8,706 matches
-
Bill; Sir Richard Fine era deja acolo, vorbind pe un ton scăzut cu partenerul său, Henry. Auzindu-ne că ne apropiem, ne privi încruntat. —Shaw, fă-mi o favoare, te rog, ar trebui să fie aici cineva - uită-te după insul care trebuia să stea pe locul ăsta supraveghind lucrurile și spune-i că așa ceva e inadmisibil. Făcu un gest vag, arătând spre scaunul gol al lui Bill. — Post neocupat. Asta nu e deloc bine. Nu durează mult, îmi spuse Sebastian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
să avem o discuție în care să-mi arate că îi pasă și am alungat acest gând. Așa că mi-am înecat amarul și am sfârșit prin a sta până la ora închiderii, când cineva din grupul Sunday Magazine, cei mai duri inși pe care i-am văzut vreodată - probabil că în timpul lor liber sparg pietre între dinți ca să și-i ascută - a sugerat să mergem într-un pub din apropiere, unde se închidea, dar ne lăsa să mai stăm. Doar că a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
un permis de trecere, nici măcar nu s-a deranjat să sune să vadă dacă sunt așteptată. Șmecheria era, ca întotdeauna, ca fața ta să arate că știi exact ce faci. Am luat liftul până la ultimul etaj împreună cu o mulțime de inși care ofereau servicii de publicitate, îmbrăcați în costume elegante, vorbind pe tonul cel mai ridicat cu putință. Tipii din publicitate sunt la fel peste tot în lume: gălăgioși și insuportabili, indiferent de ce vând. În timp ce liftul urca, mă gândeam la tacticile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
care până și el o părăsise, după ce stivuise secoli după secoli peste blânda ei zidărie, lăsând-o să privească mută, neputincioasă, lăcrimând doar din șindrila măcinată, la priveliștea zilelor cu casele din preajmă căzând una după alta, din capriciul unor inși fără Dumnezeu, al unor suflete fără cruce și al unor vieți fără supunerea vremelniciei. Se demola din greu pe acele străduțe de lângă fosta Operetă. Priveam, proptit în înalta masă cu un picior a Expresului de pe Apolodor, cum ciozvârtele de case
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
eu de care parte sunt? Mi-era rușine să-mi răspund că, fie doar și din frică, din lașitate, trecusem de partea celor care ucideau bisericile. Acel difuz sentiment al înstrăinării în propriul timp, al nevenitului din nici un trecut, al insului nelegat decât de prezentul clipei mă ducea, adeseori, să cred că până și dărâmarea bisericilor făcea parte din viața nouă pe care o tot așteptam să ne cuprindă pe mine și pe ai mei. Abia târziu, când am început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o curte interioară, la capătul unui lung și strâmt culoar, o macara cu o mare bilă ruginie atârnată de un fel de parâmă izbea într-un turn. Bușituri surde, gemete aproape umane, de trup chinuit de lovituri grele, icnete de ins care nu vrea să țipe, se chinuie doar în dureri atroce, cu buzele încleștate, ultimă, disperată dovadă că a rămas viu și nu vrea să se lase învins, biruit. Privea și Ester într-acolo, înfrigurată, strângându-mă de braț ori de câte ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
toate din gelozie, iese de undeva, din beciul în dreptul căruia ne opriserăm, și-mi înfige șișul răzbunării în inima care, cum bine intuia inginerul, în acele clipe bătea numai și numai pentru Ester. Dezamăgit, nedumerit, gânditor, întristat, bântuit de metafizica insului care a luat plasă tocmai când desfăcea prohabul, prăbușit, subit învins de marile taine ale sufletului de femeie, inginerul a mai mers totuși câtva timp cu noi, apoi ne-a părăsit. Nu mai voia să se lase fiert de aparenta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
țineau, cât de cât, lângă ei, alături și de ceilalți. Altfel, îmi erau indiferenți, îi consideram copilăroși (cum și sunt, de multe ori) și orice discuție prelungită cu ei mi se părea pierdere de timp. Dar dincolo de aceste mofturi de ins țâfnos rămâne marea lumină a prieteniei care ne-a unit în anii noștri tineri și care și acum, în pofida acestor fleacuri de izmeniri ale mele (și poate nu numai ale mele), încă ne luminează sufletele, ne spuzește nostalgiile. Rămâne tonic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de muncă este ceva străin, dușmănos, efemer. Nu-i un spațiu al libertății, ci unul al recluziunii forțate, al silniciilor din relația șefi-subordonați, al damnării de a munci pentru o leafă mizeră, un drum al batjocoririlor îndurate chiar de la primul ins cu care te afli, oarecum, într-o relație de subordonare. De la veșnic nervoasa „doamnă Miți“ de la pontaj și până la șeful de echipă, de tură, de șantier, de întreprindere, de trust, de Direcție Generală, de Minister, la Prim-Ministru, Șef al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pe picioare, mi se pare că prind a pricepe de unde vine indignarea urlătorului. Veche și de neschimbat greșeală a celui care bea în zi de leafă. N-am cum să-l compătimesc. El singur și-a făcut-o. Nici urletele insului nu mi se mai par de nesuportat. În fond, își are și el problemele lui, furiile lui, sarcinile lui, necazurile lui, demnitatea lui și toate celelalte ale lui. De ce să i le răscolească, la urma urmei, un nenorocit care bea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să apară și să dispară după legi pe care nici ea nu le știe. Să cred, uneori, că în dimineți din acestea când regretele văd cum vin și pleacă în mine fără durere, poate și eu, pentru ea, sunt un ins oarecare al unor dimineți când crede că-i prezic ceva din ziua ce va urma... Azi-noapte a fost cutremur. M-am trezit buimac, ușor speriat din somn. Tocurile ușilor scârțâiau, din bucătărie se auzeau clinchet de pahare și zgomotul unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
el ceea ce eu am început. Puținul pe care eu l-am început. Abia atunci, poate, eu voi deveni punctul visat, râvnit. Locul de unde un altul va începe drumul, își va urma și el coborârea întru Luminare. Am fost, totuși, un ins al crâșmelor, al pașilor hălăduind fără țintă și hotar, al frunzelor risipite doar de frumusețea toamnelor care tot vin. Acum, ajuns aproape de acest capăt de viață, îmi place să-l preiau pe cel ce am fost cândva, să-l preumblu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
la două mese în fața mea, tot lângă fereastră. Ester stătea cu spatele la mine. Îi vedeam doar fața lui Fălcuțanu. Același chelner îi servea. Părea că se cunoaște cu Fălcuțanu. Chiar și cu Ester. Glumea, roia în jurul lor cu acea familiaritate a insului deprins cu toanele și micile secrete ale clienților. Inițiat în acele banale taine dintre un bărbat și o femeie care vin pentru a nu știu câta oară la același restaurant, stau la aceeași masă, aleg și comandă după același meniu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de păianjen te-nvăluie, transformând enervarea incipientă în sentiment al zădărniciei, al neputinței. Mai cumplit decât supunerea față de destin e sentimentul acesta vâscos că timpul tău, clipele tale se duc aiurea din lenea unor slujbași, mânuitori sau mai știu eu ce inși. Plictisul lor ți se transmite, otrăvitor, paralizant. Câte mii, sute de mii de ore n-am pierdut astfel, stând și așteptând în gol în Bibliotecă. Stare amorfă când simt dobitocia Lumii cum se-așază în mine. Sunt furios, uneori. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ăsta nenorocit al neamului care cere mereu plocoane. Să dăm și să primim fel de fel de peșcheșuri. Știu că am acest infect rânjet al slugii care așteaptă ciubuc. Mi-l înfrânez din pură convenție culturală, dându-mi aerul de ins integru. De câte ori nu m-am lăsat miluit, totuși, cu scuza că așa-i tradiția, să nu refuzi sau să jignești omul care-ți dă. Și alte baliverne. Geme în mine neamul de milogi. Educația a încătușat doar instinctul. El se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu poți crea fără să ai masa asigurată din belșug, patul cu lenjerie curată, una sau mai multe femei în el și toate celelalte. Știu că omul este o ființă de scris, și nu de trăit. Omul se trăiește în inșii anonimi, anodini, în gloata scurgându-se în neștire pe Bulevard, intrând în prăvălii, bând în crâșme, așteptând în stații venirea autobuzelor sau troleibuzelor. Omul este făcut să trăiască, nu să scrie. Arta nu are nimic de-a face cu omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o zi, pe la prânz, după ce discutasem cu unul dintre acești bătrânei, când să ies din prăvălie, m-am simțit luat de braț și cineva mi-a spus: „Nu vreți să mergeți puțin în Cișmigiu? Nu vă grăbiți, cred“. Era un ins fără culoare, fără duh. Am dat să mă desprind de strânsoarea lui. Credeam că este homo. Eram atent la astfel de indivizi, după ce o pățisem cu unul la „Cireșica“. „Doar pentru o discuție“, a precizat insul. Ieșiserăm în stradă. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
grăbiți, cred“. Era un ins fără culoare, fără duh. Am dat să mă desprind de strânsoarea lui. Credeam că este homo. Eram atent la astfel de indivizi, după ce o pățisem cu unul la „Cireșica“. „Doar pentru o discuție“, a precizat insul. Ieșiserăm în stradă. A scos un carnețel și mi l-a fluturat pe sub nas, recomandându-se „...ache de la Interne“. Nu mai aveam ce spune și l-am urmat. N-are rost să insist în descriere. Un consum inutil de vorbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și slujbași. S-or fi schimbat, poate, regulile în ultimul timp, de când nu mai beau... Îmi pare rău de dimineața pierdută, chiar dacă citesc altceva. Scriu aceste rânduri și mă las toropit de molcomul răsfăț al gândului că am devenit un ins moral, desprins de patima beției și care, iată, poate fi mâhnit din cauza unui bețivan. Mâhnirea mea este, de fapt, un zâmbet solidar, de peste timp și vreme, trimis celui ce eram de cel ce sunt peste prezența celui care, după zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
urmărind totuși du-te-vino-ul fostului. Se-așază în cele din urmă pe o bancă, resemnat. Nu-mi dau seama de ce mă îndârjesc în a-l ignora. Nu am nimic cu el, nu mi-e nici simpatic, nici odios, nici măcar indiferent. Un ins târând o biografie falsă, la fel de păcătoasă ca și a mea. Probabil, impulsul de a-l ignora vine din acea tembelă pornire - nu numai a mea - de a mă feri din calea cunoscuților din bloc, vecini indiferenți, sau de a-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
țâfnoasă și de lihnită ca și acum. Anii scurși n-au îmblânzit nimic, n-au cizelat nimic. De aici și ezitarea mea. Lunga mea așteptare până a publica ceva. M-am îndoit permanent dacă eu am caracter. Dacă sunt un ins moral. Dacă pot urma, cât de cât, o minimă conduită morală. Desigur, erau gânduri copilărești. Un fel de joacă de-a însăilatul unor convingeri sau judecăți etice. Târziu de tot am înțeles că nu poți fi moral pe bucățele, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
secția. Câțiva bătrânei, care țineau cu tot dinadinsul să fie primii la vot, formaseră obișnuita coadă. Mi-era frig. Era o dimineață de toamnă geroasă. Frigul venea, mai ales, dinspre partea dreaptă, îmi biciuia piciorul până sus, spre șold. Un ins, cu o față de om pus pe fapte mari, se preumbla prin dreptul cozii. Din când în când îi șoptea câte ceva unui bătrânel. Chiar îi arăta, ca într-o pantomimă, câteva gesturi rapide. Mâna dreaptă sus, apoi la piept, capul întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
îi arăta, ca într-o pantomimă, câteva gesturi rapide. Mâna dreaptă sus, apoi la piept, capul întors spre stânga, cu un zâmbet cât mai larg. La un moment dat a strigat scurt: „Paulică, vino cu șoimu’!“. A apărut un alt ins, cu un copilaș de mână. Cei doi au venit drept spre mine. „Toarșu’ - mi-a spus cel care-l chemase pe Paulică - vă rog io, mă-nțelegeți, se face reportaj filmat în direct la televizor, ziceau că vine la opt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Mă gândeam dacă nu am probleme cu circulația. Nu s-a întâmplat nimic. Am intrat. Am votat în cabină cu șoimul în cârcă. Ajunși la urnă, copilul s-a aplecat cum trebuie, rămânând cu buletinele în mână, rânjind patriotic. Trei inși filmau de zor. O femeie de lângă urnă a dat să-l sărute pe copilaș. Înaintând spre noi, s-a oprit deodată locului și a rămas cu privirea țintuită pe șoldul meu drept. Instinctiv m-am uitat și eu într-acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să-l mai și scrii. Este deja gata scris. Textul s-a revărsat peste el, l-a încheiat. Un text ca o mâzgă, e drept. Pot fi și astfel de texte, într-adevăr. Când Lumea se revarsă dintr-odată peste ins, azvârlindu-l gata creat. Așa apar fanfaronii, închipuiții, inșii fără zbucium și frământări. Cei care cred că sunt meniți a găsi întotdeauna soluțiile, gata oricând a arăta direcția spre care trebuie să alerge nația. Cei care sunt convinși că fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]