4,078 matches
-
Agache? zice doctorul cu mirare; apoi se reculege. Bine, e bine, e sănătos. Așa? zice stăpânul hambarelor și al batozelor. E bine? și pare foarte fericit. Și începe a vorbi iar repede, repede bolborosind. La revedere, la revedere! zice doctorul depărtându-se; mă grăbesc. Trebue să ajung coloana. Care coloană? care coloană? ce coloană? strigă bărbosul, și cum mă aplecam pe după pânze ca să-l văd mai bine, iată că mă zărește: A! ce mai faci, doctore? îmi strigă cu mare veselie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
coloană? ce coloană? strigă bărbosul, și cum mă aplecam pe după pânze ca să-l văd mai bine, iată că mă zărește: A! ce mai faci, doctore? îmi strigă cu mare veselie, comment ça va?" Mă trag îngrozit îndărăt, și pe când ne depărtăm, omul negru ne trimite sărutări cu mâna lungă și arsă, iar batoza mormăește mulțămită aproape de drum." Ne depărtăm. "Cine-i proprietarul ăsta? întreb pe doctor. Nu-l cunosc! zice doctorul. Ce crezi? în sălbătăciile astea, omul își mai pierde din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
mă zărește: A! ce mai faci, doctore? îmi strigă cu mare veselie, comment ça va?" Mă trag îngrozit îndărăt, și pe când ne depărtăm, omul negru ne trimite sărutări cu mâna lungă și arsă, iar batoza mormăește mulțămită aproape de drum." Ne depărtăm. "Cine-i proprietarul ăsta? întreb pe doctor. Nu-l cunosc! zice doctorul. Ce crezi? în sălbătăciile astea, omul își mai pierde din minți." Ne depărtăm și intrăm în pustiu. E adevărat că trecem pe lângă proprietățile cucoanei Roza, dar nici-o ființă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
ne trimite sărutări cu mâna lungă și arsă, iar batoza mormăește mulțămită aproape de drum." Ne depărtăm. "Cine-i proprietarul ăsta? întreb pe doctor. Nu-l cunosc! zice doctorul. Ce crezi? în sălbătăciile astea, omul își mai pierde din minți." Ne depărtăm și intrăm în pustiu. E adevărat că trecem pe lângă proprietățile cucoanei Roza, dar nici-o ființă nu se zărește pe drum, ori în jurul curților moarte. Dar o ființă mică, un pitic, răsare ca din pământ și deschide o poartă a țarinei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
coborând și vedem că spre Hârlău nu numai că nu coborâm, dar nici măcar nu-l vedem. Întrebăm pe altul, un călăreț pe-o mârțoagă deșelată. "Mult mai este până la Hârlău? Nu. Ca la vreo patru chilometri! Vra să zică ne depărtăm, suspină resemnat doctorul." Și atunci ia el pe dinainte pe al treilea drumeț pe care-l întâlnim. "Mult avem până la Hârlău. Avem așa vre-o cinci (chilo)metri? Da de unde? mai puțin". Și doctorul râde mulțămit, își saltă în râs
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
cincilea. Cu căruța ori cu piciorul? întrebăm. Apoi tot una e, răspunde al patrulea, că nu-i așa departe..." Mulțămiți cu acest răspuns deslușit, mergem înainte, mergem, mergem, mergem, și doctorul dă desnădăjduit din cap: Mi se pare că ne depărtăm!" Eliseu ne prevestește ploae, iar Nicolau tace cu îndărătnicire. Însfârșit, ajunși după necazuri multe, la popotă toată lumea mânâncă cum poate. Fiecare ofițer a împrumutat de la gazdă două farfurii, furculiță și cuțit, și așa înarmați, mânâncă cu poftă o mâncare cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
drum ca oamenii, dar de la Săveni, într-o regiune bogată de pământ negru, și printr-un fel de pustietate, printr-o lipsă de mare de sate, apucăm pe drumuri aproape impracticabile. Administrația Dorohoiului pare că s-a făcut din vremuri depărtate în condiții triste; și azi pare a se face ca și-n vremurile acelea depărtate. Dimitrie Moruzi, fost prefect, a făcut clădiri care costau sute de mii de lei și din care lua zeciuială necontenită. Când s-a clădit palatul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Ingekioi și poposesc în vârful Balcanilor, la locul numit Pașcova Planina, unde se află și iarba Rossil pe care n-o mânâncă niciun dobitoc, dar e bună de leac. Oscilații de zgomote ciudate o toacă ce se apropie și se depărtează în păduri adânci de brad, în fundul muntelui. Ziua nu se aude. Noaptea da începând după asfințitul soarelui, când singuraticul are întăiu presimțirea întăielor sunete pe care nu le aude apoi decât în închipuire pe urmă tot mai precise în realitate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
express-Orient la 8 1/2 dimineața. Zvonuri despre Olanda, din conversația cu Marcel Popescu, inginer, tovarăș de drum. Circulație intensă cu trenul, automobile, tramvaie. Poți vedea toată Olanda cu automobilul în câteva ceasuri. Nici o localitate cu trenul nu-i mai depărtată de două ore. Gările dau tichete până la localitatea cerută, fără dată și număr de tren. Te sui în orice tren, iar trenurile pleacă din 15 în 15 minute. Pe admirabilele drumuri, în lungul canalurilor, care leagă fiecare sătișor de localitățile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Doamna aceea, cu fierăstrăiaș și cu mănuși de piele pe mâini, nu făcea desigur un lucru rău. Sunt țări, unde așa ceva ar înfățișa o stare de mizerie și de umilință. Când m-am întors de sus, unde am avut priveliștea depărtată spre Sudeți și am intrat din nou în târg, am văzut vrăbii ciugulind într-un cotlon al uliței, fărâmături depuse de o mână caritabilă. Este obiceiu aici ca toate fărâmăturile dela masă să se strângă cu grijă și să fie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
sunat în pădure câteva focuri de armă, s-a ridicat alene și a plecat. De la câțiva pași s-a mai ridicat o soață pe care nu o observasem și s-a dus după cea dintăi. Le-am văzut oglinzile albe depărtându-se pe sub crengăritul negru al pădurii desfrunzite. 29 dechemvrie [CÂNTECE ALBANEZE]* Cântec albanez Frunză verde mătrăgună, Am ieșit sara pe lună, Ca să cânt dintr-o gurdună. Spre izvorul cel din vale Iată-mi iese mândra-n cale Cu fotă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
o reluare a vechii civilizații mediteranee. Germanii s-a părut un timp că se integrează acestei culturi. Calitățile lor le-au îngăduit să se ridice rapid după ce și-au însușit mai cu seamă progresul tehnic. Atunci și timpurile nu sunt depărtate acest popor rămas războinic și-a simțit dorințele desvoltându-se cătră o misiune, care era din nenorocire în dauna popoarelor pașnice. 8. Astfel, chiar în epoca noastră veacurile XIX și XX, Europa a fost zguduită de războaie mari. Ultimul a fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
pieptănată coafură căruntă. Ars de soare și cu ochi albaștri, zâmbitor și amabil. Se află la Gagra ca să conducă la Rița, pe Go-Mo-Jo, care se găsește la odihnă în această stațiune, împreună cu alți chinezi. De la Gagra, șoseaua spre Suhumi se depărtează încet-încet de țărm apropiindu-se de trecătorile Caucazului. De la răscrucea pe care apucăm ca să ajungem la Rița, mai sunt 80 km. Până la Suhumi iarăși la malul mării. Șoseaua spre Rița urmează un râu viforos cu albie strâmtă, cu numele Bzâb
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Geografia foamei" Josué de Castro Edit. de Stat p. literatură politică 1955. BĂLCESCU Soare nou al libertății, Ai lucit pentru popor Cât o clipă-a dimineții, Cât un vis amăgitor. Eu te las, țară iubită, De-al tău țărm mă depărtez, Dar cu inima cernită Plâng amar, amar oftez. Tirania va fi frântă Într-un veac mai luminat Cei ce astăzi se-nspăimântă Vor plini cât-au sperat. Milă, pace și dreptate Va avea poporul meu Și-amintirea-l va abate Unde-oi fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
de obicei prin pădure, i-a ieșit în cale o căprioară. Luându-se după ea, a urmărit-o un timp, până ce căprioara sărind în tufișurile pădurii s-a făcut nevăzută. Atunci copilul nu și-a dat seama că s-a depărtat mult de locurile cunoscute. A rătăcit astfel o vreme, hrănindu-se cu fructele pădurii și dormind la rădăcina copacilor, până când, într-o zi, ajuns în mijlocul pădurii a dat de o căsuță în care locuia un pustnic. Bătrânul l-a găzduit
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
ne îngăduim să facem unele apropieri între tratativele moldo-polone din vara anului 1460 și plecarea lui Petru Aron din Polonia. Se poate ca tocmai în această vreme să se fi reglementat și situația acestuia, prin fixarea unui domiciliu cît mai depărtat de hotarul Moldovei, și, eventual, asigurări că regele nu-i va îngădui să revină în Moldova. Astfel, este greu să se explice de ce Ștefan, care se angajase cu un an mai înainte să-1 sprijine pe rege numai împotriva păgânilor, promitea
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
cu un domn care să dea dovadă de supunere față de coroana polonă. Este limpede că domnul a încercat să evite pe cât posibil depunerea jurământului de credință față de Cazimir, iar de data aceasta nu era momentul potrivit ca el să se depărteze prea mult de hotarul țării sale. Refuzul de a merge la Liov era justificat de informațiile potrivit cărora regele ar fi vrut să-l detroneze, iar justificarea lui că nu poate părăsi țara, pentru că era amenințată de vecinii săi, se
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
de interesele politice ale Moldovei. Insistențele regelui din ultimii ani pentru obținerea jurământului de credință din partea lui Ștefan erau dictate în parte de sistemul politic încâlcit în care era angrenat regatul polon, cu implicații în moșteniri dinastice cu mult prea depărtate de hotarele Moldovei. Cum pentru Polonia, turcii nu reprezentau un pericol direct, Cazimir încerca să-1 angajeze pe Ștefan cel Mare în luptele cu Ungaria, care reîncepuseră în această vreme. Regele știa că intervenția voievodului moldovean în conflictul cu Matei putea
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
momentul în care turcii atacă Moldova, Matei se întreba: „Unde sunt polonii ? Unde e ajutorul promis cu un râu de vorbe ? Unde e credința lor ?” El hotărăște să-i doneze lui Ștefan cele două feude, pentru ca Ștefan să nu se depărteze de coroana ungară, în urma pierderii Chiliei și a Cetății Albe. În 1540, regele Ferdinand al Austriei îi scria lui Ștefan Lăcustă, menționând: „Cetatea Ciceu și Cetatea Balta, existente în părțile Transilvaniei, au fost date pentru Chilia și cetatea Albă ocupate
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
părți din sinele neofitului, în același mecanism simbolic precum amputarea degetelor sau scoaterea dinților în timpul ritualului. Pedeapsa „denunțătorului” care decodează public transformarea totemică a ciutei are ca echivalent în basm cosița de aur a Ilenei Cosânzeana, găsită în mijlocul „căii lungi, depărtate”: „...găsiră o coadă de păr frumos, toată strălucea ca aurul”. Părul lăsat lung pentru a putea fi împletit în modul îndătinat la nuntă era o condiție obligatorie pentru fetele de măritat, ceea ce îndreaptă interpretarea motivului din colindă spre amenințarea statutului
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
al cosmosului), puritate, diafan, fecunditate. Același cadru inițiatic, în contextul recoltării plantelor, apare în balada Fata și cucul I (5): „Foaie izmă creață,/ Joi de dimineață,/ Pe rouă, pe ceață/ Și pe negureață,/ Măre, mi-a plecat/ Și s-a depărtat/ Departe de sat/ Trei surori/ La flori,/ Să se-nflorărească,/ Să sempodobească,/ Ca să-nveselească./ Foaie de năut,/ Dumnezeu n-a vrut,/ Și-a dat ploaie-n vânt/ Și le-a rătăcit” (Priboieni - Argeș), „Verde dă trei flori,/ Joi, în sârbători,/ Trei
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
asimilată de natura sălbatică a ființei, ca depozitar al tuturor forțelor vitale. Nu întâmplător o voce feminină deconspiră alegoria vânătorii: „Strigă Leana, strigă tare:/ - Nu mi-l credeți, mari boieri,/ Că-i d-un mare prefăcut,/ Ș-are ibomnică greacă,/ Depărtată nouă zile;/ El se duce în trei zile,/ In trei zile pe trei cai:/ P-un’ se duce, p-alt se-ntoarce,/ P-altu’ cu el împrânzește./ Cătați-l în degețel,/ Veți găsi d-aur inel” (Lupșanu - Călărași). Inelul, năframa și
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
întrebare. Sunt de părere că nu poetul ci critica și opinia publică modelată de aceasta selectează un astfel de poem emblematic, nu totdeauna în consonanță cu ceea ce ar fi dorit autorul. Un exemplu: Blaga îmi repeta adesea că "s-a depărtat" de "Poemele luminii", din ciclul cărora face parte cel intitulat " Eu nu strivesc corola de minuni a lumii". Încercând totuși să vă răspund punctual, mă gândesc la "Imn vieții", din volumul meu de debut, Un trandafir învață matematica, pe care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Bacău spre Iași, ca mergând de acolo la Huși, să ne începem mai întâi vizitația”. După o ședere de patru zile, la 7 noiembrie misionarul nota: „Din Huși mergând către apus înclinat puțin și către nord se află orașul Vaslui, depărtat de Huși cu patru miliare ungurești - est oppidum waslo distans Ungaricis milliaribus - care întrece cu mult pre Huși prin frumusețea locului, căci este lung și în lat situat pe o colină, la apus râul Bârlad, la răsărit pârâul Vaslui îl
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
în Huși, unde găsea doar șase familii de catolici, deoarece majoritatea lor, ca și administratorul, trăiau în afara localității. Desigur, s-au refugiat în mai multe rânduri, așa cum spun și ceilalți misionari, în pădurile din zonă sau în așezări mai mici, depărtate de drumurile mari, căci, mai ales în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, țările române au reprezentat arena pe care se confruntau armatele celor trei imperii vecine (rușii, austriecii și turcii). Din raportul înaintat acum, aflăm că misiunea
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]