4,656 matches
-
tomna din Banderaló, și sigur iera trosnitor, adică, mai pă vorba la proști, ginitor trimis dă bărba-su Musantei, să să gimbească atent cu ochii roată primprejuru nost. Doar oi scăpa dă gândurile Îndoite care Îmi roia la mansardă, și-mi frământa suflenderu, i-am zis d-o tărășenie să-l dea gata p-ăl de-și pleacă urechelnița: aia cu bonu-cupon pentru pantofii Titán, care puteai să-i schimbi p-un tișort dă jerse, care Fainberg l-a pus În cârca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
noaptea aia. În cearceaf eram mai agitat ca urticaria. Poate că ramoleala Îmi dă mezzo mangă, da până n-am plătit micu dejun la pizzeria, nu m-am prins pă bune dă posibilitățile Întâmplării. Toată neața am Învestit-o În frământatu nencetat la o ideie fixă și, când am ras ouă la capac la Popolare, localu lu Godoy Cruz, Încubasem d-acu planu dă campanie. Am obținut, cu caracter dă Împrumut, hainile noi ale lu spălătoru dă vase dă la Popolare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
spuse Norman, Se Încruntă, concentrându-se, și gândi: „Jerry, mă poți auzi?“ Ecranul rămase neschimbat. „Jerry, spune-mi numele tău“. Același rezultat. „Să Încerc o imagine vizuală, Își spuse Norman. E posibil să poată recepta o imagine vizuală“. Norman Își frământă mintea pentru a găsi ceva de vizualizat și alese o plajă tropicală, apoi un palmier. Imaginea palmierului era clară, dar pe urmă se gândi că Jerry n-avea de unde ști ce-i acela un palmier. N-ar Însemna nimic pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
putem oare uita cu adevărat? spuse Beth. Vom reuși? Urmă o pauză lungă. — Da, spuse Harry, Într-un târziu. Fără doar și poate. Și cred că deja avem dovada că vom uita. Asta rezolvă o problemă logică ce m-a frământat de la bun Început, de când am explorat prima dată nava. Pentru că ceva foarte important lipsea de pe acea astronavă. — Zău? Ce anume? — Nu exista nici un semn cum că cei care au construit-o știau deja că este posibilă călătoria printr-o gaură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
prefac doar a căuta. V. din spital, aproape că mă amuză incertitudinea oscilantă a tînărului meu “eu”. Aici, știu. Totul e etalat fără putință de trișare. Se știe totul, nu se cunoaște nimic. În moarte, în viață, marea care se frămîntă și mă stropește, se trăiește nu se cunoaște. În jur întregul cer de păsări se depopulează căci cad spărgîndu-se și împrăștiindu-și sîngele pe imensul glob ucigător al ochiului meu. Așa am făcut întotdeauna. Am ucis ce-am vrut să
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Proptindu-i puțin tremurul genunchilor. Iată-mă, tînărul scriitor V. Căutînd în zadar o disciplină a sufletului care să-mi vindece crisparea care mă macină, să alunge regretele și nenorocirea și să mă lase fericit, dănțuind, lăsînd picioarele goale sămi frămînte necazurile ca pe o cadă cu struguri. Dar unde e? Nici un înțelept n-a reușit să izbîndească fiindcă o astfel de știință s-ar putea învăța doar într-o școală a nesimțirii. „-Ce Yoga, ce părăsire de lume?” -îmi replică
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
e? Nici un înțelept n-a reușit să izbîndească fiindcă o astfel de știință s-ar putea învăța doar într-o școală a nesimțirii. „-Ce Yoga, ce părăsire de lume?” -îmi replică tînărul Doctor pe un ton sprințar aflînd ce mă frămîntă. „-Vrei cea mai bună școală? Cumpără-ți, dragă V., o carte de proverbe. Umanitatea așa a supraviețuit.” 8 Cui să spun că fantoma Elenei locuiește în camera obscură ascunsă în spatele irisului meu, că lumea poartă amprenta ziselor și respirației sale
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
de pot să uit vreodată Chipul celui ce-n vis mă face Să las iubirea pe-un țărm plecată Și-n sărutări, delirul să-l îmbrace. Nu știu de ce în amfora de dor E aceeași simfonie de iubire Ce se frământă-n șoaptele de nor Prin taine ferecate-n zile. Nimic nu mai rămâne-n univers Decât privirea nopților îmbietoare Și-n versul tălmăcit de albul sens Așteptarea-i lacrimă de zare CANDELA ARSĂ DE SENSURI Am căutat în vise și
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
desăvîrșit kitsch hollywoodian al anilor ’40: o femeie, În costum de baie, stînd cu spatele spre privitor pe plajă. Ceva nu-i priește lui Barton, deoarece nu izbutește să scrie nici un rînd. Începe să-și pună Întrebări, se agită, se frămîntă, Își pierde treptat entuziasmul, privește-n sus și vede cum, din cînd În cînd, tapetul transpiră și se dezlipește ca Într-un vis urît. Se-nvîrte prin cameră, se tot așază În fața mașinii de scris, bagă coli de hîrtie În ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de unde Petre Nicodim atacă cu Întrebări retorice și multe alte semne de punctuație, Europa. O judecă la rece, la cald, pe-o pagină-ntreagă, e supărat, o incriminează trepidînd și-i arată ca Necruțătorul viciile: „prosperitate, egoism și kitsch”, o frămîntă, o Înfierează, o pune cu spatele la zid, ironic, neiertător, apoi abătut: „istoria e nerecunoscătoare”. Iar e de vină istoria. Niciodată nimic despre biologie, arheologie, mutanți. De vină pentru tot ce mișcă-n țara asta, rîul, ramul etc. sînt istoria și Europa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cred, care semnează cinematograficul articol „Cui i-e frică de Partidul Socialist al Muncii?” DÎnsul umblă cu citate grele, Îndoaie pagina, memoria ascultătorilor. A citit-o pe Virginia Woolf, Între acte, dar și pe Shakespeare, scrie: „Iată Întrebarea care ne frămîntă: to be or not to be?” Cititorii lui nu știu acuma ce-ar putea să facă, tu bi or not tu bi, o fi de la celular, Îl duc oamenii la ureche, nimic. Pulbere i-a făcut Bălăeț pe muncitorii Înfrățiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
bătrîn decît lampa cu gaz. Dacă v-ați Întrebat vreodată cine a salvat la timp lagărul socialist, dacă ați avut insomnii, neliniști, note proaste, necazuri În dragoste, dacă v-au chinuit dinții, migrenele și enervarea, dacă, În sfîrșit, v-a frămîntat problema politică, gata, s-a isprăvit cu toate. Același om jurnalist răspunde: „Țările socialiste au fost efectiv salvate de planurile sovietice de Încătușare, de către domnul BÎrlădeanu”. Parc-am bănuit eu ceva, dar n-am Îndrăznit să merg pînă la capăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
reține cît se reține, și-n cele din urmă acceptă să intre-n triunghiul erotic al Bermudelor artistice. Accident de mașină. Crétinon: „Am orbit!” La spital: „N-am orbit!” Urmează voiaj de nuntă-n trei În Kenya. Pe Ernest Îl frămîntă o Întrebare: „Ce este sculptura?” În gospodărie se Împart sarcinile, unul dintre cei trei jucînd rol de arbitru. Ernest: „Ce-ar fi istoria transportului oamenilor și ideilor dacă nu s-ar fi inventat roata ?” Și găsește răspunsul: „Nimic nu mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Este un telefon public de la colțul dintre Sunset și Las Palmas. Bud lăsă receptorul În furcă. Apeluri către o cabină aflată la peste jumătate de kilometru de Nite Owl. Punerea la punct a afacerii sau a Întîlnirii. Prudență maximă. Hilda frămînta niște batiste de hîrtie. Bud văzu o lanternă pe un capăt de masă. O Înhăță și alergă afară. Afară, la camera anexă. Un interstițiu Între temelie și zid. Abia putea pătrunde. Coborî și intră. Pămînt, stive de lemne, un sac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
-ți vezi telejurnalu’!“. Andrei Vlădescu a rămas un timp sprijinit de tocul ușii, privind imaginile tremurate transmise de televizorul vechi, dar prinzându-le într-un colț al vederii și pe cele două femei încremenite, una cu palmele așezate pe genunchi, frământându-le fără oprire, cu buzele întredeschise a uimire, cealaltă puțin adusă de spate, nu atât de bătrânețe, cât de miopie, aplecându-se să vadă mai bine prin sticla tulbure și probabil neștearsă a ochelarilor, mărunțind din buze de parcă ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
felul cum se purta cu femeile. Ai să înțelegi mai târziu că întreaga aducere-aminte fugară a amorurilor lui mai mult sau mai puțin serioase are un rost, chiar așa expediată cum este. Însă mai mult chiar decât Don Juan îl frământa dorința de a scrie un roman-parabolă despre imposibilitatea comunicării dintre oameni într-o societate egalitară în care nimeni nu avea voie să se dezică de legile impuse de o mână de indivizi ce-și spuneau elită. Nu știu dacă lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
planuri să fie deodată un corp în spațiu, nimic altceva. Nu există moarte neînsemnată, tocmai pentru că se produce o singură dată și definitiv, orice altceva e neînsemnat. Nimic nu e mai real, niciodată, ca moartea. Gândurile astea aveau să-l frământe insistent câteva zile. Și nu numai ele. Pentru că se gândea, privind strălucirea pâlpâietoare în care se îmbrăcau acoperișurile, arborii, strada, orașul, că între spiritele noastre și lumină trebuie să existe o legătură, că lumina însăși palpită ca o inimă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Apoi că trebuie operat pentru că durerile sunt mult peste suportabil. Și apoi că operația va avea îndată loc. Dar toate acestea într-o cadență susținută, fără timp de dezmeticire. Aproape în clipa următoare, ea se afla deja pe coridoarele spitalului, frământându-și mâinile, trasă la față, speriată sau îngrozită chiar și așteptând; și apoi se afla la capul patului, urmârindu-l cum respiră și pândindu-i tresăririle care s-o convingă de încă existența lui; apoi câteva ore acasă, cu cafele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de ce aș face-o!?“, apucând să spună Andrei. „Ascultă-mă pe mine, ascultă ce-ți spun. Ia-l așa, de-o parte, numai voi doi, și spune-i. Atinge-l la coarda sensibilă: uite ce-i, mă, Radule, eu mă frământ zi și noapte - și chiar te frămânți, nu-i așa? -, nu mai dorm ca lumea, am coșmaruri, nu visez decât că o să ajung pe drumuri. Tu cunoști atâția oameni, încearcă să faci ceva pentru mine. Așa trebuie să vorbești. Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Andrei. „Ascultă-mă pe mine, ascultă ce-ți spun. Ia-l așa, de-o parte, numai voi doi, și spune-i. Atinge-l la coarda sensibilă: uite ce-i, mă, Radule, eu mă frământ zi și noapte - și chiar te frămânți, nu-i așa? -, nu mai dorm ca lumea, am coșmaruri, nu visez decât că o să ajung pe drumuri. Tu cunoști atâția oameni, încearcă să faci ceva pentru mine. Așa trebuie să vorbești. Asta-i părerea mea. Nu știu dacă ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nimic. Apoi a izbucnit: „O, Doamne! Cred că știu ce gândești și de asta mi-era cel mai teamă și de asta nu credeam că o să fii de acord. Da, știu sigur ce gândești, o, Doamne, știu sigur“, și își frământa cu palmele mâinilor încrucișate peste piept brațele învelite în șalul de lână. „Gândești că te-am forțat să spui asta. Gândești că te-am forțat să fii de acord. Te-am prins într-un moment slab și la ananghie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
fii de acord. Te-am prins într-un moment slab și la ananghie și te storc cum vreau eu și fac un schimb cu tine. O, Doamne, știu că asta gândești, sunt convinsă că asta gândești!“. O privea cum își frământă brațele, cum își agită privirea de colo-colo, mișcându-și într-o parte și în cealaltă capul. „Nu răspunzi“, i-a zis din nou. „De ce naiba nu răspunzi? Pentru că am dreptate, asta e! Pentru că acum gândești așa cum ți-am spus eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
stare să mai atingă acele trepte. Dacă Domnița ar fi fost de față, l-ar fi lămurit, din moment ce și numai gândul la ea îl liniștea în clipele de mare încrâncenare. Nu i-ar fi putut spune Ioanei Sandi ce-l frământa. O simțea foarte aproape de el, dar la suprafață, niciodată nu se arătase deosebit de interesată de adâncurile lui. O oboseau repede frământările cuiva, ea voia să zburde, să se distreze, să râdă, să se simtă bine, cum zicea, viața asta-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mie de nopți și de zile până în clipa când Domnița a trebuit să plece. Venind la el în târziul nopții, după ce își făcuse de lucru prin alte părți, vizite de rămas-bun, primiri de sfaturi, și rătăcise o vreme pe străzi, frământându-și mâinile, temându-se cumplit de ultimele clipe. Privindu-se. Discutând fleacuri. Privindu-se cu încordare. Aruncându-se de gâtul lui, încolăcindu-i grumazul și umerii cu brațele-i subțiri peste care i se revărsau pletele blonde, șoptindu-i „nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
-se de gâtul lui, încolăcindu-i grumazul și umerii cu brațele-i subțiri peste care i se revărsau pletele blonde, șoptindu-i „nu sunt în stare acum nici măcar să fac dragoste“, apoi descleștându-se brusc și ținându-l la distanță, frământându-și mâinile, stăpânindu-se, mergând agitat prin camera îngustă, stăpânindu-se. Așezându-se iarăși pe marginea patului, alături de el, întinzând mâna și atingându-i cu buricele degetelor obrazul, zicând: „Nu vreau să plec, băiatule, înțelegi?“, repetând vorbele și el incapabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]