KorAP: Find »[drukola/base=fustă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...141 142 143 ...179 >

4,465 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225

fiindcă are o fire..., și astăzi am jignit-o, zău, am jignit-o. XVII — Îți amintești, Augusto - îi spunea Víctor -, de don Eloíno Rodríguez de Alburquerque y Álvarez de Castro? — Funcționarul ăla de la Fisc, atât de amator să umble după fuste, mai ales dacă nu-l costa prea mult? — Chiar el. Ei bine... s-a însurat! — Halal boșorog pentru femeia care și l-a luat pe cap! — Uluitor e însă felul în care s-a însurat. Află și ia exemplu. Știi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477

vorbe goale Mircea: Friga Mihaela: Diferențe Mircea. Antidepresivele Mircea: Lacrimile lui Iuda Mircea: A(r)borigenii Mihaela: Câr-Mâr Mircea: 21 Decembrie Mircea: 22 decembrie Partea a IV-a: Filosofia, femeile și eclipsa Mihaela: Filosofia întrupată Mihaela: Filosofia cu foșnet de fustă Mircea: Cizelează-te! Mircea: Băieți de băieți Mihaela: Vaporul Mihaela: Eclipsa Mihaela Miroiu Jurnal cu femei afgane Mihaela Miroiu Cronica unei singurătăți alese. Jurnal bloomingtonian Cuvânt înainte Restul și Vestul este o carte autobiografică. Este povestea intersectării între Autobiografie și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
Ce să ne mai batem capul? Îți dai seama ce a urmat. Un coșmar. Avorturi cu andrele, cu tuburi cu apă distilată, feți aruncați la tomberoane, procuratură, ședințe interminabile cu hărți ale focarelor avortive din București, înfierări cu mânie pronatalistă, fuste pe sub care se ascundeau sarcini avansate, strangulate cu ștergarul, să nu se vadă burta, copii născuți și lăsați pe te miri unde. Și pe cuvânt, toate astea dintr-o psihoză comandată. Frica de moarte era o unealtă foarte des utilizată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
și-ar fi mâncat zilele într-un cămin de nefamiliști, ca toți derbedeii și proștii ăia cu facultate”. Tipa asta avea vreo 65 de ani, era pensionară, dar se purta ca o fetișcană; avea părul vopsit în roșu, umbla cu fuste crăpate, păstrase orgoliul unei foste funcționare de la Consiliul Județean și încerca să împrumute cât mai mult din vocabularul fistichiu al lui Mircea Breaz, să-și dea gata prietenele. Într-o zi mă întâlnesc cu el, în curtea școlii. Era nervos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
persoane de bon goût sau cratiță de muzeu: „Priviți acest vas din secolul al XVII-lea: din el mănâncă în România doar un grup de reflexie, oameni aleși pe sprânceană. Atingerea exponatelor este strict interzisă”. Mihaela: Filosofia cu foșnet de fustă Am învățat multe de la profesorii mei. Cum ți-am mai spus, în 1990 Gabriel Liiceanu scria că Facultatea de Filosofie a fost mereu una în care îl citeai pe Kant sub plapumă și că oferta era legată strict de DIAMAT

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
am tras un bilet. Ea m-a prins ușor de încheietură: - Vă rog să-mi aduceți carnetul. Nu am de ce să vă examinez, m-am lămurit de mult. Trecea pe culoare în anii III-IV. Mă intersectam cu ea, îi priveam fustele lungi de stambă sau de stofă subțire, prinse în talie pe elastic. Era foarte modestă și foarte simplu-elegantă fiindcă eleganța îi venea din chip. O salutam fără să mă uit în ochii ei. Abia la sfârșitul anului IV am îndrăznit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
s-o ocultezi? Nu-i situație profesorală în viața mea în care explic studenților că lucrul în sine nu se explică, ci doar cunoașterea noastră care orânduiește lumea după categoriile intelectului și intuiției, să nu simt cum mă atinge o fustă lungă de stambă și cum îmi aplec ochii plină de sfiiciune în fața acelei priviri căprui care îmi spune: nu te opri, mergi, îndrăznește, treci dincolo! Vezi tu, eu nu-mi amintesc să mă fi sfiit în fața altcuiva, indiferent cine era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
au familie și soții care îi sprijină și femeile de carieră sunt mai ales nemăritate, divorțate, fără copii sau singure cu un copil sau că își încep cariera performantă după 40 de ani, adică după ce copiii li se desprind de fuste. Da, femeile plătesc mai mult sau mai puțin pentru că sunt femei aproape oriunde în lumea asta. - Dar bărbații de ce nu plătesc același preț, mă întreabă ele? Și eu tac. Și tac, aproape fiindu-mi rușine de mine. Și una, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687

e ușor stingherit. Îmi vine tot sângele în față în clipa în care am revelația. Mă refuză, și încearcă să fie cât poate de blând. Nu vrea să iasă în oraș cu mine. Aaah. Ce oribil. Uite la mine cu fusta ridicată și cu dermatograf la ochi, făcând toate mișcările de body language pe care le cunosc, pur și simplu oferindu-mă lui... Iar el încearcă să-mi transmită că nu-l interesez. Îmi vine să intru în pământ de jenă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
un duș, mă îmbrac și iau micul dejun, care constă în jumătate de ceașcă de ceai și un măr. După care mă duc sus și mă machiez ușor. Nu prea tare. Dar destul. M-am îmbrăcat simplu. Un tricou, o fustă de bumbac și șlapi. Când mă uit în oglindă, aproape că tremur de nerăbdare. Dar, în afară de asta, am mintea complet goală. Nu o străbate absolut nici un gând. Ceea ce probabil că nu e un lucru rău. După răcoarea din casă, căldura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
tai sfoara. Mai leg încă trei araci și ajung la capătul rândului. — Gata, zic fără să mă întorc. — Bravo, hai să vedem. Se apropie să inspecteze aracii legați. Îi simt cealaltă mână urcându-mi-se pe coapsă și ridicându-mi fusta, și degetele căutându-mi pielea. Sunt incapabilă să mă mișc. Sunt ca și transfigurată. Apoi el se îndepărtează brusc, foarte pus pe treabă, și ridică două lădițe de lemn. — Ce... Nici măcar nu sunt în stare să-mi termin propoziția. Mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
că explodez, el înaintează spre mine și gura lui coboară spre sfârcul meu, și aproape că leșin. Și de data asta nu se mai îndepărtează de mine. De data asta e pe bune. Mâinile lui mi se plimbă pe trup, fusta îmi cade la pământ, blugii îi alunecă. Apoi tremur din toate încheieturile și îl prind în brațe și încep să-i strig numele. Și uit complet de zmeură, care se împrăștie pe pământ, storcoșită, strivită sub noi. După asta, rămânem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
în clipa în care mi se închid ochii. Șase minute îți ia să fierbi un ou. Când mă trezesc, cuștile de zmeură sunt parțial umbrite. Nathaniel s-a extras de sub mine, mi-a pus sub cap o pernă alcătuită din fusta mea șifonată și pătată de zmeură, și-a pus jeanșii și a adus niște bere din frigiderul familiei Geiger. Mă ridic în capul oaselor, încă amețită, și-l văd pe iarbă, rezemat de un copac, bând din sticlă. — Chiulangiule, zic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
amuzat. — Ai dormit bine ? — Cât am dormit ? Îmi duc mâna la față și-mi îndepărtez o pietricică. Mă simt total dezorientată. — Câteva ore. Vrei puțin ? Arată către sticlă. E rece. Mă ridic în picioare, mă scutur de praf, îmi pun fusta și sutienul, o ținută cât de cât acceptabilă și vin lângă el pe iarbă. Îmi întinde sticla și iau o înghițitură, precaută. E prima oară când beau bere în viața mea. Dar așa cum e, rece și spumoasă direct din sticlă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
glasul ei vine din casă. S-au întors ? Îi întâlnesc privirea lui Nathaniel, la fel de uimită. — Samantha ? se aude trilul prea binecunoscut. Ești afară ? O, fuck. Privirea îmi trece cu viteză de la mine la el. Eu n-am pe mine decât fusta și sutienul, și sunt plină de praf și de pete de zmeură. Nathaniel e cam la fel, adică doar în blugi. — Repede ! Hainele mele ! îi șoptesc, ridicându-mă agitată în picioare. — Unde sunt ? spune Nathaniel, uitându-se în jur. — Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
cei de la Carter Spink. Nu i-am mai văzut de nu știu câte ore pe Trish și pe Eddie. Carter Spink a pus stăpânire totală pe casă. — Ai luat decizia cea mai bună, să știi, spun Guy. — Știu. Îndepărtez o scamă de pe fustă. — Arăți senzațional. O să-i dai pe spate. Se așază pe brațul unei canapele din fața mea și oftează. Iisuse, mi-a fost dor de tine, Samantha. N-a fost la fel fără tine. Îl privesc câteva momente. Oare chiar nu remarcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
Nu sună deloc cum trebuie. — Samantha ? Deodată, îmi dau seama că mă uit la el ca la un zombi. — A. Da. Încerc să-mi vin în fire. Păi... da. Poate că și eu am simțit la fel. Mă joc cu fusta. Dar chestia e că... am întâlnit pe cineva. Aici. — Pe grădinar, spune Guy fără să clipească. — Da ! Ridic ochii mirată. De unde... — Niște ziariști vorbeau despre asta afară. — A. Mă rog, e adevărat. Îl cheamă Nathaniel. Simt că mă înroșesc. E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441

lege universală a animalelor domestice ar fi scris că unde e un câine nu pot fi doi. În sfârșit, Cipriano Algor opri cu un scrâșnet furgoneta la poarta femeii în doliu, strigă, și când ea apăru, îmbrăcată cu bluza și fusta ei neagră, îi dădu un bună ziua mai sonor decât e firesc, vina pentru subita dizarmonie vocală e a Martei, ca autoare a zănaticei idei cu căsătoria între văduvi trecuți, denumire care merită o critică severă, s-o spunem, cel puțin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
decât gravuri alb-negru, cu detalii minuțioase, dar fără alte efecte cromatice decât variațiile unui cenușiu aparent, rezultând din imprimarea trăsăturilor negre pe fondul invariabil al hârtiei. Dintre toate, cel mai ușor de colorat este, evident, infirmiera. Bonetă albă, bluză albă, fustă albă, pantofi albi, totul alb alb alb, totul de un alb impecabil, de parcă era un înger al milei, coborât pe pământ cu sarcina de a ușura și a face să dispară necazurile și durerile până când, mai devreme sau mai târziu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322

financiare, nu? — În principiu... nu știi niciodată. E mai bine să fii pregătit. Cred că ai dreptate... spune Suze cu îndoială în glas. Și bluza asta? Scoate un umeraș. Și asta e nouă! Asta e pentru emisiune, răspund prompt. Și fusta asta? — Pentru emisiune. Și pantalonii ăștia noi? — Pentru... — Bex. Suze se uită la mine, mijindu‑și ochii. Câte rânduri de haine trebuie să porți în emisiune? — Păi, zic defensiv. Am nevoie și de câteva de rezervă. Suze, e vorba de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
de un amestec de glasuri de fete care trăncănesc simultan. Fenny nu face un pas fără un alai de însoțitori gălăgioși. E ca o variantă de bonton a unei zeițe a ploii. — Bună! zice, năvălind în camera mea. Are o fustă de catifea roz foarte mișto de la Whistles, de care am și eu, dar o bluză maro cumplită, de Lurex, cu guleraș. Bună, Becky! Vii diseară? Nu, în seara asta nu pot, spun. Am de lucru. — A. Fenella se botoșește, cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
Choo? Purtăm același număr, nu? — OK, zic. Sunt în șifonier. Ezit puțin, încercând să abordez problema cu tact. Nu vrei să‑ți împrumut și o bluză? Întâmplarea face să am exact bluza care s‑ar potrivi cel mai bine cu fusta ta. Cașmir roz cu mărgele. Foarte drăguță. — Da? zice Fenny. Da! Mi‑am tras pe mine bluza asta fără să mă gândesc. Și‑o dă repede jos, tocmai în clipa când în cameră intră zâmbitoare o fată blondă într‑o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
că pot să împrumut de la tine șalul tău de la English Eccentrics. — I l‑am dat lui Suze, zic, cu regret. Dar... ce‑ai zice de... un șal mov cu paiete? — Da, te rog! Și Binky întreabă dacă mai ai cumva fusta aia neagră parte peste parte? — Da, o am, zic gânditoare. Dar am altă fustă care cred că i‑ar sta și mai bine... O jumătate de oră mai târziu, fiecare a împrumutat ce a vrut. Într‑un final, ies în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
dat lui Suze, zic, cu regret. Dar... ce‑ai zice de... un șal mov cu paiete? — Da, te rog! Și Binky întreabă dacă mai ai cumva fusta aia neagră parte peste parte? — Da, o am, zic gânditoare. Dar am altă fustă care cred că i‑ar sta și mai bine... O jumătate de oră mai târziu, fiecare a împrumutat ce a vrut. Într‑un final, ies în grup compact din camera mea, strigând că o să mi le dea înapoi dimineață, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
de trei zile, dar pe cuvânt că simt că aici e locul meu. Încep să prind și limba și tot. De pildă, ieri m‑am trezit zicând „să mori tu“, fără să‑mi dau seama. Și am zis despre o fustă că e „beton“! Oprim la o trecere de pietoni și eu mă uit pe geam cu interes, întrebându‑mă pe ce stradă suntem, când brusc îngheț, îngrozită. Uite‑i pe Judd și pe Kent. Chiar aici, în fața noastră. Traversează, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]