7,693 matches
-
de la circ în timp ce tatăl lor se însoară cu o curvă jegoasă? Pentru prima dată, în vreme ce accentua acel penultim cuvânt, Sofia a privit-o pe Alison direct în ochi. Un cor de icnete și de „Vai, extraordinar“ s-a ridicat dinspre oaspeții care însă au revenit rapid la starea de tăcere ca nu cumva să rateze următoarea replică. —Scuză-mă! Alison a luat atitudine, punându-și indignată mâinile în șolduri. —Cum îți permiți să mă numești așa în fața familiei și prietenilor mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
a asumat rolul ăsta cu tot sufletul, devenind o prezență constantă în viața fetiței încă de la început. Așa că tuturor li s-a părut absolut firesc atunci când Nick i-a cerut ajutorul la necaz. Susan s-a mutat în camera de oaspeți - temporar, așa cum s-a spus inițial - în timp ce Nick s-a cufundat în chinul organizării funeraliilor, pentru ca apoi să încerce să găsească o dădacă pentru Milly, care, deși nu dădea semne pregnante c-ar fi suferit o traumă profundă, era limpede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Joanne și care continua să locuiască împreună cu mama ei, la doar câteva străzi distanță. Fata nu dădea semne c-ar fi vrut să se mute de-acasă. De vreme ce Joanne tot n-o să locuiască aici, de ce nu rămâi în camera de oaspeți? i-a spus Nick lui Susan într-o seară, ca și cum n-ar fi fost mare scofală. Ar fi o prostie să mai plătești chirie la un apartament, când ai putea să stai aici și să contribui doar cu o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
a oftat din rărunchi. Lăsând-o pe Milly să se uite la una dintre emisiunile pentru copii, în care prezentatorul omniprezent urlă „înțelegeți?“ la fiecare trei secunde, femeia a tropăit în sus, pe scări, vrând să verifice starea dormitorului de oaspeți, înainte de venirea lui Jenny și Bill. Cu câteva seri înainte, Nick se furișase acolo ca să scape de vizita nocturnă a lui Milly, care se aruncase, dând din mâini și din picioare, în mijlocul patului. Ca de fiecare dată, bărbatul dormise acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
peste umerii Fionei și ai lui Susan. A, văd că James vorbește cu Alison și Luca. Haideți să mergem și noi. Punând mâna pe taliile prietenelor, Julia le-a ghidat în partea cealaltă a sălii, acolo unde James își întreținea oaspeții spunându-le un banc. — Și, când au intrat în dormitor, omul a văzut că peste tot nu erau decât jucării de pluș. Rafturi întregi cu jucării de pluș, depozitate până la tavan... James a ridicat un deget ca să-i dea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
faptul că, în secret, admira curajul lui Deborah de a veni singură, mai ales într-un loc unde singurii oameni pe care-i cunoștea erau Julia - parțial - și James. —Ai vorbit cu James? a întrebat-o Julia veselă. Își întreține oaspeții acolo. Deborah i-a urmărit privirea și a clătinat din cap. Nu, dar nu e nici o grabă. Am vorbit cu el la telefon acum vreo două ore. Rotițele din creierul Juliei au început să se învârtă cu viteză. Ea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
parcat în fața intrării splendide, în stil Art Deco, a hotelului La Mamounia, Alison l-a plătit pe taximetrist, lăsându-i și bacșiș, după care a pășit în holul răcoros, placat cu marmură, în care angajații în livrele se amestecau printre oaspeții pe tocuri ai hotelului, care aveau fiecare câte-o hartă turistică în mână. Alison venise în Marrakech ca să-și întâlnească soțul. Luca zburase înspre Maroc cu două zile înainte, pentru o întâlnire de afaceri cu o companie de telecomunicații locală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
nu mă simt deloc confortabil în situația asta. Ți-am mai spus lucrul ăsta și până acum și să știi că nu mi-am schimbat opinia. Alison și-a oprit privirile asupra bucății de plastic de pe spatele ușii, prin care oaspeții hotelului erau sfătuiți unde să se refugieze în caz de incendiu. Femeia își dorea cu disperare să facă sex, îi era teamă că gradul de fertilitate i se diminua cu fiecare secundă care trecea, dar, în același timp, era conștientă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
marilor spații pustii, și în mintea lui, oricât ar fi încercat, nu intra ideea îngrămădelii și a voitului spirit gregar ce părea că le place atât de mult bărbaților și femeilor din alte triburi. Gacel îi primea cu bucurie pe oaspeți și îi plăcea să se adune cu oamenii în jurul focului, să povestească istorii de demult și să vorbească despre micile întâmplări ale vieții de zi cu zi, dar după aceea, când jăraticul se stingea și cămila neagră ce purta în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
tradițiile și s-a oprit la jumătatea drumului dintre nou-veniți și cea mai mare jaima, vrând să le dea de înțeles fără vorbe că nu trebuiau să mai înainteze dacă el nu le dădea voie și nu-i primea ca oaspeți. Primul lucru pe care l-a observat a fost cenușiul murdar al uniformelor pline de sudoare și de praf, agresivitatea metalică a puștilor și mitralierelor și mirosul crud al cizmelor și curelelor. Apoi privirea i-a căzut, uimită, asupra bărbatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
parte din „Poporul Lăncii“, unul dintre cei mai pricepuți și conștiincioși căutători de urme din deșert, aproape la fel de vestit în zonă ca însuși Gacel Sayah, Vânătorul. — Metulem, metulem, îl salută. — Aselam aleikum, răspunse Mubarrak. Căutăm doi bărbați... Doi străini... — Sunt oaspeții mei - răspunse liniștit; și sunt bolnavi. Ofițerul ce părea a comanda trupa înaintă câțiva pași. Stelele de pe mânecă îi străluciră când făcu gestul de a-l da la o parte pe targuí, dar acesta îl opri cu o mișcare, tăindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
bolnavi. Ofițerul ce părea a comanda trupa înaintă câțiva pași. Stelele de pe mânecă îi străluciră când făcu gestul de a-l da la o parte pe targuí, dar acesta îl opri cu o mișcare, tăindu-i calea spre tabără. Sunt oaspeții mei, repetă. Celălalt îl observă cu mirare, de parcă nu înțelegea ce spune, și Gacel își dădu seama imediat că nu era un om al deșertului, că gesturile și felul său de a privi vorbeau de lumi și orașe îndepărtate. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
el, când Gacel îl apucă de braț cu forță și îl obligă să se întoarcă și să-l privească în ochi. — Tradiția are o mie de ani, iar tu ai doar cincizeci, îi spuse tăios. Lasă-i în pace pe oaspeții mei! La un gest al militarului, închizătoarele a zece puști răsunară, targuí-ul văzu că țevile armelor erau îndreptate spre pieptul lui și înțelese că orice rezistență ar fi fost zadarnică. Ofițerul îndepărtă cu un gest brusc mâna care încă îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
îl imploră. N-o să obții nimic. Gacel își trase piciorul, nemulțumit. Crezi că trebuie să accept o asemenea jignire? întrebă cu voce răgușită. Crezi că aș putea trăi în pace cu mine însumi după ce-am îngăduit ca unul din oaspeții mei să fie ucis, iar celălalt arestat? — Ce altceva puteai face? protestă Suilem. Te-ar fi omorât. — Știu. Dar acum pot să mă răzbun pentru jignire. Și ce-ai să câștigi cu asta? întrebă negrul. L-ai învia pe mort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
la întrebare, insistă negrul. Ce-o se întâmple cu noi? Cu fiii tăi, cu soția ta, cu animalele și servitorii tăi? Chipul lui reflectă fatalitatea. Am demonstrat cumva că îi pot apăra? întrebă. Dacă accept să-mi fie ucis un oaspete, nu va trebui să accept apoi să-mi fie violată și asasinată familia? Se aplecă și, cu o mișcare hotărâtă, îl obligă să se ridice în picioare. — Du-te și pregătește-mi cămila și armele, îi ceru. O să plec în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
spăla. Dar Gacel era un targuí; poate, din nefericire, ultimul dintre adevărații tuaregi din pustiu, și de aceea era pe deplin conștient că niciodată nu va uita că un om lipsit de apărare fusese ucis sub acoperișul său, iar altul, oaspetele lui, îi fusese răpit cu forța. De aceea, când norul se îndepărtă spre sud și soarele îi uscă trupul și hainele, se îmbrăcă din nou, înșeuă cămila și porni din nou la drum, întorcând pentru prima oară spatele apei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
fi zis că purta în vârful takubei viața dușmanului său, și l-a cuprins teama la gândul că ar trebui să folosească spada încă o dată împotriva cuiva. Dar și-a amintit apoi sunetul sec al detunăturii care îl ucise pe oaspetele lui adormit și s-a consolat cu ideea că nu poate exista iertare pentru cei vinovați de o asemenea crimă. Tocmai descoperise că, dacă nedreptatea e amară, la fel de amară e și încercarea de a o îndrepta, deoarece uciderea lui Mubarrak
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
bine primit, ajutat și respectat. Istoriseau legendele că, odată, doi bărbați se urau atât de tare, încât unul din ei, cel mai slab, se prezentă pe neașteptate în jaima dușmanului său, cerându-i ospitalitate. Respectând tradiția, targuí-ul îl primi pe oaspete, îi oferi protecția sa și, după câteva luni, obosit să-l mai suporte și să-i dea de mâncare, îl asigură că poate pleca în pace pentru că nu va atenta niciodată la viața lui. De atunci, și de la întâmplarea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
douăzeci de metri de ușă. După o jumătate de oră, ușa se deschise și în cadrul ei se profilă o siluetă înaltă și robustă. Gacel nu avu nevoie să distingă stelele de pe uniformă ca să-l recunoască pe omul care-i ucisese oaspetele. îl văzu stând liniștit câteva momente, respirând adânc aerul nopții și aprinzând o țigară. Lumina chibritului îi aduse aminte de fiecare trăsătură a sa și de strălucirea oțelită și disprețuitoare a ochilor lui când afirmase că el era legea. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
fără să slăbească deloc apăsarea hangerului. Un firișor de sânge începu să curgă pe gâtul căpitanului îngrozit, și în scurt timp se amestecă cu transpirația ce îi scălda pieptul. Știi cine sunt? Făcu semn că da. — De ce mi-ai ucis oaspetele? își înghiți saliva. în cele din urmă, cu un efort și aproape fără glas, șopti: — Așa era ordinul. Un ordin foarte strict. Tânărul trebuia să moară. Celălalt, nu. — De ce? Nu știu. Vârful pumnalului încovoiat se înfipse cu mai multă forță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
totul, dar înțelese că acel nume nu însemna nimic pentru intrus care continua să aștepte lămuriri. Nu știi cine e Abdul-el-Kebir? — N-am auzit niciodată de el. — E un ucigaș. Un ucigaș împuțit, și-ți riști viața pentru el. — Era oaspetele meu. Dar tot ucigaș rămâne. Chiar dacă e ucigaș, tot oaspetele meu era. Numai eu avem dreptul să judec. Făcu o mișcare din încheietura mâinii și îi tăie jugulara dintr-o singură crestătură. Contemplă scurta sa agonie, își șterse mâinile cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
intrus care continua să aștepte lămuriri. Nu știi cine e Abdul-el-Kebir? — N-am auzit niciodată de el. — E un ucigaș. Un ucigaș împuțit, și-ți riști viața pentru el. — Era oaspetele meu. Dar tot ucigaș rămâne. Chiar dacă e ucigaș, tot oaspetele meu era. Numai eu avem dreptul să judec. Făcu o mișcare din încheietura mâinii și îi tăie jugulara dintr-o singură crestătură. Contemplă scurta sa agonie, își șterse mâinile cu cearșaful murdar, luă revolverul și pușca și se apropie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
că viața lui, cea a părinților și cea a strămoșilor lui de acum două mii de ani nu mai e valabilă? De ce? Ce le-am dat ìn schimb? — Libertatea. — Asta-i libertate, să-i intri în casă, să-i omori un oaspete și să-l iei cu tine cu forța pe celălalt? răspunse mirat. Vorbești de libertate politică, așa cum o vede o studentă în campus și baruri, dar nu cum o vede un om care s-a considerat cu adevărat liber întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ucizi fără să fii pedepsit. Gacel îl imitase, coborâse din vehicul și se lăsase și el pe vine la o oarecare distanță, fără să lase pușca din mână. — Asta i-am spus eu căpitanului, răspunse. Nu trebuia să-mi ucidă oaspetele, făcu o pauză. Dar nimeni nu l-a pedepsit pentru asta. A trebuit s-o fac eu. — Căpitanul îndeplinea niște ordine. — Ale cui? — Ordine ale superiorilor, bănuiesc... Ale guvernatorului. — Și cine e guvernatorul, ca să dea asemenea ordine? Ce autoritate are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
A trebuit s-o fac eu. — Căpitanul îndeplinea niște ordine. — Ale cui? — Ordine ale superiorilor, bănuiesc... Ale guvernatorului. — Și cine e guvernatorul, ca să dea asemenea ordine? Ce autoritate are el asupra mea, a familiei mele, a așezării mele și a oaspeților mei? — Cea pe care i-o conferă faptul că e reprezentantul guvernului în regiune. — Care guvern? — Guvernul republicii. — Ce e o republică? Locotenentul pufni, căută o piatră potrivită în apropiere și se șterse cu ea. Apoi se ridică în picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]