4,886 matches
-
separat în buget (pentru că nu existau situații clare ale populației și bunurilor existente în teritoriile împădurite ale acestora). De aceea, cînd se vorbea de venituri sau cheltuieli, se spunea ironic „bașca ținuturile Vlașca și Teleormanul“. Într-un sens și mai „ironic“ era folosită zicala „se fură ca-n codrii Vlăsiei“, unde autoritatea nu putea nici recenza, nici strînge birurile, dar nici exercita sarcina de-a proteja populația și pe călători de răufăcători. Timiș Este numele a trei cursuri de apă (un
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Și cum se poate evolua? Ei , dacă tot l-ai cunoscut, întreabă-l pe el. Păi mie nu mi se pare că ești prea evoluat, dacă tot te-a preocupat ideea asta. Da, mulțumesc fiule, spuse Mihai cu o tentă ironică, de regulă, să știi lucrurile nu sunt negre, ci ochiul care privește le înnegrește. Nu ți se pare că ești cam obraznic? îl întrebă sec și închise brusc telefonul. În săptămâna următoare, zburdă repede spre cabinetul terapeutului. Începuse să simtă
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
artei noi". Această lucrare polemică, scrisă în strofe de endecasilabe, departe de a îmbrăca forma unui tratat, ia ca model "sermo"-ul horațian. Refuzând în mod deliberat să facă operă academică, din dispreț față de reguli, Lope îi trimite la modul ironic pe ascultătorii săi madrileni și pe ai săi cititori să meargă la lucrarea "foarte doctului Robortello de Udine", adică, prin intermediul lui, la toți comentatorii lui Aristotel. Chiar de la începutul Artei, el vorbește ca om de meserie ce are în spatele lui
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
aplaudă a durat deja mai multe ore. Asta pentru că și spectatorul dumitale parizian este obișnuit să vadă timpul mergând cu un pas diferit pe scenă decât în sală. Iată un fapt pe care nu mi-l puteți nega." Prin intermediul cuvintelor ironice ale Romanticului, Stendhal lasă de înțeles că imaginația publicului suplinește irealismul temporal, căci, în afara momentelor de iluzie perfectă 84, pe care numai un copil le încearcă uneori, spectatorul, știindu-se la teatru, nu așteaptă o reprezentare fidelă a realului. "Gândul
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
este tragicomedia înălțătoare, lipsită de măsură, spaniolă și sublimă a lui Corneille; nu este tragedia abstractă, plină de amor, ideală și divin de elegiacă a lui Racine; nu este comedia profundă, plină de înțelepciune, de profunzime, dar prea nemilos de ironică a lui Molière; nu este tragedia cu intenție filosofică a lui Voltaire; nu este comedia cu acțiune revoluționară a lui Beaumarchais; nu este mai mult decât toate astea, ci toate astea la un loc; sau, ca să mă exprim mai bine
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
măști comice noi / 61 3.4. Modul parodic / 68 3.5. Parodia la Caragiale / 71 3.5.1. Înspre "labirintul de lentile" / 75 3.5.2. Cântăreața cheală "o parodie de piesă, o comedie a comediei" / 79 3.6. Modul ironic / 87 3.7. Sub semnul ironiei / 90 3.8. Diplomație postcaragialiană / 95 3.9. Modul grotesc / 99 3.10. "Simt enorm și văz monstruos" / 100 3.11. Modul grotesc postcaragialian / 102 3.12. Modul umoristic / 107 3.13. Caragiale și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
o pânză freatică, din nivelul subteran al gândirii lor paralogice produce un efect comic irezistibil". După ce stabilește dimensiunile interioare ale conceptelor operaționale și aproximează configurarea creativă a scriitorului, Loredana Ilie dezvoltă premisele formulate. Subordonează simțului comic "modurile" adiacente: satiric, parodic, ironic, grotesc, umoristic toate dispersate în proză, dramaturgie, poezie și publicistică. Fiecare mod operatoriu este studiat monografic, pe câteva paliere succesive. În paradigma teoretică a primei trepte, comentează străduința teoreticienilor de a preciza definiția, delimitează vecinătățile semantice, conturează interferențele, izolează nuanțele
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sale, rezultatul fiind cea mai cuprinzătoare configurație cristalizată a caragialismului, mereu remodelată în diacronie în funcție de variabila receptării, care face ca o anume dimensiune să iasă în prim plan sau ca un ungher umbrit să fie luminat dintr-o dată. Comicul, "realismul ironic", "momentul", tema cu variațiuni, moftul, "marea trăncăneală", mahalaua, carnavalescul, miticismul, politicianismul, semidoctismul, figurile triunghiului conjugal burghez, euforia gastronomică etc. sunt astfel de embleme. Miracolul caragialismului poate fi explicat și prin faptul că s-a disipat în astfel de microunități indivizibile
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
acordat prioritate unui anumit aspect în care au văzut "semnul lui Caragiale"14. Formulări de tipul "caricatural, dar perfect verosimil" (Zarifopol)15, "promotor al balcanismului" (G. Călinescu)16, realism responsabil de "un inefabil farmec al trivialului" (Șerban Cioculescu)17, "realism ironic"18 pentru care Mitică și moftul sunt "cuvinte referențiale" (V. Fanache)19 și lista ar putea continua cu multe alte exemple, încearcă să sintetizeze și să reducă 20 polivalența operei caragialiene la o dominantă estetică unificatoare. De cele mai multe ori însă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
incoerența logică (o formă de nonsens); 11. jocurile de cuvinte și spiritele; 12. obiectele care apar ca manifestări ale unei dispoziții vesele; 13. triumful unui om într-o luptă. 31 "Categoria rizibilului"32 de care aparține comicul, dar și caricaturalul, ironicul, diformul, satiricul, umoristicul, spiritualul, este analizată și de către esteticianul și filosoful Evanghelos Moutsopoulos. Conform definiției sale, comicul "este o valorizare sistematică a formelor rizibilului, prin utilizarea și combinarea principiului repetiției și al persiflării, de care ține fiecare element, provenit, la
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
exprimat de limbaj". În sfârșit, sensul comicului, adică raporturile cu contextul cultural, cu lumea, caracterul său general, câmpul său de activitate de care depinde în mod direct funcționarea lui, este criteriul în funcție de care putem desluși categorii aparte precum umoristicul, satiricul, ironicul, parodicul, grotescul, absurdul etc. Dacă suprapunem informația referitoare la fiecare mod al comicului așa cum a fost organizată în Comicologia lui Marian Popa peste acest din urmă criteriu al "sensului", putem obține o diagramă mai mult sau mai puțin edificatoare în privința
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
subdiviziunilor derivate din acestea sau a vecinătăților cu care poate interfera. De exemplu, în cadrul modului satiric se precizează poziția și disocierea față de comicul sarcastic, modul parodic presupune delimitarea parodiei de pastișă și antrenează convergențe cu burlescul și cu eroi-comicul, modul ironic implică zeflemeaua și autoironia ca subspecii, grotescul se bazează pe comicul caricaturii și marchează incidențe atât cu umorul negru cât și cu cel absurd 48. Se constată, așadar, că în ciuda considerabilelor eforturi, intenția de clasificare riguroasă și distribuire exactă, cu
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în cel puțin două direcții: cea a profesării unei denudări a procedeelor în sens parodic și cea a "dadaismului" caragialian. Al. Călinescu a analizat modalitatea în care "prin discursul metatextual lucid, necruțător de lucid dezgolind procedeul, denunțând clișeul, îngăduind distanțarea ironică față de text"78, Caragiale reușește să demonstreze ,,pe viu, din mers, cum se face (și cum nu trebuie să se facă) literatura"79. Un exemplu elocvent îl constituie "onesta" mărturisire auctorială din finalul nuvelei Două loturi: "dacă aș fi unul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
imagini de ansamblu a literaturii române de factură comică vom folosi atât criteriul "sensului" care departajează modurile comice îndeobște acreditate, cât și pe cel al genurilor și speciilor literare. Se vor putea urmări astfel reprezentările modului satiric, al celui parodic, ironic, grotesc și umoristic nu doar în dramaturgie, ca gen esențial compatibil cu sensul conceptului de comic, substrat de bază al oricărei comedii, ci și în proza scurtă și în cea de mai largă respirație, chiar în roman, și, nu în
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
agresive, prin asimilarea invectivei, a imprecației, a obscenității în discursuri, tirade, diatribe, pamflete, eseuri în care duritatea atacurilor și condamnarea definitivă a realității adverse provoacă glisarea în spațiul tragicului sau al extraesteticului. Posibilitatea ameliorării obiectului scrutat, presupusă de echivocitatea discursului ironic sau de optimismul și înțelegerea care moderează tonul umoristic, este respinsă tranșant de sarcasmul decis să exorcizeze răul prin confruntare brutală: "Acolo unde ironia observă un nas puțin strâmb care poate fi corectat printr-o operație estetică ușoară, sarcasmul vede
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
o respingere nostimă a câtorva scriitori"42 și o carte "autentic tragică"43 în care un comic irezistibil, de pildă cel din episodul care descrie odiseea publicării materialului defavorabil romanului Patul lui Procust, alternează cu satira amară desprinsă din enunțul ironic sau spiritual de tipul: "cultură înseamnă pentru noi: istoria literaturilor, filosofiilor, științelor, problemelor etc... france, germane, italiene șmd.[...] tot ce se face în cultura noastră e 99% rizibil și 1% lizibil"44 etc. Pe dimensiunea comicului satiric, Arghezi, a cărui
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
întinate de balastul doctrinar, ci chiar în literatura exilului românesc, într-un roman cu certe calități literare și cu surprinzătoare raportări la dimensiunea satirică a caragialismului. 3.4. Modul parodic Sintagme precum "satira literară"71, "ironie livrescă, mimetică"72, "citare ironică"73,"mimotext"74 etc. încearcă să surprindă esența parodiei și avertizează că paradigma sa teoretică include, pe lângă problematica definirii și pe cea a delimitării vecinătăților și a interferențelor cu celelalte moduri ale comicului. Pentru definirea adecvată și cât mai cuprinzătoare
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
responsabile de producerea inefabilului caragialian. În esență, parodia lui Caragiale uzitează adesea de ironie și de sarcasm, finalitatea ei fiind, de cele mai multe ori, satirică. În Politica postmodernismului (1997) Linda Hutcheon definește parodia astfel: "o formă de imitație caracterizată de inversiune ironică, repetare cu distanțare critică, care marchează diferențele mai curând decât similitudinile; joc ironic cu multiple convenții"81. Am selectat această definiție dintr-un șir considerabil de teoretizări ale termenului, pentru a sublinia de la început modernitatea parodiei caragialiene. Motivația actului parodic
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ironie și de sarcasm, finalitatea ei fiind, de cele mai multe ori, satirică. În Politica postmodernismului (1997) Linda Hutcheon definește parodia astfel: "o formă de imitație caracterizată de inversiune ironică, repetare cu distanțare critică, care marchează diferențele mai curând decât similitudinile; joc ironic cu multiple convenții"81. Am selectat această definiție dintr-un șir considerabil de teoretizări ale termenului, pentru a sublinia de la început modernitatea parodiei caragialiene. Motivația actului parodic, înțeles ca proces conștient, ca tehnică prin care se declanșează efectul comic, rezidă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
aceste pastișe parodice ar trebui înțelese mai degrabă ca manifestări ale unei înțelepciuni estetice care ar presupune rezistența la lectură nu din conservatorism anacronic, ci dintr-un cult al armoniei asociat cu simțul măsurii. Ceea ce sancționează prin subtitlurile și precizările ironice care însoțesc versurile, este, așa cum de altfel remarca și autorul Caragialianei, inconsecvența de la nivelul afilierii programatice a simbolismului românesc. În introducerea la Poemele în proză (în Universul în 1909), ironistul nota: "stadiul actual al evoluțiunii literaturilor națiunilor civilizate este caracterizat
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pentru literatura succesorală a unor discipoli declarați, "ingenioși" mai mult sau mai puțin "temperați", precum Mircea Horia Simionescu, Ioan Lăcustă și alții, a căror filiație caragialiană va fi analizată în cea de-a doua parte a lucrării. 3.6. Modul ironic Definirea, clasificarea, procedeele și statutul ironiei în decursul perioadelor culturale sunt câteva aspecte pe care încercăm să le sistematizăm în acest preambul teoretic. Vom puncta, pentru început, câteva repere din traseul evolutiv al conceptului. Plasată în spațiul contrastivității în care
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pe de o parte, eflorescența acesteia în perioadele de criză sau de sfârșit de ciclu istoric (romantismul, postmodernismul), fiind legată de starea de dezamăgire cauzată de prăbușirea sau pulverizarea idealurilor și, pe de altă parte, condiționarea dispoziției și a manifestărilor ironice de starea de acalmie, de lipsa urgenței vitale 143 care permite expansiunile gândirii libere. Din acest punct de vedere istoria înregistrează generații de ironiști, stimulați de atmosfera de liberă conversație (ca în Atena lui Pericle, Secolul Luminilor, romantismul, epoca modernă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
studii aproape exhaustive numeroși cercetători. Magistrală, între multe exemple, rămâne analiza lui Șerban Cioculescu, Ironia în opera lui Caragiale 145, inclusă în Caragialiana sa, completată lăudabil cu cea a lui V. Fanache din capitolele Viața ca Mare Comèdie și Conformismul ironic, din cea de-a doua ediție augmentată a studiului amplu Caragiale 146. Avantajați prin acest enorm sprijin exegetic, nu ne rămâne decât să ținem cont și de considerațiile de natură teoretică amintite în prima parte a acestui subcapitol și să
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
să remarcăm neutralitatea tonului: "Observați bine că narez numai faptele; nu fac nici un comentariu."149 Ceea ce nu înseamnă că nu se va folosi de puterea alegoriei pentru a implica, în lipsa comentariului direct, "chinizarea" contemporanilor. Finalul dezvăluie abilitatea caragialiană de prestidigitator ironic: "Mă iartă domnul meu, dacă mi-am uitat datoria de cicerone, lăsându-vă un moment, pe doamna și pe d-ta, pentru a mă adresa Chinezilor mei. V'o jur că am făcut-o numai dintr-o mișcare interioară instantanee
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cum, sub acest paravan al confruntării cu un terț ale cărui cârcoteli le respinge cu frenezie, Caragiale izbutește să-și dea în vileag adevăratele opinii, pe principiul simulării per contrarium. Utilizând, așadar, o gamă extrem de largă de nuanțe și procedee ironice, inclusiv autoironia amară și crudă (Economii, Grand Hôtel "Victoria Română", O răutate, O lămurire), sau o variantă situată la limita grotescului și a umorului negru (O făclie de Paști, Pastramă trufanda), Caragiale își conturează un univers inconfundabil, care stă mereu
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]