3,879 matches
-
adunase vreme de mai bine de cincizeci de ani nasturi de la diverși oameni pentru care nutrea o simpatie deosebită. CÎnd Își deschidea cutiile, din pernuțele de catifea albastră te priveau sute de ochi de sticlă, de alamă, de lemn, ochi limpezi, ochi tulburi. „Ei sînt aici cu toții, vin de departe, sînt mai vechi decît noi și ne vor supraviețui“, apoi cu o vată muiată În acid boric spăla fiecare nasture În parte: „să nu li se stingă lumina, spunea, ochii lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
societățile și e-urile. Acum întoarce-te la lacul tău, la barca ta care se leagănă domol. Dar de data asta cunoaște lacul; recunoaște locul drept ceea ce este și, când ești pregătit, aruncă o privire peste marginea bărcii. Apa e limpede și adâncă. Razele frânte ale soarelui decupează fâșii albastre jos, departe, în adâncurile reci și limpezi. Stai liniștit, așteaptă și privește. Nu te clinti. Rămâi absolut nemișcat. Se spune că viața e tenace. Că și numai cu jumătate din șanse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
domol. Dar de data asta cunoaște lacul; recunoaște locul drept ceea ce este și, când ești pregătit, aruncă o privire peste marginea bărcii. Apa e limpede și adâncă. Razele frânte ale soarelui decupează fâșii albastre jos, departe, în adâncurile reci și limpezi. Stai liniștit, așteaptă și privește. Nu te clinti. Rămâi absolut nemișcat. Se spune că viața e tenace. Că și numai cu jumătate din șanse sau mai puțin, viața se va dezvolta, va exista și va evolua oriunde, chiar și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
dând din cap în ritmul fălcilor care mestecau lacome. — Așa-i, am încuviințat. Apoi am zis: Tocmai mă gândeam că n-am adus votca. Ea se crispă. — O scăpare. Dar nu face nimic, o să-ncerc să spun povestea cu mintea limpede. O pauză. — Nu știu cu ce să încep. — Păi... începe cu începutul, continuă până la sfârșit, apoi oprește-te. Scoase un hohot scurt de râs care nu era de fapt decât o expirație șuierată. — Bine, atunci. Povestea începe cu mult în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
câte un braț, mă traseră peste bord. Am căzut pe puntea de lemn cald, gâfâind, cu apa șiroindu-i din haine. După un moment, m-am rostogolit pe spate și m-am trezit iutându-mă direct la Scout. Lumea deveni atunci limpede și clară - plămânii mei absorbind aerul și umflându-mi-se sub coaste, apa picurând și curgând, răceala și căldura bălții de apă de mare de sub mine, cerul senin și luminos. Părul lui Scout căzându-i de-o parte și alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
să fi plutit în derivă. — Să plutim în derivă? Se întinse peste mine ca să-și ia ochelarii de soare. — Cum, pe vremea asta? M-am uitat la ea, nedumerit. — N-ai văzut marea? M-am uitat în zare. Apa era limpede și imobilă ca sticla. — Așa-i, am zis. Atunci poate că sunt curenți sau ceva de genul ăsta? — Poate, dar ai fi văzut insula de la kilometri distanță, nu? — Da, am zis, uitându-mă din nou atent la ea. Da, ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Îl auzi numai: niște mîrÎituri furioase, ca ale unui cîine care visează. Digby coborî povîrnișul ce ducea spre apa neagră a iazului și se pomeni drept În fața maiorului Stone, care-i spuse, țintuindu-l militărește cu ochii lui albaștri și limpezi: — Ordinul trebuie executat! MÎinile Îi erau pline de noroi, ca și costumul de tweed: maiorul aruncase cîțiva bolovani În iaz și tocmai se chinuia să tîrască o scîndură, găsită probabil În magazia de unelte a grădinarului. — E curată trădare să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
schimbate milioane de semne din mâini, Înclinări din capete, uneori chiar zâmbete, bezele delicate Între cei care se cunoșteau sau care mai sperau să se cunoască Într-o bună zi, dar, pe măsură ce lunile au trecut, au rămas doar privirile, lungi, limpezi, nemișcate și inutile, ca niște curcubeie lipsite de culoare. După ce nici o cortină nu s-a mai ridicat, au Început să moară și clădirile. Unele, distruse de incendii mocnite, altele, pulverizate de exploziile violente cauzate de instalațiile de gaze, cele mai multe degradându
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
de fapt după cum nu se știe, că doar n‑are nimeni habar de chestia asta), în numeroase dealuri, între care există - ca formă intermediară - niște ridicături mai mici de teren, despărțite de făgașuri prin care curg pârâiașe. Sunt niște izvoare limpezi, țâșnitoare, la care drumeții îți potolesc setea atunci când simt nevoia. Din păcate, de cele mai multe ori pâraiele astea au un volum scăzut de apă, cu o singură excepție: primăvara, adică exact în anotimpul de acum. Adesea prin preajmă se aude fojgăitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
execută treaba murdară, cu condiția să priceapă despre ce‑i vorba. Ceea ce nu‑i încă sigur. Vii, Anni, sau nu vii? Nu vine încă deoarece - dându‑și seama de această șansă unică - tocmai execută, degajată, la pian, într‑o succesiune limpede și curgătoare, Studiul pentru clape negre de Chopin; degajată, dar a exersat mult acasă până să iasă așa ceva și tocmai se pregătește să înceapă Clavecinul bine temperat când se apropie pianistul de jazz (student la medicină): Da’ ești cam paralelă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
ne cunoaștem orașul“, de cele mai multe ori ajungeam În pădure, acolo Îmi plăcea să abuzez de suspensiile bicicletei mele de milionar, pe cărări lăturalnice, de unde vă povestesc acum istoria Celebrului animal. Întins În continuare pe banca de lemn, cu gândurile din ce În ce mai limpezi, așteptând telefonul lui Leac. * Dar, până la telefonul lui Leac, despre un alt telefon, cel pe care-l aștepta Andreea. Adelin a sunat În sfârșit, anunțând că Pârvu venise la femei. Andreea și Leac erau la Șiria. M-au anunțat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
Ce poți să-i ceri mai mult? Bine c-a rupt tăcerea. Își duce palma la ochi, se freacă hlizindu-se, până la urmă Îi dau lacrimile, i-o fi intrat uleiul În ochi. Se uită la mine, plâns, cu ochi limpezi, albaștri. Din boxe o voce caldă cântă calm despre singurătate. Simt cum o boare plăcută, răcoroasă, Îmi mângâie spatele, ceafa rasă. Mă iau În brațe, mă uit din nou la Pârvu, el Îmi zâmbește pașnic. Îmi trec palmele peste umeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
totul rămânea la fel, nemișcat. Curând, însă, s-ar repeta de trei ori numele. Ca un descântec, de data asta. Parcă pentru a-i trezi. Simonetta Vespucci. Si-mo-net-ta Ve-spuc-ci, Si-mo-net-ta... și ar recunoaște, dintr-odată, într-adevăr, portretul atât de limpede și bizar al pictorului Piero di Cosimo, din Quattrocento-ul florentin : Simonetta Vespucci, înviată în fața lor ! Grupurile ar tresări, și-ar regăsi cu toții, brusc, vocea, nerăbdarea. Ar porni, din toate părțile. Destinși, curioși, veseli, îmbulzindu-se, râzând, în jurul fetei, s-
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cu o feroce îndârjire !“ Tocurile cui împungeau trotuarul, pași inegali, deznădăjduiți, toctoc, toctoctoc, ritmul sincopat gonea și vorbele care se împerecheau și se rupeau brusc, după ezitări prelungite. „Înfăptuise atunci, smulgând dintr-însa, un scurt, dar durabil adevăr, o lume limpede și rece și bizară, ca a lui. Reconstituiri uimitoare pentru că exacte și himerice, în același timp“... recita, în răstimpuri, glasul fierbinte al fetei care încerca, vorbind despre Sia, să-și înțeleagă propriile prăbușiri și dorinți, să provoace înțelegere pentru pătimașele
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
nu s-ar fi ridicat să-l întâmpine : unduirea mijlocului și a picioarelor perfecte, luminoase, libere și tinere ca demult. Nu mai avu când să-și amintească suavul chip rotund și roz, sub bucle tinere, perplexat, interzis, bruscat de glasul limpede și fierbinte pe care memoria îl regăsi cu spontană înseninare. Glasul rămăsese același, într-adevăr, nu se putu sustrage nici în următoarele săptămâni forței sale gingașe, arzătoare. Prefera să asculte fără a privi chipul. Din când în când, întâlnea zbaterea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Prietenia, ca remediu contra monotoniei ?“ Duhoarea care a tot fiert și umflat burta de hipopotam a zilei îl trage, îl înlănțuie. „M-a acceptat, m-a acceptat, până la un punct. Până la un punct, apoi paranteză...“ Se-aud, undeva, aproape, lovituri limpezi. Ritmul unei copite de argint pe ghețarul nopții. O dată și încă o dată, cu mari pauze, același tropot. Într-adevăr, în fereastră, capul lunar al asinului. — Nu, nu prea s-a întâmplat nimic, nu se întâmplă nimic. Toate se mișcă și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
din mâinile lor. Pricepuse ce rost avea Krog și, din cauza asta, i-a pus pe ceilalți să-l cinstească și să-i dea toate cele de trebuință, pentru că eu, Krog, eram norocul lor, din cauza mea aveau de mâncare și ape limpezi și curate - așa le-a spus. Le-a mai spus că eu eram trimisul Tatălui pe pământul nostru, de vreme ce Tatăl le vorbise atât de supărat, fiind gata-gata să-i pedepsească amarnic. - Ai știut mereu că cel ce rostește vorbele astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
of. Ce mai apă aveau și ăștia! Verzuie, călduță și cu gust dulceag. Moale și cleioasă, precum pământul din jur, stătut și bălos, abia bătut de vânt, nu ca glia din munții mei Înalți și falnici, din care izvorau ape limpezi și reci, izbite de viscole năprasnice. Cum de-or fi În stare să bea oamenii ăștia asemenea apă, m-am Întrebat și am căutat izvorul care se vărsa În băltoacă. L-am găsit, dar apa era la fel de lâncedă și, pe când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
anume ca să-ți facă drumul mai ușor. Luna dădea o lumină mai palidă decât În munții mei. Eu sunt... aici, m-am trezit că găsesc imediat un cuvânt, iar munții mei sunt... acolo. Aici. Acolo. Nu erau cuvinte pentru lucruri limpezi, dar erau ușor de priceput. Pădurea dădea tot soiul de sunete. Scârțâituri. Foșnete. Cârâituri. Pfuuh, pădurea era loc de oameni lași. Aveau unde să se ascundă ca să lovească fără să fie văzuți, nu ca pe munții mei Înalți unde vrăjmașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
se ascundă ca să lovească fără să fie văzuți, nu ca pe munții mei Înalți unde vrăjmașul te vede din zare. Pe munții mei ne luptam știind că o să ne luptăm. De aia și făcuse Moru mai mult cuvinte pentru lucruri limpezi. Nu m-aș fi gândit la cuvinte precum aici și acolo la mine În munți, unde totul se zărește ca În palmă dar, În pădure, unde lucrurile și vânătorii se văd În ultima clipă și unde totul poate să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Tatăl. Eram eu. Suntem vii pentru că am avut noroc, nu pentru că mi-ar fi ascultat Tatăl ruga. Se trase Îndărăt și clătină din cap. - Nu. Am auzit glasul acela ca tunetul și vorbele acelea Încurcate, ca un susur de ape limpezi. Nu putea să fie decât Tatăl. Și pe urmă, cum de-au venit femeile taman după ce l-ai strigat? - L-am strigat pe Tatăl numai pentru că-mi era frică, măi Enkim, măi! Uite! Și i-am rostit din nou În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
o ia la vale, i-am spus, răsuflând precum un câine fugărit. Mersul ăsta pe pietre ne seacă de puteri. - Ai curaj să lași, totuși, urme? mă Întrebă ea atunci. Soarele prinsese să coboare când am ajuns noi În pajiștile limpezi de pe munte. Abia mai puteam să-l cărăm pe Enkim, dar Runa mă Îndemnă să nu mă opresc. De-acum, nici că-i mai păsa că lăsam urme cu nemiluita, doar spunea: - Hai, hai. Se făcuse beznă când Runa scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ajuns pe o limbă Îngustă de nisip și atunci l-am săltat pe Enkim din culcuș și am luat-o la fugă spre apă, el țopăind În piciorul sănătos. Eram așa de Însetați Încât ne-am repezit În apele ei limpezi și reci, am pus palmele căuș și am dat să sorbim câteva guri lacome. Pfuaah! - mi-a venit să dau afară și m-am chircit: apa aia limpede și frumoasă era sărată potroacă! Nici cea mai veche carne pusă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
sănătos. Eram așa de Însetați Încât ne-am repezit În apele ei limpezi și reci, am pus palmele căuș și am dat să sorbim câteva guri lacome. Pfuaah! - mi-a venit să dau afară și m-am chircit: apa aia limpede și frumoasă era sărată potroacă! Nici cea mai veche carne pusă la păstrat nu era așa de sărată ca marea asta blestemată! Enkim tușea de-și dădea mațele afară, iar Runa scuipa mai abitir decât o mâță Încolțită. - Tatăl din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cu ai săi, dincolo de munții pe care Îi vezi colo, la Apus. Iar de la munții ăia, s-a dus pe pământul tare, acolo unde te duc și eu pe tine. Pământul tare: era plin de păduri dese și de râuri limpezi și avea țărmuri Încărcate de flori. Dyas mi-a spus că de-aci Înainte era treaba mea de toiag al Tatălui să văd unde m-oi mai duce și ce-oi mai face. Am dat să-l Îmbrățișez, numai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]