4,004 matches
-
acest an. Din aceste considerente bazate pe documente certe, afirmația istoricului M.Voileanu potrivit căreia în 1733 toți racovicenii erau de rit ortodox, nu are fundament istoric. Pe fondul mișcării religioase conduse de călugărul Visarion Sarai din 1744 când atât clerul cât și poporul de pe "pământul crăiesc" s-au alăturat mișcării, în vederea apărării credinței strămoșești, guvernul Transilvaniei dă ordin la data de 6 mai 1744 să se publice în toate satele românești obligația tuturor țăranilor de a merge la biserici și
Religia în Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/310709_a_312038]
-
neștiutori de carte, situație pe care au căutat s-o speculeze uneori în folosul lor principii calvini. Problema a fost generală și pentru rezolvarea ei s-a luat și o hotărâre în Dieta din 1640. O primă reglementare în ceea ce privește pregătirea clerului a adus-o Sinodul din 1700, care a hotărât ca Se punea astfel capăt unor practici arbitrare folosite în numirea preoților, când în acest sens era de ajuns uneori o simplă dovadă de la credincioșii satului că cel în cauză era
Religia în Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/310709_a_312038]
-
fel sau altul, cât persoane care, prin trecutul lor, puteau fi șantajate", se arată în raport. Printre aceștia, Iustin Moisescu, implicat în trecut, potrivit aceluiași document, in Mișcarea Legionară. Iustin a avut o ascensiune de-a dreptul spectaculoasă în rândurile clerului ortodox. De la catedra institutului este ales, în 1956, direct arhiepiscop al Sibiului și mitropolit al Ardealului, pentru ca, nici un an mai târziu, să fie instalat în scaunul de arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei. Momentul este pomenit și de mitropolitul
Iustin Moisescu () [Corola-website/Science/310820_a_312149]
-
la Arhiepiscopia Sibiului (1902 - 1909). În această calitate, Cristea s-a distins și ca bun administrator și organizator. Între altele, s-a îngrijit de proiectul edificării frumoasei catedrale ortodoxe din Sibiu. În acest răstimp, Cristea a devenit și membru al clerului, fiind hirotonit la 30 ianuarie 1900 ca diacon necăsătorit și apoi ridicat la rangul de arhidiacon la 8 septembrie 1901. Este tuns în monahism la 23 iunie 1902 la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, de lângă Arad, când a primit numele de monah "Miron
Miron Cristea () [Corola-website/Science/310821_a_312150]
-
douăzeci de ani de preoție, autoritățile eparhiale vâlcene l-au cinstit cu toate rangurile bisericești (sachelar, iconom și iconom stavrofor cu drept de a purta brâu roșu), fiind ales în paralel ca membru în Consiliul Central al Asociației Generale a Clerului din România. Ministerul Cultelor, la propunerea Mitropoliei Craiovei, i-a acordat răsplată Meritul cultural clasa I pentru Biserică. Viitorul Patriarh Justinian își datorează ascensiunea în ierarhia Bisericii faptului că îl ajutase pe liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej să se ascundă în
Justinian Marina () [Corola-website/Science/310822_a_312151]
-
instalare). La 6 iunie 1948, la ceremonia de învestitură din aula Palatului Parlamentului și la cea de instalare din biserica "Sf. Spiridon Nou" din București, Patriarhul Justinian și-a prezentat programul de activitate ca patriarh. Printre obiectivele sale figurau: pregătirea clerului în duhul Ortodoxiei și cerințelor vremii; restaurarea monahismului românesc; reorganizarea învățământului teologic; desființarea Bisericii Române Unite cu Roma și integrarea credincioșilor acestei biserici în Biserica Ortodoxă Română; reînnodarea legăturilor frățești cu toate Bisericile ortodoxe; promovarea relațiilor ecumenice cu Bisericile creștine
Justinian Marina () [Corola-website/Science/310822_a_312151]
-
în fața adversităților la care a fost supusă Biserica», scrie dl. Mihai Urzică, «Patriarhul Justinian s-a dovedit un abil diplomat și a căutat să țină piept, pe cât a putut, atacurilor îndreptate împotriva Casei Domnului. El a menținut strâns unite rândurile clerului, a sprijinit pe condamnații politici dintre preoții și călugării eliberați din pușcării și a restaurat multe biserici și mănăstiri, înfruntând sancțiunile, amenințările și chiar domiciliul forțat la care, pentru o vreme, a fost supus». Patriarhul Justinian (1948-1977) a căzut victimă
Justinian Marina () [Corola-website/Science/310822_a_312151]
-
cultură latină medievală din Portugalia. Dar nesiguranță vieții în evul mediul și reproducerea cărților prin copii manuscrise făceau posibilă o activitate culturală continuă și asidua, doar în calmul mănăstirilor. Cultură literară era, prin forță lucrurilor, un monopol sacerdotal. Destinată instruirii clerului, aceasta literatura nu era difuzată în rândul maselor decât indirect, prin intermediul predicilor și al cântecelor liturgice. Contribuția sa la literatura portugheză constă mai ales în unele traduceri de vieti de sfinți și de miracole (secolele XIV — XV), cum este „"Vida
Literatura portugheză () [Corola-website/Science/308701_a_310030]
-
de Coimbra" s-au descoperit fragmente dintr-o gestă a lui Afonso Henriques. Ciclul epic despre Afonso Henriques ne prezintă un erou crud, pradă instinctelor, adevărata întruchipare a nobilimii războinice din secolul al XII-lea în lupta cu leonezii, cu clerul și cu arabii. Curtea portugheză, focar literar Începând cu regele Afonso al III-lea, care și-a fixat capitala la Lisabona a adus cu sine pedagogi francezi cărora le-a încredințat educația prințului moștenitor Don Dinis. Don Dinis, în afara faptului
Literatura portugheză () [Corola-website/Science/308701_a_310030]
-
un dialog între Inteligență, Voința și Timp, care vor să treacaă râul Morții, si Rațiune, care le împiedică trecerea pentru că nu au dat drept obol decât păcate. Aceștia insistă încercând să demonstreze nemurirea Sufletului. Discuțiile prilejuiesc o critică virulenta a clerului, a nobilimii și a evreilor, indubitabil inspirată de ideile lui Erasm, amintind-o, prin violență și adresa sa, pe cea făcută de Gil Vicente. Acum se remarcă și Sá de Miranda. Licențiat în Drept, Sá de Miranda întreprinde, în 1526
Literatura portugheză () [Corola-website/Science/308701_a_310030]
-
iar pe 2 februarie 1931, de "Sărbătoarea Întâmpinării Domnului", a avut loc instalarea lui în Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Baia Mare. Îndată după instalarea sa, episcopul Alexandru Rusu s-a ocupat cu organizarea eparhiei, numirea membrilor capitulului, reorganizarea protopopiatelor, formarea clerului în academiile teologice ale celorlalte episcopii la Cluj și Oradea. A făcut vizitații canonice. A condus eparhia de Maramureș cu o competență deosebită, cu mult curaj și zel apostolic. A asigurat ordinea și demnitatea în activitatea pastorală a preoților și
Alexandru Rusu () [Corola-website/Science/308819_a_310148]
-
odinioară, a onorat-o și unchiul său, Ioan Coltor, rector la Institutul Vancean (întemeiat de mitropolitul Ioan Vancea). În timpul copilăriei și al primei tinereți, Ioan Suciu a avut de trăit două evenimente unice: mutarea forțată a familiei la Beiuș, împreună cu clerul Blajului, iar la sfârșitul anului 1918, euforia Unirii Transilvaniei cu România, de la 1 decembrie. Tânărul preot Ioan Suciu era inima și sufletul tinerilor, pe care căuta întotdeauna să-i atragă spre virtute. Se afla mereu în mijlocul lor și lua parte
Ioan Suciu (episcop) () [Corola-website/Science/308832_a_310161]
-
Marco Condulmer, cu care se întâlnise ultima oară la capitularea Patras-ului, în 1429. Împăratul a condus în Italia o delegație impresionantă. Erau cu el patriarhul Constantinopolului, Iosif al II-lea, împuterniciți ai patriarhilor de Alexandria și Ierusalim, mitropoliți, călugări și cler secular-între ei, învățatul Bessarion de Niceea, Marcu Eugenikos de Efes și călugărul Isidor, mitropolit de Kiev. Între laici, cel mai vestit era filosoful Gheorghe Gemistos Plethon din Mistra, care îi cunoștea pe împărat și pe frații săi de câțiva ani
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
un număr de arcași din Creta. A mers mai departe, la Ferrara, unde i-a prezentat marchizului Borso d’Este o scrisoare din partea lui Constantin. Până în august a ajuns la Roma, având asupra lui o declarație a synaxis-ului sau sinodului clerului antiunionist din Constantinopol. Constantin poruncise scrierea ei după ce participase la una dintre discuții. A sperat că papa o va citi și-și va da seama de problemele pe care le întâmpină pentru a face unirea Bisericilor acceptabilă în Bizanț. Semnatarii
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
se vădise prea mult pentru el și luase drumul Italiei. Papa Nicolae a răspuns împăratului la 27 sept 1451. Mesajul său era pur și simplu acela că împăratul putea și trebuia să-și dea toată silința pentru a-și convinge clerul și poporul că prețul ajutorului concret din partea creștinătății apusene era acceptarea fără echivoc a unirii de la Florența. Patriarhul Grigorie trebuia repus în drepturi, iar numele papei, pomenit cum se cuvineîn bisericile grecești. Grecii care nu puteau fi convinși să accepte
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
trecuseră în prealabil și prin Botoșani, unde jucaseră de câteva ori și ar fi de crezut că existaseră încă mai înainte legături între adolescent și trupă. Valul de entuziasm care se revărsase peste populația românească în așa măsura încât tot clerul, în frunte cu mitropolitul, asistase la câteva reprezentații în ciuda canoanelor, l-a prins și pe Mihai. Până în luna mai când stagiunea a luat sfârșit, el a trăit într-o frenezie lăuntrică fără seamăn. Reacția atât de vehementă n-a fost
Compania Fanny Tardini-Vlădicescu () [Corola-website/Science/309926_a_311255]
-
difuzării catolicismului era Biserica Anglicană, Iacob al II-lea a încercat să domolească nemulțumirea preoților și episcopilor anglicani, care însă au refuzat să urmeze indicațiile regelui; astfel Iacob a creat o Comisie pentru Cauzele Ecleziastice, care trebuia să controleze activitatea clerului anglican. Între timp regele s-a împrietenit cu quakerul William Penn, fondatorul coloniei Pennsylvania, în America de Nord. Exponent al unei religii la fel de persecutată ca și catolicismul, William Penn l-a convins pe Iacob să promulge o "Declarație de Indulgență", prin care
Iacob al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/310339_a_311668]
-
la recolte slabe și, în consecință, prețul cerealelor crește nemăsurat. În aceste condiții, monarhul cedează, la 8 august 1788 hotărându-se convocarea statelor generale pentru data de 1 mai 1789. Procedura electorală franceză prevedea că fiecare dintre cele trei stări - clerul (starea I), nobilimea (starea a II-a) și restul societății (starea a III-a) avea dreptul să aleagă o treime din membri, în ciuda faptului că starea a treia reprezenta majoritatea covârșitoare a poporului francez. Din această cauză, existau voci care
Casa de Bourbon () [Corola-website/Science/310436_a_311765]
-
teocrația puterii imperiale. Pe plan juridic, se pedepsea uciderea sclavilor și era permisă emanciparea acestora. Dar căsătoriile dintre oamenii liberi și sclavi erau interzise. Se interzicea despărțirea fraților la împărțirea pământurilor. Colonii erau legați de pământ. Întemnițarea nelimitată fusese interzisă. Clerul era scutit de impozite și corvezi. Templele păgâne erau distruse sau transformate în biserici. Excomunicarea era folosită că un instrument de stat, ceea ce rezultă excluderea din comunitate. Senatul nu mai avea atribuții precise, având doar rol consultativ. Consilium principiatus era
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]
-
terenurilor, un impozit pe cap de locuitor-"capitatio", impozite vamale, impozite pentru trecerea drumurilor interne, impozite pe vânzări și taxe pe succesiune. Acestea puteau fi încredințate în arendă. Scutirile de impozite se aplicau doar senatorilor, profesorilor, meșteșugarilor de stat și clerului. Prețurile erau reglementate de puterea de cumpărare. Diocletian a emis un decret pentru mărfuri, ce presupunea că prețul să fie stabilit definitiv pe durata domniei împăratului, dar legea nu s-a putut aplică, mărfurile fiind ascunse sau transportate cu greu
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]
-
Netzhammer și-a afirmat public opinia că unirea tuturor românilor cu Roma se găsea după 1918 mai departe ca oricând, avertizând că este mai probabilă absorbția uniților de către Biserica Ortodoxă Română. Acest fapt i-a atras critici și din direcția clerului greco-catolic. În timpul negocierii Concordatului cu Sfântul Scaun, care era astfel conceput încât să favorizeze Biserica Română Unită cu Roma în detrimentul Bisericii Romano-Catolice din România, papa Pius al XI-lea i-a transmis dorința să înainteze demisia în vara anului 1924
Raymund Netzhammer () [Corola-website/Science/305070_a_306399]
-
raional. Prima filă, pusă la baza letopisețului orașului Căinari, a fost scrisă în 1525; de aici începe, propriu-zis, numărătoarea anilor pentru localitate. La recensământul din 1817 în Căinari au fost înregistrați 291 capi de familie, 11 văduve și 16 burlaci, clerul, care avea la dispoziție o bisericuță din lemn, construită în 1778, era alcătuit din 5 persoane. Școala Parohială, deschisă pe lângă biserică în 1867, la 1 ianuarie a fost transformată în școală de zemstvă. Recensământul din 1897 la Căinari, ținutul Bender
Căinari () [Corola-website/Science/305102_a_306431]
-
și denumirea ținuturilor din Principatul Moldovei și regiunea Basarabia, numărul orașelor, tîrgușoarelor și satelor, numărul locuitorilor din fiecare ținut, și anume : al birnicilor, mazililor, ruptașilor, ruptașilor de vistierie, evreilor, negustorilor, hrisovuliților, țiganilor și al diferitor slujitori, cu excepția boierilor, străinilor și clerului, precum și cu excepția bulgarilor, sîrbilor și a altor coloniști aflați sub administrația unor pristavi speciali și cea a consilierilor de stat activ Koronelli”. Sadâcul este menționat în cele două liste din ținutul Codru, așadar, satul fiind menționat documentar pentru prima oară
Sadîc, Cantemir () [Corola-website/Science/305147_a_306476]
-
și fiicei Ileana. Dar, din documentele ce au urmat la 15 octombrie 1803, la 4 ianuarie 1804, precum și din recensămîntul anului 1817, aflăm aici un singur boier - Alexandru Panaiti. Satul era alcătuit deja din 154 gospodării țărănești, altele 6 aparțineau clerului bisericii Sfântul Mihail. La 29 aprilie 1835 moșia trece în prorietatea lui Carp Osmolovcki, iar 20 din cele 187 familii țărănești, nemulțumite de exploatarea noului moșier, iau calea bejeniei spre Bugeac. Preotul Constantin Prepeliță încearcă să-i dojenească, dau nu
Bilicenii Vechi, Sîngerei () [Corola-website/Science/305202_a_306531]
-
buletinele bisericești în satul Lucăceni pe vremuri a existat parohie, care a luat ființă în 1802, odată cu zidirea bisericii și se desființează în anul 1875, când este alipită la parohia Valea-Rusului. Biserica fiind parohială până în anul 1875 a avut următorul cler: 1. Preotul Vasile Racoviță păstorește între anii 1806 - 1835; 2. Preotul Gheorghe Bârcă păstorește între anii 1835 - 1852; 3. Preotul Grigore Sulima păstorește între anii 1852 - 1875. Potrivit "Dicționarului Geografic al Basarabiei" (a. 1904) a lui Zamfir Arbore, la acea
Lucăceni, Fălești () [Corola-website/Science/305230_a_306559]