8,051 matches
-
din casa Martei... Mi-a venit să râd. Vasăzică... Probabil, Marta se chinuise să mă târască în pat după ce mă îmbătasem. „Frumos din partea ei”, m-am gândit cu recunoștință. M-am răsucit s-o mângâi, s-o trezesc, să-i jur că n-o voi mai supăra niciodată, dar locul de lângă mine era gol. „S-a dus, poate, afară”, mi-am zis, pregătindu-mă să aștept. Nu putea să întârzie prea mult. Din moment în moment trebuia s-o aud lipăind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
spune că sunt ca paulicienii, vor fi numiți popelicani, publicani, populicani, care gallice etiam dicuntur ab aliquis popelicant!“ „Iată-i deci“. „Într-adevăr. Paulicienii continuă În secolul al IX-lea să-i Înnebunească pe Împărații din Bizanț, până când Împăratul Vasile jură că dacă va pune mâna pe căpetenia lor, Chrysocheir, care năvălise În biserica Sfântul Ioan-al-lui-Dumnezeu din Efes și-și adăpase calul din agheasmatare...“ „Mereu viciul ăsta“, zise Belbo. „...avea să-i Împlânte trei săgeți În scăfârlie. Trimite Împotriva lui armata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
legați de lojile străvechi ale meșterilor zidari formate În timpul construcției Templului lui Solomon e lucru sigur. Cum sigur e și faptul că de atunci acești asociați se revendicau de la sacrificiul arhitectului Templului, Hiram, victimă a unui misterios asasinat, și se jurau să-l răzbune. După persecutarea multora dintre cavalerii Templului, cu siguranță că ei au migrat În acele confrerii de artizani, contopind mitul răzbunării lui Hiram cu acela al răzbunării lui Jacques de Molay. În secolul al XVIII-lea, la Londra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Ignacio era sfânt, dar era spaniol. Așa că, la un moment dat, ajunseră la ruptură, Postel Îi abandonase pe iezuiți - sau iezuiții Îi arătaseră ușa. Dar dacă Postel fusese iezuit, fie chiar și pentru o scurtă perioadă, lui Ignacio - căruia Îi jurase supunere perinde ac cadaver - trebuie totuși să-i fi mărturisit misiunea lui. Dragă Ignacio, trebuie să-i fi spus el, află că primindu-mă pe mine, primești și secretul Planului Templier, căruia eu Îi sunt cu umilință reprezentant pentru partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
nu vor veni niciodată să spună că ai trădat. O religie pe care o poți păstra trădând-o la nesfârșit. Precum Andreae: să creezi din joacă cea mai mare revelație a istoriei și, pe când ceilalți se pierd În ea, să juri tot restul vieții tale că n-ai creat-o tu. Să creezi un adevăr cu contururi cețoase: cum Încearcă cineva să-l definească, Îl excomunici. Să dai dreptate doar cuiva care-i și mai cețos decât tine. Jamais d’ennemis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
și așteaptă“. Dialogul avusese loc Într-o franceză aproximativă, de ambele părți. Apoi Bramanti spusese: „Fraților, ne-am adunat aici În numele Ordinului Unic, al Ordinului Necunoscut, din care până ieri nu știați că faceți parte, dar făceați parte dintotdeauna! Să jurăm. Să cadă anatema asupra profanatorilor secretului. Anatema să cadă asupra sicofanților Ocultului, anatema să cadă asupra celor care au făcut spectacol din Rituri și din Mistere!“’ „Anatema să fie!“ „Anatema pe Invizibilul Colegiu, pe fiii bastarzi ai lui Hiram și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
să trec pragul casei lui Maat!“ Poate că nimeni nu voia, poate că sacrificarea Lorenzei trebuia să fie de ajuns, dar acoliții se Împingeau acum Înlăuntrul cercului magic, devenit accesibil prin oprirea Pendulului, iar cineva - și aș fi putut să jur că era Ardenti - fu catapultat de ceilalți peste masă, care dispăru literalmente de sub picioarele lui Belbo, se duse cât colo, În timp ce, În virtutea aceleiași Împingeri, Pendulul Începea o oscilare rapidă și violentă, smulgându-și și victima odată cu sine. Funia se Întinsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Agliè, care bătuse imediat toba pentru a-i convoca pe toți ceilalți, a fost să i-l cunoască. Și cu cât Belbo refuza să li-l dezvăluie, cu atât Ei considerau că secretul e mai mare, și cu cât el jura că nu-l posedă, cu atât erau mai convinși că l-ar poseda și că e un secret veritabil pentru că, dacă ar fi fost fals, l-ar fi dezvăluit. Timp de secole, căutarea acestui secret fusese liantul care Îi ținuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
toate. Dar din toată acea vorbăraie, ce-și amintea cel mai bine era profunda singurătate a Arcticii. Toate milioanele de vorbe rostite de ei Încăpeau Într-un degetar și dispăreau În noapte. Amintirea acelor zile Îl bine dispune pe Wakefield. Jur pe barba cea roșie a defunctului suedez că o să te dovedesc, Belzebut! Figura obosită a Diavolului Îi plutește prin fața ochilor și știe, cu o certitudine născută Într-o clipă, că are În comun cu Majestatea Sa Satanică o anumită Înclinare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
plini de speranță sub pomi fructiferi de un fel sau altul, așteptînd căderea unui fruct. Dar nu orice fruct este mărul lui Newton. Unele sînt doar smochine necoapte sau prune scofîlcite. Vorbesc la figurat, dar am să-mi revin, vă jur, de Îndată ce prind un spirit pe bune și intru În dialog cu el. Tot ce știu este că Încerc tot timpul să Înțeleg de ce am zis ceea ce tocmai am zis - iar cînd am Înțeles, În sfîrșit, uit și spun altceva ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
avea de fetișurile lui, a adus acasă un alt băiat care a Întreprins o serie de avansuri Încununate de succes asupra trupului ei, În timp ce Wakefield stătea ascuns În cameră. În loc de gelozie, Wakefield a fost cuprins de vinovăție și și-a jurat să nu se mai ascundă vreodată. — Așa că ai Încetat cu desăvîrșire? Întreabă Maggie, Încetînd, la rîndu-i, să se miște. De data aceasta, mîinile lui Wakefield Îi Îmboldesc șoldurile: se lasă posedat și o urmează pe Maggie la capătul pămîntului. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
bine intenționați. — Plictisitori, dă sentința Milena. Wakefield crede că arhitectura se confruntă cu ideile mai mult decît oricare altă formă de artă, poate din cauza conflictului dintre viziunea corporatistă și credințele arhitecților independenți despre cum ar trebui oamenii să trăiască. Își jură ca va Încerca să se simtă ca acasă oriunde s-ar afla, să trăiască Într-un soi de arhitectură-fără-arhitectură. La urma urmei, trupul este o Întreagă arhitectură; tot așa și hainele pe care omul și le atîrnă pe el. Poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
cu tristețe, onoarea de a muri În sînul naturii celei vechi. Vechea mea natură, gîndește Pan, este amenințată de propriile-mi arme. De cînd am devenit atît de al dracului de universal? Și de ce dracu’ doarme Dumnezeu? O să-l trezesc, jur! Nu pot să fac eu singur totul, geme Satan, și să fiu și atent la amănunte. Poate că birocrația are dreptate: să lăsăm baltă cazurile individuale, să ne concentrăm asupra speciei. Autostopistul stă ciucit pe marginea drumului, ținînd În mînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
i se pare leșioasă, prea puțin condimentată pentru gustul său. Merge la tejghea și cere, cu deplină nevinovăție, niște sos picant. La Început, bucătarul pare a nu Înțelege limba engleză. Apoi se Întoarce brusc pe călcîie și Wakefield poate să jure că are lacrimi În ochi. — Ce-am făcut rău, o Întreabă pe Sandina, supărat că l-a jignit pe bucătar. — I-ai distrus ecologia, șoptește ea. Ce i-am distrus? — Pe bune. Ai pășit pe un teren minat. El a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
pe anul În curs Wakefield găsește un comentariu satiric semnat de Comisarul pentru Prezervarea Siturilor Istorice despre cumpărarea casei istorice vecină cu cea a lui Wakefield. „Bunul nostru prieten P. a achiziționat un faimos bordello În cartierul vechi. Mi-a jurat că o va restaura la perfecție, fără să cruțe nici o cheltuială. Sper să fi vorbit serios, atît În ceea ce privește forma, cît și conținutul. În zilele noastre sexul este atît de neglijat, nu ne mai bucurăm de ‘viața sportivă’ de care beneficiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Cei de la Citizen se descurcă al naibii de bine, având în vedere că doar un om și-un măgar conduc totul. Fran trânti portiera. Era atât de tipic pentru Jack să transforme un compliment într-o insultă! Dacă eu sunt măgarul, își jură Fran în timp ce demara în viteză din parcare, evaluând perfect distanța dintre cei doi stâlpi hașurați de la ieșire, atunci într-o bună zi s-ar putea să-ți trag o copită. Jack, care o prinsese de mână pe Miriam și-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
să adopte o atitudine de stoicism jovial, care îl ajutase să treacă peste orice până acum, însă nu și peste asta. Perspectiva sumbră a ceea ce ar fi putut avea pândea la hotarul conștiinței sale, dar o goni. — La naiba, își jură regăsind o urmă din vechea lui hotărâre, orice-ar fi, n-am să mă dau bătut. — E primul semn de nebunie, să știi, spuse o voce la câțiva pași de el. Ralph se întoarse. O prăjină de băiat, înalt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
mult timp cu fiul lui, cu sau fără ziar. Murray Nelson n-avea decât să moară înecat. De preferință cu exemplare vechi din Express. Dar Ben își trase nasul cu zgomot și îi întoarse spatele. Jack ar fi putut să jure că plângea. — A fost oribil, tată. Ralph e prietenul meu și n-au vrut nici măcar să ne lase pe mine și Rover să intrăm să-l vedem. Jack studie potaia, căreia eșarfa de barcagiu pe care Ben ținea morțiș să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
suspin. — Francesca, pentru Dumnezeu. Fran cea cu capul pe umeri nu se comporta așa. De obicei lăsa scenele în seama Henriettei. Henrietta era cea care intra într-o depresie cruntă de fiecare dată când o părăsea iubitul și tot ea jura că nu se va mai îndrăgosti vreodată, jurământ pe care îl încălca după cinci minute. Fran era cea care o consola oferindu-i ceai și compasiune sau care venea cu flaconul cu săruri. Henrietta nu-și văzuse niciodată, dar niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
pus ursul la multe, unde sunt outfsaider. Unii mai scriu. Speră-spermă. La mama, la tata, nu se pune, dar scriu la penale. N-am corespondat, nu m-am băgat cu penale, că știți cum sunt, ai ciocolată, ai cafea, se jură că vorbește doar cu tine, dar are opt-zece scrisuri de la mai multe persoane. Mai rău îți face. Fiecare vrea să-și facă viața cât mai ușoară. Bine, mai e urlete de la o fereastră la alta: „21 pe a treia!“, „40
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
becuri, prize, cutare, s-au dus. Pe septembrie 2000, copiii la școală. A doua zi i-am spus soției că plec iar la Craiova, la muncă. Du-te, fată, vezi, ai făcut un pas greșit... și a început să se jure în față la biserică... să-i moară copiii, cât s-a jurat ea acolo. La o săptămână, dau telefon, înainte de a pune banii la poștă, dar la telefon am vorbit cu un unchi - vino de urgență, curva iar a plecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
A doua zi i-am spus soției că plec iar la Craiova, la muncă. Du-te, fată, vezi, ai făcut un pas greșit... și a început să se jure în față la biserică... să-i moară copiii, cât s-a jurat ea acolo. La o săptămână, dau telefon, înainte de a pune banii la poștă, dar la telefon am vorbit cu un unchi - vino de urgență, curva iar a plecat. Mi-a căzut telefonul din mână. Eram gata să-i pun banii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
la el, pe fort să-i duc țigări. Nu știam că el va fi executat, asta aflasem mai târziu dar îmi spunea mereu; când scapi te duci în Petroșani și o omori pe Eugenia; mă auzi ce-ți spun eu? jură-mi și juram mi-era și teamă de el dar îl și iubeam mult de tot, era singurul care făcea orice pentru mine. Eu am fost transferat din nou la Găiești și în 1977 la cutremur am evadat din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
fort să-i duc țigări. Nu știam că el va fi executat, asta aflasem mai târziu dar îmi spunea mereu; când scapi te duci în Petroșani și o omori pe Eugenia; mă auzi ce-ți spun eu? jură-mi și juram mi-era și teamă de el dar îl și iubeam mult de tot, era singurul care făcea orice pentru mine. Eu am fost transferat din nou la Găiești și în 1977 la cutremur am evadat din nou ce credeți că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
poeților nu exista pe vremea cînd Gauguin a dus o viață de mizerie în Tahiti și cînd Van Gogh, ignorat, picta pînzele sale înflăcărate. Astăzi, poeții nu i-au lăsat în umbră nici pe Matisse, nici pe Picasso. N-au jurat să admire nici o noutate. Se străduiesc s-o remarce, pentru ca forțele pe care ea le-ar aduce să nu fie nicidecum irosite. Iar dacă dl Thiesson socotește că poeții fac astăzi să triumfe mediocritatea, s-ar cuveni să meargă pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]