Cam atâta îi îngăduia Constituția", adnotează cu amar un istoric. Mișcările subversive și insurecțiile se
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
lucruri și protestează folosindu-se uneori de pretexte ridicole. Totul dovedește însă că echilibrul e numai aparent. Guvernele se schimbă cu o repeziciune care uluiește. Apar și dispar aceiași oameni. Plus ça change, plus c'est la męme chose. În aparență, partidele de guvernământ - după infinite sciziuni, disensiuni și coaliții pasagere - s-au regrupat în două mari partide: la dreapta, regeneratorii, la stânga, progresiștii. În realitate, unitatea lor e precară și se clatină la orice criză. Cu timpul, aceste glorioase partide de
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Fie că e lipsit de geniu politic, fie că nu are curajul să reacționeze, fie că e el însuși convins de veracitatea ideilor masonice și revoluționare și de necesitatea totalei preschimbări a Portugaliei - fapt este că sub lunga și, în aparență, calma lui domnie, forțele dezordinii s-au manifestat în deplină libertate. În acest răstimp de 28 de ani, societatea portugheză este atacată sistematic până la măduvă. Legăturile cu trecutul sunt aproape total tăiate. Portugalia nu se află numai în pragul catastrofei
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
zvonul străzii, toate acestea făceau ca opinia publică să privească cu tot mai multă fervoare către cealaltă parte a baricadei, către revoluționari. *** Republicanismul și revoluția deveneau mai mult sau mai puțin populare, după cum le ajutau împrejurările interne sau externe. În aparență, Don Carlos depășise criza ultimatumului, și republicanismul - care fusese la modă după revoluția din 1848 și în 1868, în timpul revoluției spaniole, - părea obosit, dezorientat; îi lipseau șefi politici tineri, care să ducă mai departe acțiunea generației de la 1870. Ceea ce îl
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
și mai mici. Bunele intenții ale multora s-au lovit de incultura și iacobinismul politicienilor extremiști și al oamenilor lor, ca și de îngustimea de vederi a partidelor așa numite conservatoare. Fapt este că se putea întotdeauna afirma, și cu aparențe de dreptate, că Republica Portugheză era prin esență anticatolică, iar neutralitatea sa o minciună, ceea ce era destul de grav pentru Republică și pentru Biserică, într-o țară de tradiție și populare catolică. Sectarismul guvernelor a deschis răni adânci în conștiința națiunii
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
de nenumărate ori, în urmă - în primatul spiritualității și în forța creatoare a spiritului, e nevoit să-și înceapă revoluția echilibrând bugetul unei țări în pragul prăpastiei și trudindu-se să-i însănătoșească finanțele. Dar, și în aceasta activitate, în aparență atât de aproape de pământ, Salazar își păstrează tehnica lui spirituală. Echilibrarea bugetului nu e numai opera unui financiar - este, totodată, opera unui moralist, a unui filosof și a unui practicant creștin. "Prezentăm bugetul pentru exercițiul 1928-1929; nu e o lucrare
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
asigură: — Cred că soldații tăi au adus pe vreunul. Sebastianus, încruntat, îl măsură scurt cu privirea: poate doar în momentul acela, după ce auzise dezvăluirile prizonierului, își dădea seama cu adevărat de rolul hotărâtor pe care omul acela ciudat și în aparență neînsemnat, pe jumătate călugăr, pe jumătate bandit, îl putea juca în tragicele evenimente ce se desfășurau în Galii și deci și de importanța propriei misiuni. Se scutură. Foarte bine, răspunse. Atunci, Eucherius al nostru vine cu noi. Ridică privirea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
evident, încetase. Dubritius se legănă o clipă pe picioare, își potrivi centura pe pântecele ușor proeminent, își scărpină barba cârlionțată, trăgând cu ochiul împrejur pe sub sprâncenele stufoase și, în sfârșit, vorbi: — Eudoxiu e un om ca și ceilalți și, în aparență, nu are nimic special: e de statură medie, puțin chelit pe la tâmple, robust, fără să fie un atlet; își rade barba regulat și poartă de obicei părul scurt, dar asta, firește, nu contează prea mult, fiindcă ar fi putut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acela era Sangiban. 15 înfățișarea căpeteniei alanilor îl descumpăni pe Sebastianus. Se afla în fața unui bărbat de statură mai înaltă decât media, cu semne clare de obezitate, dar care părea mai tânăr decât vârsta pe care o avea - după toate aparențele, în jur de patruzeci. Avea capul mare și chipul palid, cu obrajii puțin căzuți și bine rași; nasul acvilin sugera un caracter puternic, impresie în parte contrazisă de bărbia puțin vizibilă și îngroșată de grăsimea gâtului. Buzele păreau să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
devine coajă. Pe partea sufletească - aceeași anchilozare și scleroză, și din cauze organice, și din cauza presiunii sociale care pune viața în tipare. Iată pentru ce copilul este atât de încîntător. 22. Este un secret, este ceva ascuns parcă în dosul aparențelor, pe care nu-l înțelegem, dar îl simțim. Este, în pregătirea împrejurărilor dinainte de izbucnirea fatalității, o tensiune, este ceva care trebuie să eclateze - și atunci, fatalitatea, acel cineva rău și "ironic", își trimite agentul și nenorocirea s-a produs. 23
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
acum îmi dau bine seama că, din toate tipurile romanului, apreciez și eu mai mult tot pe nefericitul prinț. Ea m-a privit tot timpul cu atenție și pe urmă mi-a spus că prințul Andrei, rece și ironic în aparență, sensibil și chiar sentimental în realitate, seamănă cu mine. Apoi: - Scumpul meu mentor (întîia oară îmi spunea acest cuvînt),prințul e gelos de Anatol? Mata pricepi mai bine lucrurile astea. - Cred că nu. - Mie mi s-a părut că-i
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]