4,944 matches
-
pus în mișcare. Stewardesa mă oprește: — Scuzați-mă, domnule, unde mergeți? — Trebuie să cobor, mă simt rău. — Chem un medic. — Sunt medic. Mă simt rău, lăsați-mă să cobor. Probabil că am un aspect înfiorător, fata în uniformă cu părul blond strâns la spate și un năsuc inofensiv se retrage și intră în cabina comandantului. Intru și eu. Doi bărbați în cămăși albe cu mâneci scurte se întorc spre mine. — Sunt medic, am un infarct, deschideți ușa. Scara se apropie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Într-o seară mi-a telefonat Manlio, ne-am dus să mâncăm o pizza ca doi studenți bătrâni care se revăd. — Ce mai e cu fata aceea? — Nu e. — Și tu ce faci? La o masă mai încolo, o femeie blondă fumează cu spatele la mine, văd doar fumul alb ridicându-i-se deasupra părului și chipul bărbatului care stă în fața ei privind-o. După expresia lui încerc să ghicesc chipul ei. Nu știu, spun, aștept. — Ce? — Nu știu. Aștept ca femeia aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
bolborosește. Nu vrea să-l aud. Îi văd fundul, a împlinit cincizeci și șapte de ani luna trecută, este definitiv gras. Și-a schimbat tonul vocii, l-a curățat de răgușeală. Vorbește cu gemenele, „Scuipițelele“, cum le zici tu. Foarte blonde, foarte frumoase, foarte antipatice. Nu seamănă deloc cu el. Manlio este brunet, îndesat, cu siguranță simpatic. Seamănă cu mama lor, cu Bambi. Venețiana cu trupul diafan de manechin și sufletul dur, de țărancă. L-a obligat să părăsească orașul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
cald. Mâinile mele azvârliseră prima țărână pe sicriul Italiei și acum lopata paznicului se mișca ritmic, încărcând pământul și descărcându-l. Durerea mai exista încă, dar surdă, potolită de oboseală. Rămânea chipul inexpresiv al șchiopului cu ciuful lui de păr blond, ca o ceapă dezgropată și abandonată pe un strat. Fraternul om de la pompe funebre parea să se simtă în pace cu sine însuși, își terminase treaba până la apus. Pe burtă, împreună cu respirația, vibra catarama aurită a curelei sale. Fusese o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
știam chiar mai bine decât tine. — Dar de cine? Spune-mi, de cine? Asta n-o știi nici tu mai bine. — Ei taci, ia te uită, poate ai dreptate... Nu ți-am spus eu? Și de nu, ia zi: e blondă sau brună? — Adevărul e că nu știu. Deși îmi închipui că nici așa, nici așa; să zicem șatenă. — E înaltă sau scundă? — Nici asta nu-mi prea amintesc. Se vede treaba însă că e potrivită. Dar ce ochi, băiete, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
vieții. „Dar ce de femei frumoase mai sunt de când am cunoscut-o pe Eugenia! - își zicea el, ținându-se între timp de perechea aceea râzăreață -. Totul s-a preschimbat într-un paradis, ce ochi, ce păr, ce râs! Una e blondă și cealaltă brunetă; dar care a cea blondă? Care cea brunetă? Mi se pare că se confundă între ele!...“ — Ei, dom’le, ești treaz sau dormi? — Salut, Víctore. — Te așteptam la Club, dar cum nu veneai... — Acolo mă duceam... — Acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
copilă îmi spunea: „De ce plângi, tăticule?“, căci așa o îndemnam să-mi spună și să mă și considere ca atare. Și dacă mă vedea pe mine plângând astfel, plângea și biata maică-sa, și uneori ne amestecam lacrimile deasupra căpșorului blond al fiicei amantului soției mele, a hoțului fericirii mele. Într-o zi am aflat - continuă el - că soția mea avusese un copil cu amantul ei, și-n ziua aceea toate măruntaiele mi s-au răscolit, am suferit cum nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
tânăr. — Cum arăta? — Păi e nevoie să vă spun eu? — A fost într-adevăr cineva aici cu mine? — Domnișorule! — Nu..., nu..., jură-mi că a fost aici cu mine un tânăr despre care te rog să-mi cum arăta...: înalt, blond, nu-i așa?, cu mustață, mai curând gras decât slab, cu nasul acvilin... A fost aici? Zău, don Augusto, nu vă e bine? N-a fost un vis...? — Doar dacă n-am visat amândoi... Nu, doi inși nu pot visa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
foarte liniștitoare. Ceilalți doctori îmi spuseseră că el era ultima mea șansă, acest ungur în costumul lui cambrat cu două rânduri de nasturi, care amintea de după-amiezile lungi pierdute în cafenelele de pe bulevard și de orele languroase petrecute cu tipi blonzi și anoști care aveau același nume ca și el. Costumul nu putea fi ales întâmplător. Hainele sunt camuflajul cel mai ușor. Mă îmbrăcam ca un american sau cel puțin ca un GI1 până să cobor de pe pasarela vasului în acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
duș; și bărbați și fete cu ochi obosiți, cu zâmbete știrbe și cu un răspuns gata pentru orice întrebare, o duzină de răspunsuri, doar să le spui pe care voiai să îl auzi. O fată, care avea părul lung și blond și își tot trecea degetele prin el, parcă pentru a se asigura că încă îl mai avea, îmi zâmbea ușor, la fel de ușor ca bănuțul pe care îl aveam în buzunar de fiecare dată când treceam prin hol. Îi zâmbeam și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
îmi spuse doctorul lăsându-se pe spate în scaunul său, care, dacă stau să mă gândesc, semăna destul de mult cu cel al lui Gabor, mare și ergonomic, dar asemănarea se oprea aici. Tunsoarea scurtă, marinărească a lui Miller, rară și blondă ca părul unui bebeluș, îi dădea un aer de inocență neverosimilă. Nici un om matur nu poate fi atât de inocent. Halatul său alb, apretat părea sterilizat. Ochii lui, în spatele unor ochelari cu ramă de baga, priveau țintă undeva la doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
dizgrațios, mai ales în epoca în care trăim. Un stigmat. Niciodată nu mă gândisem la el astfel. Veți fi uimit de progresele pe care le facem. Nu spun că ne putem juca de-a Dumnezeu. Își plimbă mâna peste puful blond de pe capul său. — Dar putem să îndreptăm multe dintre greșelile naturii. Și ale omului. Am îndepărtat sute de numere, exact ca al dumneavoastră. Nu mai erau numere ca al meu. Asta era ideea. Numerele erau singura urmă de individualitate pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
și cel de whisky fin cu cel al tachinărilor prietenoase - era departe de vagonul de vite, plin cu luptătorii rezistenței poloneze, dar zgomotul era același. Dați-vă jos pantalonii. Dați-vă jos pantalonii. Erau sute de povești ca aceasta. Tineri blonzi care se dădeau drept arieni, băieți de trei ani care se ascundeau la măicuțe catolice, italieni, francezi, greci și olandezi, toți dându-se drept cetățeni, bineînțeles, inferiori rasei superioare, dar nu evrei, până li se striga să își dea jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
în brațe. Nimeni nu părea să-l audă. Nu puteam să înțeleg. Eu eram de partea cealaltă a geamului și îi auzeam țipetele. Era scandalos. Era sadic. Mi-am strâns pumnul și am bătut în geam. O asistentă cu părul blond decolorat ieșindu-i în dezordine de sub bonetă își ridică privirea. O ușoară lovitură în geam îi atrăgea atenția, dar țipetele unui copil nu. Am arătat spre fiul meu. Ea stătea și se uita la mine. Vă rog, am șoptit. Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
Am simțit un ghimpe de invidie, deși nu puteam să spun dacă era pentru băiatul de aur de pe ecran sau pentru personajul de basm pe care îl interpreta. Shelley Winters își ridica fusta și țopăia pe ecran, scuturându-și buclele blonde vopsite. Mi-aș fi dorit să nu o vopsească blondă. Soțul ei mormăia și bombănea de sub o mustață neagră țepoasă. Dussel, dentistul, se alătură grupului și povestea luă o întorsătură comică. Scenariștii creaseră un idiot amuzant. Nu puteam să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
spun dacă era pentru băiatul de aur de pe ecran sau pentru personajul de basm pe care îl interpreta. Shelley Winters își ridica fusta și țopăia pe ecran, scuturându-și buclele blonde vopsite. Mi-aș fi dorit să nu o vopsească blondă. Soțul ei mormăia și bombănea de sub o mustață neagră țepoasă. Dussel, dentistul, se alătură grupului și povestea luă o întorsătură comică. Scenariștii creaseră un idiot amuzant. Nu puteam să nu râd. Întreaga audiență chicotea la prostiile lui Dussel și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
poarte rochia aceea. Nu era departe de funda roșie. — Vreau să știu de unde a moștenit David părul acesta, spuse ea. Nu e de la nici unul dintre noi. Tu ai o nuanță mai deschisă decât mine, dar nici unul nu suntem atât de blonzi încât fiul nostru să aibă părul așa. Mama era blondă. Madeleine se uită surprinsă la mine. Nu mi-ai spus niciodată, zise, de parcă i-aș fi povestit vreodată ceva despre părinții mei. Am ridicat din umeri. Îmi doresc să își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
să știu de unde a moștenit David părul acesta, spuse ea. Nu e de la nici unul dintre noi. Tu ai o nuanță mai deschisă decât mine, dar nici unul nu suntem atât de blonzi încât fiul nostru să aibă părul așa. Mama era blondă. Madeleine se uită surprinsă la mine. Nu mi-ai spus niciodată, zise, de parcă i-aș fi povestit vreodată ceva despre părinții mei. Am ridicat din umeri. Îmi doresc să își fi cunoscut bunicii, continuă ea, întorcându-se spre poză. Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
vederi mai deschise. Nu i-am răspuns. Eram prea preocupat să mă gândesc la părul mamei mele. Era șaten închis, cu fire albe ultima dată când am văzut-o. Nu îmi puteam imagina de unde venise replica mea despre părul ei blond, dar nu aveam să mi-o retrag acum. Greșisem culoarea părului mamei. Nu era o crimă. Anii trec. Amintirile se șterg. Slavă Domnului. Poate că ar fi fost altfel dacă aveam fotografii, deși chiar și ele mint uneori. Îmi amintesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
Eu admir mustățile, am spus. Soacra îmi aruncă o privire peste masă. Întotdeauna am crezut că ar fi un ofițer excelent. Și tata a avut mustață, am continuat eu. Tata nu a avut mustață, așa cum nici mama nu a fost blondă. Chipul lui trist, care se schimba când făcea glume sau când era nervos, rămăsese la un moment dat fără nici un fir de păr, de la fruntea sa lată și cheală la bărbia lui proeminentă. Eram în mașină, în drum spre casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
uit mai bine la profilul ei. Bărbia i se odihnea într-o gușă rotundă. O linie neagră, ca o urmă de creion, îi atârna de gură, ca o virgulă nefericită. Sub o pălărie maro banală, buclele ei erau de un blond spălăcit. Costumul era și el maro, cu un guler de blană mâncat de molii. Nu mai văzusem așa ceva de când părăsisem Marseilles. Costumul mă făcea să cred că nu trăia în America, ci era doar în vizită. Venise pentru proces. Venise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
pentru dânsul să mai nutrească vreo speranță. — Dacă este atât de distrus, de ce a denigrat amintirea tatălui meu? Se teme să creadă că sunt în viață. Sunteți sigur despre ce și când s-a întâmplat? M-am gândit la părul blond al mamei și la mustața tatei. Îmi amintesc lucrurile importante. Se uită la dosarul pe care îl deschisese pe birou. —Tatăl dumneavoastră a murit la Auschwitz, corect? — Am mai vorbit despre asta. — În timpul trierii, în acea primă noapte, pe peronul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
mai tânără ca Anne, dar mai mare - acest copil nu a fost înfometat; acest copil a fost crescut cu pizza, înghețată și Big Mac-uri, deși nu pare americancă -, stă lângă statuie, are degetele în jurul capului Annei Frank, codițele ei blonde se odihnesc pe capul Annei, cu un zâmbet timid, dar mândru. Lächeln, strigă un bărbat din spatele meu, deși, dacă fetița ar zâmbi mai larg, fața ei ar plesni. Lächeln, se aude ecoul, de data aceasta, o voce de femeie. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
bucurie extatică și nu am fost deloc surprins când, În vis, femeia s-a transformat În mama mea și nu am Întrebat-o unde era partea ariană. Până am ajuns pe malul apei. Pe țărm stătea un bărbat cu mustață blondă, tunsă militărește, cu picioarele larg desfăcute, Îmbrăcat Într-o uniformă Închisă la culoare, care a spus: «Trebuie să separi». Astfel m-am lămurit că Îi era frig din cauza apei și că n-aveam s-o mai văd niciodată. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
simplu nu se gândește la ziua de mâine. Și doar nu mai e un tinerel. Cu toate astea, ceva din trupul său scund și Îndesat, din mersul târșâit, meditativ, din fruntea frumoasă, Înaltă, din umerii lăsați de oboseală, din părul blond și rar, din ochii blânzi care păreau mereu pierduți de parcă ar fi privit În interior sau dimpotrivă, dincolo de munți și deșert, ceva din figura sa Îi umplea de afecțiune și de bucurie și Îi făcea să zâmbească larg, chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]