3,929 matches
-
rău instrumentele meseriei. Cineva trebuie că scotocise pe acolo, fără să se mai Îngrijească să le repună În ordine. Ce anume putea fi atât de interesant prin lucrurile mortului? Poate că ceea ce căutase el Însuși În biserică: planurile complete ale mozaicului. Se așeză pe pătuț, punându-se pe examinat desenele cu minuțiozitate. Spera să găsească cel puțin o schiță pregătitoare, dacă nu cumva de-a dreptul marele mozaic În detaliu. Dar nu exista absolut nimic despre lucrarea care constituise mobilul crimei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
lucrurile mortului? Poate că ceea ce căutase el Însuși În biserică: planurile complete ale mozaicului. Se așeză pe pătuț, punându-se pe examinat desenele cu minuțiozitate. Spera să găsească cel puțin o schiță pregătitoare, dacă nu cumva de-a dreptul marele mozaic În detaliu. Dar nu exista absolut nimic despre lucrarea care constituise mobilul crimei. Poate că cel care cotrobăise prin lucrurile mortului găsise ceea ce căuta. Era pe punctul de a renunța când ridică spre lumina ferestruicii una dintre ultimele foi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de desen. Se apucă să Îl treacă peste suprafața pergamentului, prin ușoare apăsări succesive. În spatele lui, părintele stareț Își lungea gâtul, Încercând să priceapă ce tot făcea acolo. Încetul cu Încetul, ca prin farmec, redeveni vizibilă urma primului desen. În mozaic nu era Înfățișat bătrânul pornit la drum, precum sperase el, ci altceva, și mai surprinzător. Era vorba de o corabie, o galeră, pavoazată la castel prova ca de sărbătoare. Se recunoșteau În mod limpede rândurile de vâsle, vela pătrată Întinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Există dureri ale trupului și dureri ale sufletului, iar, pentru unele spirite, acestea din urmă sunt mai cumplite decât primele. — O durere a sufletului... poate iscată de imensitatea misiunii sale? Teofilo Îl fixă cu un aer Întrebător. — San Giuda, Marele mozaic de pe absidă, continuă poetul. L-am văzut. E atât de mare Încât te face să Îți Înghețe sângele În vine. — Ambrogio e un artist desăvârșit, un maestru În meșteșugul lui. Stă În firea celor mari să se confrunte cu operele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
jumătatea drumului pentru a-și recăpăta suflarea. Se aruncă În pat Îmbrăcat, mulțumindu-se să Își dezlege Încălțămintea și să Își pună pe cap o beretă de noapte. Se gândi la tot ceea ce văzuse și auzise. La biserica morții. La mozaicul pe care Ambrogio nu Îl dusese până la capăt. La Înfiorătoarea sa mască funebră. Exista oare o legătură Între cele două obiecte? Cel iluminat de lumina artei și cel otrăvit de durere? Și de ce fusese ucis mozaicarul În felul acela, transformat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
oamenii din preajmă. — Mi-am format, totuși, o impresie, zise el apoi, fixându-l iarăși. — Care? — Că voi toți știți deja multe despre acele fapte, poate chiar totul. Augustino nu reacționă de Îndată. — Îmi Închipui că ai examinat cu atenție mozaicul la care lucra meșterul, zise el după o scurtă pauză. Dante alungă o muscă ce Îi poposise pe obraz. — L-ați văzut și domniile voastre? — Colosul? Da, o dată, la puțin timp după ce Ambrogio se pusese pe treabă. Augustino nu mai adăugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
iscusința lui, maestre Iacopo? Era cu adevărat cel dintâi mozaicar din Italia? Celălalt lăsă să se scurgă câteva momente Înainte să răspundă. — Ambrogio era cu siguranță un maestru În arta lui. Însuși Bonifaciu Îi conferise Însărcinarea de a decora În mozaic pereții capelei sale sepulcrale, la San Pietro, spuse el sec. — Dar dumneata nu Îi aprobai stilul, nu-i așa? — Vremurile se schimbă, messer Durante. Din Franța sosește o manieră nouă. Meșterul Ambrogio era Încă legat de cea bizantină, de repetarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o manieră nouă. Meșterul Ambrogio era Încă legat de cea bizantină, de repetarea obstinată a formelor fixe. Poate că e un desen potrivit cu maiestatea regilor, dar prea puțin adaptat vremurilor noi, marcate de creșterea poporului. De altminteri, i-ai văzut mozaicul, În biserică. Poate că ai observat asprimea trăsăturii sale... — Mozaicul Întrerupt... Mi s-a spus că proiectul inițial prevedea o altă temă, o reprezentare a arborelui vieții ca alegorie a Creației. Știi pentru ce s-a răzgândit meșterul? — Nu. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
bizantină, de repetarea obstinată a formelor fixe. Poate că e un desen potrivit cu maiestatea regilor, dar prea puțin adaptat vremurilor noi, marcate de creșterea poporului. De altminteri, i-ai văzut mozaicul, În biserică. Poate că ai observat asprimea trăsăturii sale... — Mozaicul Întrerupt... Mi s-a spus că proiectul inițial prevedea o altă temă, o reprezentare a arborelui vieții ca alegorie a Creației. Știi pentru ce s-a răzgândit meșterul? — Nu. Și nu sunt nici măcar sigur că ar fi Început vreodată să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Celălalt ridică din umeri. Nu, nu nesăbuită: perversă. — Voi ști să te conving de contrariu. Dar să revenim la Ambrogio... reluă poetul. Timpul Îl presa. Îi părea rău că se lăsase În voia pasiunii politice. — Știai că primul proiect al mozaicului la care lucra era diferit de cel pe care Începuse să Îl realizeze? — Nu. De ce ar fi procedat astfel? — Speram să știi dumneata. Se spune că motivul ar fi fost legat de șederea sa la Roma. Poate că În acele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pătrundea prin ferestruici, mângâind cu mâna pietrele peretelui. Își amintea bine prăpastia din mijlocul naosului și o ocoli fără dificultate. În absidă trebuiau să se mai găsească Încă torțele, lăsate acolo de polițai. Ajuns În hemiciclu, dinaintea umbrei nelămurite a mozaicului, scoase din pungă iasca și amnarul. Chiar sub schele era o lampă de ulei, pe care se grăbi să o ridice. Abia Începuse să lovească cremenea când o izbitură violentă primită În spate Îl făcu să strige de surpriză. Cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
imaginației lui. Între timp, izbutise să aprindă lampa. Apropie micul cerc de lumină de locul exact unde se petrecuse uciderea lui Ambrogio. Mai Întâi exploră cu luare aminte pardoseala; apoi, ridicând mâna care purta lumina, Începu să examineze din nou mozaicul neterminat. Flacăra dezvăluia, Încetul cu Încetul, unele amănunte ale colosului, fără ca vreodată Întreaga figură să reușească să iasă cu totul din tenebre. Ceva se schimbase. Observă o grămăjoară de plăcuțe și de praf de var aflată pe jos; apoi, ridicându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
purtată ca talisman: steaua cu cinci colțuri, simbolul cel mai puternic al teurgiei. Desenul fusese trasat cu forță, În grabă. Privi În jur. Către centrul naosului era o scară În cavalet, lăsată deschisă pentru lucrări Înainte de tragedie. O trase spre mozaic, rezemând-o de perete, și așeză În vârf lampa, spre a examina mai pe Îndelete semnul diabolic. Își trecu degetele ușor peste brazdele din var: cineva cu siguranță tot răzuise peretele cu un vârf de oțel, poate o spadă sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pune la Încercare propria credință. Iar acum revedea același semn. Era așadar adevărat că, la Florența, sub privirea oarbă a cârmuitorilor, se țineau rituri de necromanție. Dar de ce simbolul fusese trasat pe perete, parcă pentru a contamina alegoria biblică din mozaic, și nu pe pământ, cum se spunea că Îl foloseau vrăjitorii În riturile lor? Se uită din nou cu luare aminte spre mozaic. Incizia deteriorase gamba stângă a colosului. Un mare număr de plăcuțe din teracotă zăceau pe jos, În mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
rituri de necromanție. Dar de ce simbolul fusese trasat pe perete, parcă pentru a contamina alegoria biblică din mozaic, și nu pe pământ, cum se spunea că Îl foloseau vrăjitorii În riturile lor? Se uită din nou cu luare aminte spre mozaic. Incizia deteriorase gamba stângă a colosului. Un mare număr de plăcuțe din teracotă zăceau pe jos, În mijlocul varului. Ceva sclipea printre fragmente. Un tip de pumnal cu lamă scurtă așa cum Dante nu Își amintea să mai fi văzut În Toscana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
e. — Cum ai socoti ipoteza că meșterul din Como ar fi fost asasinat de tovarășii săi de breaslă? — Care să fi fost cauza? — Una foarte puternică, fără Îndoială. Mândria artei lor, de care meșterul voia să-și râdă. Ai văzut mozaicul și cele cinci părți ale sale, În valoare descrescătoare. Sunt sigur că, În acea reprezentare, voia să facă aluzie la cei mai mari cinci mozaicari ai Italiei. Ammannati se Întoarse către ceilalți, parcă cerându-le aprobarea. — Vă amintiți, probabil, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
schimbând Între ei priviri perplexe, ca și când ar fi ezitat să formuleze o judecată estetică ce putea echivala cu o condamnare. — Teza dumitale ar putea explica de ce a fost zugrăvită Roma. Dar de ce să nu fi așezat colosul deasupra ei, dacă mozaicul se referă la un episod Înregistrat acolo? Și ce oraș e reprezentat În partea din dreapta a lucrării? continuă poetul. — Poate că eu Îi cunosc numele, murmură Antonio da Peretola, atrăgând atenția tuturor. Damietta. Dante deveni dintr-o dată atent. — Damietta, repetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
copilărie, de armindeni, se cântau isprăvile de vitejie ale companiei florentine care participase la acea Întreprindere nefericită. — Ați auzit? exclamă Antonio, Întărit de cuvintele lui Baldo. Da... s-ar putea, recunoscu poetul. Dar, În acest caz, mai curând decât cetatea, mozaicul ar părea să zugrăvească abandonarea ei. Prin stranietatea sa cvintuplă. — S-ar putea să fiu În stare să vă ajut eu, messeri. Toate privirile alergară spre Veniero. Căpitanul ședea Într-o parte a mesei, ușor separat de grupul celorlalți, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
erau chemați În cauză: francezii, lombarzii, teutonii și genovezii. Și apoi Ordinul Templului. Și mereu se ajungea la o dispută legată de care dintre aceștia era cel mai răspunzător pentru cădere. Poate că meșterul Ambrogio a vrut să reprezinte În mozaicul lui tocmai aceste cinci forțe, acordându-i fiecăreia un grad de valoare În acord cu materialul ales... — Însemnând-o cu nevrednica teracotă pe aceea care, după părerea lui, era răspunzătoare pentru trădare, interveni Antonio. Poate că există cineva care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
feluritele ipoteze. Priorul le urmărea disputa În tăcere, distras. Să Îi desemnezi ca vinovați pe francezi sau pe lombarzi era ca și când nu ai fi acuzat pe nimeni. Și apoi, de ce să fi ales imaginea unui bătrân, dacă trădarea era subiectul mozaicului? Vârsta reprezentase dintotdeauna un semn de Înțelepciune și de virtute, de Îndepărtare de patimi. De ce ar fi trebuit Ambrogio să Întoarcă pe dos acest simbol? Și de ce să Îl Îndrepte către Roma? După primele momente de entuziasm, În jurul său conversația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
din nou pe furiș, dar nu luară În seamă aluzia. — Există patru mari universități În Italia. Studium florentinum va fi cea de a cincea. — A cincea, murmură Dante gânditor. Numărul acesta revenea mereu. Cinci maeștri de bresle, pentagrama trasată pe mozaic, cinci posibili trădători... Iar acum cinci universități. Mintea Începu să Îi divagheze. Din preajmă, abia mai percepea glasurile celorlalți, care continuau să turuie. Se tot gândea la numărul acela obsedant. Fiecare raport de care Își aducea aminte miza pe cantități
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ce a cincea Evanghelie ar fi trebuit simbolizată prin teracotă? Nu era oare absurdă o ierarhie de valori, aplicată cuvântului lui Dumnezeu? — De ce clatini din cap, messer Alighieri? Îl auzi spunând pe Augustino. Dante se scutură. — Mă gândeam la subiectul mozaicului. La alegoria aceea inexplicabilă. — Mda, cu adevărat ciudată. O inspirație biblică. Și cu atât mai stranie dacă e să ne gândim la meșterul Ambrogio, interveni Antonio. — De ce? — Maestrul din Como nu excela, cu siguranță, În religiozitate. L-aș fi Încadrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
noștri, care a asistat pe Golgota la jertfa divină? Cârciumarul ridică din umeri. — Peste mare am cunoscut multe duhuri. Dante Îl fixă În tăcere. Apoi Își Înmuie degetul arătător În cupa de vin și trasă pe masă pentagrama scrijelită pe mozaicul lui Ambrogio. Cruciatul păli, dar rămase impasibil, ca și când n-ar fi priceput. — Ți-ai precupețit oare mântuirea trupului cu aceea a sufletului? Îl Întrebă poetul. Baldo nu răspunse. Dante se ridică, Încetișor. — Iar Duhul tău cere În schimb jertfe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se Întoarce să Îl viziteze pe cel viu, pentru a-i da seamă despre regiunile de dincolo de mormânt. Conștiința sa recursese, de bună seamă, la acele amintiri pentru a da formă visului. Misterul Încă nerezolvat al celor cinci părți ale mozaicului putea explica straniul veșmânt al lui Guido și pentagrama trasată cu sânge. Cecco d’Ascoli vorbise și el despre Venus ca despre steaua pentagonală. Probabil că, În mintea sa, cunoștea motivul, chiar dacă acum, la lumina zilei, facultatea de a stabili
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
deveni dintr-o dată mai vie, ca și când acele cuvinte i-ar fi amintit de un amănunt uitat. — Da, am auzit-o și pe asta. Că secretul ar avea forma lui cinci, În alegorie. Îți sugerează ceva? Dante scutură din cap. Părțile mozaicului, semnul pe de cadavre, licoarea liniștitoare din Asia, stirpea Împăratului Frederic... Numărul acela nu doar sugera un mesaj de moarte. Îl urla. Se pomeni În stradă aproape fără să Își dea seama, pradă unei neliniști crescânde. Crima Îl fascina. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]