KorAP: Find »[drukola/base=indiferență & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...141 142 143 ...198 >

4,930 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252

insuportabilă. Deschide ușa-fereastră către respirația egal agitată a orașului care continuă să trăiască la fel ca înainte, indiferent la orice spectacol, la orice dramă personală, exaltare, dispariție, cataclism, așa cum se cuvine să fie un oraș suveran și copleșitor. Dar nici indiferența respirației continue în fața agitației de dinăuntru și nici vederea orașului colcăitor nu-i mai aduc liniștea. Încât acum stă privindu-și imaginea din oglinda venețiană, nevăzându-și chipul, ci privind dincolo de el, la toate câte îi reapar din nou în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
pustie. L-a luat cu ea pe ulițele întortocheate, până la casa în care locuiau ea și prietenele ei a mers atârnată de brațul lui, punându-i din când în când capul pe umăr, privindu-l tot timpul, împiedicându-se cu indiferență în pietrele uliței și în cocoașele de pământ cu urme uscate de roți, povestindu-i în răstimpul scurt cum arată gazda, ce fac ele toată ziua, ce mănâncă, ce-a făcut ieri, cum a fost vremea, cum l-a așteptat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
ei obosiți nenumărate anotimpuri și nu descoperea ceva asemănător, dar în clipa următoare uitase ce căuta. I se părea doar că pământul se lățește, ca să încapă lucrurile prezente și cele pe care memoria ei le aducea înapoi, privea lărgirea cu indiferență, cu o imobilitate răbdătoare și când anotimpurile au încetat să se mai perinde în acea nebunească sarabandă, era surprinsă că pe pământul acum lățit vrând-nevrând stăteau înfipți aceiași arbori ai parcului, cu ramurile legănate în adierea călduță, pe care îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Toate continuau, dar era ca și cum ar fi rămas suspendate, pentru că trecuse, el, dincolo de acea linie de demarcație, gravă și implacabilă, în teritoriul în care lucrurile se continuă, dar fără importanța de până atunci, toate rutină, prin urmare le privești cu indiferență, dacă le mai privești. În acel teritoriu în care nu lucrurile reprezintă esențialul, ci așteptarea. Nu neapărat așteptarea ca ele să se mai întâmple, ci altceva, mai diluat și mai confuz: așteptarea ca stare. De aceea împlinirea în sine a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
trebuie lămurit, întrucât sunt două feluri de liniște: una viermuitoare, a gândurilor, în care nimic altceva nu mișcă în afara lor și sfârșește într-o explozie; o alta rece, a spiritului obosit, care cuprinde chiar și gândurile, iar lumea privită cu indiferență pare deodată foarte îndepărtată. Aceasta din urmă, rece, îl stăpânea, însă numai pentru scurtă vreme, pentru că se întorcea în cealaltă liniște, arzătoare. Și gândea: nu trebuie să se îngrozească de o lucrare a naturii, pentru că ar săvârși o copilărie, cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
ușor superioară și ușor enigmatică, atrăgând ca un magnet femeile care poate chiar i se dăruiau în secret sau noi bănuiam că i se dăruiau în secret, iar Radu Dascălu abia își reținea nemulțumirea și invidia sub o mască de indiferență față de cele mult prea lumești, în acea cameră unde el, Andrei Vlădescu, se ducea adesea pentru că nu o dată discutau chestiuni cu adevărat interesante despre cultură, artă, mișcarea literară, dar de multe ori din plictiseală, iar alteori pentru că nu avea cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
ori să-i crească salariul, exact cum făcea cu noul său prieten Mititelu - gândind toate astea și zicându-și chiar și în gând ohooo, dar încă și mai multe cu glas tare.) Ohooo! Nu despre certuri e vorba, cât despre indiferența care nu poate fi decât de disprețuit pentru soarta celui apropiat. „Adică, vorbește deschis - zicea Ileana Roman - nu pricep. Ce ți-a făcut?“ Nu cine știe ce, ce rost ar avea să mă plâng? Numai că n-ar mișca un deget pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
de ea gândurile negre sau faptele neplăcute sau murdăriile altora și curioasă totodată, ciugulind la suprafață doar veștile și abandonându-le, punând întrebări, dar nu întotdeauna cu interesul treaz, plutind pe deasupra lucrurilor, dar cu atâta încredere, siguranță de sine, calm, indiferență, firesc, vioiciune, veselie, încât ar fi fost imposibil să se supere pe ea ori să-i impună punctul lui de vedere. Prin felul ei de a fi, Ioana Sandi era un spectacol. „Bine“, îi zicea Ioana Sandi, „acum bătrâna s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
și reci. Dar nu i-a spus nimic, i-a urmărit numai profilul grav care nu se întorcea spre el, de parcă nici n-ar fi fost de față. Deci trebuia să lupte singur din nou. Din neputință sau frică sau indiferență sau nepricepere nu era alături de el. Sau era alături de el, dar obsedată de gândurile ei, care puteau fi grave, însă înainte de orice exprimau vanitate. Se gândea că trebuie să arate din nou încăpățânare și curaj de unul singur, ca și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
jaluzelele coborâte, citind. Alegea cele mai dificile texte, în care mintea i se adâncea ca într-o ceață. Sau texte aparent cu totul rupte de realitate și aflate la distanțe inimaginabile de preocupările lui. Citea cu o detașare asemănătoare cu indiferența, de care era perfect conștient în timp ce întorcea paginile, la lumina becului slab al veiozei, imaginându-și-i pe cărturarii din urmă cu veacuri, în hainele lor lipsite de podoabe, străduindu-se să-și convingă adversarii de prezența suflului divin ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
orașului deasupra căruia se legănau nesigur zdrențe de nori și frunze moarte. Acum știind că trebuie să-i ceară lui Radu Dascălu să-l sprijine, nu peste o lună sau o săptămână, ci mâine. Întrebându-se cum să-i înfrângă indiferența. Cum să treacă peste reticențele sale. Cum să-i ceară ceva ce pare foarte firesc, dar lui, Andrei Vlădescu, îi e înfiorător de peste mână. A avut altă idee nefericită: să ceară sfatul noului birou de partid. Al oamenilor cu care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
întregi cu formule și calcule și scheme de neînțeles pentru cei ai casei, pe care nici nu se știe când le înșira, pentru că nu părea să fie atent decât la spectacolul pestriț al străzii, și pe care le lăsa cu indiferență pe birou când se ridica să mănânce sau să doarmă sau se plictisea poate pur și simplu. Au socotit că ar fi un semn bun, dar nici unul din casă nu înțelegea hieroglifele. Și-au zis totuși că își va relua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
fi de-a dreptul bolnavă, uluită ea însăși de ce-ar putea să facă și ce-ar trebui să facă, adică scenele acelea de care o cred capabilă, cu lacrimi și crize de gelozie și de orgoliu și pe urmă indiferență sau indiferența de la început și scenele de gelozie rămase numai în capul ei și interzise din orgoliu. Dar nici atunci n-ar înțelege. Și ar vrea îndată să mă prindă iarăși în îmbrățișările ei părelnice, n-ar ști dacă se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
a dreptul bolnavă, uluită ea însăși de ce-ar putea să facă și ce-ar trebui să facă, adică scenele acelea de care o cred capabilă, cu lacrimi și crize de gelozie și de orgoliu și pe urmă indiferență sau indiferența de la început și scenele de gelozie rămase numai în capul ei și interzise din orgoliu. Dar nici atunci n-ar înțelege. Și ar vrea îndată să mă prindă iarăși în îmbrățișările ei părelnice, n-ar ști dacă se cuvine, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
sunt convinsă că simte tot ce gândește și există sentimente și trăiri și emoții în el, l-am surprins de multe ori, dar a ajuns să se dreseze singur și să se ascundă sub masca asta de stăpânire și de indiferență, care nu-i indiferență câtuși de puțin, însă nu știu ce e, bănuiesc numai, nu știu ce se află sub masca asta, de doi ani de când îl tot văd. Se gândea că ieșise din orașul supraaglomerat și înghețat să se destindă și să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
tot ce gândește și există sentimente și trăiri și emoții în el, l-am surprins de multe ori, dar a ajuns să se dreseze singur și să se ascundă sub masca asta de stăpânire și de indiferență, care nu-i indiferență câtuși de puțin, însă nu știu ce e, bănuiesc numai, nu știu ce se află sub masca asta, de doi ani de când îl tot văd. Se gândea că ieșise din orașul supraaglomerat și înghețat să se destindă și să se umple de liniștea lacului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
a schimbat. - Dar nu asta încerc să-ți explic de atâta amar de vreme? Și ce-ți mai spuneam? Că se obișnuise să asculte izbiturile în zid, pe care apoi nici nu le mai auzea. Iar după mai multă vreme, indiferența asta putea fi foate bine numită și mulțumire sufletească. Al treilea cerîc) Crescuse cât se poate de mult, devenise acaparator, întinzându-se ca o iederă ce se agață cu vârfurile aspre ale vrejurilor încăpățânate de pieptul zidurilor, și acum era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
înalte și reci ale blocurilor care le înconjurau la distanță, proteguitor. Toate erau îndepărtate și străine, dintr-odată fără înțeles și fără rost. Nu se străduia să afle de ce, ca și cum nimic altceva nu și-ar fi dorit decât izolarea, golul, indiferența. În mai puțin de o săptămână, cărțile și hârtiile pe care nu le clintea de pe masa de lucru se acoperiseră de un strat fin de praf. Părea să nu-l vadă. Într-o zi nu s-a mai întors acasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
foarte gălăgioși, vorbeau și se uitau la mine și făceau nu știu ce planuri. Până când am înțeles brusc, cu oroare, că erau pețitorii, sau chiar familia în care ar fi trebuit să intru și că vorbele lor îmi hotărau soarta, cu o indiferență totală față de vrerea mea, de parcă aș fi fost un covor, o mobilă, un miel de vânzare sau o slujnică. I-am urât în clipa aceea. Și în ciuda celor ce mă învățase unchiul meu, după multă tăcere în care îi ascultasem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
n-a mai fost același, din ziua aceea. Socotea că-l făcusem de râs, că-l dezamăgisem, nu suporta să mă împotrivesc? Nu-mi mai vorbea, decât foarte rar și doar strictul necesar. Nu știu ce îl cuprinsese mai mult, ura sau indiferența, sau poate amândouă la un loc. Atâta doar că nu m-a mai ajutat în nimic, lăsându-mă să mă descurc singură. La început, puțin îmi păsa. Mă îndrăgostisem.“ „Ți-am spus să stai cu fața întoarsă.“ „Sau mai degrabă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
casa noastră de mai bine de zece ani, nici la moartea mătușă-mii nu se arătase. Cât am trăit cu ea a fost un calvar. Aș spune că unchiu-meu era blândețea întruchipată pe lângă ea, cel puțin el se purta cu indiferență, nu cu răutate. După mai multe luni în care m-a tocat la cap tot timpul că trebuie vândută casa și să ne mutăm într-un spațiu mai mic, pentru că ea nu e în stare să îngrijească atâtea camere, deși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
foița de pergament se așternuse iarăși pe chipul ei. Vorbea din ce în ce mai gâfâit, scuipându-și vorbele, făcea pauză să găsească cuvântul potrivit, apoi dintr-odată n-a mai făcut pauze, amestecând vorbe românești și ungurești. Dar bărbatul îi întorsese spatele cu indiferență și dispreț, întindea mâna spre Andrei Vlădescu, „Vasăzică, așa, dom’le, vii aici să te fuți cu femeia mea și mai și dai în mine?“ Voia să fie impunător, Andrei Vlădescu îl vedea mic și îndesat, cu umeri lați, brațe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
așezase un strat fin de praf. Acum le vedea din nou și a încercat să-și amintească de când nu le mai văzuse. De când refuzase să le mai vadă, simțind că inima i se golește, că în jur nu-i decât indiferență și interes și că se va prăbuși în hăul deschis de ele. Alunecase numai; nu se prăbușise. Acum știa că așa ceva simțise. S-a scuturat, clătinând din cap, nu-i posibil. Dar era posibil. A știut că au fost în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
la fiecare dintre ele. Nu discuta cu nimeni altcineva decât cu Petru Rezuș, despre lucruri care n-aveau nici o legătură cu antropologia filosofică sau istoria logicii sau câte se mai examinau. Umbla ca în transă. Trăgea un bilet cu totală indiferență, și atunci parcă se luminau niște străfunduri din mintea lui și ajungeau la suprafață într-o zvâcnire, stabilea relații între subiecte, dezvolta teorii pe care altădată le-ar fi explicat cu timiditate și neîncredere, cu convingere, ferm, metodic, argumentând logic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
colosală a orașului care nu mai dormita. Devenise din nou un stup colcăitor, amenințător. Ca o mașinărie fantastică și uluitoare care înghite orice ca să zumzăie, să toarcă, să-și clănțăne roțile zimțate, să-și plimbe benzile rulante, măcinând totul cu indiferență. Îl ura. Îi era drag și necesar, dar îl ura. Oamenii ăștia care treceau grăbiți pe lângă el și unii pe lângă alții, alergând după autobuzele supraaglomerate, priveau cu ochii goi. Nu știau nimic din câte sunt în jurul lor și nu voiau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]