6,312 matches
-
reclamă pionieratul unui stil. Realizate între 1902, anul debutului expozițional al Tinerimii artistice și 1907, cele două lucrări evidențiază o estetică neobizantină. Statuile celor patru Evangheliști, turnate la Școala de Arte și Meserii, suscită atenție în baza transpunerii a unei estetici bizantine în domeniul sculpturii, iar criticul realizează o avenită comparație cu basoreliefurile sarcofagului. "Evangheliștii sunt drapați în costumul hieratic și schematic al bizantinismului. În același stil sunt tratate și reliefurile de pe sarcofag. Ele sunt împreună cu statuetele evangheliștilor, primii reprezentanți ai
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
din bidimensionalul iconografiei în tridimensionalul sculpturii, chiar dacă nu utilizează termenul de neo-bizantinism. "Și să observăm că aceasta nu e la drept vorbind nici sculptură, nici basorelief, ci numai o aplicațiune a iconografiei noastre"203. Sculptura se înscrie fără dificultate în estetica Jugendstil-ului într-un mod care face posibil reconsiderarea relevanței modalităților de reprezentare ale unei arte bidimensionale într-o artă care beneficiază de o dimensiune în plus, precum sculptura. Avem în această operă un caz aparte și o soluție inedită
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de artă menționează că pictorul era inclus cu cinci lucrări în catalogul expoziției Secession din München, urmând să aibă o expoziție personală la Berlin. În ce privește subiectele de basm, Ștefan Popescu reușește o sinteză între decorativismul Jugendstil sau Stilul 1900 cu estetica sa curbilinie, dominat de abundența ornamentului vegetal și pictura bizantină. Inluminurile cu subiecte din basmele române expuse în 1901 poartă amprenta interesului tot mai pronunțat al pictorului pentru arta bizantină. Gh. Oprescu, care a văzut expoziția, îi face o descriere
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
personajelor contopite în piedestal, așa cum o demonstrează seria desenelor preparative aflate în Cabinetul de Stampe al Muzeului Național de Artă și la Biblioteca Academiei, dezechilibrarea proporțiilor supradimensionat, capul lui Eminescu patronează întregul ansamblu -, toate aceste particularități conduc către edificarea unei estetici simboliste afine celei rodiniene, având ca verigă esențială tema geniului, caracterizat în primul și în primul rând prin capacitatea sa cognitivă ridicată la nivelul unei viziuni. "Pentru Paciurea, în mod egal, atributul esențial al poetului este gândirea"271 -, facultate ilustrată
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
acestei figuri nu poate fi decât Gânditorul lui Rodin, nu numai din cauza asemănărilor exterioare amplificarea analoagă a unei musculaturi herculeene ci mai degrabă pe planul semnificației"272. Gândirea, meditația, reveria constituie forme de sublimare ale materiei în perfectă concordanță cu estetica simbolistă, cum observă Ioana Vlasiu, temă vizibilă ulterior și în ciclul Himerelor. Trebuie remarcată totuși diferența între sfinxul paciurian în consonanță cu Zeul Războiului, sculpturi între care se stabilește un spațiu de rezonanță, și monumentul Eminescu, unde figura eminesciană nu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
sculpturii, unul ținând de Renaștere, celălalt de modernitate, cu o rezultantă simbolisto-decadentă. Dând curs fanteziei, ce-i drept una la confiniile cu delirul și coșmarul, proiectul lui Paciurea pentru un monument Eminescu ilustrează caracterul excesiv al figurii geniului, temă circumscrisă esteticii simboliste și decadente. Măștii mortuare a poetului îi corespunde aici chipul litificant al Meduzei, dinamica ofidiană a podoabei capilare a monstrului recuperează aluziv ceva din agitația figurilor rodiniene imolate în masa sumbră a Porților Infernului. Mutatis mutandis, Frunzetti, ca și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Portretul artistului de la romantism la simbolism și decadentism Tema geniului ca artist (scriitor, muzician, pictor, sculptor, actor, dramaturg etc.) ajunge în posesia simboliștilor și decadenților însoțită și de o concepție tragică asupra existenței, modelată de filozofia schopenhaueriană, preludiu al unei estetici a dezolării care caracterizează întreaga sensibilitate simbolist-decadentă căreia i se va ralia histrionic și Alexandru Macedonski. Acești "copii ai secolului" părăsesc scena scârbiți, vituperând sau construind o lume paralelă, în recluziunea acompaniată de o imaginație debordantă. Însă nu totdeauna izolarea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
un muzeu imaginar, care să cuprindă toate himerele sale. Trecerea în revistă a himerelor paciuriene relevă un portativ destul de larg al reprezentării, dominat însă de o serie de constante care dau corerență viziunii artistice și se pot configura într-o estetică. Himera nopții (1928) are un aspect de bufniță, animal de pradă nocturn. Se poate observa relativitatea denominației pentru Paciurea, care nu intenționează să respecte strict corporalitatea monstrului mitologic. Himera paciuriană poate foarte bine să se confunde cu sfinxul datorită corpului
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
masa lui, din care provine, printr-o mișcare de recul. În Himera (1919-1920), aceste mărci ale increatului sunt figurate printr-un relief abia sesizabil al buzelor, ochilor, nasului. Trăsăturile abia se disting, avem un chip impenetrabil al materiei. Importante pentru estetica sa cu privire la sculpturile cu himere sunt două lucrări cu același titlu: Tors (1913). Una dintre ele nu are cap și se pierde în piedestal, ca și cum sculptorul ar executa un studiu lăsându-l neterminat. La celălalt, capul și gâtul au o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
nu este nici pe de parte un teoretician, însă sculpturile sale suportă influența simbolistă chiar cu o notă expresionistă în cazul câtorva. Tema sfincșilor și a himerelor este una decadentă-simbolistă, Paciurea putând fi integrat din punct de vedere tematic acestei estetici, viziunea artistului modifică datele încadrării tematice. Dacă Madona Stolojan reprezintă un accidental efect Art-Nouveau survenit ca urmare a unei rezolvări tehnice a unei probleme de ordin practic, nu același lucru se poate spune despre sculpturile din prima perioadă a creației
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
criticul de artă evidențiind dimensiunea sa realistă cu o "inerentă" notă expresionistă. Chiar dacă decorativismul, simbolismul, Jugendstil-ul nu reprezintă o opțiune pentru artist, nu putem face abstracție de ele când efectul obținut le invocă stilistic. Acest unghi insolit al unei estetici neasumate, rezultantă a rezolvării unei probleme tehnice, afirmă totuși un spațiu de rezonanță cu sculptura himerelor, unde materia este modelată ductil pentru a reda dinamica pulsatorie, expasivă, metamorfotică a materiei spiritualizate. Deși poartă acest titlu care ne-ar permite să
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a feminității pe care Munch o va trata separat, maternitatea. Modelul exemplar al maternității este definit de imaginea consacrată de arta creștină, imaginea Madonei, ca mater lactans cu pruncul. Munch tratează tema de o manieră care răspunde punct cu punct esteticii decadente în Madonă (litografie colorată, 1895-1902) reluare a unei alte Madonă (1894). Raportul întotdeauna problematic dintre masculin și feminin constituie tema centrală pe care o edifică seria intitulată Friza vieții, serie prelungită de-a lungul întregii vieți a pictorului. Elisabeth
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a proiecta un rol prestigios, un model prin care feminitatea este dezarmată de arsenalul sexualității sale pentru a îmbrăca un veșmânt angelic. Această direcție nu elimină complet virtualitățile punitive ale sexualității și păstrează adesea ambiguitatea fondatoare a feminității în ecuația esteticii decadente, însă răspunde unei sensibilități simboliste descărcate de negativismul propriu temelor și reprezentării decadente. Rodolphe Rapetti descoperă această "misoginie fascinată" vehiculată de ipostazele feminității prezente în arta plastică, deopotrivă cu o idealizare a corpului feminin decantat de energiile libidinale până la
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
mai puternic, deținător prin excelență a tuturor atributelor puterii. Victoria lui Judith se desfășoară pe un alt teren de luptă, cel al războiului dintre sexe, și se încarcă cu ambiguitatea unui erotism caruia îi conferă o aură perversă. În contextul esteticii decadente, victoria asupra bărbatului este capitalizată ca suprema sursă a satisfacției sexuale, iar toate celelalte motivații țin de domeniul secundarului. Tabloul este surplombat de elementul decorativ, aurul constituind o expresie a luxurii, pentru că în economia simbolică a decadenței actul atroce
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
albe, cu părul bronzat și buza puțin trandafirie, către biserică sau cimitir. Sunt lacrimi reținute în ochii plecați spre nuditate, și un dor mai mult monastic și mai mult feciorie în piepturile afectate de un crin sau iris"373. În cadrul esteticii decadente, lui Venus îi ia locul Venera. Prin raport cu nudul lui Pallady, o anumită similutidine, comandată nu de o directă influență, ci de o echivalență simbolică, o găsim într-un tablou mai puțin cunoscut al lui Fernand Khnopff, Arum
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a reușit să pună în scenă o enigmă în recuzita căreia intră ca temă esențială floarea răului, sexualitatea feminină. O litografie-guașă a lui Georges de Feure, Femei damnate (1896-1898), ilustrează elocvent relația pe care femeia o întreține cu florile în estetica decadentă. Femeia damnată, ca ipostază a femeii fatale, se regăsește într-o viziune apoteotică a infernului, la picioarele unui tron pe care se află o divinitate malefică, un demon cu aripi care-i țâșnesc fie direct din brațe, fie sunt
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
tot Gustave Moreau cu Orpheus (1865), al cărui frumos cap de efeb este expus pe lira care servește drept suport. În cazul decapitării lui Orfeu, se poate vorbi de o contaminare cu tema mai largă a lui damnatio capitis caracteristică esteticii decadente și o putem întâlni inclusiv la pictori precum Odilon Redon, capul lui Orfeu (1905?), Alexandre Séon, Lira lui Orfeu (1898) sau Jean Delville, Orpheus (1893). Există și excepții când vechea temă revine, dar într-o tratare sensibil diferită, cum
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
doua pierderi a Euridikei. Pictorul simbolist belgian, Jean Delville, reia tema descinderii lui Orfeu în Infern în Orfeu în infern, unde poetul apare în întreaga sa splendoare. Poezia singură poate deschide porțile infernului elogiul adus artei în economia simbolică a esteticii decadente îl "sanctifică" pe poet -, dar, în același timp, artistul dobândește ceva din strălucirea luciferică a îngerului căzut. Orfeul lui Delville are înfățișarea unui efeb, ținând lira deasupra capului într-un gest de grație și forță. Ca și cum ar dori s-
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cu academismul osificat). Într-una din cronicile publicate în Facla, în 1911, cu privire la "Expoziția societății "Tinerimea artistică""411, cu referire la Kimon Loghi, criticul sublinia intrarea picturii într-o zodie comercială și formarea unei piețe cu un gust tributar modei, "estetica cumpărătorilor". Un astfel de pericol îl semnala și Bachelin privitor, mai ales, la artele aplicate și la deformările aduse gustului popular, genuin, autentic, de către "gustul burghez", adulterat, conformist, fetișizant, lipsit de discernământ. Mai mult decât atât, Kimon Loghi se află
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
état d'âme". Theodor Enescu face un portret al artistului la tinerețe prezentându-l ca funciar antiteoretic, urmându-și propriile instincte: "eu fac ce simt și mă căznesc să înțeleg", "pictura nu se face cu idei, se face cu emoție". Estetica și practica picturală la Luchian întrețin, în opinia criticului, o relație aproape simbiotică, de unde și riscul ca opera sa să fie supusă "unui empirism primejdios". Theodor Enescu îl plasează în contextul internațional al Simbolismului, iar criticul asimilează Decadentismul noului termen
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Într-adevăr, criza se va declanșa în 1901, când Luchian aproape paralizează. Critici mai puțin intrasigenți precum Valentin Ciucă și Paul Constantin încearcă să creeze o punte între etapa influenței simbolisto-decadente și cea care-i urmează. Bazându-și demersul pe estetica receptării a lui Jauss, Valentin Ciucă este cel care corelează atitudinea dandy a pictorului, adoptată la începutul carierei sale, cu maniera Art Nouveau, pe baza unui acord perfect între un anumit stil de viață și operă, ca un tur de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Chavannes, spre exemplu, Sorbona (1886-1887), decorul amfiteatrului mare de la Sorbona, apropiind pictura de un decor teatral. Așa cum remarcă și Rodolphe Rapetti, acesta reușește să realizeze integrarea conceptului de planeitate murală în tablou: "este evident că aceasta merge în sensul unei estetici personale, dizolvând frontierele între aceste două categorii, producând nediferențierea printr-un transfer în pictura de șevalet a trăsăturilor decorului mural: culori palide aplicate uniform, gamă cromatic redusă, afirmarea planeității suportului"458. În cazul Ceciliei Cuțescu-Storck, ceea ce sporește efectul decorativ sunt
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
consacră un anumit stil, o anumită viziune, o anumită direcție. Ceea ce nu exclude tensiunile inerente în interiorul diverselor grupări artistice. Simbolismul constituie doar o direcție fără o amprentă stilistică determinată, asumând o serie de tehnici care însă nu-i definesc exclusivist estetica. În Franța, un grup de artiști se desprinde din cadrul Salonului Oficial și înființează "Société Nationale des Beaux-Arts", cu expoziții regulate între 1890 și 1900. În 1884 avusese loc o primă expoziție organizată într-un Salon des Indépendants. În 1890 are
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
la o ordine a secundarului, socotite minore în raport cu artele majore: pictura, sculptura, arhitectura. Klimt va ilustra poate cel mai bine osmoza între cele două direcții, sub semnul unui democratism estetic. Acest eclectism rezidă și din absența unui program, a unei estetici bine definite care să facă școală, singura în măsură să ofere o coeziune fiind arta academică, de care artiștii secesiunii tind să se distanțeze. Un critic avizat al Secession-ului vienez, precum Peter Vergo, este de părere că tocmai acest
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
aluzie. Arta, reflex al imuabilului, reprezintă un ideal care se sustrage contingentului, contextului istoric, politic, timpului, în general. În programul revistei, de la bun început arta este socotită simbolică, termenul fiind întrebuințat într-un sens general, și nu în sensul unei estetici anume. Afirmarea oarecum tautologică a autonomiei artei, insistența cu care se reia tema, devine astfel semnificativă, fiind dublată de afirmarea necesității unei deschideri instituționale, și în aceasta constă mesajul revoluționar cu accente secesionist-utopice al manifestului. Se va putea vedea că
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]