8,411 matches
-
multe ori, o aluzie la Imperiul Roman, dat fiind faptul că versetul următor se referă la împăratul roman. Pentru această interpretare optează, de exemplu, în zilele noastre, F. Sbaffoni. Alți exegeți au propus pentru participiul masculin ® 6∀ϑΞΠΤ< chiar persoana apostolului Pavel (O. Cullmann). Potrivit acestei interpretări, neutrul ar constitui o aluzie la misiunea apostolului de creștinare a tuturor neamurilor (a se vedea Mc. 13,10). Acest tip de decodare a dat naștere și multor soluții extravagante. Amintim aici, cu titlu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
referă la împăratul roman. Pentru această interpretare optează, de exemplu, în zilele noastre, F. Sbaffoni. Alți exegeți au propus pentru participiul masculin ® 6∀ϑΞΠΤ< chiar persoana apostolului Pavel (O. Cullmann). Potrivit acestei interpretări, neutrul ar constitui o aluzie la misiunea apostolului de creștinare a tuturor neamurilor (a se vedea Mc. 13,10). Acest tip de decodare a dat naștere și multor soluții extravagante. Amintim aici, cu titlu anecdotic, încercarea lui L. Kreyer, din 1887, de a demonstra că Seneca ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
comentează succint doar capitolul 13). Din punct de vedere formal, Apocalipsa lui Ioan se prezintă ca o epistolă adresată câtorva Biserici din Asia Mică. Cu toate acestea, ea conține un mesaj apocaliptic, mai exact o serie de vedenii pe care Apostolul le‑a avut în insula Patmos (1,9), într‑o zi de duminică (1,10). Un glas puternic, ca de trâmbiță i‑a poruncit să scrie cele ce i se vor arăta și să trimită cartea care va cuprinde toate
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
o „paralizie”. Profeția de tip itinerant trebuie să respecte anumite reguli. Nu oricine vine din alt loc și predică Evanghelia este în mod obligatoriu un profet. Didahia oferă câteva criterii de identificare a impostorilor (11,3‑6). 3Cu privire la apostoli și profeți, potrivit dogmei Evangheliei, să faceți așa: 4orice apostol, care vine la voi, să fie primit ca Domnul; 5dar să nu rămână decât o zi; iar dacă e nevoie, și a doua zi; dar dacă rămâne trei zile, este
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
reguli. Nu oricine vine din alt loc și predică Evanghelia este în mod obligatoriu un profet. Didahia oferă câteva criterii de identificare a impostorilor (11,3‑6). 3Cu privire la apostoli și profeți, potrivit dogmei Evangheliei, să faceți așa: 4orice apostol, care vine la voi, să fie primit ca Domnul; 5dar să nu rămână decât o zi; iar dacă e nevoie, și a doua zi; dar dacă rămâne trei zile, este profet fals. 6Apostolul, când pleacă, să nu ia nimic decât
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
intenționată la figura lui Ilie (3Rg. 18,22), un alt profet incomod. Prin aceste retușuri fine, aproape imperceptibile, el reușește să întemeieze o veritabilă tradiție a profeților persecutați - invocată și de arhidiaconul Ștefan în momentul martiriului său, relatat de Faptele Apostolilor -, o tradiție alcătuită de Ilie, Isaia și Miheia, și de care se prevalează, nu fără mândrie, comunitatea profeților sirieni. Beshira îl acuză pe Isaia de blasfemie în fața regelui Manase: „Iată, Isaia însuși spune: «Mai mult decât Moise prorocul mi‑a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
regele acestei lumi pe care a stăpânit‑o dintotdeauna. Și va coborî din lăcașul său ca un om, ca un rege nevrednic, ucigaș de mamă, stăpânitor al acestei lumi; și va asupri floarea pe care au sădit‑o cei doisprezece apostoli ai Celui Iubit” (4, 2‑4). După cum am spus mai devreme, în capitolul 4 se regăsesc cele patru tradiții anticristologice: Beliar, „războiul cosmic”, prorocul mincinos și tiranul eshatologic. Capitolul nu trebuie plasat și analizat în afara contextului, așa cum se întâmplă la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
istorice - a personajului în discuție. Isaia profețește ca ultimă etapă premergătoare parusiei întruparea lui Beliar într‑un rege însetat de sânge. Portretul tiranului trimite la figura lui Nero, prin următoarele aspecte: este vorba de un matricid; sub domnia sa, unul dintre Apostoli este condamnat și ucis (martiriul lui Petru); îi sunt ridicate statui în toate orașele; durata persecuțiilor este de trei ani, șapte luni și douăzeci și opt de zile, în total 1332 de zile, cifră ce reprezintă dublul lui 666, numărul tiranului din
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cartea a II‑a, autorul „demontează” piesă cu piesă mecanismul sistemelor respective, denunțându‑le drept simple, dar primejdioase inovații necreștine. Cărțile a III‑a și a IV‑a reiau punctele condamnate anterior pentru a le opune adevăratei învățături transmise de Apostoli. Principala problemă asupra căreia se concentrează Irineu este unitatea Revelației, care implică identitatea necondiționată a Dumnezeului Vechiului Testament cu cel al Noului Testament. Sistemele eretice disting între un Dumnezeu „adevărat”, izolat într‑o pleromă atopică, Tatăl, și un Demiurg slab
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
slăvit, inclusiv tradițiile familiei, ale statului, ș.a.m.d., care, pentru cei din vechime, se aflau sub protecția zeilor și constituiau obiect de venerație”. Irineu însă interpretează fragmentul în sens contrar, susținând, așa cum făcuse deja în III, 6, 5, că Apostolul se referă la zeii păgâni, hi enim sunt qui dicuntur quidem ab hominibus, non sunt autem dii. Procedând astfel el reușește să „salveze onoarea” Creatorului, acesta rămânând, încă o dată, neatins de uneltirile diavolului. Al doilea pas în acest proces de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
dovadă de o erudiție biblică impresionantă, alternând citatele Vechiului și Noului Testament, într‑o ordine nicidecum întâmplătoare. Astfel, profețiile lui Daniel (îndeosebi cap. 2 și 7) sunt întrerupte de cuvintele lui Isus (In. 5,43; Lc. 18,6) sau ale apostolului Pavel. Această strategie aproape intertextuală are un efect impresionant. Cititorul se simte prins într‑o rețea de citate ce pare indestructibilă. Implicit, coerența mesajului biblic este subliniată pe tot parcursul tratatului. În scurtul său comentariu din capitolul 7 al Cărții
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mai întâi versiunea lui Daniel, apoi interpretarea pe care îngerul o dă acestei vedenii, apoi 2Tes., încheindu‑și incursiunea scripturistică prin cuvintele lui Cristos (In. 5,43 și parabola de la Lc. 18). Așadar: un profet din Vechiul Testament, un înger, un apostol și Isus însuși. După acest climax, exegetul revine cu alte două scurte citate din Cartea lui Daniel, pentru a încheia, în manieră elegantă și impresionantă, cercul hermeneutic. Vom reveni asupra sensului acestei succesiuni de citate. Pentru moment, să ne oprim
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pentru a‑și pregăti cititorii? În jurul Apocalipsei au existat, în timpul primelor trei secole ale creștinismului, puternice controverse. A fost nevoie de timp și de efort pentru ca ultima cartea a Noului Testament să intre în canonul ecleziastic. În plus, însăși figura apostolului era un subiect de controversă. Pentru Irineu, autorul Apocalipsei este incontestabil Ucenicul lui Isus. Înaintea lui, Iustin susține același punct de vedere în Dial. 81, 4. Potrivit Adu. haer. III, 11, 9, existau chiar creștini (probabil alogii) care nu recunoșteau
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
haer., Irineu descrisese deja doi precursori ai Anticristului: este vorba de Simon Magul (I, 23, 1 sq.) și de Marcu, ereziarhul (I, 13‑21). Simon este prezentat ca părintele fondator al tuturor ereziilor, care a avut îndrăzneala de a cere apostolilor să îi vândă darurile Duhului Sfânt (Faptele Apostolilor 8): „în dorința sa de a rivaliza cu apostolii și de a deveni cunoscut la rândul său, el se apleacă și mai mult asupra tuturor practicilor magice (universam magiam scrutans), vrând ca
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
este vorba de Simon Magul (I, 23, 1 sq.) și de Marcu, ereziarhul (I, 13‑21). Simon este prezentat ca părintele fondator al tuturor ereziilor, care a avut îndrăzneala de a cere apostolilor să îi vândă darurile Duhului Sfânt (Faptele Apostolilor 8): „în dorința sa de a rivaliza cu apostolii și de a deveni cunoscut la rândul său, el se apleacă și mai mult asupra tuturor practicilor magice (universam magiam scrutans), vrând ca mulțimea să amuțească de uimire” (I, 23, 1
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și de Marcu, ereziarhul (I, 13‑21). Simon este prezentat ca părintele fondator al tuturor ereziilor, care a avut îndrăzneala de a cere apostolilor să îi vândă darurile Duhului Sfânt (Faptele Apostolilor 8): „în dorința sa de a rivaliza cu apostolii și de a deveni cunoscut la rândul său, el se apleacă și mai mult asupra tuturor practicilor magice (universam magiam scrutans), vrând ca mulțimea să amuțească de uimire” (I, 23, 1). Simon se pretindea întruparea Tatălui, coborât pe pământ pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
oricine, în orice împrejurare, fără cel mai mic respect pentru ierarhie. Cu ironie ușor îngrijorată, Irineu afirmă: „Își atribuie loruși titlul de desăvârșiți, convinși că nimeni nu poate ajunge la înălțimea gnozei lor, nici măcar Pavel sau Petru sau oricare alt apostol. Ei cunosc mai mult decât toți ceilalți oameni; sunt singurii care s‑au adăpat din măreția cunoașterii Puterii inexprimabile. Ei se află în înălțime, deasupra oricărei puteri. Astfel, își îngăduie orice, în mod liber și fără cea mai mică teamă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
care trăiesc în dezmăț și profesează învățături nelegiuite, se slujesc de Nume ca de un voal cu care își acoperă răutatea (I, 25, 3). Așadar, ereticii nu numai că proclamă o doctrină falsă, fără nici o legătură cu cea transmisă de Apostoli și preoți; mai mult, prin comportamentul lor insolent, compromit Biserica în ochii păgânilor, cărora le este greu să distingă între diferitele nuanțe în sânul noii religii, între adevărații și falșii creștini. Cu câțiva ani înainte, Iustin acuza deschis ereticii că
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
stăpânirea diavolului numai ereticii, lăsând deoparte păgânii. Anticristul își găsește astfel un predecesor colectiv în grupările falșilor taumaturgi. Falșii taumaturgi Un alt aspect, legat de cel anterior, este săvârșirea minunilor. Evangheliile prezintă numeroase istorisiri despre minunile lui Isus și ale apostolilor, dintre care cele mai însemnate sunt vindecările, exorcismele și învierile. Ereticii, predecesori ai Anticristului, nu se lasă mai prejos. Dimpotrivă, reputația lor pare a fi întemeiată tocmai pe aceste virtuți terapeutice, de taumaturgi. În dosarul său anticristologic din cartea a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
acestor minuni ale căror efecte nu sunt vizibile și, prin urmare, nu pot fi verificate în mod concret, material. Adevărata minune trebuie să se producă la nivelul materiei, corporal, și nu la nivelul spiritului. Urmând exemplul lui Isus și al apostolilor, cei care au credință adevărată reușesc să învie efectiv pe cei morți. Pe de altă parte, aceste învieri nu se pot produce decât în împrejurări excepționale. Minunea reprezintă o țâșnire a tainei dumnezeirii în trama cotidianului, o descoperire la lumina
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cartea a II‑a, 32, 3‑5). Nu este nevoie să insistăm prea mult asupra acestei teme, dat fiind că pentru Irineu pseudoprofeția nu constituie un atribut esențial al Anticristului. El acordă totuși o atenție deosebită harismelor, conferite mai întâi Apostolilor și apoi, neîntrerupt, altor membri ai Bisericii. Minunile săvârșite de aceștia, accipientes gratiam, cu sprijinul întregii comunități, sunt reale, „palpabile” și în folosul celorlalți (ad beneficia reliquorum hominum). Unii harismatici alungă demonii, firmissime et uere, astfel încât cei exorcizați se pun
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
al mesajelor lor să nu ajungă la urechile profane (26, 2). Primul care a vorbit explicit și public a fost Isus însuși: „După venirea Domnului însă, el a aflat în mod clar (discens manifeste), din cuvintele lui Cristos și ale Apostolilor, că i s‑a pregătit focul veșnic, lui, care din proprie voință s‑a rupt de Dumnezeu (ex sua uoluntate abscendenti a Deo), precum și celor care fără nici un strop de căință perseverează în apostazie” (26, 2). Prima reacție a oricărui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ridice glasul „împotriva Cuvântului mântuitor”. Dat fiind caracterul său mai puțin obișnuit și în același timp foarte „delicat”, subiectul epistolei trebuie ținut la distanță de ochii și urechile necredincioșilor sau „rău‑credincioșilor”. Autorul trimite la 1Tim. 6,20‑21, unde Apostolul își îndeamnă tânărul discipol să păzească „comoara încredințată” ca aceasta să nu cadă în mâinile „gnosticilor cu nume mincinos”. În privința acestor lucruri „greu de cunoscut și de priceput de către cei mulți” este, așadar, nevoie de discernământ. O anumită discreție este
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
concepția sa, profeții, „adevărații noștri ochi”, au putut vesti „tainele Logosului”, pentru că toate prezicerile lor au fost inspirate nemijlocit de Logosul însuși. Cuvântul divin s‑a descoperit în parte profeților Vechiului Testament, precum și filozofilor păgâni, și deplin, în Isus Cristos, apostolilor și tuturor creștinilor. Întrucât aceste mesaje provin de la unicul Izvor veșnic, conținutul lor este adevărat și rămâne adevărat pentru toate generațiile istoriei. Profeții au, așadar, o influență specială asupra fluxului istoriei. Ei nu se limitează la a desluși sensul evenimentelor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mimetism biografia lui Cristos. 4) „Tăiat împrejur (Lc. 2,21) s‑a arătat Mântuitorul în lume; și celălalt va veni aidoma.” Este vorba deci de un Anticrist de origine iudaică, similar celui despre care vorbește Irineu. 5) „A trimis Domnul apostoli la toate neamurile (Mt. 28,19), la fel și celălalt va trimite apostoli mincinoși.” 6) „A adunat Mântuitorul laolaltă oile risipite (In. 11,52); și celălalt, aidoma, va strânge împrejuru‑i poporul risipit [al evreilor].” 7) „A dat Domnul pecete
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]