7,447 matches
-
ușor identificabile, și mai puțin cu cauze, acestea trebuind să fie presupuse. Or, tocmai asemenea presupuneri ne fac să plutim de cele mai multe ori în incertitudine. Complexitatea fenomenelor motivaționale provine, în al doilea rând, din diversitatea, mobilitatea, înlănțuirea riguroasă sau doar aparentă a motivelor între ele, din trecerea de la unele la altele sau din convertirea unora în altele. Rare sunt cazurile când într-o situație oarecare s-ar putea vorbi de prezența doar a unui singur motiv. Dar chiar dacă ar fi așa
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
de regulă, în această etapă există un clivaj iremediabil între părți, fiecare parte se manifestă ca fiind intratabilă); 2) recunoașterea posibilităților de negociere (negociatorii își estimează veritabil forțele, se fac primele concesii; se caracterizează prin contradicții în discursuri, prin absența aparentă a logicii, prin flexibilizarea pozițiilor inițiale; politețea, prietenia și animozitatea sau agresivitățile latente ce acumulează treptat și se succed cu repeziciune); 3) deznodământul (acceptarea și semnarea acordurilor sau ruperea negocierilor). Jean-Marie Hiltrop și Sheila Udall (1998) inventariază nu mai puțin
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
zonă-tampon între părți), arbitrul rămâne detașat și neutru. Conducându-se după o serie de reguli și fiind împuternicit să realizeze înțelegerea, arbitrul va rezolva problema aflată în litigiu. Nu de puține ori însă arbitrul, prin decizia sa, poate crea o aparentă înțelegere echitabilă, fapt care, mai devreme sau mai târziu, va redeschide conflictul. Recurgerea la arbitrarea conflictului în justiție este extrem de costisitoare și devastatoare. În literatura de specialitate se apreciază că organizațiile americane consumă mai mult de 20 miliarde de dolari
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
de comunicare); postularea rolului diferențelor interculturale în negociere, care, de cele mai multe ori, este negativ (diferențele dintre scenariile cognitive ale negociatorilor ce aparțin unor culturi diferite se regăsesc în procedurile de la masa negocierilor, iar prețul plătit este foarte mare); evidențierea efectelor aparente ca urmare a creșterii numărului negociatorilor (amplificarea dificultăților de ordin informațional, competițional, procedural, social, strategic care „împing” spre o serie de soluții, cum ar fi simplificarea structurii organizatorice a interacțiunii; implantarea regulilor de luare adeciziilor care controlează oprotunitățile participanților de
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
asociază cu scăderea nivelului autoaprecierii a părții învinse (aceasta se culpabilizează, se autoînvinovățește, autodevalorizează); ca urmare, se instalează tendința de a se răzbuna, de a-și lua revanșa. Se observă că și în acest caz este vorba tot despre succes aparent, momentan. Cele două variante ale negocierii câștig-pierdere posedă și o serie de forme disimulate: „câștigi acum, dar vei pierde mai târziu”, „voi câștiga mai mult, dar asta o vei afla mai târziu”. Negocierea de tip „câștig-pierdere” are limite evidente. Dintre
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
ridicată a acestei arte, care se va confirma și În decursul secolelor următoare, poate fi rezumată prin cuvintele filosofului mexican Leopoldo Zea, care vorbește despre „concilierea barocă a ireconciliabilelor” (Zea, 1987, p. 35). De fapt, o conciliere a unor ireconciliabile aparente, pentru că artiștii n-au Încetat niciodată să pună În practică un principiu care corespunde Însuși fundamentului culturilor din această zonă a lumii; este exact sensul remarcei lui Tzvetan Todorov: „Interculturalul este parte constitutivă a culturalului”. Desigur, au existat Întotdeauna tentative
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
și la Îndemâna oricui, pot să amenințe viața unei Întregi colectivități sau a unei părți a acesteia. În fața unor asemenea probleme, științele umane sunt la ora actuală cu totul dezarmate. Percepții opuse Rațiuni sociologice (necesitățile impuse de socializare, nevoia de coeziune, aparenta stabilitate a instituțiilor, a uzanțelor și a limbii), eventual dublate de motivații ideologice (preferința pentru tradiții, teama de schimbare, conservatorismul), au acreditat ideea că diversitatea și schimbarea constituie amenințări, cel puțin la nivel potențial, pentru comunitățile umane. Regimurile politice au
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
statele nu mai dețin controlul asupra propriilor teritorii; și, În sfârșit, dacă frontierele teritoriale și politice sunt din ce În ce mai permeabile?” (McGrew, 1997). Și de ce să te separi Într-o lume care tinde să se unifice? Argumentul se impune prin evidența sa aparentă. Realitatea este totuși ceva mai complexă. Pe lângă faptul că numărul statelor membre ale Națiunilor Unite a crescut cu 20% Între 1990 și 2000 (au apărut 30 de state noi), James Minahan a numărat nu mai puțin de 210 națiuni fără
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
ieșire la sârbi, ieșire din timp. Taxi până la Novi Sad. Taximetristul vorbește românește. Îl cheamă Ivan și e nativ din Sarajevo. La 16 ani a plecat cu familia, ca refugiat de război, luând drumul Banatului sârbesc. Vojvodina, oază de calm aparent. Ne vorbește despre război, moarte, mizerie. O să mai treacă mulți ani până când Serbia se va impăca cu memoria războiului. Deocamdată doliu, încă își plâng morții. Crescendo Novi Sad. Din nou surpriza arhitecturii jugen stil, aceeași ca la Trieste sau Timișoara
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
totuși nu se confundă, deși îi este apropiată sub multe aspecte. Analiza conținutului unui text urmărește prezentarea organizării lui în vederea caracterizării autorului și a elementelor principale de conținut. În acest mod, se descoperă sensul implicit al textului, aflat dincolo de sensul aparent, pe de o parte, prin interpretarea unor elemente care însoțesc textul (circumstanțele de producere, scopul general) și, pe de altă parte, prin concentrarea asupra trăsăturilor textului, ce par a fi independente de controlul conștient al emițătorului. Specificul analizei textuale ține
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
prezintă particularitatea de a fi un discurs complementar ale cărui raporturi cu discursul dramatic sînt evidente, dar nu întotdeauna esențiale. V. intertext, intertextualitate. DUCROT - SCHAEFFER 1995; DSL 2001. RN DIGLOSIE. Prin conceptul "diglosie" se redă situația folosirii a două variante aparente ale aceleiași limbi în cadrul unei comunități lingvistice concret determinate. Pusă în circulație în secolul al XIX-lea în domeniul elenisticii, prin studiile elenistului francez Jean Psichari, ulterior popularizată în Statele Unite ale Americii de către Ch. A. Ferguson și J.-A. Fischman
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
prin adiția frazelor), enunțul, limba ca sistem (discursul suprapunîndu-se parțial conceptului de "vorbire" ca act individual). Pe de altă parte, E. Benveniste situează discursul în opoziție cu povestirea (récit și histoire), arătînd că aceasta constituie gradul zero al enunțării, prin aparenta absență a vocii auctoriale, pe cînd discursul presupune coprezența interlocutorilor implicați; cu această accepție se produce deja o specializare a termenului discurs, care se individualizează în cîmpul conceptual al științei limbii cu accepțiunea de activitate enunțiativă în relație cu actori
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
retoricii, există abordări ale retoricii prin considerarea ei ca o figură bazată pe discordanța dintre diferitele niveluri de enunțare ale unui text. În acest caz, ironia se definește ca o discordanță semantică, ca o vorbire indirectă ce trece de semnificația aparentă a enunțului spre o alta cu scop devalorizant. Ca atare, ironia este o figură în cadrul căreia se articulează o componentă semantică bazată pe o inversiune și pe o componentă pragmatică, fiindcă enunțul ironic urmărește să descalifice ceva. De fapt, încă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
nu era diferențiată de plural, diferență exprimată de opoziția actuală copac/copaci care lexicalizează numărul. În categoria procedeelor secundare de formare a cuvintelor în limba română, unii lingviști au inclus lexicalizarea de variante fonetice, morfologice (forme flexionare) derivative (reale sau aparente) ale unuia și aceluiași cuvînt polisemantic. Prin acest procedeu, dintr-o variantă (alofon, alomorf) a unui cuvînt originar se formează un alt cuvînt (sau chiar două cuvinte), fiecare cu sens/sensuri și formă proprie (forme proprii); de exemplu, din turc
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
În aceste condiții, narațiunea literară a dezvoltat unele tehnici speciale (precum monologul interior, discursul indirect liber, naratorul martor) pentru a reda vorbitul, atunci cînd scrierile dau posibilitatea unei reprezentări acustice a discursului. Astfel, oralitatea produce impresia de spontaneitate, printr-o aparentă lipsă a prelucrării expresiei după reguli prestabilite. Această impresie nu corespunde însă realității, fiindcă oralitatea textului literar nu este o reproducere tale quale a vorbirii, ci, dimpotrivă, este rodul unei prelucrări intense de către autor, în sensul ideii proprii despre vorbire
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
anaforă, coreferință, definiție, reformulare. DUBOIS 973; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN PARALOGISM. Aristotel a constatat că, uneori, argumentarea poate avea aparența unui silogism bine alcătuit, dar, deși premisele sînt adevărate, modul de deducție fiind incorect, concluzia era non-validă, încît aparentul silogism era de fapt un paralogism. Situația se datorează, de cele mai multe ori, folosirii improprii a mijloacelor limbii, încît studiul paralogismelor a orientat atenția asupra cunoașterii și definirii semnificațiilor cuvintelor. Nu toate paralogismele sînt însă legate de aspecte de limbă și
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
atare, problematica realizează condițiile unei cercetări și premisa unei cunoașteri științifice. Nu întotdeauna însă perspectiva aceasta este avută în vedere, încît termenul se întrebuințează deseori curent pentru orice grupare de probleme legate între ele, în mod real sau în mod aparent, ce se pot pune în legătură cu o situație sau cu un fapt. V. axiomatică, epistemologie, model, teorie. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2002. RN PROCES DISCURSIV. În anul 1969, M. Pêcheux a introdus expresia proces discursiv pentru a denumi ceea ce se dezvoltă și
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ceea ce corespunde în discurs unei funcționări economice. În asemenea folosiri, praxemul nu are nevoie de o marcă explicită pentru actualizare, în măsura în care raportul cu realul este dat direct prin context. Atunci cînd chirurgul spune clește sau compresă asistenților săi, se depășește aparenta contradicție dintre referința virtuală și referentul efectiv prin împrejurările imediate. Ca formă lingvistică a reprezentării, clește nu spune însă mai mult decît copac în dicționar, ceea ce permite diferența de actualizare este raportul practic cu realul. În cea de-a doua
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de istorie profană care se pretează la o interpretare nu doar filozofică, ci și teologică, ele servind ca obiect de studiu pentru teologia istoriei. Apărută ca disciplină de sine stătătoare la începutul secolului al XX-lea, teologia istoriei caută în aparentul haos al evenimentelor mâna invizibilă a lui Dumnezeu întrezărită de Sfântul Irineu, fără a avea pretenția că i-ar atinge măcar un deget. În lucrarea de față ne propunem să introducem ceea ce, paradoxal, a lipsit până acum teologiei istoriei recursul
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
și jalonează istoria. Analizând acest raport, Berdiaev conchide că "istoria nu este numai planul Revelației divine, este de asemenea și reciproca revelare a omului, și acest fapt face din istorie o atât de teribilă și complexă tragedie"88. Din conflictul aparent al libertății umane cu voința divină se naște dramatismul istoriei. Istoria e dramatică cum e orice viață, profundă, adevărată, pentru că esența ei e libertatea 89. La fel ca viața, istoria este destin, destin tragic, crede Berdiaev. Și, ca orice tragedie
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
decât necesitatea de a face voia lui Dumnezeu"94. Adevărata libertate nu constă în refuzul planului divin, ci în asumarea, fie și numai intuitivă, a acestuia, dat fiind faptul că nu putem ști încă rostul ultim al opțiunilor noastre. Iraționalul aparent al istoriei sau hazardul ei ar putea avea un sens văzut dintr-o perspectivă holistică a lucrurilor la care noi nu avem acces. Nu este vorba de principiul irațional, preluat de la Meister Eckhart, de care vorbește Berdiaev: "Realitatea istorică presupune
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
de carieră. Recitindu-l pe profetul Isaia, Butterfield constată că triumful politic al unui neam nu înseamnă deloc că acesta ar fi binecuvântat de Dumnezeu, după cum nici succesul în viață nu este semnul binecuvântării divine (am putea fi surprinși câți aparenți "ratați" s-au învrednicit de nebănuite daruri spirituale). Aceasta este iluzia mesianismului politic și, mai recent, corporatist. "Toate națiile sunt păcătoase și judecata lui Dumnezeu se exercită asupra tuturor. Dar modalitățile acestei judecăți ne scapă. Este posibil ca națiile cele
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
pentru prima dată, la stejarul Mamvri, ca persoană treimică, ce făgăduiește și împlinește pentru ca apoi să ceară înapoi, fără a da socoteală și pentru care totul este posibil, face posibilă credința în sensul iudeo-creștin. Împlinirea voinței divine se face prin aparenta abandonare a liberului arbitru tocmai datorită credinței că Tatăl știe mai bine ce îi trebuie fiului. Acceptarea necondiționată a voii lui Dumnezeu, deși poate fi confundată cu obediența, este cea mai plenară formă de libertate, iar Avraam crede asta fără
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
profană, istoria seculară este câmpul de acțiune al Providenței divine. Mai mult, cartea lui Iov arată atotputernicia lui Dumnezeu și futilitatea oricărei tentative omenești de a găsi o justificare sau compensație karmică pentru orice se petrece în istorie. Taina nonsensului aparent al vieții sau istoriei nu face decât să sporească puterea divină. Dialectica etică internă revelată în Biblie este bazată pe supoziția că un om drept se cuvine să fie răsplătit printr-o viață fericită pe pământ. Iov este nefericit pentru că
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
după cum spune Iunilius Africanus 48. Sf. Irineu a lărgit interpretarea simbolic-tipologică a istoriei prin noțiunea de acomodare divină. La aceasta a mai adăugat o evidențiere acută a rolului de judecător al lui Hristos, favorizând exercițiul puterii în comparație cu teologia paulină a aparentei slăbiciuni a lui Iisus pe cruce și afirmarea valorii lumii materiale, respectiv a cărnii, în conexiune cu istoria mântuirii, fapt ce denotă un optimism clar cu privire la confruntarea cu puterile seculare (Imperiul roman)49. Tot Sf. Irineu este primul care personifică
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]