3,665 matches
-
spre arena unde provocatores luptau cu scuturile lor lunguiețe, cu care încercau să taie capul adversarului. Nu privise nici spre mirmillonul care, ascuns în spatele scutului său asemenea țiparului între stânci, evita atacurile tracului ce mânuia o sica de forma unui cioc de vultur, executând lovituri circulare, menite să învingă rezistența celuilalt. Nu privise sângele și leșurile gladiatorilor învinși. — Legatul nostru nu vorbește? întrebă pentru a doua oară Vitellius, care scruta pe sub sprâncene chipul încordat al lui Antonius. Măcar să bea! Întinse propria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe un tricliniu de lângă perete. — Spune-le și lor ce mi-ai povestit mie. — În ziua luptei de la Bedriacum, o pasăre dintr-un soi nemaivăzut, mai mare decât o acvilă, s-a așezat într-un copac și-a stat cu ciocul întors către Brixellum, unde se găsea împăratul Otho. În timp ce vorbea, numidul deschidea larg ochii, impresionat de o asemenea minune. Calvia Crispinilla îl privi pe Antonius. — Eu însămi i-am învățat pe curierii mei numizi să privească, să asculte și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
tradițiile Imperiului. Se întoarse spre maestru, care se oprise în spatele lui. — Mă bucur să te văd. Proculus nu răspunse. Continua să-l observe atent pe Antonius. Avea ochii închiși la culoare, pătrunzători, foarte apropiați, nasul îngust și ascuțit, ce părea ciocul unui șoim. Toga de in îi ajungea puțin deasupra gleznelor. Era mic de statură și slab, dar chipul și trupul său vădeau o forță interioară care intimida pe oricine, chiar și pe Antonius. Antonius nu se simțea în largul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în jurul adversarului. Vezi că se apleacă atât de tare, încât jambierele, care îi ajung dincolo de genunchi, ating mica parmula pătrată? Vezi cum sare în lături, încercând să lovească spatele adversarului? Pare un vultur care zboară în jurul prăzii și-și vâră ciocul prin crăpăturile unei vizuini. De aceea tracul are ca simbol grifonul pe coif, în timp ce mirmilonul, pe care l-ai asemuit cu țiparul, are șarpele de mare. Zgomotul metalic al lamei tracului ce lovea coiful adversarului ritma lupta. — Tracul are nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
elvețian Graubünden (Grigioni) și sudului Bavariei. Retiarius: clasă de gladiatori înarmați cu trident, plasă, pumnal și un manșon protector, cu o aripă metalică pentru apărarea feței, pe brațul stâng. Rostri: astfel era numită tribuna oratorilor din Forul roman, împodobită cu ciocurile de metal ale corăbiilor dușmane pe care romanii le incendiaseră în anul 338 î.Hr. la Antium, capitala volscilor înainte de a fi cucerită de romani; aceștia au salvat ciocurile de metal, pe care le-au păstrat în For pentru a celebra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
stâng. Rostri: astfel era numită tribuna oratorilor din Forul roman, împodobită cu ciocurile de metal ale corăbiilor dușmane pe care romanii le incendiaseră în anul 338 î.Hr. la Antium, capitala volscilor înainte de a fi cucerită de romani; aceștia au salvat ciocurile de metal, pe care le-au păstrat în For pentru a celebra acea victorie. Roxolani: populație sarmată de origine iraniană, ce trăia între Don și Nistru; împinși spre răsărit de huni, roxolanii tindeau să migreze spre Dunăre. Rudis: gladius sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
000 de sesterți pe an. Un sclav costa în jur de 1.000 de sesterți. Cu 1.000 de sesterți se putea cumpăra un iugăr de pământ pentru cultivarea viței-de-vie (1 iugăr = 2.523 m²). Sica supina: dagă curbată, asemănătoare ciocului unei păsări răpitoare. Este arma tipică a tracului de tip B - cel specializat în lupta împotriva mirmilonului, care este „țiparul ascuns între stânci”. Sica supina devine un fel de deschizător menit să învingă rezistența pasivă a adversarului. De altfel, tracul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de ață. După multe imagini ca în Infernul lui Dante, am visat că natura s-a înnegrit, s-a strâmbat. Florile au putrezit, au pierit, păsările n-au mai cântat, n-au mai zburat, aripile s-au lipit de subsuoară, ciocurile au înțepenit; noi toți am murit, cântecul de lebădă nu a mai venit din cer, cum spunea Lucian Blaga, ci din negrul pământ și nu mai are albastrul veșmânt. Bucuria soarelui a trecut, nici tristețea lunii nu se mai lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
că respectiva persoană pe care o declari nevastă, nu crează daune suplimentare vehicolului?! Poate că, exact în această clipă în care dumneata mă jignești, respectiva individă a spart voluntar parbrizul, luneta, farurile și ce mai are dânsa de spart. Dar... Ciocul mic, stimabile! Hă!...Ai mașina din ’88 ! Da. E veche. Rablă. Care-i tâmpitul care ți-a făcut asigurarea? Dumneata. Mda, dar tot rablă rămâne. E veche dar are kilometri puțini. Era ca copilul nostru. Mda. Și ce daune acuzi
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
o melomană din Dudești. S-a enervat. M-a făcut tocilar. Din clipa aceea am devenit nostalgic. Au Început să-mi placă literatura, geniile inexplicabile, toamna. Toamna mi se părea adecvată nemuririi. În ea cad frunzele moarte. Păsărelele Își ascund ciocul la subsuoară. Plouă subțire. Miroase a fum, a tristețe, a murături. Din pricina pătlăgelelor roșii imature, pe care le asociam cumva insucceselor erotice și trigonometrice, m-am gîndit din nou la sinucidere. Deși fata cu părul castaniu Încă nu mă părăsise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
la seppuku, cu gemete guturale, zale și ochii Închiși oblic de plăcere, de frig, din moși strămoși. În final Învinge binele și-al optulea samurai o duce pe prințesă, cu care tocmai se drăgălise-n lan Înainte s-o apuce-n cioc un șarpe mare și s-o transporte pînă-n brațele vrăjitoarei, pe o stîncă albastră, din polistiren, o duce așadar pe cal undeva, dar după ce distruge Castelul Răului omorînd la iuțeală vreo patru sute de soldați fioroși cu, n-o să credeți, două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
În paginile roase de timp ale ziarului, domnul Paul Everac scrie cu o păsărică. În editorialul „O pasăre la Dumnezeu” apare Dumnezeu, care intră-n dialog cu păsărica. Ea este În realitate o metaforă care Întruchipează România, cu pene și cioc. Metafora Îi spune la un moment dat lui Dumnezeu: „Doamne, cît aș vrea să semăn și eu cu alte păsărele, să mă adun cu ele, să ciripim Împreună”. SÎnt pasăre din pasărea neamului meu. Măiestria poetică Întrece atît imaginația noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
scenariul lui Stile, scris mai puțin Împreună cu dramaturgul englez, cît mai ales cu Jonathan Penner, care-i producător și interpretează și rolul cuiva. Greu de spus al cui. Bănuiesc, pe cel al tatălui. Sau al fiului danez. Oricum, tatăl are cioc. E trist, și nu moare otrăvit cu cucută ci cu adrenalină, fiindcă era bolnav de inimă. Și fiindcă ar fi fost indecent să se toarne cucută-n urechea unui om american din zilele noastre. În zilele noastre de la-nceputul anului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
și Geraldine Chaplin, ce se mișcă printre coloane dorice și alină diferite idei grecești. În final, dragostea Învinge. Eric Roberts nu știu cine e. Assante Îl joacă pe Ulise. El pornește pe apă În direcția Ithaca, avîntîndu-și irevocabil figura de spaniol cu cioc necruțător spre regat și spre nevasta care coase. Nevastă spre care nu prea mai merita să se-ndrepte, marea fiind albastră și ea Îmbătrînită-n stand by, cu sînii atîrnați pe șolduri, deși Îi Împletea regelui un pulover credincioasă ca orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
alt idol, cu mai multe pene decît țapul, deși tot cu cioculeț. Mă neliniștește puțin poziția Îngenuncheat, adică ce vrea poporul să-i facă șefului de stat? Nu-i e scîrbă? Nu, citim În Azi mai multe fraze din clasa cioc gramatical, prima: „CDR a avut o poziție politică simetrică cu cea a FSN, dar de sens contrar”. Radu F. Alexandru, scriitor, are barbă, aproape cît un cioc. Din cîte se mai știe din limba română sau alta despre simetric(ă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Nu-i e scîrbă? Nu, citim În Azi mai multe fraze din clasa cioc gramatical, prima: „CDR a avut o poziție politică simetrică cu cea a FSN, dar de sens contrar”. Radu F. Alexandru, scriitor, are barbă, aproape cît un cioc. Din cîte se mai știe din limba română sau alta despre simetric(ă), acest adjectiv inocent arată că dacă un anumit element este Într-o oarecare relație cu un al doilea element, atunci și-al doilea element este-n relație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de praf, și, cînd piatra zvîrlită din praștie i-a rupt spinarea uneia și ea a Început să se zbată și să se clatine lovind pămÎntul cu aripile, altă pasăre s-a repezit la ea ca s-o lovească cu ciocul și atunci David și-a pus altă piatră-n praștie și i-a azvîrlit-o-n coaste. Celelalte păsĂri și-au luat zborul În timp ce David alerga să le prindă pe cele două. Juma se uită Înapoi, de data asta zîmbind, În timp ce David
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
o luptă de cocoși și după aia scrie fiecare ce-a văzut. Scrii ce ți-a rămas În cap, ce te-a marcat din ce-ai văzut. Tot felu’ de lucruri, ca atunci cînd stăpÎnul Își ia cocoșul, Îi deschide ciocul și suflă-n el, atunci cînd Îl lasă arbitrul, știi, Înainte să-i dea drumu’ Înapoi În ring. Chestiile mici. Ca să vedem ce-a văzut fiecare. BĂiatul dădu din cap și se uită În farfurie. — Sau am putea să mergem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
dacă ți-ai lăsat greutatea pe piciorul din față? Ridici călcîiul drept. Capul jos, legănare și viteză - „Și nu mă interesează cîte puncte ai făcut deja. Le dai jos imediat ce-au ieșit din cușcă. Nu te uiți decît la cioc. După cioc te iei, nu după corp. Dacă nu-i vezi ciocul, tragi pe unde crezi că ar trebui să fie. Și ce vreau acum de la tine e să fii rapid“. BĂiatul era deja un pușcaș incredibil, avea un talent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
ai lăsat greutatea pe piciorul din față? Ridici călcîiul drept. Capul jos, legănare și viteză - „Și nu mă interesează cîte puncte ai făcut deja. Le dai jos imediat ce-au ieșit din cușcă. Nu te uiți decît la cioc. După cioc te iei, nu după corp. Dacă nu-i vezi ciocul, tragi pe unde crezi că ar trebui să fie. Și ce vreau acum de la tine e să fii rapid“. BĂiatul era deja un pușcaș incredibil, avea un talent Înnăscut, Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Capul jos, legănare și viteză - „Și nu mă interesează cîte puncte ai făcut deja. Le dai jos imediat ce-au ieșit din cușcă. Nu te uiți decît la cioc. După cioc te iei, nu după corp. Dacă nu-i vezi ciocul, tragi pe unde crezi că ar trebui să fie. Și ce vreau acum de la tine e să fii rapid“. BĂiatul era deja un pușcaș incredibil, avea un talent Înnăscut, Însă lucrase cu el ca să-l facă perfect. În fiecare an
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
generat cultul zborului și ritualul hadașcăi - hadașca, o unealtă sacrificială, făcută din os de bleazăr, dur ca stînca. La îndemnurile lui repetate, am căutat un exemplar în peștera Bătrînilor și i-am tradus cîteva extrase la întîmplare: "Masculii plesneau din ciocuri: - Înșfac hadașca în zbor și urc pîn' la nor!... Drept răspuns, femelele își umflau penele: - Iui, iui, iui! Hadașca mea, du-mă lîng-o stea!" sau: "I-am dat cu hadașca la venă și am scos primul hohot. Toți au urlat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85073_a_85860]
-
soarelui, arunca peste toată curtea o umbră grea - aproape materială. Dincolo de umbră era portița care dădea spre câmpul cu brazdă reavănă și neagră. Din Înalturi, cu fâlfâit amplu de aripi, s-a lăsat pe arătură o pasăre albă, uriașă... Cu cioc roșu, picioare lungi și pene albe, tivite la vârful aripilor cu negru. După ce s-a lăsat pe arătură, și-a aranjat aripile ca și cum le-ar fi făldurit pe lângă trup, pornind apoi cu pas nobil, meditativ... Din când În când, ciugulea
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Eu am fost luat În primire de un sergent cu un cap mai Înalt ca mine, care, fără altă vorbă, mi-a spus: „De aici Înainte, gura mică și pasul Întins!” Sau, cum ar spune unul de colo, din mahala: „Ciocul mic și pasul mare”. Și a pornit călcând apăsat, fără să se uite Înapoi ca să vadă dacă eu Îl urmez au ba... Și mergea omul! Nu glumea deloc! Eu gâfâiam În urma lui și Îmi spuneam În gând: „Aista Îi de la
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Pe vremea vitraliului, Klimt era preferatul: "simt cu Klimt", rîdea, conținut, Rusalin. Bărbatul plin de manhood, cum se închipuie în alt autoportret, Pictor la maturitate, cu o pînză albă-n talie, într-un eden: ostrovul încercuit cu stuf, străpuns de ciocurile cufundarilor (Mondrian?), nu mi-a plăcut. Cît orgoliu țîșnește din gîtul încordat de lup alb, singuratic. Din umerii încordați. Din rînjet. Om stăpîn pe stările lui, de orice natură s-ar dovedi ele. Îi șade scris pe frunte. Și, neașteptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]