9,252 matches
-
1903) i s-a acordat în 1957 un brevet de invenție, încă neaplicat industrial. Cristalofonul funcționează cu tuburi de sticlă, în loc de lame de oțel sau de lemn. Muzicieni români reputați au fost de părere că sunetele lui sunt mai plăcut colorate decât ale celestei sau 21 xilofonului. Ar fi interesantă o confruntare între cristalofon și uitatul eufoniu al lui Chladni. II.5.4. Plăci sonore. Talgerele sau cinelele sunt exemple tipice de plăci utilizate pentru a da sunete prin lovire sau
ACUSTICÃ MUZICALÃ. In: Acustică muzicală by Aurora Agheorghiesei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/343_a_615]
-
sale a alungat înnorarea de-o clipă. — Am fost în vale, ca să văd dacă Demonii învolburați sunt liniștiți astăzi, a spus ea. Sunt liniștiți. E în regulă. Dar vocea îi era absentă, iar ochii îi fixau cu înverșunare sticluțele viu colorate. — Am întâlnit un om în drumul spre oraș, a spus ea distantă. Mi-a dat astea. — Ce sunt? Cine era? De ce ți le-a dat? — Era un neguțător ambulant. Se numea domnul Sispy. Un om de treabă. Ciudat nume, Sispy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
vârstă decât pare. Presupun că are vreo cincizeci de ani și de fapt se ține foarte bine, dar pare mai bătrân. Dacă nu e prea oximoronic spus. Ne adusese o pasăre ca s-o îngropăm, o pasăre a paradisului viu colorată. Ne-a spus că pe el îl cheamă Grimus. După accent, e în mod evident din Europa Centrală - vreun refugiat, desigur. Probabil că noi arătam ca dracu’, pentru că ne-a întrebat imediat ce s-a întâmplat. După o scurtă discuție, timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
uitat la ceas și a spus, dregându-și vocea: — Mergem să și mâncăm ceva? Am intrat în restaurant, care era primitor, fără să fie de modă veche: fețe de masă galbene, șervețele portocalii, rame din lemn de cireș cu imitații colorate după Gauguin. Urăsc localurile minimaliste cu pereții albi și goi, cu mese din fier cu trei picioare și scaune care au găuri acolo unde te aștepți mai puțin; poate că porțiile sunt mai mari acum, la cererea clienților, dar atmosfera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
mare și roz nu ți se pare interesant... —Nu cu disperare. Mi-a zâmbit din nou. Dinții lui era curați și albi fără să fie ostentativi ca ai lui Charles de Groot. Felul principal a fost servit pe niște farfurii colorate, pictate manual, pe care mi le-am dorit de cum le-am văzut. Oricum, nu contează să ai farfurii drăguțe când cea mai sofisticată mâncare a ta e omleta. —Și fetele? Belinda și Charles sunt un cuplu? M-am înfipt în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
în secolul al XVIII-lea. Suki m-a condus într-o bucătărie care era practic de mărimea atelierului meu, cu pereții pictați în diferite nuanțe de galben, un amestec de bucătărie de țară și de restaurant șic. Perdelele erau țipător colorate și de prost-gust, podeaua era din gresie lucrată manual în Toscana, iar accesoriile de oțel arătau de parcă fuseseră cumpărate en gros de la magazinul Conran. La capătul celălalt, prin ferestrele franceze, se vedea o grădină de mărimea terenului de cricket al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
sală de mărimea unei săli de sport, cu un balcon care o înconjura pe trei laturi. Am clipit, obișnuindu-mi ochii cu semiîntunericul. Ferestrele din tavan erau acoperite cu hârtie neagră. Era o diferență față de găinațul porumbeilor. Fascicole de lumini colorate străluceau de-a lungul balconului, dar principala sursă de lumină era o bucată de material agățată de cel de-al patrulea perete al camerei, pe care erau proiectate o serie de imagini fascinante și halucinante: forme geometrice nesfârșite în culori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
Schwartzmann, tatăl celui mai bun prieten al meu din acei ani, Ghidale Schwartzmann. Ghidale avea o colecție formidabilă de timbre. I-o lăsase amintire unchiul lui când a fost să plece în Israel. Erau mai ales acele timbre mari, viu colorate, din țări stranii pentru noi, al căror nume, în simpla rostire, stârnea în mintea noastră, în dorurile noastre, chemări de drumuri, de aventuri nemaipomenite, de pierderi în reverii în care, intrând împreună, nici nu ne dădeam seama cum sufletele noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
lor. Să te mai sărute după aia careva, nu dai totu’ afară imediat? Abrupt și fără preaviz? Își trase scaunul lângă mine. Luase paharul și-l studia în lumina becului gălbui din spatele barmanului. Era și o oglindă acolo, printre sticlele colorate. Îi priveam chipul reflectat în apele oglinzii. Mă chinuiam s-o aduc de undeva, dintr-o fantă de timp. Și am prins-o, în pâlpâirea becului, răsfrântă în alte și alte ape, printre clondire. Era Conți, așa cum stătuse lângă mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mari, fără lumini, de parcă nici nu înțelege ce-i spun. Abia când aude cuvântul viață tresare, drăcuie și prinde a râde. „Tu nu vezi cum își râde viața de noi, Simioane? Te lasă la tinerețe să crezi că-i frumoasă, colorată și la bătrânețe îți întoarce curul.“ „E frumoasă viața, Nela“, îi răspund, convins chiar că așa și este. „E tare frumoasă. Noi nu știm să o privim. Noi o urâțim. Cu suferințele noastre, cu necazurile noastre, cu ura noastră. Ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
preface că, precum de demult, în fața unei cafele și a unui coniac, îmi începeam diminețile la „Colombo“. Scriu la o măsuță lipicioasă, lângă un geam murdar, urmărit de o puștoaică din spatele galantarului care tot trage de o mingiucă de cârpe colorate atârnată de tavan cu un elastic. Prinde mingiuca, o coboară până la buric, apoi îi dă drumul și ghemotocul acela de cârpe zvâcnește până în tavan, face poc și revine în dreptul vânzătoarei. Repetă gestul, absentă, cu mișcări automate, cu privire rece, absentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
derulare de peliculă mută, aproape incoloră, cu umbre, nici măcar umbre, un fel de caiere de ceață, câlți ai vârstelor sau ce vor mai fi fiind, venind și plecând în mine și din mine parcă după ritmul acestei mingiuci de cârpe colorate, trimisă, mecanic, îndobitocit, cretinizant de această fetișcană pierdută, la rându-i, în plictiseala neputinței de a trăi doar cu sine. Știu că, numai și potrivindu-mi cuvintele după ritmul acela, aș putea începe să scriu, acum, orice. Chiar despre nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Când încercai să dăruiești cuiva salba clipelor tale, minunea ta, așa cum încercam eu în acele zile să cred că puteam dărui ceva scrisului meu, constatai scârbit că, de fapt, salba ta nu era decât un șir de tinichele și cioburi colorate, nici măcar mărgelele intens colorate care ar fi putut ademeni pe băștinașii multilateralei noastre dezvoltate. Eram într-un impas grozav. Golisem sticla de votcă. Gândurile posomorâte mă copleșeau cu întrebări pe care nu aveam cui să le împărtășesc. Bumbu terminase monologul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cuiva salba clipelor tale, minunea ta, așa cum încercam eu în acele zile să cred că puteam dărui ceva scrisului meu, constatai scârbit că, de fapt, salba ta nu era decât un șir de tinichele și cioburi colorate, nici măcar mărgelele intens colorate care ar fi putut ademeni pe băștinașii multilateralei noastre dezvoltate. Eram într-un impas grozav. Golisem sticla de votcă. Gândurile posomorâte mă copleșeau cu întrebări pe care nu aveam cui să le împărtășesc. Bumbu terminase monologul și acum fredona un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
postmodernă nu mai analizează astfel de procese. Nu o voi face nici eu. Voi cere doar chelnerului să-mi facă nota. Mă va invita să mai trec pe la ei. Voi pleca spre toaletă, trecând pe lângă postamentul unde, sub lumina reflectoarelor colorate, Aurelian Andreescu își tânguia nu știu ce iubire pierdută sau o făcea pe copacul acela falnic de-au venit dușmanii să-l ia, dar el nu voia să plece, nu se dădea nicicum dus, că avea rădăcinile zdravene, înfipte adânc în curtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cumpăr o votcă, să am de rezervă. Vânzătoarea, din greșeală (?) mi-a dat o butelie (din aceea de plastic) cu alcool dublu rafinat. Sau poate eu, în abureala beției, i-am arătat sticla, atras, ca papuașii dezalcoolizați, de eticheta frumos colorată? Am băut acasă, după tipic, votcă (alcool) cu suc de roșii. Era luni seara. M-am trezit joi dimineața, învelit cu covorul de lângă pat. Eram în pijama. Năuc, greoi, războlit, ca după un chin pustiitor. Nu mă simțeam prea rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fizică, mutat dintr-o parte în alta pentru că refuzase să se întoarcă în Basarabia, atâția și atâția alții. Între ei era și Madam Butuc, care condusese un bordel pe Schitu Măgureanu, o grăsană, cu picioarele umflate enorm, legate în cârpe colorate, abia târându-și pașii. Plângea când începea să-mi povestească de domnișoarele ei. Ținuse stabilimentul până în 1963. Atunci, spunea, a lucrat-o „tovarășul țigan Lambrache de la raion“, au arestat-o, au ținut-o doi ani la orezărie și când s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
își chinuie scrisul să și-l mlădieze pe contururile de fum ale cine știe cărei scrieri de acum. Pentru cei câțiva bănuți pe care-i va lua peste o lună. Berbantul scrie cu febrilitate, în fața unui morman de dicționare, cu supracoperte țipător colorate și deschise răscrăcănat. Se vede că-i în plin avânt, îi râd ochii, îi sclipește părul bărbii. Lângă piciorul mesei, o geantă de voiaj, burdușită cu dosare și o sticlă cu apă minerală plată. Ne întâlnim, câteodată, pe culoare. Nedumerit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o rentabilă afacere patriotică. De la meseriașii care împodobeau vitrinele prăvăliilor și până la maeștrii pavoazărilor și discursurilor naționale s-a închegat o confrerie atotputernică. Și poemele. Și montajele. Și fotomontajele. Și tușele. Și retușările. Portretele pictate. Panourile gigantice. Grandoarea minciunii intens colorate, pretutindeni afișate. Fonduri erau cu nemiluita. Pe seama unor bieți copilași care tremurau în izmene, fote, bundițe și opinci ca să iasă cântecelul sau dănsulețul bine se agitau bine plătite șleahta specialiștilor în tocat bani și armia lihnită de profitori ai osanalelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Mă doare piciorul drept. Mi se umflă, se dezumflă, într-o joacă de semne. Probabil îmi vestește necazuri. Îmi plac acești tineri cuminți, tăcuți. Trec pe lângă o fată și privesc peste umărul ei. Un fel de atlas, cu poze strident colorate. Un fel de ape roșii, verzi, galbene, vișinii care se suprapun, întretăiate de linii ciudate, umflate, borțoase, cu spirale și puncte în burta lor. Nu reușesc să descifrez titlul lung, pe două rânduri. Deslușesc un „histology“ și apoi ceva în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Sunt cât se poate de calm”, răspunse Noimann, turnându-și Încă un păhărel... Musafirul bău și el, ridicându-și mâna spre o gură ce semăna c-un abțibild. Replicile pe care le rostea acesta se Înălțau sub forma unor balonașe colorate de săpun, având Înscrise Înăuntrul lor cuvinte alcătuite din litere desprinse parcă dintr-o integramă. „Trebuie să fie una dintre abstracțiuni”, conchise medicul, fiind conștient că starea În care se afla era destul de alunecoasă. Desigur, tot ce gândea și tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
decolteu cât toate zilele. „Iată, acum puteți vedea viitorul dumneavoastră... Veți avea parte de un sfârșit de săptămână agitat. Aceasta e imaginea pe care o arată cărțile...” Imaginea viitorului nu avu o viață lungă. Ca un balon de săpun frumos colorat, ea se ridică și se topi În aer, lăsând În urmă-i un miros de motorină. „Vă așteaptă o călătorie grea”, mai spuse Satanovski, după care Își vârî Înapoi, cu mare grijă, cărțile de joc În buzunar. De aici, discuția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de marinar pe cap) Mam’mare Mamițica Tanti Mița Urâtul Controlorul Trenul (format din mal mulți copii) Decorul: Un panou cu tabloul lui IL. Caragiale, 6 scaune ca într-un compartiment de tren. Pe tabla se poate desena cu cretă colorată o gară. SCENA I Prezentatorul (ieșind de după tablou): Ca să nu mai rămâie repetent și anul acesta, mam’mare, mamițica și tanti Mița au promis tânărului Goe să-l ducă-n București... Foarte de dimineață, dumnealor, (poftește cu mic gest pe
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
lepregătesc copiilor cele mai multe bucurii: zăpadă pentru schi, gheață pentru patinaj, pârtie pentru saniuș. Le aduc vacanța cu brad împodobit și jucarii. POVESTITORIII Ascultați! Bate cineva la.ușă! Iată! E primăvara îmbrăcată în haină verde și împodobită cu flori multe și colorate. Ea vine zâmbind și ne aduce cer albastru, soare cald, iarbă verde și flori multe în păduri și grădini, pasări cântătoare, cuiburi pe ramuri, dă veste ciobanilor să urce oile la munte iar pentru copii aduce jocuri și multe bucurii
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
pus acolo păpușa era de Înfrumusețare a imaginii. Un copil cu nasul turtit de geam ar fi fost cu totul altceva. Casa e mare și pare a unui om Înstărit. În tencuiala casei sunt prinse bucăți de oglindă și romburi colorate de faianță. În spatele curții, cineva care ar privi mai atent l-ar vedea pe Tudor sărind gardul cu o furcă În mână. Mai departe, tot pe partea dreaptă a drumului, se află și clădirea cu etaj a miliției. Pe scările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]