5,035 matches
-
expresie dacă nu ți-ai fi dat seama că tocmai această absență a expresiei trebuie să însemne că elevii n-au înjurat deloc și că nu lor li se adresează dojana. Și, în timp ce fețele întregului grup exprimau tot mai clar indiferența și plictiseala, ochii cei mici ai lui Burkeviț care se apropia încet de grup deveneau tot mai ironici și mai vii, pe când buzele i se întindeau într-un zâmbet plin de răutate. Ca niște ace aruncate în semicercul acestor ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
cu cât lista sentimentelor la care ne referim este mai mică (dacă renunțăm la nuanțe): ne rămâne doar să presupunem că spectatorul Ivanov sau 1) este rău din fire, sau 2) se află într-o stare de plictis și de indiferență. Dar, dacă Ivanov ar fi fost iritat încă înainte ca vecinul său să înceapă a tuși, dacă Ivanov ar fi fost supărat pe actori că joacă prost sau pe autor pentru piesa lui imorală, dacă ar fi fost pornit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
că Ivanov se plictisea, că era indiferent. Poate că aceste stări l-au dus la criza sălbatică de ură împotriva vecinului său care tușea. Dar nu merge deloc. Dacă într-adevăr sufletul lui Ivanov ar fi fost în starea de indiferență rece, dacă, privind spre scenă, Ivanov se plictisea, ar fi simțit el oare nevoia să-și lovească vecinul, să-l lovească doar pentru că acesta a tușit? Nu numai că n-ar fi simțit un asemenea imbold, dar e foarte posibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
firesc și să nu ai idei preconcepute. Privește lucrurile dintr-un unghi diferit, înoată împotriva curentului și, dacă nu reușești, nu-ți face probleme, fiindcă, după părerea mea, asta-i o bătălie pierdută din start. Cum poți vorbi cu atâta indiferență? întrebă Nené Dupré, care părea într-adevăr îndurerat. — Dând tot ce am mai rău în mine și făcându-mi din asta o carapace, răspunse prietenul său cu voce obosită. La urma urmei, ce înseamnă cu adevărat aceste vieți? Adineauri, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
scrisorile de acreditare.” <footnote Dana Dumitriu, Ambasadorii sau despre realismul psihologic, Editura Cartea românescă, București, 1976, p. 6 footnote> Romanul este epica unei psihologii masculine, de o extremă sensibilitate, alimentată mereu de prezența eternului feminin, în ipostaze succesive ale patimii, indiferenței, posesiunii, ipocriziei, simulării politicoase sau freneziei. Sandu este personajul- narator, omul matur, capabil de adorație, dornic de stabilitate și aflat într-un permanent provizorat al trăirilor interioare, datorită îndoielii, umilințelor, dorințelor și temerilor pe care le încearcă. Dania este tânăra
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
al joncțiunii, ci acela al distanței; este fading-ul în toată angoasa lui etc.”<footnote Eugen Simion, op.cit., p. 164 footnote> Roland Barthes definea fading-ul textual ca mărturie dureroasă potrivit căreia persoana iubită pare că se retrage fără ca această indiferență enigmatică să fie îndreptată către îndrăgostit. În text, fading-ul vocilor este important, vocile se șterg, se întretaie, nu semai știe cine vorbește, se pune accentul mai mult pe imagine și deloc pe limbaj. 3. Călătoria, muzica. Efectele unei formații
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
vărul Traian și de mine - „ăia micii și miticii“, cum ni se spunea - se datora faptului că Nicu tocmai învăța să scoată note, armonii sau riffuri, și abia peste un an cânta binișor. Unchiul Golea și tata suportau cu destulă indiferență și necurmat umor schelălăitul bietei chitare. Unchiul Ioniță răbda numai în perioadele când era beat (tot mai rare de când se căsătorise a doua oară). Scos din pepeni, excedat de lipsa autorității ce credea că i se cuvine, și la care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2177_a_3502]
-
pe analiza logică a limbajului. Merge mult mai departe, spre a vedea ce se petrece cu spusele noastre și cu noi înșine în timp ce vorbim. Observă că o propoziție socotită „în sine“ e indiferentă în privința sensului. Ca să o scoți din această indiferență, trebuie să vezi din ce joc al vorbirii face parte și cum lucrează acolo, când și cum este rostită. Poți vedea atunci legătura ei cu unele credințe și intenții, actele care o însoțesc și efectele pe care le produce. Vorba
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
prin simplaprivire și pentru ea“. Am putea spune așadar că ființării simplu prezente îi corespunde simplaprivire. Semnul distinctiv pare să fie o anume indeterminare ontologică: a lua ceva ca deja dat și de la sine înțeles. Este vorba de o anume indiferență din punct de vedere ontic și mai ales ontologic. Termenul „indiferență“ nu are acum conotații etice, ci indică simpla ignorare a diferenței cu privire la modul de a fi al unui lucru. Fapt destul de ciudat, orice poate ajunge să fie privit ca
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
simplu prezente îi corespunde simplaprivire. Semnul distinctiv pare să fie o anume indeterminare ontologică: a lua ceva ca deja dat și de la sine înțeles. Este vorba de o anume indiferență din punct de vedere ontic și mai ales ontologic. Termenul „indiferență“ nu are acum conotații etice, ci indică simpla ignorare a diferenței cu privire la modul de a fi al unui lucru. Fapt destul de ciudat, orice poate ajunge să fie privit ca simplăprezență. Chiar și logosul însuși, când e interpretat doar ca judecată
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
posibilități de ființă“. La fel se întâmplă și cu ceea ce numim posibilitate, când e descrisă contingența unor ființări simplu prezente.<ref id="115">Ibidem, p. 197. Cf. deopotrivă p. 198, vorbind despre „putin țadeafi care plutește fără repere, în sensul «indiferenței arbitrarului» (libertas indifferentiae)“.</ref> Sau cu egoul omenesc, dacă e văzut ca „res cogitans lipsit de lume“.<ref id="116">Ibidem, p. 283. </ref> Până și termenul Dasein, cu o carieră de acum celebră, ar fi fost înțeles ca simplăprezență
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ea, dacă e valabilă, ridică imediat semne de întrebare cu privire la felul în care filozoful distinge între cele cu sens și cele lipsite de sens. Aș înțelege de aici că ceva e văzut ca simplă prezență atunci când se are în față indiferența ființei sale. E luat atunci drept ceva dat și de la sine înțeles. Nu comportă diferențe esențiale față de altele, nu are un relief distinct. Se situează sub semnul contingenței, întrucât cu el „se poate «întâmpla» una sau alta“. Aduce în față
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ales ontologic. Iar ființării simpluprezente îi corespunde simplaprivire a ceea ce omul întâlnește. Este o privire ea însăși indiferentă, ce constată doar că ceva este de față, în simplitatea sa neutră, elementară. Nu cumva contează mai mult decât orice tocmai această indiferență a privirii și a celor văzute ca deja date? Nu tocmai de aici, din această indiferență, se naște lipsa lor de sens? Probabil că e riscantă această lectură, însă cred că ființarea simpluprezentă reține tocmai prin așa ceva. Nu e în
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
însăși indiferentă, ce constată doar că ceva este de față, în simplitatea sa neutră, elementară. Nu cumva contează mai mult decât orice tocmai această indiferență a privirii și a celor văzute ca deja date? Nu tocmai de aici, din această indiferență, se naște lipsa lor de sens? Probabil că e riscantă această lectură, însă cred că ființarea simpluprezentă reține tocmai prin așa ceva. Nu e în joc o indiferență pură, căci ea survine în varii chipuri. Uneori apare ca mod de a
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
și a celor văzute ca deja date? Nu tocmai de aici, din această indiferență, se naște lipsa lor de sens? Probabil că e riscantă această lectură, însă cred că ființarea simpluprezentă reține tocmai prin așa ceva. Nu e în joc o indiferență pură, căci ea survine în varii chipuri. Uneori apare ca mod de a fi deja dat.<ref id="118">Ibidem, p. 67.</ref> Sau ca un mod „de sine stătător“.<ref id="119">Ibidem, p. 122.</ref> Eventual, ca simplă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
înțeles la un moment dat ca „rezistență“ a unui lucru în fața voinței omenești: ceva apare „în afară“ și totuși opus voinței.<ref id="121">Ibidem, p. 282 </ref> 124 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 118. 121. . Aduce cu sine o indiferență tare, întrucât „rezistă“ și „se opune“. Poate merge și mai departe această indiferență a unor lucruri? Sigur că da. Ea poate deveni pe neașteptate primejdioasă, capabilă să distrugă orice în cale. Să ne amintim ce spune Heidegger în § 32 despre
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ceva apare „în afară“ și totuși opus voinței.<ref id="121">Ibidem, p. 282 </ref> 124 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 118. 121. . Aduce cu sine o indiferență tare, întrucât „rezistă“ și „se opune“. Poate merge și mai departe această indiferență a unor lucruri? Sigur că da. Ea poate deveni pe neașteptate primejdioasă, capabilă să distrugă orice în cale. Să ne amintim ce spune Heidegger în § 32 despre ființarea simpluprezentă: aceasta poate deodată să ia cu asalt ființa omului și să
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
și să o distrugă. Din lipsită de sens, ea devine nemijlocit absurdă.<ref id="122">Ibidem, p. 208.</ref> Este vorba aici toc mai despre natură și acele fenomene teribile ce pot avea loc. În cazul lor, se realizează paradoxul indiferenței pri mej dioase, disolutive. De regulă nu gândim în acest fel ceva indiferent, nul vedem activ sau amenințător. Expresia însăși pare lipsită de sens, un oximoron gratuit. Doar că, așa cum spune în lo cul respectiv Heidegger, ceea ce apare sub o
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
sens, un oximoron gratuit. Doar că, așa cum spune în lo cul respectiv Heidegger, ceea ce apare sub o asemenea indife rență poate să pună în primejdie lumea omului și chiar să o distrugă. Vedem așadar că nu e vorba de o indiferență pură și inofen sivă în relație cu lumea omului. Dimpotrivă, comportă diferite abateri față de un posibil grad zero al ființării. Vine une ori cu un exces (când apare ca deja dată). Alteori anunță un deficit neobișnuit (lipsă a unei diferențe
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
urmă abatere ar fi evidentă, pentru Heidegger, în cazul naturii, care nu înseamnă doar viață elementară și peisaj, ci deopotrivă putere capabilă să ia cu asalt lumea omului (§ 15). Aș crede că exact aceste abateri ale ființării simpluprezente, pe fondul indiferenței ei ontologice, au condus, în paginile lui Heidegger, la considerarea ei ca lipsită de sens și în cele din urmă absurdă. Dar să revenim puțin la ceea ce sa numit „natură“ și să vedem în ce ar consta indiferența ei aparte
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
pe fondul indiferenței ei ontologice, au condus, în paginile lui Heidegger, la considerarea ei ca lipsită de sens și în cele din urmă absurdă. Dar să revenim puțin la ceea ce sa numit „natură“ și să vedem în ce ar consta indiferența ei aparte, cea care va fi considerată în § 32 ca nemijlocit absurdă. De cele mai multe ori se consideră că natura este dată ca atare, dintotdeauna și în ea însăși. Vorbim ușor despre viața APARIȚII LIBERE ALE NONSENSULUI 125 122. din adâncul
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
un alt gen de modulație în simplaprezență a naturii. Aceasta nu se mai lasă văzută doar ca viață elementară și peisaj captivant, ci drept ceea ce pune viața omenească la încercare. De această dată, diferența ei se naște din însăși acea indiferență ce poate să devină gravă, terifiantă. Este o indiferență care neliniștește, amenințătoare. În fața ei, ne asigură filozoful german, te întâmpină simpla lipsă de sens. Și, deo potrivă, ceea ce se opune cu violență posibilității sensului, absurdul însuși. Astfel întâlnită, natura ne
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Aceasta nu se mai lasă văzută doar ca viață elementară și peisaj captivant, ci drept ceea ce pune viața omenească la încercare. De această dată, diferența ei se naște din însăși acea indiferență ce poate să devină gravă, terifiantă. Este o indiferență care neliniștește, amenințătoare. În fața ei, ne asigură filozoful german, te întâmpină simpla lipsă de sens. Și, deo potrivă, ceea ce se opune cu violență posibilității sensului, absurdul însuși. Astfel întâlnită, natura ne apare absurdă în ea însăși, simplă dezlănțuire de forțe
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
de sens, în ultimă instanță cele absurde. Am putea privi această chestiune și altfel. Oare omul nu ia uneori el însuși cu asalt propria sa ființă și ființa oricărui alt lucru? Nu devine el însuși profund indiferent și generator de indiferență, în toate accepțiunile cuvântului? Sensul impus în manieră silnică, violentă, ce desfigurează tot ce întâlnește în sfera sa, nu este un sens absurd? Cred că tocmai acesta este absurd înainte de orice. Expresia „sens absurd“ ne apare contra dictorie, însă numai
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ca prim volum al lucrării Devenirea întru ființă), Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981, pp. 117 sqq.</ref> A fi rațional și a fi absurd apar acum ca mo duri exclusive prin înțelesul lor. Iar libertatea ajunge văzută „în sensul indiferenței de alegere“. Consecințele acestei idei pot contraria pe oricine: „pe planul existenței umane se ajunge la absurditatea ca omul să fie neutru între ființă și neființă, adică între sine, între singurul său sine posibil, și altceva“. În același timp, există
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]