4,015 matches
-
mici și mai dese. Intrau În Vaslui și Va Întorcea capul dintr-o parte În alta pentru a nu pierde nici un amănunt: casele mai frumoase și mai mari decât cele din satul cu bunic, ferestrele mari și cu perdele fine, becurile ca niște sori mai mici, cele câteva firme luminoase și oamenii Îmbrăcați mult mai elegant și curat decât nenea Ionel. Iarmarocul era plin de care, căruțe, oameni și chiar copii, mărfuri de la țară erau Înșirate peste tot, oamenii se târguiau
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
trafic pare c-o să dureze o veșnicie. — Calmați-vă, domnule Prentice. Se poate rezolva În orice clipă, cînd ăștia din Guardia o să-și dea seama cît sînt de plictisiți. Toate reglementările astea... (Am dat din cap spre contractul de Închiriere.) Becuri de rezervă, trusă de prim ajutor, extinctoare? Renault-ul ăsta e mai bine echipat decît avionul cu care am zburat Încoace. — Pe Cádiz ar trebui să dați vina. Noul guvernator civil e obsedat de La Linea. Planurile lui de ajutor social contra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Financial Times. În fața apartamentului lui Frank, covorul gros, arat de o cameristă cu aspiratorul În dimineața aceea, purta urme de tocuri. Deschizînd ușa, mi s-a părut că undeva dincolo de dormitor tocmai murea o lumină, slaba lucire remanentă a unui bec abia stins. Apoi raza farului din Marbella mătură peninsula, Înflăcărînd acoperișurile din Estrella de Mar. Am intrat cu valizele, am Închis ușor ușa În spatele meu și am pus lanțul. Lumina lunii acoperea mobila din jur ca un strat de praf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
tot calmul pe care mi l-am putut aduna. — Cu siguranță că nu Frank, domnule inspector. Chestia asta cu dezmembrarea sistemului de aer condiționat și transformarea lui Într-o armă incendiară... Frank abia dacă s-ar pricepe să schimbe un bec. Ăla care-a Întreprins atacul avea niște abilități pe care le găsești doar la oamenii cu antrenament militar de sabotori. Poate, domnule Prentice..., spuse Cabrera, urmărind-o pe Paula cu vădită Îngrijorare și oferindu-i batista lui. Dar abilitățile se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Parcă nu. Avea lucruri puține, ca și cum apăruse pentru un weekend. Nimeni n-ar fi crezut că aterizase ca să rămână. Era singur și nu văzuse acele locuri decât în poze. Oricum nu se potriveau. Aeroportul părea sărac, în ciuda ghirlandelor și a becurilor multicolore. Era după Crăciun, cu doar două zile înainte de Anul Nou. Se-așteptase la forfotă și sclipiri, însă totul arăta sechestrat sub un clopot de sticlă mată: pistele de zbor măturate de un vânt aspru, hainele cenușii ale celor care
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
întrebă primul: — Așa-i că ți-e rece? Am putea să mergem cu pipele mai la adăpost... — Mie îmi zici? Crezi că am uitat cum e iarna, când ajungi aici prima oară? Suntem în plin câmp. Zăpada părea albăstruie sub becuri și nu era lună, doar scame de nori, pe un cer de sticlă afumată. În curând, o zări doar ca pe o scânteie, la capătul țigării aprinse, dar îi simțea felul de a-i sta în preajmă, precum o tigroaică
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
de an, Godun îi lucrase o ramă pentru fotografia cu Armin Caryan, în ziua în care împlinise opt ani. O privea uneori înainte s-adoarmă și îl revedea alergând în parcul Shatran, printre artezienele cu cordoane de apă luminate de becuri multicolore. Îl revedea lingând o înghețată lângă arcul Bagh-e Melli ori mâzgălind pe peretele pe care, în souk, bunicu-său așeza carpetele. Se gândea dacă Armin o să-l ierte că a fugit. Promitea că va face bani, atât de mulți bani
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
coridorului. Coborî. Ventilatoarele liftului se opriseră și când ușile se deschiseră în pasaj, întunericul umed și mirosul de igrasie îi ridicară un val de greață în piept. Era șapte și jumătate, cel mult, dar prea multă liniște și chiar niciun bec. Știa bine drumul, îl făcea zi de zi, la ieșirea din tubul întunecos ar fi dat de luminile hangarului de mașini. Își mișca picioarele tot mai repede și aproape se trezi alergând, când o țintui vocea: — Unde fugi așa, cățea
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
mână, iar în părți nașa și nașul, lângă făclii. Le spuse să nu miște și alergă la aparat, vârând capul într-un burduf de pânză, apoi 0 scoase, le strigă să se strângă mai mult unul într-altul, aprinse un bec deasupra și aduse un buchet de flori ceruite, așezîndu-le în brațele miresei. - Acum! zise după aceea. Căută cu mâna un șiret. Nuntașii se uitară la gâtul cutiei. Rămaseră așa, o clipă, încremeniți. Auziră un țăcănit și fotograful le mulțumi. Pozele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
trimise de la Ana la Caiafa, și el ameți de atâta gălăgie, numărând treptele. Odăile în care intra erau pline de dosare și aerul cenușiu și stătut mirosea a tutun prost și a hârtie veche. Deasupra birourilor scrijelate, nevopsite, ardea un bec galben. Lumina de afară părea și mai ștearsă. Așteptă în câteva locuri la ușă. Funcționarii aveau fețe încordate, ochelari mari, legați cu șireturi și mânecuțe de satin lucios până la coate. Lui i se păruse că oamenii aceștia dezleagă lucruri încurcate
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Când terminară, gazda, nevasta rudei, îi puse la masă. Bărbații scoaseră câte zece lei, pe care Beghe îi strânse mulțumind. La plecare zbieră săru' mâna. Afară, gerul tăia obrazul. O luară spre Cuțarida. Trecură Grivița. Prăvăliile aveau geamurile luminate cu becuri galbene și albastre. Se apropiară și priviră. Niște păpuși îmbrăcate în postav verde, cu câlți albi pe margini, spânzurau de-o sfoară lungă. Lângă ele, un brad mic, nins cu vată și împodobit cu sticle, lucea în lumina luminărilor. - Asta
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ajunsese mai înainte. Îl așteptase pe Nicu la stația de tramvai. Merseră apoi la domnul Goldenberg. Intrară în niște odăi mici și întunecoase. Mirosea urât, a resturi rîncezitexle mâncare. În fundul prăvăliei era atelierul, o cameră înaltă, fără geamuri, luminată de becuri galbene, murdărite de muște. La vreo cinci mașini de cusut lucrau ucenici palizi, prefăcând croiala hainelor. Schimbau nasturii și le descoseau semnele, nimeni n-ar mai fi cunoscut de unde vin mărfurile. Aveai un costum la două rinduri, negustorul 9 făcea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Codoșul răspunse tîrziu: - -Lo fi lăsat vreo boarfa țuț! El știa. Îl văzuse pe Paraschiv cum o privise toată seara pe gagică și i se făcuse frică. La sfârșitul iernii, se ținea lîftgă Gara de Nord, la "Locomotiva", într-un salon cu becuri electrice și cu parchet pe jos, balul meseriașilor. Aici veneau meșterii din tot Bucureștiul cu nevestele să petreacă și să se veselească. La urmă, spre ziuă, se trăgea tombola și se alegea regina balului, pe care o dansa într-un
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
la urmă caramangiii, făcând pe nepăsătorii. Nu se cunoștea, că era lumea lor, și la atâta chiloman cine mai sta să-i măsoare? Salonul avea o podoabă de lanțuri de hârtie, colorate în fel și chip, în care se ascundeau becuri galbene și roșii. O lumină tulbure plutea deasupra. Numai la mijloc strălucea cu o sută de luminări vii un candelabru de aramă, cu brațe întortocheate. În dreapta ușii era bufetul, o vitrină aurită, păzită de chelneri ageri. Aceștia serveau la repezeală
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vreo găină. Treanță le spunea pe nume, se înjura cu ei, ce mai, șnorări de-ai lui. Stătuseră împreună la gros. Ucenicul i-a privit pe rând. De sus, din tavanul afumat al beciului, venea o lumină chioară de la un bec lunguieț. De mulți auzise: Arsene, de-o omorâse pe mă-sa, Mantă, unul de trosnea la Obor, Mula, care umbla cu gura de lup, Gătitu, ginitor în Rahova, Ilă-Plic, Vizante-Garagață și alții. Codoșul vorbea, vorbea: - Bă, voi știți cine o să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
contorsionism și a hotărât că Tabitha e cea mai potrivită. Dând naștere astfel unor mutre din partea celorlalte zâne... Acum se explica grupul posomorâților de afară. Chiar și Sally părea că are îndoieli. Bineînțeles. Tabitha radia de fericire, strălucind ca un bec cu lumină perlată. MM era impasibilă, cu grație, ca de obicei, în timp ce Thierry tot dădea din mâini, explicând cum îi pusese pe toți din grupul duhurilor să se încălzească și să execute, cu măiestrie și curaj, figuri extraordinare: —...și, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
roz-portocaliu închis, cu accesorii de un auriu șters, decorat bogat cu ghirlande și rozete complicate din gips pe tavanul boltit și pe fețele boxelor. În total contrast, în spatele scenei, coridoarele erau din cărămidă goală: țevile și cablurile la vedere, cu becuri de neon pe mijlocul tavanului jos. Era cam frig și peste tot numai scrumiere. Când am dat colțul, către biroul directorului de scenă, mă năpădi dintr-odată mirosul de bere stătută și de tutun. Culisele erau pline de actori morocănoși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
înverșunare, colțurile sfâșiate ale cine știe cărui poster pe care-l susținuseră odinioară. În colțul îndepărtat, se afla o mașină de gătit mică și, aparent, deloc sigură; de-a lungul peretelui se afla o etajeră joasă, cu o oglindă deasupra, înconjurată de becuri fără abajur, iar restul mobilierului era alcătuit din cuierul de perete și două scaune. Covorul era atât de zdrențuit încât s-a prins în ușă atunci când am închis-o în urma mea. —Comod, zisei eu, uitându-mă în jur. Nici că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
pe picioare. Ieșind din amfiteatru, am dat imediat colțul pe hol, am coborât câteva trepte îmbrăcate în pluș roșu, cu balustradă aurie, și am ieșit pe ușa de trecere de la capăt într-un culoar cu pereții de piatră, luminat de becuri simple așezate la înălțime. Șocul diferenței dintre spatele scenei și fațadă era la fel de puternic ca întotdeauna. Am trecut pe lângă asistenta directorului de scenă care era la post în culise și care nu avea astâmpăr, asemenea unui leu în cușcă, trăgând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
să ia actele și să plece. Doar că „birou“ nu era cuvântul potrivit. Cele două lacăte grele care blocau ușa metalică o dovedeau cu prisosință. „Cameră de lucru“ era mai potrivit sau chiar „depozit“. Înăuntru mirosea ca într-un grajd. Becurile fluorescente pâlpâiau și puneau astfel în lumină rafturi în care nu se găseau hârtii, dosare sau dischete, ci cutii de carton. Și în ele erau fragmente de vase antice, materiale pe care Ahmed Nour le strânsese chiar din acest sat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
sclipitoare nu mi se păreau cu nimic mai prejos prin misterul și vraja pe care le răspândeau, decât iluminarea orașului În timpul serbărilor imperiale, când, În liniștea vătuită a unei nopți geroase, uriașe monograme, coroane și alte semne heraldice alcătuite din becuri colorate - safire, smaralde, rubine - licăreau cu un fel de obligativitate fermecată deasupra cornișelor tivite cu zăpadă de pe fațadele caselor din străzile rezidențiale. 2 Numeroasele mele boli din copilărie ne-au apropiat și mai mult pe mama și pe mine. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
și făcând să vibreze deznădăjduit pe etajera lui vreun obiect de sticlă, care Împărțise veghea cu mine. Acum a intrat În cameră. Un schimb alert de valori ale luminii mă anunță că lumânarea de pe noptiera ei preia funcția ciorchinelui de becuri din tavan, care, după două țăcănituri mai degajă Încă două licăriri, una naturală, apoi una supranaturală și se sting de tot după Încă un țăcănit. Fascicolul meu de lumină Încă există, dar a devenit bătrân și palid și pâlpâie ori de câte ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
în răsfățul lui mireasma mamei mustoase, cu țâța mozolită, abur de Lume atunci născându-se, umplându-se de minuni abia înmugurite. În capătul aleii, spre stația tramvaiului, un bărbat, într-un fulgarin alb, cu ochelari de orb, sprijinit de stâlpul becului cu neon, cânta ceva la o muzicuță. O melodie șoptită, aproape neauzită, tăcută, ghicită mai mult doar după felul cum omul acela se legăna dus parcă de cânt. Bastonul alb, atârnat de brațul lui, se balansa și el, parcă tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
seama? Și cu dulceață, magiun sau marmeladă de-aia de-a lor. Să te mai sărute după aia careva, nu dai totu’ afară imediat? Abrupt și fără preaviz? Își trase scaunul lângă mine. Luase paharul și-l studia în lumina becului gălbui din spatele barmanului. Era și o oglindă acolo, printre sticlele colorate. Îi priveam chipul reflectat în apele oglinzii. Mă chinuiam s-o aduc de undeva, dintr-o fantă de timp. Și am prins-o, în pâlpâirea becului, răsfrântă în alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
studia în lumina becului gălbui din spatele barmanului. Era și o oglindă acolo, printre sticlele colorate. Îi priveam chipul reflectat în apele oglinzii. Mă chinuiam s-o aduc de undeva, dintr-o fantă de timp. Și am prins-o, în pâlpâirea becului, răsfrântă în alte și alte ape, printre clondire. Era Conți, așa cum stătuse lângă mine cândva la „Melody“, așa cum glumeam cu ea atârnată de gât, așa cum dansasem toată noaptea cu ea, așa cum mă amuzasem cu ea și cu cei care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]