5,226 matches
-
Fletcher se aflau acolo, meșterind În spatele consolelor de la computere. Panourile din spate erau trase afară, scoțând la iveală cabluri și circuite imprimate. Luminile camerei fulgerau În roșu. Toate ecranele clipeau: AVARIE - SISTEME VITALE — Ce se Întâmplă aci? țipă Norman. Fletcher flutură mâna a lehamite. — Naiba știe! Se Întoarse și Îl văzu pe Harry stând apatic Într-un colț lângă secțiunea video a lui Edmunds, cu un creion În mână și cu un teanc de foi pe genunchi. Părea complet indiferent la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Îngurgitate și după ce se odihnise se simțea mai bine. Iar tu, făcu Barnes, tu să mulțumești cerului că mai trăiești. — Așa am să fac, dar nu-mi dau seama ce s-a Întâmplat. — Uite ce s-a Întâmplat, zise Barnes, fluturându-i prin fața ochilor un mic ventilator. Ți s-a scurtcircuitat sistemul de Încălzire și ai simțit pe pielea ta răcirea centrală rapidă provocată de heliu. Încă două minute și ai fi fost mort. — S-a Întâmplat atât de repede, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
țipă Ted. Oprește-te, Jerry! Jerry! Brusc, lângă ei se ivi Harry, cu fața răvășită, cu ochelarii strâmb așezați. — Nu-ți mai răci gura de pomană, o să ne omoare pe toți! — Nu Înțelege! țipă Ted, căzând Înapoi pe canapea și fluturându-și brațele În dezordine. Izbiturile energice ale metalului pe metal continuau neobosit, aruncându-l pe Norman de colo-colo. Încercă să se agate de niște mânere, dar avea mâinile umede și nu putea apuca nimic. Ascultați aici! spuse Barnes prin intercom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
facă ceva, că trebuia să acționeze cumva, astfel că traversă Cilindrul B, ajunse În A și Își zări costumul. Dar nu mai era timp, iar prin trapa deschisă apa bolborosea și Împroșca. Văzu mâna Înmănușată a lui Beth, aproape de suprafață, fluturând; era exact sub el, În afara de ea nu mai avea pe nimeni, așa că, fără să ezite, se aruncă În apa Întunecată. Îi venea să țipe din pricina șocului termic; Își simți plămânii sfâșiați. Întreg corpul Îi amorți instantaneu și timp de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
ușor În tainica joacă simt că trăiesc Poartă amiaza pe umerii grei Raze de soare zâmbind obosit, Mângâie-n treacăt cu palmele ei Bruma de-argint care-abia s-a trezit Spre-apus seara coboară discretă Vis solemn, peste frunte și pleoape Flutură-n mantii fast de vedetă Și-aduc cerul atât de aproape În noaptea neagră ce biruie tot Mă închin așteptând și umilă Aplec în taină dorința ce-o port Implorând iertare și milă Blând din tării o voce-mi răspunde
O zi cu mine by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83254_a_84579]
-
-l recâștig pe tati. O să vezi. Ține-te tare!“ Ca prin miracol, Kate s-a liniștit și nu s-a trezit. Am ieșit în vârful degetelor din camera întunecată, nimerind pe hol. În timp ce coboram scările neluminate, cămașa de noapte imensă flutura în jurul meu, într-o manieră foarte plăcută, dându-mi senzația de spațiu. Telefonul era în holul de jos. Singura lumină, care pătrundea prin geamurile înghețate ale ușii de la intrare, provenea de la felinarul de stradă din fața casei. Am început să formez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
de faptul că cineva ar fi putut s-o rănească pe Kate, am realizat că începusem să am o senzație ciudată în stomac. Indigestie? Ușor șocată, mi-am dat seama că senzația aceea stranie erau de fapt fluturii din stomac. Fluturi care jucau tontoroiul printre intestinele mele. Era clar că-mpinseseră la pereții stomacului meu toate mesele și scaunele și se-apucaseră de dănțuit cu spirit de răspundere. Îți împreunaseră brațele, se roteau de jur-împrejur, băteau din călcâie, chiuiau, făceau schimb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Adam, și-au pierdut complet interesul pentru ea. De ce-ar fi fost Kate fiica lui? m-am întrebat. Adam ne-a făcut cunoștință. —V-o prezint cu Kate, a zis el luând mânuța cea roz a lui Kate și fluturând-o către fete. Ce tablou superb! Fetița mea și bărbatul ăla superb. Am crezut c-o să mi se rupă inima. De ce nu poate James să fie aici să facă el asta, m-am întrebat. Chiar și-atunci când sunt fericită, tristețea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
de mama și de tata. —Claire, a spus Adam cu vocea lui minunată. Ce mai faci? —Bine, am răspuns eu cam stânjenită. Mama și tata erau tot în hol și amândoi se uitau la mine. Cărați-vă, le-am șuierat fluturându-mi spre ei mâna rămasă liberă. Avem o nenorocită de urgență, a urlat tata. Lasă dracului telefonul! — Într-un minut, i-am spus. —Un minut, m-a amenințat el. Dar după asta amândoi au dispărut. — Îmi cer scuze, i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
am fi avut vreun câine, dar nu asta contează. Mai rău! Aș fi putut s-o asmut pe Helen asupra lui. La ce se așteptase? Ca drumurile de la aeroportul din Dublin să fie ticsite de băștinași care să-l ovaționeze, fluturând steaguri englezești? Vrusese fanfare și covoare roșii? Să se declare sărbătoare națională? Iar eu să-l întâmpin la ușă îmbrăcată într-un neglijeu sexy, să-i zâmbesc și să-i declar cu voce răgușită: „Bine-ai venit, iubitule“? Sincer, eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
simțeam că am pieptul plat. Acum, Îmi iubesc sînii. Nu mă pot abține să nu-i mîngîi din cînd În cînd. Mă simt mai puțin singură”. Valeria nu poate să-și creadă ochilor, e convinsă că actul pe care-l flutură Tina e fals, dar scorpia o dă afară cu forța țipînd că n-are ce căuta acolo. Valeria, distrusă, nu-și mai poate opri lacrimile, iar Tina o privește cu o ură nesfîrșită. Inima ei e sfîșiată Între durerea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
realitate nu revenea, pentru că nu plecase vreodată, stătea pe ele tot timpul. După introducere În arta mormintelor, autorul ne dă cu steagu-n cap ca la Bobîlna, iese-n evidență, se zbate, scrie tremurînd: „Ar fi ceva rău dacă tricolorul ar flutura În fiecare zi la intrările În clădirile primăriilor, ale sediilor organelor, ale școlilor?” N-ar fi rău. Să fluturească. Îl arunc pe Cernea la gunoi și, pe fundul găleții, văd o femeie, Elena Dan, să-i zicem Nuți. Ea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
voia ca toți zavragiii locali să fie puși cu botul pe labe, ca să nu apară care cumva la petrecerea În aer liber dată de primarul Bowron pentru copiii orfani și să șutească toate prăjiturile. Crăciunul trecut un negrotei smintit Își fluturase scula și se pișase Într-o carafă cu limonadă destinată unor pușlamale de la cine știe ce orfelinat, poruncindu-i doamnei Bowron „Înhamă-te, tîrfă!“ primul Crăciun al lui William H. Parker ca șef al Departamentului de Poliție din Los Angeles a trebuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Beverly Hills. Poate că Christine Bergeron mai punea ceva cărniță la bătaie, ca să-i ajungă de chirie. Jack se Întoarse la numărul 9849 și bătu la ușa pe care scria „Administrator“. Îi deschise o hoașcă. — Da, tinere domn? Jack Îi flutură insigna prin fața ochilor. — Poliția din L.A., doamnă. În legătură cu tipăriturile pe care le-ați găsit. Hoașca Îl scrută prin ochelarii ca niște funduri de sticlă. — Răposatul meu soț ar fi făcut singur dreptate. Domnul Harold Downey nu tolera deloc asemenea gunoaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Trei sferturi din băștinași l-au luat pe „Nu știu“ În brațe. Înapoi la atelier. Deschide ușa, taie lacătul. Echipa de pe dreapta nici nu mai cerea voie. Mai Întîi pătrundeau cu ajutorul gurilor-de-lup, cercetau locul fără mare grabă și apoi Își fluturau armamentul În fața de puștilor cu biciclete. Copiii de pe stînga Încercau să facă și ei pe grozavii. Unul dintre ei azvîrli cu o roșie pe deasupra capetelor lor. În replică, polițiștii au tras pe deasupra capului copilului, distrugînd un coteț și făcînd ferfeniță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
telefon. Pot să vă ajut? O ușă intermediară, cu inițialele „N.P.“ imprimate În alamă. Bud Împinse ușa. Un bătrîn zbieră la el: — Hei, vorbesc la telefon! Ce, ești vreun recuperator? Hei, Gail! Dă-i măscăriciului ăsta o revistă! Bud Îi flutură insigna. Omul Închise telefonul și se trase Înapoi de la birou. Bud spuse: — Dumneata ești Nat Penzler? — Spune-mi Natsky. Cauți un impresar? Pot să-ți găsesc de lucru undeva unde să faci pe bruta. Ai mutra aia de neanderthalian care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
fi scrisă și că dacă vrea să verifice, poate să-l sune pe Ellis Loew. Fisk Înclină din cap și se duse la cabina 5. Ed verifică vizorul numărul 1. Chester Yorkin se scălîmbăia la oglindă: făcea mutre și Își flutura degetele ca o pasăre. Slăbănog, cu un breton stil Pompadour căzut peste frunte, aproape acoperindu-i ochii buhăiți. Mici umflături pe brațe - probabil urme vechi de la ace de seringă. Ed deschise ușa. Yorkin spuse: — Hei, te cunosc! Am citit despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Bud scoase legitimația. Bătrînul Își freca degetele. — Plătesc, plătesc! Plătesc! Tu pleacă! — Papa, Spade Cooley! Du-te jos și spune-i că Natsky i-a adus lenjeria. Marș! — Spade plătește! Tu lași pace! Plătesc! Plătesc! Puștii Îi dădeau tîrcoale. Papa-san flutura amenințător satîrul. — Acum tu pleci! Du-te! Plătesc! Bud se uită țintă la o linie din podea. Papa păși peste ea. Bud Îl lovi cu uluca undeva pe la mijloc. Omul se prăbuși peste cuptor, se lovi cu fața de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Elena Marin Alexe stă agățată de gâtul pământului ca o eșarfă diafană de borangic, fluturând ușor în palmele vântului răcoros... Uneori, stropită cu șoaptele ploilor care se sfărâmă de scoarța copacilor leganați în geamăt, adoarme zâmbind. Atunci, îmi atârn privirile de surâsul ei, ating cu inima curcubeul și aștept ziua promisă din eternitate.
Zarea by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83289_a_84614]
-
pune cuburi de gheață s-o răcească, o soarbe cu înghițituri mici. Ecoul străzii plutește neîntrerupt împrejur. Se așază pe patul îngust din cămăruța lui îngustă, aproape gol în zăpușeala care dă năvală prin fereastra larg deschisă. Nici o adiere nu flutură perdeaua și draperia subțire înflorată. Dar liniște încă nu e. Peretele de cărți nu-i spune nimic, gândul i-e neclar. Se ridică și trece alături, în încăperea mai mare, se așază pe canapeaua îmbrăcată în stofă cu dungi subțiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Marga Pop. Încăperea mirosea a medicamente, a cearceafuri jilave, transpirație și urină. O zăpușeală ca o pală de foc l-a izbit în față. A deschis ușa către balconul ce înainta spre parc și adierea de afară a început să fluture perdeaua. Într-o glastră monstruoasă din sticlă, pe care a umplut-o cu apă, a îndesat florile mărunte. Abia după aceea s-a așezat pe un scaun în apropierea patului și a privit-o. Îl urmărise tot timpul cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
au încetat să se mai perinde în acea nebunească sarabandă, era surprinsă că pe pământul acum lățit vrând-nevrând stăteau înfipți aceiași arbori ai parcului, cu ramurile legănate în adierea călduță, pe care îi urmărea cu ochi obosiți prin perdeaua ușor fluturată de adiere, numai ochii mișcându-și-i, altfel cu totul imobilă, stând pe o parte, în mijlocul patului, ușor ghemuită, cu capul așezat pe pernă, dar și pe unul din brațele descărnate întins către marginea patului, la care nu se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
altereze sau să piară Îdar astea, din nou, negândindu-le nici unul) și atunci el a zis: „Nemaipomenită liniștea asta de aici, îți trec tot felul de bazaconii prin cap, aici ar fi de mine, să stau să scriu“. Lângă ei, flutura ușor perdeaua albă, cu ochiuri rare, și mai departe se legănau crengile arborilor din parc și mai departe adierea fugărea petice de nori și mai departe vântul uscat se învârtejea pe străzile orașului vuind a viață. Toate astea nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de parcă ar fi fost un chin să răspundă cu glasul său ușor voalat, extrem de inteligent, știindu-și valoarea, direct, brutal, rău dintr-un complex nemărturisit nici lui însuși, chiar violent, înecându-și violența în băutura care-l făcea să-și fluture mâinile lungi, ca rupte, sau să le înnoade în jurul trupurilor femeilor, strângându-le prea tare pentru cheful lor și, în cele din urmă, trântindu-se, ca întotdeauna, pe divanul mare, îmbrăcat în pluș galben, adormind cu gura întredeschisă, cu picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
fost?“ Dar văzând cum toate împietresc dintr-odată sub o forță imensă. Cum Ileana Roman îngheață ghemuită într-o poziție nefirească, în timp ce se întoarce pe o parte, cu o mână pe jumătate scoasă de sub pledul în carouri; cum pasărea care fluturase o clipă lângă geam rămâne suspendată în aer într-o fâlfâire ce nu se mai sfârșește; cum el însuși a înțepenit lângă birou într-o mișcare abia începută; cum sunetul muzical al soneriei de la intrare plutește între ei fără sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]