5,469 matches
-
prefăcea că scoate o carte din raft atunci când era surprins. Tudorel căuta caietul pe care-l împrumutase Pichii, compromițător pentru el, deocamdată. Împrejurările făcuseră ca memoriul să rămână încă la Ioanide, în vreme ce Tudorel îl credea la Pica. După scotocirea prin odaia Pichii de acasă și ancheta la Hergoți, Tudorel constată dispariția caietului. Să întrebe de-a dreptul pe Ioanide nu îndrăznea. Bănui că Pica ar fi predat caietul tatălui său și încercă să caute în sertarele mesei de scris. Din nefericire
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
încercă să caute în sertarele mesei de scris. Din nefericire, Ioanide nu mai ieșea aproape deloc din casă, absorbit în triste meditații și în planuri pentru campania viitoare. Totuși, când într-o după-amiază Tudorel crezu că tată-său dormea în odaia sa, trase sertarele și izbuti să găsească memoriul aruncat chiar la suprafața unei cutii. Faptul de a afla etichetele intacte îl liniști. Tată-său, socotea el, nu citise memoriul. Tocmai împingea la loc sertarul când Ioanide apăru amenințător înaintea lui
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Crezi? Indolenta însă nu făcu nici o destăinuire reconfortantă și lăsă toată răspunderea celuilalt. - Tu știi mai bine decât oricine! - Părerea noastră! oftă Pomponescu. Numai atât n-ajunge!În tinereță am făcut poezii pe care le declamam cu glas tare prin odaie, crezîndu-le niște capodopere. Când le-am regăsit printre hârtii, cu douăzeci de ani mai târziu, mi s-au părut rușinoase. Firește, le-am aruncat pe foc, ca să nu mi le găsească cineva. Ne trebuie un public care să creadă în
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
greco-latină e mai puternică. . Saferian chemă pe Demirgian și-i arătă cu lacrimi în ochi niște icoane rezemate de perete. . - Să vinzi din icoanele astea, lucru rar, artă orientală, să nu le dai pe nimic, mai bine cadou! Pe încetul, odăile lui Saferian se goliră de covoare, icoane, șaluri, mobile încrustate cu sidef, dușumelele rămaseră nude, pereții aproape goi, ca la o casă în curs de evacuare. Numai sufrageria era încă intactă. Denudarea era încă iluzorie, și numai pentru ochiul lui
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
o sobă de teracotă, dar Sultana tăcea, spre a nu strica un efect viitor. Un singur obiect fu înstrăinat, și anume pendulul. Saferian, afectat de moartea Pichii, voi să aducă o mângâiere lui Ioanide și i-l trimise acasă. În odaia mică a arhitectului, unde fu așezat, pendulul lua proporții și teroriza cu dimensiunea și cu sunetul patul de fier. Totuși Ioanide se simțea bine și apele îl calmau așa cum te calmează valul de mare izbindu-te în umeri. Predarea obiectului
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
vindea, după ce la entuziasmul vreunui vizitator Gaittany se oferea să se intereseze dacă nu cumva împrumutătoarea mobilierului nu e dispusă a-l vinde. Câteva cadouri răsplăti concursul lui Gaittany. Sultana trimise pe Expertul acasă la Hagienuș, unde acela găsi prin odaie, săli și pivniță fragmente surprinzătoare (inscripții, bucăți de basoreliefuri și de statui orientale), care, bine expuse, găsiră amatori fervenți. Deși somat de Petrișor, Hagienuș nu voi să le vândă. - Asta e toată fericirea mea, astea și memoria maiciivoastre. Când voi
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cu interes pe tânărul comis-general, a cărui iscusință i se păru remarcabilă, mai ales în chipul de a ocoli severitățile fiscale. Află că Demirgian urmase Academia Comercială și Dreptul în timpul când era la Saferian, și-l găsi destul de cultivat. În odaia pe care o locuia la Saferian, în fundul curții, își compusese un interior sobru, dar cu gust, fără anticării, cu excepția câtorva obiecte. Citea numai romane de aventuri, alese cu grijă, și avea o motocicletă, dezideratul imediat consecutiv fiind o barcă cu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ruga să-l primești dumneata personal. Suflețel nu îndrăzni a replica. Consultîndu-se cu Aurora, deciseră că nu se putea refuza o propunere a lui Hangerliu, care era echivalentă cu una a prințesei. Aranjară un pat pe o canapea dintr-o odaie dosnică din imobilul directorial, și când clopoțelul zdrăngăni la poartă, Suflețel însuși ieși în curte în întîmpinarea musafirului. Era un individ cu gulerul ridicat, din care pricină nu i se putea distinge fața, și care zise molatic: - Sunt trimis de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
poarta și grătarele ferestrelor (căci avea și de acestea), din fier forjat, suprafața casei era ghintuită cu piatră și sprijinită cu contraforți oblici, ca o catedrală medievală. Fereastra era de tipul cel mai confortabil, de stejar masiv, deschizîndu-se numai înăuntru. Odăile aveau grinzi de stejar de o lățime Ghiveci (span.). G. Călinescu considerabilă, ușile erau în dulgherie complexă, baia - de tipul cel mai somptuos și bălțat, cu pavajul făcut din bucăți triunghiulare de marmură, albastre și albe. De tavan atârnau cercuri
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
deosebite. Ioanide amânase mereu colocviul strâns cu Pica, și acum, când ar fi dorit să stea de vorbă, să-și cunoască fata, aceasta era "absentă". Ioanide simți nevoia de a reconstitui pe Pica și recurse la anchetă. Întâi intră în odaia Pichii, care rămăsese intactă. Era o încăpere egală cu aceea a lui Tudorel, însă inversată, cam cu aceleași mobile, în plus un fotel de modă veche, capitonat. Dar ce deosebire! Se simțea prezența unei ființe feminine. Deasupra becului simplu cu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
aspect de divan. Încă aerul mai era impregnat de parfum de ambră. Masa era încărcată de cărți franțuzești așezate în ordine, una peste alta, alături de ustensilele de toaletă, pudră, farduri, un pieptene alb, știrb de un dinte. Când intră în odaie, Ioanide rămase surprins de un număr de rochii întinse pe pat, pe fotel, pe margini de scaun. Elvira le scosese probabil din dulap, ca să nu fie mâncate de molii, cu gândul de a le dărui cuiva. Printre ele se afla
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Elvira le scosese probabil din dulap, ca să nu fie mâncate de molii, cu gândul de a le dărui cuiva. Printre ele se afla o rochie foarte scurtă, în care Ioanide recunoscu un vechi costum al Pichii când era mică. În odaie pluteau două imagini ale defunctei. Ioanide luă rochița de umeri și o ridică în sus, având sentimentul că se întoarce cu zece ani înapoi, când mai ridica încă în brațe pe Pica. Apoi trecu la un taior foarte îngust pe
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
foarte puțin. Tremura însă din buze. Nici Elvira nu plânge niciodată. Privește în gol, mândră, și mușcă puțin din colțurile gurii. Asta e maxima expresie a durerii ei. Hergot comunică de asemeni că Pica a cerut să se ia din odaie niște ghivece de flori, rugând să se lase numai cactușii. - Știu. Aici se potrivea cu mine. Florile în pahar îi făceau rău, mirosul de descompunere al cotoarelor, care e adesea fetid dacă nu schimbi des apa, îi dădea migrenă. Îi
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Atunci își dădu seama de neglijența arhitectului, care, având atâtea posibilități, nu fusese în stare a-și construi o casă proprie. Cum Tudorel declară că poate locui în oraș "la un prieten", Ioanide s-ar fi închis până la primăvară în odaia sa de la mansarda casei Hergot. O astfel de recluziune i-ar fi făcut bine. Dar i se părea cu totul deplasat să propună acest lucru Elvirei. Aceasta ar fi mers cu el oriunde, a sta sub același acoperământ cu nevinovata
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de un geam mare cu gratii, o încăpere negricioasă, parcă destinată unui atelier de fierărie, nici voioasă, nici sinistră. Tudorel își petrecea ziua astfel culcat, cu ochii închiși fără să doarmă, în vreme ce noaptea era puțin agitat și se plimba prin odaie. Ideea abstractă a morții, tradusă în imagini de primejdie, îi fusese familiară până atunci și, precum scrisese în jurnalul său, trăise mereu sub obsesia ei. Însă moartea în agitația vieții e o simplă senzație tonică. Acum, Tudorel, scos civil din
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
nedîndu-și seama ce e de făcut în asemenea împrejurare. Momentan, privindu-l pe fiul său, nu simți vreo durere morală acută, fiindcă nu-și închipuia cum un tânăr sănătos putea să moară. Încăperea nu sugera nimic dramatic, era ca o odaie proastă de internat. Văzând stânjeneala lui Tudorel, ca să înlăture ideea vreunei intenții de reproș, arhitectul merse spre el și-l îmbrățișă puternic și scurt. Apoi se așeză pe marginea patului, la unul din capete, făcând semn fiului său să se
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
și altul gol așezat pe un taburet. Bătăturile, de prea multă mișcare, o supărau și chemase o pedicureză spre a-i îndepărta indurațiile de la degetele unui picior. Când auzi știrea, se ridică furioasă și făcu câțiva pași de agitație prin odaie, cu un picior în pantof și altul gol, strigînd: . - Sale boche! Faire ça à moi!1 Apoi se trânti din nou pe berjeră și scoase piciorul neîncălțat de sub fuste, arătând cu mîna: scoate-mi colțul ăsta! Ca me fait un
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
mea? Mi-e frică de mila ei, să nu se înduioșeze asupra mea ca victimă, ignorând orgoliul eroului." Ioanide nu spuse încă nimic Elvirei de știrea pe care o primise de la autorități. Se sculă de la șase dimineața și intră în odaia lui de lucru, în care așezase și pendulul lui Saferian. Se plimbă multă vreme prin cameră nervos, aci părîndu-i-se că ceasul merge prea repede, aci iritîndu-se de încetineala lui. Fizicește, ar fi dorit ca evenimentul să se petreacă mai G.
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
timpului. Deodată Ioanide tresări. O vibrație profundă și difuză ca a unei țitere imense se auzi, urmată de o notă mai scurtă; măsura se repetă, și apoi opt lovituri de o intensă rezonanță, însoțite de iradiații sonice, se rostogoliră în odaie. Ioanide se ridică în picioare palid: "Tudorel nu mai există". Spre a evita în plină turburare prezența oricând posibilă a Elvirei, arhitectul își luă pardesiul și pălăria și ieși pe stradă. Mergând așa fără țel, avu nenorocul de a se
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
mai mare importanță. Sărbătorirea lui Conțescu avu loc puțin după căderea Parisului, în sala de festivități a unei școale de menaj, a cărei directoare era o rudă a lui Conțescu. Fură trei șiruri de mese și câteva mai mici în odăi adiacente. Atunci se observă că reputația lui Conțescu părea a se fi întins asupra tuturor departamentelor. Numeroase ministere fură reprezentate prin secretarul general sau cel puțin printr-un director. Procedeul fu acesta: acolo unde secretarul general era un Conțescu, delegatul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
medicală de toate misterele fiziologice, întrucît îl privea personal suferea de o pudoare acută. Nu-și scotea niciodată haina în fața cuiva, fugea înspăimîntat când era surprins în cămașă de noapte. Că Erminia plasa un vas nocturn acoperit cu broderie în odaia de la mansardă a lui Ioanide, asta era altă chestiune. Tot așa, G. Călinescu vorbea fără reticență de diareea copiilor. Când însă venea vorba de viața ei intimă, Erminia era de o discreție îngerească și niciodată Hergot, necum altcineva, n-a
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ore și într-un secret absolut. Se înțelege deci emoția profundă a Erminiei la gândul unei vieți în comun cu altcineva. Intimitatea și-o reprezenta ca prietenia dintre ea și Ioanide, a lua masa împreună, a pregăti așternutul într-o odaie separată, a călca efectele de îmbrăcăminte. Pentru aceste motive, întrevederile cu Gonzalv aveau un ton mult mai rezervat decât convorbirile în glumă cu Ioanide. Atunci vorbea tot cu ocoluri și cu eufemisme. Gonzalv începu a o vizita cât mai des
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Gonzalv Ionescu, trecând prin preajma lui, a întors înadins capul, ca să nu-l salute. Cu patru zile înainte, același individ aștepta în anticameră intervenția lui Pomponescu în chestiunea doleanțelor Asociației Doctorilor în Științe și Litere. Pomponescu se dedică câteva zile, în odaia lui de lucru, problemelor arhitectonice. Își trecu în revistă toate schițele și planurile, se întrebă dacă avea vreo posibilitate să întreprindă o lucrare. Ideea "catedralei" i se păru în acel moment irealizabilă, mai ales de când, într-anume chip, Ioanide i-
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
fără control, ieșite dintr-un amor propriu abuziv. . - Vremurile s-au schimbat radical, afirmă el sumbru, experiența noastră este perimată. Deși madam Pomponescu declara a voi să protesteze contra necuviinței lui Gaittany, Pomponescu ordonă subretei să ducă toate proiectele în odaia de lucru și să le așeze lângă un perete, unul peste altul, cu fețele întoarse. Găsi că nimeni nu este obligat a primi o donație pe care n-o apreciază. Imaginile din câmpul arhitecturii începură să devină odioase fostului ministru
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
în numele unei puteri mai considerabile, nu mai era nimic de sperat. Era un timp nou, în care inofensivului Ioanide i se putuse întîmpla acel lucru grozav. Cu o zi înainte de demisia cabinetului, Gavrilcea intrase, cum am văzut, fără jenă în odaia de lucru a ministrului și, așezîndu-se pe un colț al biroului cu un picior spânzurat în jos, îi spusese odios de blajin aceste cuvinte: . - Nu vreau să prejudesc asupra întîmplărilor ce vor urma.Ne-ai trădat. Cum mi-ai făcut
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]