5,945 matches
-
pătruns până în adâncul sufletului, astfel că regretă gestul pe care îl făcuse. Avea mustrări de conștiință dar nu știa ce să facă, cum să procedeze să-i ceară iertare și nu își găsea cuvintele potrivite împiedicat fiind și de orgoliul său. Plecă imediat lăsând-o cu ochii ațintiți în gol. Frusina nu luase până la vârsta aceea nicio palmă de la nimeni, nici de la tatăl ei.Nu a mai scos un cuvânt. A mers în dormitor și s-a culcat. Petre bău
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
ceea ce se petrecea În Uniunea Sovietică”. Pag. 586: „,... zăceau rădăcinile tainice ale eflorescenței mele enciclopedice judiciare la 19 ani.” Pag. 617: „Eu nu cred În Dumnezeu... Eu sunt liber cugetător” (liber-cugetător); Pag. 621: „Am fost și am rămas plin de orgoliu.” Prefața (scrisă, probabil, de doamna Silvia Colfescu), având titlu bombastic, trebuie să fie, de asemenea, analizată. Pag. 7: „... rămânând cu Încăpățânare confinat În paradisul său de idealuri...” (Termenul „confinat”, Însemnând „aer viciat, stricat, Închis”, a fost folosit greșit); Pag. 7
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
din plictis, interes <victor37>: de multe ori fără a-l cunoaște suficient de bine <maya>: dar uneori e dragoste la prima vedere <victor37>: uneori. Atunci jumătățile se recunosc <maya>: și totuși, unele divorțează <victor37>: și totuși, uneori, din greșeală, din orgoliu, din indiferență, comoditate, lăsăm că “tăietura” să se cicatrizeze. Nu ne mai putem ‘lipi’, ne îndepărtăm unii de alții... <maya>: și nu putem face nimic? <victor37>: uneori, nu. Refuzăm să ne recunoaștem greșeală, nu știm să iertam <maya>: e atît
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
cele! <maya32>: ca si cînd ai vorbi despre dovleci <victor37>: nu-mi plac dovleceii, îmi fac scirba <maya32>: o iubeai <victor37>: o iubeam <maya32>: și ea te-a iubit. E atît de trist... <victor37>: da. Dacă nu ar fi fost orgoliul. Dacă aș fi știut să iert. Dacă am fi știut să ne cerem iertare <victor37>: i-a spus verișoarei mele că se mărită <victor37>: pentru că și-a pierdut speranța că se va mai mărită cu mine <maya32>: șapte ani! De ce
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
și relativa Îndestulare, copiii erau niște devoratori de tihnă, În primul rînd; profitori - deloc inocenți, cum păreau, ei tot vroiau, vroiau, oferind În schimb doar drăgălășenii și pozne, mult pentru părinți; nu se pierdea neamul, aici era totul: satisfacerea unui orgoliu, Împlinirea unei iluzii, viața părinților continuînd În vinele, În trupurile urmașilor. Urma să se schimbe ceva peste un timp, erau semne: muritorii, egoiști, doreau, În locul fiilor, clone; Eu, Eu, Eu; dubluri. În fii se pierdea ceva, urmașul lua, de multe
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
pat, numai pentru el, vezi, Doamne, se deda la toate perversiunile și se zvîrcolea, aprinsă toată! N-am iubit nici o femeie, niciodată, Își spunea uneori acesta. Vag, rareori, mai mult niște puseuri, cînd eram refuzat... Nici atunci, cred... Aveam impresia... Orgoliu rănit... nu era suferință din dragoste... Se purtase galant cu toate, și ultima prostituată avusese din partea lui un anume respect, putea fi socotit un gest de tandrețe; nimic jucat, cîntărit; pur și simplu. Nimic din elanul primei tinereți, În ultima
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
Înțelegerea celor care, de fapt, compuneau un singur corp: medici, asistente, donatori, mame-primitoare și, de la o vreme, mame purtătoare: o hidră-miriapod, o mulțime de capete, nenumărate picioare, mîini agitate, o construcție vie Împotriva naturii: Cryos sau orice altă clinică asemănătoare. Orgoliul celor ce gîndiseră o asemenea gînganie era, În final, prins În copilul care avea să se nască, În vietatea legată pînă la ultima ei respirație de ceea ce primise de la tatăl neștiut; degeaba ziceau unii că nu exista un glas al
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
împreună la doamna doctor și... și... La auzul numelui, Eugen avu o tresărire ce nu-i scăpă colegului său, dar, cum răspunsul întârzia să vină, doctorul Nistorescu concluzionă: - Faci cum crezi, dar cred că acum nu mai e timp de orgolii. Știu că n-ai uitat incidentul și de altfel toți ți-au dat dreptate, dar... cine știe... O fi fost și ea presată... fi-le-ar capu-al naibii cu economiile lor! Cum Dumnezeu să obligi bolnavul să-și cumpere
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
deplasezi : direcția Jamaica pe JFK Expressway, apoi Interstate 678 și Van Wyck Expressway, continuare pe Verrazano-National Bridge, apoi pe Main Street și pe Union Turnpike...toate aceste nume defilau prin fața mea ca niște semne magice, în ele palpita un anumit orgoliu al americii. După cum america își exprima grandoarea și în uniformele piloților și ale stewarzilor, ale agenților vamali, ale polițiștilor și ale militarilor. nimic mai familiar pentru un locuitor al planetei terra decît o uniformă de G.I. Un G.I. este un
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
nemaiputând trăi fără femeia iubită, n-a mai vrut să știe de nimic pe lume și a fugit cu ea. Văzând și starea de spirit a lui Titi, Aglae se mai calmă. - Bine, bine, zise ea, cu un rest de orgoliu, s-o vad și eucine este, să vină, cum vin nurorile, să zică "bună ziua, eu sunt cutare". Aglae înțelegea misiunea de soacră într-un chip foarte oneros pentru noră. Nora trebuia să rămână într-o stare de dependență continuă, să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Felix își făcea planuri mai nerăbdător ca oricând. Cu puțin înaintea Crăciunului împlinise douăzeci de ani. Mai avea deci câteva luni și devenea major. Se făcuse acum mai îndrăzneț, mai conștient de sine, însă lipsa de bani îl chinuia, jignea orgoliul lui. Ar fi vrut haine de primăvară, mănuși și ceva bani asupră-i. Când câte un coleg îl ducea de braț într-o cofetărie sau berărie, se simțea pus pe jăratic. N-avea nici un ban în buzunar și îi era
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
din ceruri. Păi, dacă lumea toată e Dumnezeu, atunci se cheamă că și ucigașul e o părticică din Dumnezeu, și ce face, face cu voia lui. Se poate așa ceva? Ești un "eretic". Fiul de teolog spusese această vorbă cu mare orgoliu, dar celălalt filozof recunoscuse sincer ignoranța lui: - Vezi că eu nu m-am gândit la asta. Trebuie să fie și aici o socoteală. Eu, unde am citit, am aflat că filozofia asta se cheamă panteism. Atunci se hotărâră cu toții să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
după bărbat, care trebuie s-o ocrotească și să-i împrumute personalitatea lui. Contactul cu Weissmann și cu problemele sale dezvălui lui Felix o latură care-l rușină. Da! Citise multe lucruri pentru vârsta lui, însă dăduse cu prea mult orgoliu atenție numai pregătirii tehnice. Nu-și cercetase sufletul, nu-și pusese probleme, fusese un animal ambițios. Viața avea aspecte multiple și era stăpânită de legi interioare, sub apăsarea cărora orice om își avea iertarea lui. Fusese un înfumurat egoist, mulțumit
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
în genere ele nu admiteau ca unii să trăiască pe socoteala altora. Perfect egali în evenimentele capitale ale vieții, naștere, nuntă, moarte, aniversări, unde se adunau în număr considerabil, țineau să rămână despărțiți prin avere. Dar averea nu le dădea orgoliu. Dimpotrivă, cei bogați doreau ca cei săraci să se procopsească și le căutau mijloace, fără să-i silească. Familia avea cultul inițiativei personale. Dacă Stănică ar fi dorit să-și găsească o meserie mai sigură, ar fi căpătat-o fără
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
bătrânul meu tată și mi-a ras două palme. Eu, normal, m-am bineclătinat, dar am reușit să mai ajung pîn' afară și să mă izbesc de trei ori cu capul de un perete... Înțelegi? Împlinisem deja unșpe ani. Apăruse orgoliul... Dar fata nu-i răspundea. Nu respira și continua să se albească grețos de frumos. - Cel mai bun prieten al meu, oftă Celestin, este și a fost unu' Fuzzy... Adică, cred că a fost, pentru că acum nu știu ce mă face să
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
care umblă. Cu cât oamenii te interesează mai puțin, cu atât devii mai timid în fața lor, iar când ajungi să-i disprețuiești, începi să te bâlbâi. - Natura nu-ți iartă nici un pas peste inconștiența ei și-ți urmărește toate cărările orgoliului, împînzindu-le de regrete. Cum s-ar explica altcum că oricărui triumf peste condiția de om i se asociază o părere de rău corespunzătoare? Timiditatea împrumută ființei umane ceva din discreția intimă a plantelor, iar unui spirit agitat de el însuși
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
spre cer. Blestemul e atașare de viață prin aparențe de distrugător; un fals nihilism. Căci nu tuni și fulgeri decât dintr-o poziție absolută într-o valoare. Iov iubește viața cu o pasiune bolnavă, iar Regele Lear se sprijină în orgoliu ca într-o zeitate. Toți profeții Vechiului Testament se înfurie în numele a ceva, în numele poporului sau al lui Dumnezeu. Și în numele nimicului poți azvârli blesteme, dacă aderi la el dogmatic. O dezlănțuire necruțătoare și incendiară, un absolut în ton direct
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în contra plictiselii cosmice, a putregaiului imanent? Sau am luneca noi pe moarte cu încîntare și suspine, de n-am găsi în ea o cale de a fi spre neființă? Nu te poți consola de neantul lumii prin forță, ci prin orgoliu. Fiece om e prea mândru ca să se închine în fața evidențelor. Și atunci inventează existența. Intimitatea mea cu lucrurile ce se sting? Mă supraviețuiesc după orice tristețe... Doar fiind până în gât în nefericire, începe inima să-mi bată. Suspinul e spațiul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
este un viscol aromatic, o ruină căreia nu ne putem refuza fără să călcăm pe ce e mai adânc în noi..., o nobilă descompunere pe care trebuie s-o grădinărim. Și apoi, nu zvâcnește sângele în ritm marin, nu e orgoliul lui melancolic acordat rănii albastre, mișcătoare și infinite? Suferința asta vastă și lichidă, ea să-mi împlinească un gust de dureri nemăsurate și să-mi astâmpere setea de nefericiri neîntrecute! De s-ar înfuria mările, să-și spargă valurile de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
într-un castel solitar. Noi sîntem mai mult amărâți decât triști, căci nu cunoaștem mândria soartei triste, ci umbrele destinului amarnic. " O inimă plină într-o lume vidă." Chateaubriand s-a înșelat definindu-și astfel plictiseala; s-a înșelat din orgoliu. Căci în plictiseală noi nu sîntem mai mult decât lumea, ci tot atât de puțin cât ea. Este o corespondență de vid. Căci de-am fi mai mult, ne-am rezema destul în noi înșine, am fi destul existență, ca să nu atingem
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu-i paradoxul un strănutat al spiritului? Tristețea-i indefinibilul ce se interpune între mine și viață. Și cum indefinibilul este o aproximație delicată a infinitului... Când ești iubit, suferi mai mult decât când nu ești. Părăsit, te mângâi prin orgoliu; dar ce consolare mai poți născoci în fața unei inimi ce ți se deschide? Munții își înșală singurătatea cu vecinătatea cerului și deșertul cu poezia mirajelor. Numai inima omului rămâne veșnic cu ea însăși... De unde să plece pornirea murdară de a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
primejdioși sânt acei a căror sănătate e atinsă. Istoria e mânată de oameni care-și pipăie necontenit pulsul. Elementele care definesc boala: excesul conștiinței; paroxism de individuație; transparență organică; luciditate crudă, energie proporțională "pierderii"; respirație în paradox; religiozitate vegetativă, reflexă; orgoliu visceral; vanitate rănită a cărnii; intoleranță; delicatețe de înger și bestialitate de călău. Un Dumnezeu care cerșește la poarta Raiului pare a fi orice bolnav. De altfel, nu e ca și cum s-ar fi infiltrat în fiecare din celulele lui un
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
excesul balsamic al durerii, cine-ar suporta osânda la viață? Dar încărcat și prigonit de ea, te răsfeți într-un avânt funebru spre nemurire, spre veșnicia muririi - numită și viață... Dorul de a muri exprimă uneori numai o subtilitate a orgoliului nostru: vrem, adică, să ne facem stăpâni pe surprizele fatale ale viitorului, să nu cădem victime ale dezastrului esențial. Sîntem superiori morții doar în dorința de-a muri, căci ne murim moartea trăind. Când aceasta își răsfață în tine lipsa
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
muzicii... Uitarea tămăduiește pe toți, afară de acei ce au conștiința conștiinței lor, fenomen de luciditate care te așază paralel spiritului, într-o ultimă dedublare. În marea divină, arhipelagul uman nu mai așteaptă decât fluxul fatal care să-l înece. Prin orgoliu ești legat peninsular de Dumnezeu; îi aparții și nu-i aparții. Ai vrea să fugi din El, deși ești parte a Lui. Elementele unei geografii cerești... Un singur lucru dureros există în tristețe: imposibilitatea de a fi superficial. A fi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Și ce-și citesc în priviri, când răsfrânge fiecare un alt cer? Pe oameni nu-i cunoaștem decât pentru a rămâne mai singuri cu Dumnezeu. Un arhitect despămîntenit ar putea construi din mâhnirile noastre o mânăstire în cer. Lipsa de orgoliu face cât eternitatea. Nenorocul oamenilor care s-au căutat toată viața pe ei înșiși este de a se regăsi până și în Dumnezeu. - Umilința împăcată și vastă e singurul fel de a transforma în virtute oboseala de a ființa. Cine
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]