6,914 matches
-
ce formează o cvintă perfectă; aceasta este considerată ca fiind cea mai puternică și relevantă relație muzicală. Diferite rapoarte dau diferite tonuri, ce pot alina sau tulbura. (Discordantul triton, de exemplu, era poreclit „diavolul muzicii“ și nu era agreat de muzicienii medievali.) În mod straniu, când Pitagora a plasat culisorul într-un punct ce nu împărțea coarda într-un raport simplu, notele obținute nu se armonizau. Sunetul era de obicei disonant, ba chiar mai rău în unele cazuri. Deseori tonul se
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
creațiilor muzicale pentru copii, dar și în domeniul creațiilor de referința ale muzicii naționale și universale; planșe de prezentare a conținuturilor cântecelor; jetoane reprezentând diferite instrumente muzicale; culegeri de cântece și jocuri muzicale și cu text și cânt; albume cu: muzicieni, interpreți, instrumente muzicale, săli de spectacol etc. Pentru educație fizică • mijloace audiovizuale casete video și CD-uri pentru ilustrarea unor deprinderi motrice de bază și aplicativ utilitare (inclusiv euritmie, dansuri moderne și populare); pentru cunoașterea deprinderilor igienico-sanitare și menținerea sănătății
Societatea românească în tranziție by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
Vă folosesc ca mijloace mnemonice b. Vă folosiți de ele din întâmplare ca pictor pentru a găsi și reține cele mai mici nuanțe ale unei culori? c. Vă folosiți de ele în calitate de cântăreț, sau, în cazul în care nu sunteți muzician, pentru a distinge tonurile? d. Vă ajută ele să scrieți corect în limbi străine? 26. În afara fenomenelor menționate mai sus, constatați la dumneavoastră alte fenomene analoage? De exemplu, când vă gândiți la culori sau când vedeți culori, aveți senzații auditive
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
el vede omul prin relaționarea cu Terra și universul. Fiziologia sa va fi tradusă în Franța în 1635 și va impulsiona cercetările în acest domeniu. UN PATOLOG: GIROLAMO FRACASTORO (1483 - 1553) A fost un adevărat renascentist: matematician, astronom, geograf, filosof, muzician, poet, etimolog și clinician. A făcut studii la Padova unde a fost coleg cu Nicolaus Copernic. Fracastoro se pasionează de patologia bolilor infecțioase ca sifilisul, ciuma, tifosul și devine repede cunoscut cu poemul parabolico științific: Sifilisul sau despre boala galică
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
dar trebuie folosite cu sobrietate", scrie el în Primul Discurs. 2.3. Spectacol și indicații scenice Cât despre cântec și spectacol, Corneille consideră și aici, precum Aristotel, că nu este domeniul autorului dramatic. El încredințează executarea lor altor artiști, actori, muzicieni, regizori, pentru care el are cea mai înaltă stimă. Nu încetează să-l elogieze pe Torelli, cel mai mare mașinist al epocii, care are "invenții admirabile pentru (...) a face să acționeze (mașinăriile) cum trebuie". Matematician, arhitect, mecanic, pictor și poet
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lui o muză mai calmă și mai blândă. Îi lipsește fără îndoială un dar prețios; este vorba de adevăratul caracter pe care natura l-a gravat pe fruntea celor pe care i-a însemnat ca fiind poeți, sculptori, pictori și muzicieni." Există o singură piesă din repertoriul francez, Cidul, pe care Mercier o recunoaște ca fiind strămoșul dramei și căreia îi face un vibrant elogiu, din cauza principiului tandreții filiale. "Cidul, scrie el în Noul Eseu despre arta dramatică, este admirabil prin
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru ca să ne așteptăm la un adevărat interes sau la veselie curată în privința ei. Va trebui să începem să ne folosim serios de ea în teatru când ne vom da seama că nu trebuie cântat acolo decât pentru a vorbi; când muzicienii noștri se vor apropia de modul firesc, și mai ales când vor înceta să-și impună legea absurdă de a reveni mereu la prima parte a unei arii după ce au spus-o pe a doua. Există oare reluări și rondouri
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu înseamnă să știi să cânți, ci să știi să faci solfegii. Un dans este un poem. Acest poem ar trebui prin urmare să-și aibă reprezentarea separată. Este o imitație prin mișcări, care presupune concursul poetului, al pictorului, al muzicianului și al pantomimei. Ea își are subiectul ei; acest subiect poate fi distribuit pe acte și pe scene. Scena își are recitativul său liber sau obligatoriu, și arieta sa." Importanța pantomimei pe care el o definește "ca pe o porțiune
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Diderot abordează subiectul la rândul său în A Doua Convorbire despre Fiul nelegitim (1757). El susține aici un punct de vedere identic cu cel al lui Luigi Riccoboni, afirmând că marele comediant este animat de entuziasm. "Poeții, scrie el, actorii, muzicienii, pictorii, cântăreții de prim ordin, marii dansatori, amanții, adevărații cucernici, toată această trupă entuziastă și pasionată simte cu putere și gândește puțin." Diderot îl îndeamnă pe comediant să joace după cum simte, și nu în funcție de stereotipuri învățate. Fiul nelegitim, trebuie să
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
teatrului antic, oameni cu bun gust și-au exprimat de mult timp dorința ca muzica executată înainte și după piesă și în antracte să aibă mai multă legătură cu subiectul." (Seara a 2-a) El îi face elogiul lui Scheibe, muzician german contemporan care, primul în Germania, compune bucăți specifice pentru teatru. El scrie în special simfonii pentru Polyeucte și pentru Mithridate în 1738. Lessing, în Dramaturgie, îl citează îndelung pe compozitor. "Orice simfonie compusă pentru o piesă de teatru, spune
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
timp de mai bine de zece ani, tragediile lui Corneille și Racine reapar deodată și câștigă favoare. Niciodată, nici măcar în cele mai bune zile ale lui Talma, mulțimea nu a fost mai considerabilă. De la locurile de sub acoperiș, până la locurile rezervate muzicienilor, totul este invadat. Se câștigă cinci mii de franci cu niște piese care câștigau cinci sute; se ascultă cu religiozitate, se aplaudă cu entuziasm Horace, Mithridate, Cinna; se plânge la Andromaca și la Tancrède." 6. Teatrul naturalist Cu naturalismul se
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Mulți artiști, continuatori ai lui Wagner, vor dori să facă din regia scenică o fuziune a artelor, fie că este vorba de autorii dramatici simboliști care, în Franța, vor apela la marii pictori pentru realizarea fundalului, și vor colabora cu muzicienii pentru a-și transpune piesele de teatru la operă, fie că va fi un regizor precum Appia, care va arăta rolul pe care îl poate avea muzica în teatru. De-abia la începutul secolului al XX-lea, Europa descoperă teatrele
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nostru teatral: acest realism este în noi înșine; ne imaginăm că tabloul scenic trebuie să fie totdeauna același, atât pentru actor, cât și pentru spectator! Aceasta este pentru mine definiția realismului. Iar noi îi oprimăm pe poetul dramatic și pe muzicieni cu această idee care taie zborul oricărui fel de imaginație." Iluzia, care nu mai depinde de o pseudo-reconstituire a realității prin decor, se naște atunci numai din jocul actorului care îi permite imaginației spectatorului să se desfășoare. Exploatând potențialitățile infinite
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Appia în Regia scenică a dramei wagneriene. Va trebui redus luxul decorativ în profitul ei, păstrând totuși cât mai multă practicabilitate posibilă, pentru că este punctul de contact cu coregrafia." Întâlnirea sa din 1906 cu Jaques-Dalcroze11, care este în același timp muzician și regizor, este hotărâtoare. Acesta îi revelă secretele gimnasticii sale ritmice, esențială în formarea comediantului, dacă vrea să stăpânească spațiul scenic, muzica ritmând locul corpului în spațiu. Ei concep împreună o scenă nouă, Institutul Jaques-Dalcroze, realizat la Hellerau în 1911
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
găsesc deplina înflorire în operă. Debussy va scrie în 1904, pentru Maeterlinck (1862-1949), muzica la Pelléas și Mélisande (1893), Claudel (1868-1955), profund marcat în tinerețe de estetica simbolistă, chiar dacă s-a îndepărtat de ea, va colabora constant cu prietenii săi muzicieni, Darius Milhaud, Arthur Honegger. Încărcătura poetică a textului trebuie să fie de ajuns, pentru Simboliști, ca să creeze atmosfera dramei. Scena nu mai caută să descrie, ci să sugereze. Poetul și eseistul Pierre Quillard (1864-1912), în "Despre inutilitatea absolută a regiei
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și un mecanism format din numere și măsuri", își poate pune în evidență matematica. El trasează pe solul scenei figuri geometrice pure, cum ar fi pătratul cu diagonalele sale, sau cercul, care determină pacursul actorilor-dansatori. După cum metronomul permite cuantificarea raportului muzicianului față de timp, geometria îi apare lui Schlemmer ca mijlocul de reglare a raportului omului față de spațiu. 2. Un teatru sacru Precum simboliștii sau Craig, mulți autori dramatici și regizori europeni, luîndu-i ca model, ar vrea să redea teatrului forța de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mușcătoare față de operă, și mai ales față de dramă, căci aici iluzia atinge culmea. Brecht, ca și Bossuet odinioară, își dă seama că emoția spectatorului este mai puternică la operă, unde muzica este mai copleșitoare decât la teatru. Întâlnirea sa cu muzicianul Kurt Weill (1900-1950), hotărât antiwagnerian, este determinantă. Kurt Weill, împins de o dorință de reformă democratică, atribuie operei, care nu va mai fi rezervată claselor privilegiate, o funcție socială. În colaborare cu el, Brecht își scrie operele epice în care
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
adolescenței cu cele ale Războiului Rece", punând la îndoială, prin puterea uneori ineficientă a eroilor, însăși puterea Americii, opinează același Wright. Concomitent și similar cu emergența fenomenului Beatles, cu ireverența, nonconformismul și umorul auto-depreciativ care îi caracteriza pe cei patru muzicieni englezi fantastici, Marvel reușește să își impună glumele, atmosfera și comunitatea care îi convin (Lee introduce știri, porecle pentru angajați, mulțumiri, răspunsuri la scrisori, confecționând o autentică "intimitate" cu publicul său), "Universul Marvel" conturându-se ca o "narațiune colectivă, în
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
și ceru să vorbească cu Nieve. Aidan, care îi răspunse, o rugă să vorbească cu el. Lorelei voia să știe cum rămânea cu planurile de nuntă pentru a doua zi. Îi spuse că aștepta la castel în dimineața următoare furnizori, muzicieni, chelneri, florari și o mulțime de alți oameni, pe lângă invitatul-surpriză - foarte popularul câștigător al ultimei ediții Pop Idol, care sosea cu elicopterul - și voia să știe dacă totul avea să decurgă conform planului. Sigur că da, răspunse Aidan, deși în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
de frunze moarte și noroi și gunoaie de la cantină: conserve, hârtii, folii jegoase de polietilenă, și am urcat treptele de ciment către restaurantul-pensiune. înăuntru, figurile tipice: nepoțelul prodigios cu bunica, literatul plin de coșuri strângând între palme sticla de bere, muzicianul celebru încrucișînd dinții a două furculițe și manevrîndu-le ca pe un fel de clește nichelat. In rest, mese goale, cu mușamaua în pătrate albe și roz, cu câte un pahar decorativ cu crenguțe de brad. Pe când mâncam fără să știu
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
să fac lungi plimbări în cartierele unde-mi petrecusem primii ani din viață, în vilișoara din Floreasca stătusem până 165 la patru ani, înainte să ne mutăm în blocul de pe Ștefan cel Mare. De cum intram pe strada cu nume de muzician pătrundeam parcă în adâncul propriei mele minți. Peisajul se încărca de emoție, care devenea copleșitoare când mă apropiam de vila cea galbenă. Intram pe ușa glisantă, cu geam arzător, și mă trezeam în plin vis. Cunoșteam holul cel larg, vopsit
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
doi ani în urmă, ciudatul capriciu al mamei de a mă îmbrăca, până la patru ani, numai în fată, ezitările ei de mai târziu de a-mi vorbi despre primii ani ai mei, când locuiam cu toții pe strada cu nume de muzician din Floreasca... Știam acum de ce-mi venea atât de des în minte dimineața umedă, cu imense ceruri roșii, când, ținut de mânuță de mama, ne-drep-tam direct spre globul de purpură al soarelui, printr-o zonă a orașului necunoscută, cu
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
mă înscrie la colegiul de doi ani din Valley dacă-i fac curat în casă. Nu s-a ținut de cuvânt și am văzut apoi că am fost fraierită rău de tot“. Kay a crezut că Bobby de Witt este muzician, dar în realitate el era traficant de droguri. „La început s-a purtat frumos cu mine“, a mărturisit Kay. „Apoi m-a pus să beau laudanum și să stau acasă toată ziua, ca să răspund la telefon. După asta situația s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
în sămânța tatălui, în pântecele mamei și în toate astrele zodiacului. Toate erau însă semne ale nenorocirii. În spatele lor venea, înlănțuit și înspăimântat, cel mai strălucitor cortegiu pe care Roma îl văzuse vreodată: sute de artiști, medici, arhitecți, poeți, preoți, muzicieni, servitori, bucătari, acrobați... toți cei de la curtea reginei Aegyptus-ului, cu veșmintele lor în toate culorile. Augustus îi adusese pe toți ca pe niște animale ciudate, care urmau să fie date ca hrană mulțimii de la Roma. Mama privea cu ochii măriți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cădea pe umeri, lung și strălucitor. De o parte și de alta, în penumbră se unduiau dansatori cu părul și brațele vopsite în nuanțe verzui, ale căror trupuri și văluri sugerau o pădure în bătaia vântului; în spatele lor se aflau muzicienii veniți din Asia. Sunetele, mișcările colective, tresăririle neliniștite și senzuale ale trupului lui Mnester reprezentau vraja dorinței, de care dansatorul nu reușea să se elibereze, și aveau un efect hipnotic asupra publicului. Ritmul muzicii devenea tot mai alert, zbaterile erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]