9,442 matches
-
modernitate. Argumentul forte este Brâncuși, exponent al „localismelor caracterologiei oltenești”, mesagerul „spiritului cobilițar” în lume. P. reia această utopie în Pomul vieții (1946), jurnal de reflecții morale, manual de morală practică, dar și colecție de aforisme, autobiografie și, mai ales, ficțiune autobiografică. Vladimir Streinu vede în ea „o recădere în adolescența spiritului”, manifestul unui „fiu al soarelui”, adică manifestul unui tânăr „tremurici” care dezleagă pasiunile turbulente și nu își stăpânește frazele. Judecată aspră, minimalizatoare. P. scrie, în fond, o carte de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288654_a_289983]
-
semnează Eugen Simion, Barbu Brezianu, Nadia Marcu Pandrea, Dan Grigorescu, Jana Morărescu, Călin Căliman, Andrei Milca, Oana Soare, Mircea Cau); Dicț. scriit. rom., III, 577-580; Stelian Neagoe, Petre Pandrea în pușcăriile comuniste, București, 2001; Popa, Ist. lit., I, 1179-1184; Simion, Ficțiunea, III, 384-402; Cristina Arvatu, „Helvetizarea României” și „Garda de Fier” „Revista de teorie socială”, 2002, 2; Alexandru George, Siberia spiritului, ALA, 2002, 615; Alexandru George, O propunere de lectură, ALA, 2002, 632; Alexandru George, Revolta demonului sub vremi, ALA, 2002
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288654_a_289983]
-
măgari. Spațiul rural este reinterpretat într-o manieră amuzantă, populat de personaje cu nume ce se vor comice (Blându, Multea, Ochiosu, Guguștiuc, Gușică, Vasile Părosu Înrăitu) sau de sfinți și zei greci. Textul oferă un amestec reușit de realitate și ficțiune, de călătorii în timp și în spațiu, căruia i se adaugă interferența cu absurdul și umorul negru. SCRIERI: Drum spre liniște, București, 1965; Ultima declarație, București, 1967; Nopți albe la judiciar, București, 1972; Zborul harpiilor, București, 1972; Baladă pentru locotenent
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290434_a_291763]
-
conectându-l cu ezotericul („Cutremură-te pentru misterele ce le porți fără să știi și fii puternic pentru a le putea desluși”). Mierea e o parodie a literaturii șablon, roman politic la limita dintre vis și realitate, construit pe schema ficțiune - nonficțiune, folosită și în următoarele cărți inspirate din contemporaneitate. Nichifor Goreac se întoarce în orașul său, unde totul e „nou” și mereu poate interveni „ceva”. El vrea să scrie o carte despre instaurarea comunismului la douăzeci de ani după acest
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290379_a_291708]
-
de sine”. Complotul... este alt exercițiu de imaginație, o farsă unde motivul Vladiei e reactualizat sub pretextul senzațional al unei afaceri. Aici autorul brodează pornind de la un fapt real, cu un personaj ilar, care, scăpând de sub „controlul” guvernului (și al ficțiunii), poate produce haos și de aceea trebuie suprimat. E o lume de automate, de marionete cu creierul spălat, unde „cineva”, Păpușarul, Sforarul-Șef, pune mereu în scenă, voit redundant, aceeași piesă, cu alte măști. Dacă personajele sunt vizionare și acțiunile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290379_a_291708]
-
1975, 2; Ion Vartic, Vladia. Trei comentarii, ST, 1975, 7; Ulici, Prima verba, I, 37-40; Mihai Ungheanu, „Rug și flacără”, LCF, 1977, 17; Nicolae Manolescu, Romane istorice, RL, 1977, 18; Mircea Zaciu, Un roman antipatetic, ST, 1977, 7; Dan Cristea, Ficțiune și istorie, LCF, 1977, 30; Dumitru Micu, „Rug și flacără”, CNT, 1977, 31; Dana Dumitriu, Realitate și iluzie, RL, 1978, 24; Iorgulescu, Scriitori, 257-262; Poantă, Radiografii, I, 55-58, II, 144-147; Stănescu, Jurnal, I, 117-126; Zaciu, Alte lecturi, 33-44; Laurențiu Ulici
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290379_a_291708]
-
Tuchilă, Adaptarea la realitate, LCF, 1981, 36; Valentin F. Mihăescu, „Așteptându-i pe învingători”, LCF, 1981, 42; Tomuș, Mișcarea, 273-276; Petru Poantă, „Vladia”, ST, 1982, 3; Livescu, Scene, 194-195; Valentin F. Mihăescu, „Vladia”, LCF, 1983, 47; Mircea Iorgulescu, În captivitatea ficțiunii, RL, 1983, 49; Vlad, Lectura rom., 255-259; Valentin Tașcu, Memoria viitoare, ST, 1984, 2; Ion Simuț, „Memoria”, ST, 1984, 2; Ion Pecie, „Memoria”, R, 1984, 9; Laurențiu Ulici, „1784. Vreme în schimbare”, CNT, 1984, 44; Valentin F. Mihăescu, „1784. Vreme
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290379_a_291708]
-
anchilozat. Din acest punct de vedere, cei vechi erau nevoiți să acopere petele albe din cunoașterea lor cu ajutorul fanteziei și al unui cod simbolic care țintea realitățile spirituale. Noi ne refuzăm această metodă, ba chiar începem să aplicăm și asupra ficțiunilor evidente criterii "exacte". Le cerem să devină cât mai "precise", cât mai neechivoce. Am îndepărat către margine valorile greu definibile pe care le vehiculează "științele umaniste" și pariem necondiționat pe progresul tehnologic. Avem pretenția că putem cuantifica orice, că totul
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
metodă de cunoaștere Și astfel am ajuns la o întrebare peste care, de obicei, se trece cu seninătate: ce este Istoria ieroglifică? Pare o întrebare retorică, de vreme ce tradiția covârșitoare ne-o spune limpede: e un roman, prima noastră operă de ficțiune. În fine, ca să nu existe dubii, repetăm mereu că e vorba de o operă literară. Autorul însuși lăsa a se înțelege că marele efort a fost nu deconspirarea unor fapte cunoscute, cel puțin în epocă, ci modul de organizare a
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
de valoarea "terapeutică" a creației. Ceea ce nu neagă cu totul posibilitatea ca și aceste lucruri să se fi întâmplat. Fraza aceea care revine la foarte mulți comentatori ai săi, conform căreia nedreptățit în realitate, autorul își ia revanșa în planul ficțiunii nu ține de logica începutului de secol al XVIII-lea. Literatura avea mereu (eu unul cred că are și acum) o greutate morală, etică, religioasă, politică, ideologică sau de alt soi. Nu era "arta pură", care procură exclusiv o "plăcere
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
estetice ale alegoriei, Istoria ieroglifică ar fi "un sofisticat mecanism defulatoriu și compensatoriu pentru un orgoliu mereu ultragiat în planul istoriei reale", ceea ce ar conduce la următoarea ipoteză: "Cantemir simte nevoia unei recuperări cel puțin în planul istoriei fictive. În ficțiunea devenită deci Istoria ieroglifică. Acolo ar fi, de fapt și în fapt, spațiul și timpul utopiei salvatoare"28. Cantemir ar căuta, deci, răspunsuri la unele probleme care îl frustrează imprimându-le o "rezolvare" ficțională, alegorică, mutându-le din planul istoriei
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
Din păcate însă, criticul nu își etalează și argumentele. Prin urmare, inițial, Istoria ieroglifică este un "manifest politic". Autorul răstălmăcește tradiții cu greutate, sucește simboluri religioase, trădează nu o dată și modelul real, confecționează o realitate după gustul său. Adică o ficțiune, dar aceste criterii nu erau și ale sale. Doar că, în timp ce folosește toate aceste mijloace literare, retorice, poetice, filosofice etc., din ambiția de a nu lăsa nimic în afara acestui text cu justificare compensativă, ajunge să dea naștere unui discurs de
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
se considera, autorul recurge la un sistem simbolic gata constituit, cel al măștilor zoomorfe, având grijă să "acordeze", să potrivească semnificația fiecărui simbol cu realitatea persoanei pe care o lua în cătare, mutând-o din logica istoriei în cea a ficțiunii. Cel puțin la nivel declarativ, autorul se arată dispus să respecte o anumită tradiție a reprezentărilor, pe care o conștientizează și de care înțelege să profite. El s-ar fi înscris, astfel, în moda alegorizantă, care a rămas viabilă din
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
reproșuri" marginale, își putea el permite să le absolutizeze? Nu fără riscul de a zdruncina o tradiție suficient de puternică pentru a nu putea fi răstălmăcită. Procedeul său este însă altul, unul care dă în vileag viziunea "tezistă" a acestei ficțiuni cu accente revendicative: câtă vreme se situează în tabăra ticăloșilor, câtă vreme este un dușman al Inorogului, Șoimul rămâne o pasăre rapace, lacomă, lipsită de subtilități, condusă de instinct sau de interes; când trece însă de partea adevărului, ies subit
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
și elanurilor pierdute („Oh! sufletul! - curatul argint de odinioară”), devin tărâmul sacru al pelerinajelor memoriei (Rondelul trecutului, O umbră de dincolo de Styx). Grațioase sau hieratice gravuri pe motive antichizante evocă un timp legendar, al omului semizeu, pretext de abandonare în ficțiune a convențiilor lumii moderne, de exaltare a unei vitalități fruste, estetizată prin stilizarea mitologic-idilică sau prin sculpturalitate parnasiană: „Pe-armăsarul meu de stepă, ca nălucă orbitoare,/ Trec, vârtej de aur roșu, de nesip înfășurat/ Și când luna stoarce lapte peste
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
umană. A. își provoacă întotdeauna cititorii, chiar și pe cei mai puțin ortodocși, uneori violent (Dintre criteriile generate de virușii occidentali sârmoși, ghimpați, empirici), alteori subtil metaforic, prin jocuri oximoronice și alunecări dintr-un registru stilistic într-altul, producând o ficțiune imposibilă, pluristratificată, prolixă. „Această operă atât de ostentativă, gândită și scrisă în piramidele helicoidale intersecționate ale unui limbagiu excesiv, suprasaturat de calificative” (Mihail Constantineanu), poate constitui nu doar jurnalul unui „intelectual al Bisericii”, ci și o veritabilă ars poetica, care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285505_a_286834]
-
Catedra de literatură română. În timpul studiilor universitare frecventează cenaclul Junimea, condus de Ovid S. Crohmălniceanu, și fondează Clubul literar, alături de Fevronia Novac, Vlad Pavlovici, Alexandru Pleșcan, Ara Șeptilici și Andrei Zlătescu. Împreună cu aceștia debutează editorial în 1992, în volumul colectiv Ficțiuni, scos în regie proprie. Debutul publicistic se produsese în 1987, la „Amfiteatru”, cu proză. Prima carte personală, Întâmplări din orășelul nostru, îi apare în 1993. Colaborează cu proză și eseuri la revistele „România literară”, „Contrapunct”, „Dilema” și la suplimentul acesteia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287988_a_289317]
-
a realizării profesioniste, nu bruscaseră candoarea prozei curente. Decorul unui mic oraș american, Gas-City, în care Ovid S. Crohmălniceanu se grăbea să vadă transpusă „experiența de viață a anilor trăiți în universul «socialismului real»”, îi oferă autorului rama necesară unor ficțiuni care proporționează corect banalul, fantasticul și ironicul. Ca eventuală tehnică se remarcă indistinctul tempourilor narative, „discursul ironico- blazat” (Ov. S. Crohmălniceanu), cu efectul că suspansul este aplatizat, iar monotonia substituie, fie și parțial, subiectele. Gas-City e totuși departe de a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287988_a_289317]
-
își oferă scena unor reverberări ale miraculosului ori doar rutinelor cotidiene. Romanul Alexandru (1998) aduce o schimbare relevantă de procesare a narațiunii. Formula de aici fusese schițată într-un text mai vechi, Ultima casă a orașului, publicat în volumul colectiv Ficțiuni. Lăsând la o parte asemănarea cu Ruletistul lui Mircea Cărtărescu, schița ficțională din Ultima casă... livrează o lume cu contururile moi, construită pe nisipul mișcător al unei instanțe auctoriale discreționare. Consecutiv acestui tip de viziune, Alexandru (în intenție primul roman
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287988_a_289317]
-
studiul textualității virtuale (2002) este o introducere densă în hyper-text. În Videologia (2003) este documentată și chestionată „relația dintre structurile iconice ale prozei postmoderne și posibilele lor modele bio-tehno- științifice ale postmodernității, de la cele mentale/ logice la cele mediatice”. SCRIERI: Ficțiuni (volum colectiv), București, 1992 ; Întâmplări din orășelul nostru, pref. Ovid S. Crohmălniceanu, București, 1993; Alexandru, pref. Mircea Martin, București, 1998; În căutarea comunismului pierdut (în colaborare), Pitești, 2000; Noțiuni pentru studiul textualității virtuale, București, 2002; Videologia, Iași, 2003. Antologii: Literatura
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287988_a_289317]
-
colaborare), Pitești, 2000; Noțiuni pentru studiul textualității virtuale, București, 2002; Videologia, Iași, 2003. Antologii: Literatura memorialistică. Radu Petrescu, Ion D. Sârbu, N. Steinhardt, îngr. și pref. edit., București, 1996. Repere bibliografice: Andrei Grigor, Colectivismul literar, L, 1992, 43; Alina Hristea, „Ficțiuni”, ST, 1993, 1; Ioana Pârvulescu, Să ne bucurăm, așadar, RL, 1994, 10 ; Andreea Deciu, Un orășel de carton, RL, 1994, 10; Ioan Stanomir, Demiurgul din ordinator, LCF, 1998, 15; Vasile, Proza, 165-168; Nicolae Rotund, „În căutarea comunismului pierdut”, TMS, 2002
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287988_a_289317]
-
considerate a fi pozitive și frumusețea sufletească a personajelor considerate a fi negative. În acest sens teatrul grotesc a constituit campionul realismului psihologic. Ceea ce se cunoaște mai puțin este faptul ca personajul central al piesei lui Hugo nu este o ficțiune, ci a fost un om în carne și oase. De altfel multe din personajele piesei Le Roi s’amușe au în spatele lor personaje reale ale epocii lui Francisc I. Însuși regele Francisc I, așa cum apare el în piesa este în
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
carte de sertar, publicată postum în 1991) și în volumul mult mai amplu Mărturii asupra unui veac zbuciumat (2002). Cunoscând direct tortura și umilințele practicate în temnițele comuniste, psihologul Nicolae Mărgineanu (anchetat dur și maltratat pentru a fi fost, în ficțiunea croită de Securitate, „agent al serviciului american de spionaj”, întrucât fusese bursier al Fundației Rockefeller, și condamnat în așa-numitul lot al Marii Finanțe) a dat probabil cea mai fină analiză tehnică de această natură asupra bestialității din detenție, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2083_a_3408]
-
în Muntenia, teatrul și presa. Întemeietori ai primelor periodice de durată au fost Heliade, Asachi și G. Barițiu. Literatura română datorează Școlii Ardelene singura epopee încheiată, Țiganiada lui Ion Budai-Deleanu, scriere de o factură modernă accentuată, care include, transpuse în ficțiune sau purtate în „sertarele” textelor din subsolul poemului, și dezbateri de idei, exprimând cele mai temerare atitudini din cuprinsul i. românesc. Repere bibliografice: Iorga, Ist. lit. XVIII, II, passim; D. Popovici, La Littérature roumaine à l’ époque des Lumières, Sibiu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287529_a_288858]
-
comedia sentimentală și de moravuri. Cele două formule se conjugă în comedia într-un act Mansarda (1970), unde compatibilității morale dintre Horațiu și Petre îi corespunde rezonanța afectivă dintre Petre și Olga. Însă ideea centrală a piesei - ștergerea graniței dintre ficțiune și realitate - e compromisă de tehnica deficitară (idila erotică „reală” e introdusă într-o manieră abruptă și abia spre final). Formula favorită a lui T. este însă teatrul istoric, plasat în descendența modelului Barbu Delavrancea. De altfel, dramele sale istorice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290086_a_291415]