113,729 matches
-
Mircea Radu (Antena 1), apoi a plecat la culcare optimistă că are un ginere iubitor... Glasul lui Aghiuță prin eter: Hi-hi-hi! Așadar: toate televiziunile ne dau știre că suntem în vremea Ignatului; reporterii-albine ne aduc de prin satele patriei nectarul imaginilor cu porcine care, abțiguite cu ,bihoreană" de ,70 de focuri" - conform instrucțiunilor UE și ale Cartei cu drepturile omului, grohăie vesele duse cu vorba spre eșafodul improvizat din fundul ogrăzii. Mă rog... A, era să uit: aseară vizionam un talk-show
Porcul, pesta și Ignatul by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/10057_a_11382]
-
cu mai multă atenție fiecare figură importantă a textului, vom ajunge la concluzii sensibil diferite de cele clasicizate. Precedat, în această direcție, numai de N. Steinhardt, care a reabilitat lumea personajelor din O scrisoare pierdută, Gelu Negrea oferă o altă imagine a oratorului, a societății românești și a raporturilor aparent conflictuale dintre partea liberală și întregul nostru socio-istoric: Având în buzunar promisiunea Zoei (Ťfii zelos, asta nu-i cea din urmă Cameră!ť), binecuvântarea politică a lui Trahanache (Ťși așa zi
O scrisoare fetiș by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10072_a_11397]
-
prezența lor efemeră" (Stampă). Dacă ar fi să găsim o corespondență plastică acestei poezii cu contururi vagi, cețoase, cu forme plutitoare, ea ar fi neîndoielnic acuarela. Culorile se diluează, se varsă una într-alta, liniile șovăie, se frîng, se mixează, imaginile devin curgătoare în delicatețea lor melodioasă. Contează mai puțin preciziunile, "amănuntele" ce pot provoca reacția dureroasă a memoriei decît atmosfera unui peisaj blînd, evanescent: "Cum coboară ceața, pe munți/ cum mi-i stinge// dincolo de pădurea de lacrimi/ nu se mai
Prezența scriptică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10073_a_11398]
-
albul: "Un alb încremenit ștergar/ îmbracă zarea peretelui" (Restituiri), iar cuvintele șterse din manuscris "întunecă pagina", aidoma unui contrast paradoxal al neîmplinirii (ibidem). O subtilă somnolență sfîrșește prin a potopi simțurile ce nu mai apucă să semnaleze satisfăcător realul, lăsîndu-i imaginea în fază de eboșă, de neînchegare: Și pajiștile/ somnoroase/ și te invită parcă la visare/ în ecuația subtilă/ dintre pămînt și cerul palid// simți punctul dureros/ ca o enigmă -/ aici pornește ordinea/ din lucruri// aici apusurile pier în lume/ ca
Prezența scriptică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10073_a_11398]
-
Plăcerea lor de a se auzi rostind neologisme cât mai rare este de nestăvilit, iar pe altarul ei gramatica și logica sunt sacrificate fără nici o urmă de remușcare. Cu siguranță, nici vorbitorul nu prea știe ce vrea sa spună, dar imaginea sa în oglindă (mai ales dacă are și o pipă în mână), de a cărei contemplare nu se mai satură, este cea a unui savant neînțeles. Din categoria celor care macină vorbe în gol se desprind net Ulm Spineanu și
Clasicii decerebrării by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10067_a_11392]
-
de față, de oamenii de care s-a folosit pentru a conduce dictatorial o țară și a transforma un întreg partid în ograda din spate a casei ciocoiești în care orătăniile ajunseseră să-și autodevore ouăle (dacă-mi permiteți această imagine tipic năstăsiotă!). Un PSD fără Năstase nu poate fi decât mai curat, mai credibil, mai suportabil. Dar și invers: un Adrian Năstase ținut departe de pârghiile puterii ar putea să devină, în câteva decenii, un personaj frecventabil. Oricum, nu mai
Locul 501 by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10059_a_11384]
-
prea, avem civilizație în tribune, dar stăm mai prost cu sportul ca atare. Cert este că fotbalul a pus în umbră celelalte sporturi și știm care sunt elementele care l-au impus aproape abuziv: investiții colosale, publicitate enormă, capital de imagine pentru diverși aspiranți la statutul de personaj public și, la nivel mondial, inițiative globalizante fără precedent. De ce Poli Timișoara? Poate fi un cronicar, de orice fel, sentimental? La prima întrebare răspunsul e simplu: sunt pe jumătate bănățean și chiar dacă stau
Radu Paraschivescu: popularitate, atâta valoare",Marele pariu e să am câtă popularitatea, atâta valoare" by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10020_a_11345]
-
fanionul roșu, sau mizați pe strategia castigat ridendo mores? Sau câștigă cine râde mai mult? Am ridicat o singură dată Fanionul roșu și mi-a ajuns. M-am căptușit cu un proces - câștigat, ca să respect adevărul istoric. Nu am o imagine foarte precisă a arenei cu scriitori, dar îmi face plăcere să descopăr că există încă destui scriitori ai arenei - de la Cosașu la TRU și de la Boanchiș la Octavian. În rest, nu mă simt integrat pe deplin breslei. N-am impresia
Radu Paraschivescu: popularitate, atâta valoare",Marele pariu e să am câtă popularitatea, atâta valoare" by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10020_a_11345]
-
Deliu Petroiu. Iată un foarte succint portret făcut lui Eugen Todoran în care, toți cei care l-au cunoscut pe regretatul rector al Universității din Timișoara vor recunoaște cu siguranță modelul: "Astfel s-a cristalizat prin vreme, pentru mine, o imagine psiho-morală statornică: Eugen Todoran, egal cu sine însușiť, am spus la aniversarea cu numărul 50 sau 60, și cred și acum lucrul acesta, dar precum la un copac, în același tipar, pe același trunchi, se adaugă, an de an, inele
Ultimul cerchist de la Sibiu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10060_a_11385]
-
sensibil la valorile și la expresiile tradiționale. Proiecția maraton, care a durat peste zece ore, a adus în prim plan două componente care definesc fundamental natura și limbajul filmului experimental: mai întîi, autoreflexivitatea, adică întoarcerea limbajului către sine însuși, instrumentarea imaginii ca scop și nu ca mijloc și, în al doilea rînd, vocația etică și angajamentul moral, sondarea existenței și sancționarea istoriei. Dar, fie că este vorba de imaginea pură, abstractă, de narcisismul absolut al limbajului, fie că este vorba despre
Muzeul Florean, un bilanț la sfîrșitul lui 2006 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10027_a_11352]
-
filmului experimental: mai întîi, autoreflexivitatea, adică întoarcerea limbajului către sine însuși, instrumentarea imaginii ca scop și nu ca mijloc și, în al doilea rînd, vocația etică și angajamentul moral, sondarea existenței și sancționarea istoriei. Dar, fie că este vorba de imaginea pură, abstractă, de narcisismul absolut al limbajului, fie că este vorba despre regresul umanității pînă la limita sălbăticiei, acolo unde se situează decapitarea ostaticilor din Irak, înjunghierea adversarilor din Afganistan, execuțiile prin împușcarea în ceafă din China etc. etc., evenimente
Muzeul Florean, un bilanț la sfîrșitul lui 2006 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10027_a_11352]
-
pîndite de riscul pierderii substanței lor reale și al deposedării de dramatism, filmele prezentate își păstrează pînă la capăt statutul lor artistic. Ele reconstruiesc lumea preluîndu-i mesajele, redefinesc omul dezvăluindu-i măreția sau dezvăluindu-i stocul de animalitate, rediscută statutul imaginii, al limbajului, al tehnologiei etc., simultan cu recuperarea anvelopei metafizice a existenței și cu rediscutarea orizontului nostru simbolic. Iar faptul că, pentru o noapte, laboratorul acestei noi formule de cercetare și de comunicare artistică s-a mutat din lumea largă
Muzeul Florean, un bilanț la sfîrșitul lui 2006 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10027_a_11352]
-
cosmogoniei decît al artei; anume afirmația că orice structură, unitară ca mecanism văzut din afară și perfect coerentă ca metabolism intern, este armonizarea înaltă, după modelul cosmic, a unui număr infinit de entități particulare. Astfel, arhitectura de forme și de imagini a Paulei Ribariu, sprijinită pe un repertoriu halucinant de semne și de reprezentări, în care lemnul, textila, hîrtia, efigia magică, ornamentica populară, insemnul eclezial, citatul sacru, mai mult prin enunțul axiomatic decît prin conținut, instituie un tip de civilizație și
Muzeul Florean, un bilanț la sfîrșitul lui 2006 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10027_a_11352]
-
populară, insemnul eclezial, citatul sacru, mai mult prin enunțul axiomatic decît prin conținut, instituie un tip de civilizație și un sistem spiritual, sincretice ca morfologie, dar tocmai prin aceasta disponibile și deschise pentru orice tip de experiență. Acest complex de imagini, așezat într-un spațiu circular, o reproducere la scară mică a circularității universului, capătă, în mod spontan, o funcție majoră, de semnal și de receptacul pentru lumile paralele. Într-un anumit fel, sistemul de semne pe care în propune Paula
Muzeul Florean, un bilanț la sfîrșitul lui 2006 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10027_a_11352]
-
călărească, înainte de-a fi mâncat, mulțumire adusă limbajului, care-i alină pe cei ce i-a speriat, mulțumire adusă spaimei, ce-ngăduie râsul celor ce frânți de ea încă nu-s, mulțumire adusă batjocurei, care reconstruiește ceea ce a distrus." Imaginea celui călare pe tigru definește literatura ca pe o stăpânire a spaimei și angoasei, prin transformarea acestora în iluzie, visare și joc (metaforă preluată din Despre adevăr și minciună în sens extramoral de Friedrich Nietzsche: acesta se referă la partea
Wolf Wucherpfennig - Basme moderne by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/10028_a_11353]
-
nu doar într-o demitizare prin răsturnare parodică, ci într-o subminare mai subtilă, care îl degradează și îl pulverizează în același timp, de parcă l-ar reflecta în cioburile uneia dintre oglinzile concave ale lui Valle-Inclán din esperpento-uri. Fragmentarea în imagini deformate și, în consecință, compromiterea integrității ansamblului generează grotescul, truculența și tragicul. În romanul scriitorului spaniol, deteriorarea și derizoriul, pe care mizează îndeobște abordările moderne ale miturilor clasice, sînt duse pînă la extrem, ajungîndu-se la distrugerea, anihilarea totală, într-un
Marea în ruine de David Torres by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/10054_a_11379]
-
adjudecarea omniscienței; alteori atinge punctul zero față de obiectiv și chiar pătrunde în ființa intimă a lui Odiseu, pentru a relata din interior și a revela nucleul personalității, zonele întunecate ale subconștientului, mobilurile și intențiile ascunse, dorințele inconfesabile. Discursul narativ și imaginile țesute pe pînză, încărcate de simboluri ascunse, recreează scene din aventura eroului și profilul său eroic și uman. Istorisirea Penelopei începe din momentul în care binecunoscuta aventură a lui Odiseu s-a consumat în toate etapele ei: plecarea, războiul din
Marea în ruine de David Torres by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/10054_a_11379]
-
conferă aventurii odiseice recontextualizate semnificația unei coborîri a eroului în propria conștiință, unde se află adevăratul infern: infernul memoriei. Declanșarea acesteia îi permite lui Odiseu să recupereze ceea ce dorise să uite: răul săvîrșit și tot ceea ce ,nu se potrivea cu imaginea lui strălucitoare de erou". Eroul reușește să conștientizeze suferința provocată celorlalți și să o transfere asupra sa prin culpabilizare purificatoare datorită memoriei. Pierzînd-o în cele din urmă, odată cu identitatea eroică, Odiseu își găsește pedeapsa și izbăvirea în uitare și rămîne
Marea în ruine de David Torres by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/10054_a_11379]
-
Tugearu Recenta premieră de la Teatrul Odeon, Hamletmachine, ne-a pus în fața unei piese care vrea să ne înece în oroare, montarea bucureșteană fiind salvată de regizorul Dragoș Golgoțiu, care înnobilează un text fără noblețe și mai ales este salvată prin imaginea scenică creată de coregraful Răzvan Mazilu, realizată în strânsă conlucrare cu costumele Doinei Levintza, cei doi creind o a doua piesă mută, pe deasupra și în paralel cu piesa propriu-zisă. Spre deosebire de Mario Vargas Llosa, care consideră că "Trebuie o rază de
Piesa din piesa by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/10106_a_11431]
-
mîneca dramei. Mai spun doar o diferență săritoare în ochi și trec la o discuție mai grea: dacă ar fi să mă iau, doar după calitatea fotografiilor din film ("stills"), nu m-aș fi dus niciodată să văd nr. 1, imaginile sînt absolut banale. Contrast cu nr. 2 în urma căruia rămîn unele dintre cele mai frumoase imagini dintr-un film românesc, pînă și compoziției lor nu ai ce-i reproșa. Iar acum trec la miezul conceptual, care unește în mod paradoxal
Violența și putere by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10081_a_11406]
-
grea: dacă ar fi să mă iau, doar după calitatea fotografiilor din film ("stills"), nu m-aș fi dus niciodată să văd nr. 1, imaginile sînt absolut banale. Contrast cu nr. 2 în urma căruia rămîn unele dintre cele mai frumoase imagini dintr-un film românesc, pînă și compoziției lor nu ai ce-i reproșa. Iar acum trec la miezul conceptual, care unește în mod paradoxal aceste două pelicule, atît de diferite sub cam toate aspectele: puterea. Ambele au cel puțin un
Violența și putere by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10081_a_11406]
-
Dună nu face decât să meargă înapoi pe propriile urme, exploatând la maximum și epuizând modalitatea expusă anterior. Expresionismul se transformă aici, dintr-un climat și un principiu fecund al poeziei, într-o rețetă de bucătărie lirică, o listă de imagini repetate obsedant și conexate în mod previzibil. Se îngână o litanie ce degajă monotonie și oboseală artistică. Vechea prospețime a unui imaginar morbid a fost pierdută. Nici un element de reală noutate, nici o rupere de ritm, nici o "rezolvare" sintactic-simbolică mai ingenioasă
O rochie strâmtă by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10100_a_11425]
-
cercul poeziei, nu o fac să se deschidă în lateral și pe verticală; ori să-și descopere anumite adâncimi. Dimpotrivă, limitează textul, închizându-l într-o semnificație univocă. În loc să spargă tiparele, versurile se înscriu, cuminți, în ele, chiar dacă violența unor imagini ar putea deruta. În fapt, e vorba despre o serie limitată de sintagme, rulate iar și iar, până la deplina agasare a cititorului. Rochia albastră și strâmtă cu care copilul se tot îmbracă, până devine bărbat, pânzele umede și mucegăite în
O rochie strâmtă by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10100_a_11425]
-
în lipsa părinților)". Adriana Bittel își privește personajele dintr-o dublă perspectivă: din interior (ca femeie, se pune în pielea lor, înțelege modul lor de a gândi și de a se raporta la lume), dar și din exterior, prin ochii celorlalți. Imaginea oferită de cele două perspective diferă semnificativ. De aici comicul situației care, de cele mai multe ori, nu este decât o altă față a tragicului. Salvarea unor astfel de personaje vine din refugierea într-un trecut mai degrabă îndepărtat, în care oamenii
Fustele lui Mitică by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10088_a_11413]
-
posibil neo-avangardism care ar sugera continuitate, postmodernismul muzical se raportează la etapa artistică anterioară prin prisma unei prezumptive detașări de aceasta, însă fără a secționa liniile de continuitate într-un mod definitiv. Această idee este formulată în alte cuvinte și imagini de către compozitorul John Rea atunci când el apelează etimologia numelui unui alt compozitor contemporan: "Alfred Schnittke (precum numele său o sugerează, schnitten semnificând în germană «a tăia») Schnittke, deci, culege, recoltează și pune împreună ansamblul muzicilor pe care le-a cosit
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]