5,189 matches
-
patru. Sigur, Rhyme. Ușor de zis. Dar să fiu cu ochii în patru după cine? După un bărbat de cincizeci de ani, care poate are barbă sau poate nu are? După o femeie în vârstă în uniformă de angajat la cafenelei? După un muncitor, după un gardian de la Corecție, după un polițist, medic, bucătar, pompier, femeie de serviciu, asistentă? După oricare din zecile de oameni aflați în mod justificat aici duminica? După cine, după cine, după cine? Fu sunată prin stație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
de asta. Și a făcut și o treabă al naibii de bună. Încă de la prima scenă, înainte ca tu să iei legătura cu ea. Mi-ai spus că ea a fost ceea care ți-a dat un semn să vă vedeți la cafenea. Totul a fost aranjat încă de la început. Bell era la tablă și, pe măsură ce indica fiecare dintre dovezi, Rhyme le explica felul în care îi păcălise Kara. O clipă mai târziu, Thom anunță: - A sosit un agent. - Poftește-l înăuntru, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
al alimentelor aflate pe rafturile de pe ambele părți. Știam că asta înseamnă, desigur, doar că franzelele tocmai fuseseră scoase de la cuptor, dar, vreme de o clipă sau două, mi-am imaginat că mă aflam undeva în Franța, pășind spre o cafenea micuță dimineața devreme, ca să beau o café au lait și să iau vreo două croissante proaspete și-o baghetă. Îmi amintea de ultima vacanță în care fusesem cu Judy și cu copiii, cu vreo doi ani înainte, într-o casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
spuse ea cu răceală. — O să-ți spună să vii, zise Jesse. — Poftim? — Henry. O să-ți spună să vii. Nicio grijă, Leigh, nu e chiar atât de departe și-ți promit că o să am mare grijă de tine. Avem și o cafenea Starbucks. Chelnerul reveni cu cardul ei și chitanța. Ea le puse pe fiecare în compartimentul corespunzător din portofel și-și adună lucrurile. Sper că nu te-ai supărat, nu? întrebă Jesse. Leigh avea senzația că lui nici nu-i pasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
să mă duc la hotel să mă cazez, spuse Leigh stingând țigara în scrumiera improvizată dintr-o cutie de Poland Spring. — Da. — Să vin înapoi după aceea sau vrei să ne întâlnim în altă parte? În holul hotelului? La o cafenea? Ce zici, la patru, patru și jumătate? Tensiunea era aproape palpabilă și descumpănitoare; Leigh trebui să-și amintească să nu mai vorbească atât. — Vino tot aici, dar numai după ce termini manuscrisul. Leigh începu să râdă, dar își dădu repede seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
un succes uriaș. Leigh reușise să nu se mai gândească la el până în ziua în care el i-a trimis un e-mail scris cu majuscule. N-avea subiect și zicea așa: “HAI SĂ NE ÎNTÂLNIM DESEARĂ LA 7 P.M. LA CAFENEAUA STARBUCKS DE LA ASTOR. NU VREAU DECÂT ZECE MINUTE. DUPĂ ASTA, TE LAS ÎN PACE DACĂ ASTA DOREȘTI. TE ROG, VINO. J.” Leigh a făcut ceea ce ar face orice femeie normală în fața unui astfel de e-mail: l-a șters ca să reziste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
Lalique se pare, spuse Sam strâmbându-se. Dar am adăugat și eu câteva detalii personalizate. Arătă spre unul din alcovurile de lângă șemineul crem de marmură care era uriaș. În el era un tonomat care arăta exact ca unul dintr-o cafenea din anii ’50. În celălalt alcov era cel mai mare televizor cu plasmă pe care-l văzuse vreodată și, În capătul opus al camerei, sub fereastra Înaltă, era o masă mică de snooker. În centrul mesei trona un bust al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
o plălărie. Are un prieten, un scriitor berlinez care poartă bascuri, fesuri, pălării de panama, șepci, lui îi stau bine, este excentric, bisexual, foarte inteligent. Scriitorul berlinez cu siguranță ar fi făcut-o mai fericită. Se întâlnesc poate în vreo cafenea literară, el își așază umbrela sau căciula pe scaun, îi citește din operele lui, iar ea se emoționează. Da, este matură exact atât cât trebuie, burgheză atât cât trebuie pentru un amant bisexual. Am fost întotdeauna mândru să am o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
mâinile vârâte în jachetuța de bumbac deșirat. O mașină încetinește, ea n-o bagă în seamă, privește doar pașii mei grăbiți. Mă îndepărtez de spital, ca un hoț cu o pradă indecentă. O iau pe strada care duce până la o cafenea pe care o cunosc. Mă urmează pe scara în spirală până la etaj, într-o sală goală care miroase a fum stătut. Se așază lângă mine, foarte aproape. Mă privește, apoi nu mă mai privește, apoi mă privește din nou. — Te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Nu era la prânz. Nu era la șase după-masa. Unde era? Să facă curățenie în vreun birou, să golească vreo hazna. Mergea pe străzile orașului ștergând zidurile cu chipul acela scofâlcit pe care i l-am văzut ultima oară în cafenea, când aspectul ei dezagreabil mi se păruse de nesuportat, umilitor pentru ea și pentru mine. Umilința poveștilor care se îndreaptă spre gunoi. Când amanții ies din silueta lor și pun în lumină o imagine obiectivă a celuilalt, necamuflată de propriile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
o imagine obiectivă a celuilalt, necamuflată de propriile dorințe. Ne prefacem că nu s-a întâmplat nimic, dar de la dragoste am trecut într-o oarecare măsură la ferocitate, pentru că devenim îngrozitori cu acela care ne-a creat iluzii, Angela. În cafeneaua aceea o privisem ca pe o trecătoare, ca pe unul din trupurile inutile care aglomerează lumea, străzile, autobuzele. Trupuri pe care în fiecare zi le deschid și le scotocesc, fără bucurie, fără milă. Privirea mea chirurgicală coborâse de la ochii ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
cum suntem. Doi alergători bătrâni în drum spre o linie de sosire din țărână. Plouă ușor. Apă vaporizată care pare polen ud. Am deschis dulăpiorul, m-am dezbrăcat, m-am îmbrăcat. Am mers pe jos și am intrat în această cafenea modernă, plină cu mese care la prânz sunt toate ocupate. Acum e aproape goală. Privesc sandvișurile, cele care au mai rămas. Mă așez lângă ușă, la aer. Am inelul tău pe deget, mi-a intrat, nu știu când, dar mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
strigătul „război războiului!“ pe care i l-a smuls durerea de a vedea oameni murind chiar fără a fi uciși; ba i se reproduce mănunchiul acela de adevăruri deloc paradoxale publicate de el după ce le-a cules de prin toate cafenelele, cercurile și bisericuțele, unde putreziseră de prea multă uzură și puțeau a mitocănie ambiantă, drept care cei ce le-au reprodus și le-au recunoscut ca pe ale lor, ba chiar s-a găsit și câte o porumbiță neranchiunoasă care s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
o predică se poate structura foarte bine într-un dialog... — De ce?... Pentru că oamenilor le place conversația de dragul conversației, chiar dacă nu spun nimic. Sunt unii care nu suportă un discurs de-o jumătate de ceas, dar sporovăiesc trei ceasuri într-o cafenea. E farmecul conversației, al vorbitului de dragul vorbitului, al vorbitului rapid și descusut. — Tonul discursiv îmi e și mie nesuferit... — Da, plăcerea omului stă în vorbire, în vorbirea vie... Și mai presus de orice, trebuie să pară că autorul nu spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Avea privirea largă, goală ca a unei bufnițe. Nu era foarte liniștitoare. Ceilalți doctori îmi spuseseră că el era ultima mea șansă, acest ungur în costumul lui cambrat cu două rânduri de nasturi, care amintea de după-amiezile lungi pierdute în cafenelele de pe bulevard și de orele languroase petrecute cu tipi blonzi și anoști care aveau același nume ca și el. Costumul nu putea fi ales întâmplător. Hainele sunt camuflajul cel mai ușor. Mă îmbrăcam ca un american sau cel puțin ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
care miros a sex și transpirație și a săpun de rufe, cu mintea relaxată și copiii visând înveliți bine în camera de alături înseamnă abandon? Poate ți-ai ales profesia greșită, doctore. Sau poate ai petrecut prea mult timp în cafenelele alea de pe bulevard. Nu mă deranjează. Ce citea soția dumneavoastră în acea seară? Întrebarea era absurdă, dar mi se spusese că el era singura mea speranță. Am încercat să mi-o amintesc pe soția mea ridicându-se din pat, luând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
voie să meargă la cinema. 15 aprilie 1941: Evreii trebuie să predea radiourile. 31 mai 1941: Evreii nu au voie să folosească piscinele și parcurile publice. 15 septembrie 1941: Evreii nu au voie să meargă la grădina zoologică, în restaurante, cafenele, hoteluri, pensiuni, teatre, cabarete, la concerte, biblioteci și în săli de lectură. 23 ianuarie 1942: Evreii nu au voie să folosească mașini. 29 mai 1942: Evreilor le este interzis să pescuiască. 6 iulie 1942: Evreii nu au voie să folosească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
dacă crede că sunt potriviți, Yael Îi răspunse: „Îmi place destul de mult cum vorbești“. Văzu În asta un semn de afecțiune. Apoi o căută și o găsi pe Liat Sirkin și petrecu o jumătate de oră cu ea la o cafenea mică de pe malul mării, doar ca să fie sigur că nu rămăsese Însărcinată. Dar după cafea se lăsă din nou ispitit să se culce cu ea Într-un hotel ieftin din Bat Yam, ceea ce aduse o nouă incertitudine. În mai, le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
notariale, copiile memorandumurilor semnate cu inițiale, toate astea Îi dădeau o bucurie a jocului, ce egala aproape satisfacția artistică. Își petrecea timpul liber În compania femeilor. Chiar și acum, la peste optzeci de ani, Îi plăcea Încă să meargă la cafenea. Fie vară, fie iarnă purta un costum elegant, papion, un triunghi de mătase albă se ivea din buzunarul de la piept ca un fulg de zăpadă Într-o zi caniculară, butoni de argint la manșete, un inel cu piatră lucioasă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
un bătrânel rozaliu, curat și ferchezuit, având mereu alături câte o divorțată elegantă sau o văduvă bine conservată, Întotdeauna doamne europene cultivate, cu maniere rafinate, În jur de cincizeci și cinci-șaizeci de ani. Uneori stătea la masa lui obișnuită din cafenea Împreună cu două sau trei dintre ele. Le comanda ștrudel și cafea espresso, iar În fața sa se afla de obicei un păhărel cu lichior fin și un platou cu fructe de sezon. Taxiul se Îndepărtă, iar bătrânul Își flutură pălăria, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Ce există cu adevărat și ce pare numai să existe? Unde poți regăsi ce ai pierdut, când nici măcar nu știi ce ai pierdut? Într-o zi din anul țapului, În timpul scurtei sale căsătorii cu patroana hotelului din Valletta, stătea la cafenea, pe malul mării, privind doi pescari jucând table. De fapt nu la ei se uita, ci la câinele-lup tolănit pe un scaun Între ei. Urechile Îi erau ciulite și aduse puțin Înainte, de parcă se străduia să audă următoarea mutare, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
și jumătate? E bine așa, Efraim? Am știut că ai să suni azi. Nu mă Întreba cum. Un presentiment, pur și simplu. Ceva Între noi doi a rămas ieri, nu-i așa, neterminat. Deci să zicem Într-o oră? La cafeneaua Savion? Dacă Întârzii puțin, nu-ți pierde nădejdea. 10 Fima iartă și uită Fima o așteptă un sfert de oră la o masă dintr-o latură a cafenelei, după care Îl apucă foamea și comandă cafea și o prăjitură. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
ieri, nu-i așa, neterminat. Deci să zicem Într-o oră? La cafeneaua Savion? Dacă Întârzii puțin, nu-ți pierde nădejdea. 10 Fima iartă și uită Fima o așteptă un sfert de oră la o masă dintr-o latură a cafenelei, după care Îl apucă foamea și comandă cafea și o prăjitură. La o masă alăturată ședea un membru al parlamentului dintr-un partid de dreapta, Împreună cu un tânăr zvelt, chipeș, cu barbă, semănând după părerea lui Fima cu un activist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
văzut ce era În inima lui și l-ar fi iertat, apoi spuse: La revedere și numai bine. Dar nu uita că la urma urmei ne aflăm cu toții În aceeași barcă. În mintea lui, Fima plasă scena asta Într-o cafenea din Berlin, În ultimele zile ale Republicii de la Weimar, și Își Însuși rolul de martir: Carl von Ossietzky 1, Kurt Tucholsky 2. Abandonă imediat Întregul tablou, comparația părându-i-se ridicolă, aproape isterică. Annettei Îi spuse: —Uită-te bine la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
și dorința i se potoli. Îi luă locul o explozie de energie nocturnă, o luciditate tăioasă, ascuțită, un val de forță interioară și limpezime a minții. În clipa aceea se simți capabil să-i Înfrunte pe cei trei complotiști de la cafeneaua Savion și să-i Învingă cu ușurință sau să compună un poem, să Înființeze un nou partid, să redacteze tratate de pace; În minte i se Închegau cuvinte și bucăți de fraze care sclipeau de puritate și precizie. Aruncă plapuma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]