5,219 matches
-
discursului (ce-i drept, un discurs arborescent, cu întârzieri și reluări voite de ritm, cu frazări de cea mai largă respirație), autorul îi preferă articularea de sens absolut rațională. Dreptul de opțiune suprarealistă se manifestă exclusiv prin alegerea unor imagini bizare, marca Gellu Naum, Virgil Teodorescu ori Gherasim Luca, prin care se intenționează, cel mai probabil, reinvestirea universului urban (altfel ușor identificabil) cu un sens simbolic aproape pierdut: "ruxandra aleargă cu un buchet de ghiocei/ în jurul gurii ca un bulgăre de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
a douăsprezecea sau despre trudita zidire), protagonistul scenariilor mistice luându-și, cel mai adesea, identitatea Grădinarului se învăluie în cutele mantiei înroșite sau în hlamida albă a îngerului, descoperă "un manuscris intangibil" în cripta de taină, unde participă la un bizar ritual nupțial, vegheat de șarpele Phylon (Taina a șaptezeci și cincea sau despre cripta de taină), pătrunde, "prin cosmicul praf, prin praful stelar, o, prin praful stelar/.../ în acest labirint al atlasului cosmic" sau, alături de iubită, devine umbră (intertextul eminescian
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
lăcustelor). Nici agonia regnurilor din lumea naturală (Taina prefacerii în amintire), nici "golul dintre mine și tine", inutil umplut cu figuri duplicate ale femeii unice, iubite de altfel cu ardoare (În golul dintre tine și mine), în fine, nici măcar întâlnirea bizară cu propria moarte (Poate suntem de plâns), nu vor putea fi percepute la fel de dramatic precum zbaterea cumplită a cuvintelor în căutarea actului poetic revelator de frumuseți ocultate în subteranele lumii vizibilului. Examenul autoscopic anterior păruse, ce-i drept, a dezvălui
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
călătoresc prin mine clătinat/ compartiment cu păsări mari electrizate// doarme pământul cu genunchii la gură/ sub trista subțire cămașă de brumă/ beau aer mănânc aer sunt singur ocolit/ paznicul lumii la recolta postumă". Autosuficiența, captivitatea într-un fel de perfecțiune bizară, tristețea irepresibilă cauzată de conștiința înzestrării cu un har care condamnă la solitudine, iată unele dintre trăsăturile sau atitudinile obsesive ale creatorului marca Ioanid Romanescu, așa cum va apărea el configurat de-a lungul unei creații parcă inepuizabile, dacă luăm în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
și cu fantoma lui tulburătoare" (Trandafirul sălbatic). Cel mai adesea însă, lui Ioanid Romanescu îi place să uite ispita alegorizării și se înfățișează direct, fără mască și fără echivoc, dar într-o manieră de o originalitate frapantă, în care primează, bizar, coexistența a două atitudini aparent de neînchipuit împreună: conștiința ratării în toate și mândria unui destin singular. Pe de o parte, versurile exploatează în mod vizibil ideea de eșec existențial: "Poate că viața îmi este un șir de erori" (Cu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
orizontala exteriorității (largi) și pe verticala interiorității (profunde) totul îi apare, astfel, poetului ca un furnicar amețitor în care conviețuiesc, aici dizarmonic ori chiar haotic, oameni și câini, obiecte și păsări, sunete și culori; sub ochii de Argus ai păianjenilor, bizari judecători ai Morții neiertătoare, actantul central, un înger pe acoperiș(ul fierbinte?), își dezvăluie pornirile ucigașe, distrugând cu voluptate noua grădină a desfătărilor perverse, rod al unei puteri nu mai puțin malefice. Din acest punct de vedere, demersul poetic pare
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ca punct zero pe increatul autosuficient, alături de "emirii însetați de absolut, prin nisipuri spulberate de vânt", îi constituie materia poetică într-un lung șir de texte din Fiul omului (Cartea Românească, București, 1986), alegorii ale trecerii prin spații nervaliene, din bizara lumină a "Marelui Întuneric, unde Totul și Nimicul/ își sugeau reciproc degetul firav", spre o lumină tot întunecată, cea a vieții biologice. În poemul intitulat Octombrie, spre exemplu, pre-nașterea este recuperată anamnetic ca un lung șir de scindări, de diviziuni
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Această scriitura rafinată, "réalisme impressioniste, artiste et sensoriel des Goncourt" [Hamon, Viboud, p.12], primește definiția lui Edmond Goncourt în prefață la Leș frères Zemgano (1879) că "realism de eleganță" și completează estetică uratului dezvoltată de naturalism. În comparație cu personajul singular, bizar și excentric al romanticilor, realismul și naturalismul dau prioritate tipului exemplar (cu riscul stereotipului banal), în care se recunoaște portretul unei generații, a unei clase sociale sau fiziologice. Zola edifica, după Balzac și înainte de Proust, una din imensele construcții literare
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
neelegant și este înlocuit, când e vorba de a caracteriza Pariziana, cu alte calificative, cum ar fi, spre exemplu, "să beauté irrégulière, bizarre et captivante" [Maupassant, Notre cœur, p.83], ilustrând parcă ceea ce spunea Baudelaire: "frumosul trebuie să fie întotdeauna bizar". Saccard o apreciază pe baroana Sandorff cu un superlativ al frumuseții "fort jolie", dar care este relativizat prin verbul "sembler": "Elle semblait fort jolie" [Zola, L'Argent, p.29]. 103 Important ne pare faptul că termenul de modernitate este utilizat
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
este realizată de Luminița Beiu-Paladi: Romantismul italian și literatura română a secolului al XIX-lea. Relații și similitudini (1982). Paginile prozei eminesciene ascund înțelesul pe care îl putem da afinităților elective: "luam din cărțile [anticvarului] tot ce-mi părea mai bizar și mai fantastic și, venind apoi acasă, citeam și transcriam într-un caiet numit fragmentarium toate pasagele câte-mi plăceau" ([Când eram încă la universitate] Eminescu: 2011, II, 250). Apropierea lui Eminescu de Leopardi este prilejuită, mai întâi, de studiul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
vizibilă de unicitate ce subliniază, indubitabil, originalitatea lui Edgar Allan Poe. Întregul decor ficțional se mulează pe un motiv dominant, asemenea mănușii pe degetele întinse perfect. Este vorba despre motivul morții, față de care autorul a avut, se pare, o fascianție bizară și care merită o discuție separată. Analizînd obsesia morții la Poe, Liviu Cotrău observă că, pentru euro-americani, "moartea nu a avut în toate timpurile aceeași pondere în economia existenței omenești. O serie de opere literare, sculpturi și picturi funerare, documente
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
chiar sublim. Angoasele general umane, incomprehensiunile, rutinele, automatismele și derutele noastre sînt cuprinse în prozele lui Poe într-o manieră sintetică (sublimată), și, categoric, parabolică. Diotima modernă sugerată în maladiva și mortuara Morella, omul care își ucide conștiința, codificat de bizarul William Wilson, ultra-senzitivul Roderick Usher (depersonalizat ultimativ, aidoma naratorului povestirii Prăbușirea Casei Usher, de consumul secret de opium), Dupin care descifrează crime absurde și haotice, mergînd pe regula unității în dispersie (aplicarea unui concept rațional haosului duce invariabil la inteligibilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
reprezintă aici un pericol vital. Blana animalului polar vînat de către echipaj cu ceva timp în urmă, adusă la bordul corabiei, stîrnește un val de îngrijorare printre autohtoni. Ei vor dansa în jurul mormanului de păr alb, isterizați în mod acut, invocînd bizare forțe teurgice cu strigătul "Tekeli-li! Tekeli-li!". Contrastul dintre alb și negru trimite la un palier simbolic mult mai profund decît erau, probabil, pregătiți cititorii americani ai lui Poe, din veacul al XIX-lea, să înțeleagă. Ultimii supraviețuitori de pe Jane Guy
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
arogant, îi sfidează pe cei care îl îndeamnă la un comportament rațional (între aceștia, Starbuck, secundul religios, cu rigorile eticii de quaker în suflet, susține că balenele ar trebui vînate doar pentru untura lor și nu din răzbunare, iar harponierul bizar, Fedallah, adus în secret de Ahab la bord, vorbește și el, profetic, despre iminenta moarte a echipajului, dacă nu se va depăși această virulență a căutării lui "Moby Dick"). Eroul melvillian suprapune uciderea mamiferului cu un hybris personal. Astfel, Ahab
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
reprezentaționale se construiesc împrejurul acestui semnificant. De exemplu, biroul unde lucrează este o alegorie a balanței inexplicabile între antinomii. Cei doi funcționari principali care îl deservesc, Nippers și Turkey (numiți de Petre Solomon Cleștișor și Curcanul), trec succesiv prin metamorfoze bizare. În timp ce unul arată agresivitate neobișnuită dimineața (anihilată, oarecum, de placiditatea colegului), celălalt preia atributele dinamismu-lui după-amiaza, schimbînd rolul printr-o ciudată simetrie a reversibilității. Discret, naratorul ne învită să vedem, în această stabilitate a succesiunii imaginilor răsturnate, rețeta-prototip pentru supraviețuirea
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
la una dintre proprietățile lui, asigurîndu-le tot ceea ce le trebuie. Totuși, dorește ca guvernanta pe care o angajează să fie, în totalitate, responsabilă pentru educația lor, el refuzînd să fie deranjat cu vreo problemă. Cei doi copii (frate și soră), bizari, enigmatici, o vor atrage pe tînăra derutată în aventura vieții ei. Conform percepțiilor naratoarei, Miles și Flora comunică subliminal cu un oarecare Peter Quint și o oarecare domnișoară Jessel, doi foști servitori (Miss Jessel este chiar predecesoarea protagonistei!) decedați cu
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
șocului emoțional, iar decorul domestic i-a rămas încremenit în acea clipă fatidică). Moștenitorii îi vînează averea, dar nu au acces la Miss Havisham, singurele persoane care o văd fiind Estella și Jaggers, administratorul financiar și, totodată, personajul suficient de bizar el însuși în care neurotica femeie are încredere deplină. Situațiile trăite de Pip în Casa Haviham revelă o dimensiune paradoxală. E umilit constant de către Estella (sub supravegherea "paideică" a mamei adoptive, care, se pare, încearcă să-și "educe" fiice dur
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
pe Dorothy, fiind însă, ca de obicei, respins. Scena a fost văzută, prin fereastră, de doamna Semprill care va umple satul cu istorii "imorale" despre cei doi (anunță inclusiv vestea că "amanții" ar fi fugit împreună). Dorothy trece printr-o bizară amnezie (ce i-a determinat pe unii critici să presupună că violul lui Warburton ar fi avut, pînă la urmă, loc!) și părăsește Knype Hill pentru un (ușor) neverosimil vagabondaj (la început, alături de hoinarul Nobby, mai tîrziu, singură de-a
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
vîrstă de cincisprezece ani (o artistă neînțeleasă, respinsă anterior de un jucător de fotbal, de care s-a îndrăgostit nebunește). Maartens captiv în lumea formulelor e mai degrabă opac la aceste complicații emoționale. Își dezvăluie totuși, la rîndul lui, un bizar handicap psihologic: este dependent de prezența fizică a soției Katy în viața sa. Cînd aceasta pleacă pentru a-și îngriji mama bolnavă, Henry cade bolnav și întreaga casă intră într-un fel de disoluție stranie (singurii care se agită administrativ
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
doi ani mai înainte, scriitoarea Emma Tennant publicase un roman (destul de bine primit), Felony/Delict, unde interesul narativ principal nu era altul decît ... relația ambiguă, deși castă, dintre James și Constance Fenimore Woolson. Unii comentatori ai "triadei" epice mai degrabă bizare susțin că similitudinile vin din bibliografia comună, consultată de către cei trei autori (a și fost localizată o sursă identică: A Private Life of Henry James/Viața privată a lui Henry James, aparținînd lui Lyndall Gordon și publicată în 1998). Totuși
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
ca punct de plecare pentru ficțiunea pură (Waters scrie veritabile thriller-uri inspirate de istoriografie!), cea de-a doua este mult mai consecventă cu respectarea adevărului istoric (deși numeroși comentatori i-au reproșat lui Gregory anumte "erori" de cronologie cam bizar, judecînd după natura necondiționat flexibilă a literarității!). Se poate observa că preocuparea Philippei Gregory (născută în Kenya, în 1954, dar crescută și educată în Anglia) pentru istoria britanică a dus, de-a lungul timpului, la conturarea unei opere epice impresionante
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Boleyn Inheritance (2006) și The Other Queen (2008). În ansamblu, perioada acoperită de aceste romane (masive) nu cuprinde mai mult de cinci-șase decenii din secolul al XVI-lea englez, dar evenimentele la care se referă sînt trepidante, tumultoase și adesea bizare, influențînd istoria Marelui Albion și pe cea a Europei într-un mod ireversibil. În 2009, scriitoarea "a recidivat" cu un nou șir de narațiuni istorice (intitulat, simbolic, The Cousins' War, aluzie la "Războiul Celor Două Roze"), un fel de prequel
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
deși prozatorul a scris și nenumărate eseuri de critică și teorie literară): în capacitatea realului de a se metamorfoza literar și, totodată, în disponibilitatea literaturii de a suplini istoria brută. Miller a fost un onirist (își narează cu voluptate visele bizare un interesant prototip pentru Mircea Cărtărescu!) înclinat spre migrarea permanentă din real în ficțional, pînă cînd cele două falii ontologice încetează să mai fie complementare, ajungînd indistincte. Romanul al doilea al trilogiei, Plexus, sugerează, cu precădere, acest transfer de perspectivă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
aceleiași familii) și o transformă într-un veritabil epic de mistere, ivit în plin postmodernism. Romanul își derulează enigma pe două falii cumva distincte de construcție. Pe de o parte, avem, așa-zicînd, un "obiect narativ", ilustrat de povestea ca atare, bizară și terifiantă, a fetelor Lisbon, crescute într-o familie retrasă, din suburbia americană a anilor șaptezeci. Ele reprezintă un mister în sine, trezind fascinația băieților de prin vecini, care țes în jurul lor istorii fabuloase și dădătoare de fiori. Pe de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
în semiobscuritatea care ne despărțea. Eu sînt Dracula, spuse el". Pentru ca prezentările să fie complete, voi adăuga faptul că naratorul îngrozit este istoricul englez (trăitor în Statele Unite) Bartholomew Rossi, profesor și cercetător cu renume mondial. În tinerețe, printr-o întîmplare bizară, el ajunsese să fie obsedat de celebrul voievod muntean al secolului al XV-lea, Vlad Țepeș, și, ca atare, îi studiase acestuia istoria amănunțit, prin docu mente de arhivă și călătorii (exotice) în Turcia, Grecia sau România. La vremea narațiunii
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]