4,819 matches
-
de la sfârșitul secolului al XVI-lea sub cea a călugărilor minoriți. În 1836 erau 480 locuitori: 386 români și 93 maghiari În 1910 erau 976 locuitori: 759 români, 167 maghiari, 46 țigani În 2002 erau 3491 locuitori: 2777 români, 375 maghiari, 305 romi În anii industrializării socialiste dinamica creșterii populației a cunoscut un ritm accelerat, ajungând să fie de 4 ori mai mare decât la începutul secolului. La recensământul din 2011, populația era de 3.093 locuitori. Structura populatiei pe religii
Tăuții de Sus, Maramureș () [Corola-website/Science/301595_a_302924]
-
spre Nord-Est) și spre Transilvania (mai precis Năsăud, spre Sud) prin pasul Dealul Ștefăniței, care desparte Munții Rodnei (la Est) de Munții Țibleșului (la Vest). La recensământul din 2002, din cei 3779 locuitori, 3765 erau români, 8 romi și 6 maghiari. Confesional, 3697 erau ortodocși, 34 adventiști de ziua a șaptea, 23 greco-catolici, 13 baptiști și 2 penticostali. Ceramică de Săcel este unul din cele mai marcante, si in acelasi timp mai arhaice tipuri de ceramică tradițională din spațiul românesc. Este
Săcel, Maramureș () [Corola-website/Science/301592_a_302921]
-
sunt ortodocși (97,56%). Pentru 2,44% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Regiunea dintre localitățile Bucov și Chiojdeanca a făcut parte din județul Săcuieni, unitate administrativă desființată în anul 1845. Potrivit lui Iorgu Iordan, denumirea de "Lapoș" provine din maghiarul “lápos” (pronunțat lapoș) care înseamnă ”mocirlos”. Descoperirile arheologice atestă pe aceste meleaguri urme de civilizație încă din paleoliticul superior (situl din Poiana Roman), aceasta făcând din Lapoș cea mai veche așezare omenească din județul Prahova. Trecând vremea, în secolul al
Comuna Lapoș, Prahova () [Corola-website/Science/301686_a_303015]
-
începând din anul 1961, primul depozit de înmagazinare subterană a gazelor naturale. În prezent populația Marpodului este în creștere. Conform datelor recensământului din 2002 populația Marpodului era de 853 de locuitori, dintre care 763 români, 22 germani, 60 romi, 8 maghiari. Din punct de vedere confesional populația Marpodului era alcătuită atunci din 801 de ortodocși, 49 de alte confesii creștine și 1 fără religie. Înainte de 1989 populația săseasca era de 634 de locuitori, care prin emigrare s-a redus până în septembrie
Marpod, Sibiu () [Corola-website/Science/301716_a_303045]
-
20 km E de Șeica Mare, în direcția Agnita, într-o zonă împădurită. Până la Agnita și până la Mediaș sunt circa 30 km, iar până la Sibiu, 50 km. Se pare că denumirea localității are origini cumane, care a fost preluată de maghiari și transmisă sașilor ca "Ardesch", devenită ulterior "Mardisch". Prima mențiune este din 1373, prvind numirea unui preot, Michael de Ardesch. În 1516, cu ocazia primului recensământ, localitatea este menționată ca o comună liberă aparținând de Scaunul Șeica, având 40 de
Moardăș, Sibiu () [Corola-website/Science/301720_a_303049]
-
surse orale primele așezări au fost undeva mai în amonte de cât așezarea actuală, loc numit Fântâna din piatră. Acolo au fost primii crescători de animale din sat. După surse scrise și construcții vechi, pământurile și pădurile au aparținut baronului maghiar Apafi, după care și denumirea maghiară a satului. După alte surse, satul s-a mutat pe actuala vatră după ce oști otomane au ars vechea așezare, unde ar fi existat chiar și biserică, fapt sugerat de povestea clopotelor din biserica evanghelică
Nou Săsesc, Sibiu () [Corola-website/Science/301723_a_303052]
-
comuna se numea "Laslea Mare" și avea 1.246 locuitori . Din punct de vedere administrativ, aparținea de plasa Sighișoara din Județul Târnava-Mare (interbelic). La recensământul din 1930 au fost înregistrați 1.262 locuitori, dintre care 863 germani, 374 români, 24 maghiari și 1 țigan. Sub aspect confesional populația era alcătuită din 834 evanghelici, 353 ortodocși, 36 romano-catolici ș.a. În anul 1966 comuna aparținea de Raionul Sibiu, iar populația a crescut la 1.520 de persoane, comuna având atunci în componență satele
Laslea, Sibiu () [Corola-website/Science/301714_a_303043]
-
va fi înconjurat odinioară biserica nu s-au mai păstrat decât un turn de apărare și două fragmente de zid. La recensământul din 1930 au fost înregistrați 2.343 locuitori, dintre care 1.492 germani, 703 români, 138 țigani, 10 maghiari ș.a. Sub aspect confesional populația era alcătuită din 1.489 luterani, 807 ortodocși, 31 greco-catolici ș.a. "Parcela soldaților germani din Al Doilea Război Mondial" este amplasată în cimitirul evanghelic-lutheran și a fost amenajată în anul 1975. În această parcelă sunt
Șura Mare, Sibiu () [Corola-website/Science/301745_a_303074]
-
și români, fiecare de aproximativ 1.000 de persoane) în mod constant până în anul 1941 (germani 1.806, români 1.938). Din anul 1989 - anul de emigrare masivă a sașilor în Germania - locuiesc în Slimnic aproape numai români, cîțiva germani, maghiari și romi, din fiecare aproximativ 1%.
Slimnic, Sibiu () [Corola-website/Science/301739_a_303068]
-
Sătmârel iar stația de cale ferată este tot la Satmarel. Populația satului Decebal, conform datelor de la recensământul populației din 2002 era 1.103 locuitori. În anul 1930 polulația localității era de 1.436 de locuitori, dintre care 900 români, 161 maghiari, 39 țigani și 3 evrei. Din punct de vedere confesional populația era alcătuită din 162 greco-catolici, 38 reformați, 900 ortodocși, 2 romano-catolici și 3 evrei. Economia localității este bazată pe activități în: domeniul comerțului cu produse alimentare și nealimentare; fabricarea
Decebal, Satu Mare () [Corola-website/Science/301761_a_303090]
-
în 1828, 794 în 1930, 852 în 1966, iar în 1980 este de 734, numărul caselor este de 272. în anii următori migrarea tinerilor este însemnat, de aceea în 1992 are doar 587 de locuitori din care 26 români, 552 maghiari și 7 romi. Până în 2006 numărul locuitorilor maghiari și români a scăzut în continuare, la ora acuală e în jur de 400, în schimb numărul locuitorilor rromi a crescut la 180. În timpul regimului trecut baza vieții economice a satului o
Irina, Satu Mare () [Corola-website/Science/301766_a_303095]
-
Balkffy de Beltiug, infidel regelui Matthias Corvinus, își pierde domeniile care vor fi donate familiei Dragffy de Beltiug. În anul 1475 localitatea apare ca oppidum Erdeuallya Belthek. Tradiția locală păstrează o legendă legată de numele localității. Trecând pe aici, regelui maghiar Ladislau i-ar fi fost sete astfel că, unul dintre soldați i-a oferit vin într-un dovleac tăiat în două, denumirea în limba maghiară păstrând forma alterată <nowiki>"tök"</nowiki>, Béltek. Regelui i-a plăcut vinul și drept mulțumire
Beltiug, Satu Mare () [Corola-website/Science/301757_a_303086]
-
poziționarea localității pe linia care, în direcție vest-nord-vestică, marchează marginea zonei Codru. Deja poziționarea la orizontală a primelor sate menționate în sursele medievale, sugerează statutul unui spațiu periferic/intermediar, între Codrul românesc (cu villae olahales) și teritoriul deja colonizat de maghiari (spre exemplu, localitățile învecinate în această direcție, Leleiu, Hododul, Cehul). Cele mai vechi vestigii cunoscute până acum din hotarul localității sunt din epoca bronzului (așezarea de pe "Dealul Nucilor"). Pe limita relativă a hotarului cu satele învecinate Orțâța, Oarța de Sus
Giurtelecu Hododului, Satu Mare () [Corola-website/Science/301764_a_303093]
-
Asupra etimologiei Țării Oașului au existat și există diverse păreri : Gustav Weigand presupune că este vorba de numele unui voievod local, Oașu ; Alexandru Doboș îl pune pe seama cuvântului Avaș, care înseamnă „păduri vechi, seculare”; alții că ar deriva de la cuvântul maghiar Havas, care tradus înseamnă munte înzăpezit ; alții îl derivă din Ovas, care se traduce prin cuvântul românesc „curătură”, despădurire, „posadă” termen întâlnit și în alte lucrări. Actul din 17 noiembrie 1270 face cunoscut că „prin scrisoarea regelui Ștefan dată în
Negrești-Oaș () [Corola-website/Science/300528_a_301857]
-
satul Tur și cătunul Luna. Conform recensământului efectuat în 2011, populația orașului Negrești-Oaș se ridică la de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (78%). Principalele minorități sunt cele de maghiari (2,34%) și romi (1,57%). Pentru 17,86% din populație apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (58,62%), dar există și minorități de martori ai lui Iehova (10,21%), penticostali (3
Negrești-Oaș () [Corola-website/Science/300528_a_301857]
-
putea fi menținută, deoarece noua frontieră între Ungaria și România a împărțit marea parte a protopopiatelor în două părți și legătura cu clerul din Ungaria nu poate fi ținută atât de ușor cum a fost până atunci. După reforma protestantă maghiarii au pierdut omogenitatea religioasă. Transilvania a devenit fruntașul noiilor gândiri, unde protestantismul nu mai că a fost acceptat, ci și a fost îmbrățișat de către nobilimea maghiară. Acest fapt a atras după sine trecerea la protestantism a supușilor nobililor. Vestul Ungariei
Biserica Reformată din România () [Corola-website/Science/300524_a_301853]
-
de Iosif al II-lea, confesiunile recepte din Transilvania au fost cea reformată, cea luterană, cea unitariană și cea romano-catolică. Edictul a avut însă limitele sale, prevederile lui proclamând egala îndreptățire a credințelor îmbrățișate de stările constituționale edievale ale Transilvaniei: maghiarii, sașii și secuii. Decretul era emis pentru a nu se ajunge la luptele religioase sângeroase izbucnite între catolici și protestanți în Europa Occidentală. Practicarea altor culte, precum ortodoxia, nu a făcut obiectul edictului, practicarea acestor credințe fiind doar tolerată, deoarece
Biserica Reformată din România () [Corola-website/Science/300524_a_301853]
-
edictului, practicarea acestor credințe fiind doar tolerată, deoarece majoritatea covârșitoare românilor erau iobagi. Dieta Transilvaniei () a fost organul constituțional și politic preparlamentar al Principatului Transilvania, creat în secolul al XVI-lea și format din reprezentanții stărilor celor trei națiuni privilegiate (maghiarii, sașii și secuii) și ai religiilor recepte (romano-catolică, evanghelic-lutherană, reformată și, mai târziu, cea unitariană). Dietele ardelenești au fost ținute în mai multe localități, de cele mai multe ori în orașe sau târguri situate în zona centrală a Transilvaniei, pe lângă cele mai
Biserica Reformată din România () [Corola-website/Science/300524_a_301853]
-
reformei a fost introducerea cântării comune în cadrul liturghei. În locul cântecelor latine au devenit folosite cele în limba maghiară. În perioada comunistă cenzura a influențat și tipărirea cărților de cântece. Au fost interzise folosirea cântecelor nr. 32 "("Binecuvântează-l, Doamne, pe maghiar")" și 33. "("Szózat")". Cele două melodii erau scoase, însă clerul a decis păstrarea numerotarea în semn de protest. Astfel, în cărțile de cântece mai vechi cântecul nr. 31 este urmat de cea 34. Biserica întotdeauna a avut un rol important
Biserica Reformată din România () [Corola-website/Science/300524_a_301853]
-
și jelerii de pe moșiile baronilor Alexandru și Samuil Teleki de Szek. Denumirea de Barlibas o găsim și în lucrarea "Revoluția românilor din Transilvania 1848-1849", scrisă de Silvio Dragomir, unde se arată că atunci când i s-a făcut inventarul moșiei nobilului maghiar Teleki Domokos(1880-1955) din Sânpetru, acesta avea "laburi" semănate cu secara la Barlibas și la Rapau. Satul Barlibas era în pericol să dispară că localitate. În anul 1974 a fost elaborată "Legea privind sistematizarea teritoriului și a localităților urbane și
Bârlibaș, Mureș () [Corola-website/Science/300570_a_301899]
-
la rangul de oraș. Conform recensământului efectuat în 2011, populația orașului Sărmașu se ridică la de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (65,53%). Principalele minorități sunt cele de maghiari (21,67%) și romi (10,01%). Pentru 2,75% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (71,49%), dar există și minorități de reformați (17,01%), adventiști de ziua a șaptea
Sărmașu () [Corola-website/Science/300567_a_301896]
-
locuri publice de pedepsire a delicvenților în perioada medievală. Cele două locuri se găsesc la distanță unul față de celălalt, pe vârfurile a două dealuri. La recensământul din 1930 au fost înregistrați 1.255 locuitori, dintre care 1.221 români, 19 maghiari, 11 țigani și 4 evrei. Sub aspect confesional au fost înregistrați 806 greco-catolici, 426 ortodocși, 16 reformați, 4 mozaici și 3 romano-catolici.
Chețani, Mureș () [Corola-website/Science/300573_a_301902]
-
Bossini, renumiți arhitecți de origine italiană, plachete legate de bătălie și statuia poetului național. În vârful monumentului este așezat vulturul cu sabie executat de sculptorul Miklós Kőllős. Obeliscul a devenit simbol național maghiar și simbolizează lupta pentru libertate. De ziua maghiarilor de pretutindeni, respectiv cu ocazia sărbătoriilor naționale parcul devine neîncăpător. În fiecare vară, în ultimă duminică a lunii iulie se organizează Serbarea Petőfi, ce comemorând bătălia și dispariția din viața a poetului Sándor Petőfi. Muzuel funcționează în subordinea Muzeului din
Albești, Mureș () [Corola-website/Science/300568_a_301897]
-
se află castelul în stil baroc, având elemente renascentiste, care are mai multe faze de construcție. Castelul în forma sa actuală datează din secolul al XVII-lea. Gurghiul a constituit adesea teatrul de luptă între trupele imperiale austriece și rebeli maghiari și secui, culminând cu distrugerea cetății în asediul din 1708 de către comandantul militar habsburgic de origine ruso-franceză Jean-Louis de Bussy-Rabutin. Ruinele acesteia au folosite ulterior la reconstrucția castelului și a caselor din sat. În capătul estic al cetății se află
Gurghiu, Mureș () [Corola-website/Science/300581_a_301910]
-
șura și cuptorul din Larga din Sus au fost mutate cam pe locul unde acum se află căminul cultural din Glăjărie. În jurul acestor construcții a început să se lărgească satul cu denumirea derivată de la germanul „Gläser“ - adică pahare de sticlă. Maghiarii au numit-o direct „Görgényüvegcsür“, adică șura de sticlă a Gurghiului. La puțin timp după această strămutare, făbricuța a ars, fiind reconstituită, în apropiere, pe locul unde acum se află părculețul din fața școlii. Clădirea mare din lemn de tip șură
Glăjărie, Mureș () [Corola-website/Science/300580_a_301909]