6,523 matches
-
nou sa meargă călare și-l invitase s-o ia alături pe același cal. Trecea astfel mândră și veselă prin apropierea curții, când Pascalopol, care nu mai văzuse acest inedit gen de călărie, le răsări înainte. - A, zise el puțin palid, faceți cavalcadă matinală. Felix făcu gestul de a-l saluta, dar se opri, căci își dădu numaidecât seama de ridicolul situației. Pascalopol o luă înainte spre grajduri, ca și când ar fi fost în mod special ocupat. - Mi se pare, observă Felix
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
auscultația plămânilor, ducîndu-și urechea deasupra spinării bătrânului. - Spuneți treizeci și trei, comandă el. - Cccum? - Spuneți tare: treizeci și trei. Așa. Tușiți. Din nou: treizeci și trei. - Treizeci și trei. Treizeci și trei. Treizeci și trei. Doctorul ridică capul. - Ați suferit vreodată de vreo congestie la baza stîngă? - Nu-nu-nu! se apără Costache, puțin palid. - Ați avut ceva: aud crepitațiuni. - Domnule doctor, sări Pascalopol, lăsați omul în pace. N-a avut nimic. - Nu aveți din când în când sufocațiuni, palpitații?Moș Costache ezită, indispus. - Am să vă dau un calmant foarte bun, insinuă doctorul! - E
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mijloc să ne împiedice. Nu mă uit eu la trecut, fleacuri, nu-mi pasă ce-a fost. Ai fost tânără, ai făcut ce-ai vrut. Mă gândesc la o uniune de concepții, pe linii mari. Otilia, care îl ascultase din ce în ce mai palidă de mânie, nu se putu stăpâni și zise deodată surd: - Stănică, ieși afară... Acesta se ridică fără grabă, alese o bomboană dintr-o cutie a fetei și se ridică. După plecarea lui, Otilia rămase cu privirile în gol, își șterse
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Ai umplut de miros toată odaia. Haide la masă. Otilia merse și deschise o fereastră dinspre stradă. Moș Costache se înspăimîntă de această comunicare cu strada. - Nu-nu-nu deschide geamul, Otilio, nu trebuie! - Dar ce ai, papa, azi, de ce ești așa palid? De ce te-aiînchis să fumezi tocmai aici? Ia te uită, ți-a căzut ceva pe jos, o scrisoare. Asta e scrisoarea pe care ai primit-o azi? Otilia vorbea cu siguranța ei obișnuită, fără vreo intenție, dar cuvintele ei fură pumnale
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
să se mai înșele. Felix comunică scrisoarea lui moș Costache, care o înregistră cu un răgușit "Daaa?" lipsit de semnificație hotărâtă, părând mai degrabă mândru de aventura fetei, acesta spuse vestea Marinei, și Marina o trecu mai departe. Aurica chemă palidă pe Felix la portiță. - Domnule Felix, e adevărat că ai primit o scrisoare dela Otilia? - Da, îmi scrie de la Paris. Aurica rămase cu gura căscată. Apoi fugi iute în casă și, vânătă la față, vorbi cu glasul sugrumat cu care
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ca soră, fiindcă văd cătu nu ești prevăzător. De acum încolo suntem în vârstă, și mult nu mai avem de așteptat. Este și viață și moarte. Ce speranță să mai am eu: ca mâine sapa și lopata (bătrînul se făcu palid). Omul cu cap își pune lucrurile în regulă, se mai îngrijește și de suflet. Doamne ferește, vine o moarte, ai văzut cum ai căzut jos... - La-la-lasă-mă-n pace, lasă-mă-n pace, strigă sugrumatbătrînul către imposibila Aglae. -Ce să te las în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Moș Costache îl privea cu mare stimă, ascultîndu-l ca pe un oracol: - Ți-țiu dietă strictă, zise el, nici de fumat nu mai fumez. Aurica se grăbi să ofere un ceai lui Weissmann, care îl primi fără mofturi. - Sunteți cam palidă, observă studentul, ar trebui să faceți o serie de injecții cu cacodilat sau cu stricnină. Vă surmenați, sau aveți nemulțumiri de origine sentimentală? Aurica lăsă capul în jos, cu exces de modestie. - Ia să-ți vedem pulsul, domnișoară! Hm! slab
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
spuse nimic și, cu toate rugămințile lui Felix, nu mai consimți să se oprească. Se întoarseră, deci, acasă. Deși se întunecase, nu se vedea nici o lampă aprinsă. Otilia, cam mirată, intră înăuntru. Deodată se auzi un țipăt, și fata ieși palidă și îmbrățișă tremurând pe Felix: - Ce s-a întîmplat? - Papa! plânse Otilia. Felix se repezi înăuntru și i se păru că vede ceva negru întins lângă masă. Căută chibriturile, aprinse lampa și descoperi pe moș Costache, căzut jos pe dușumea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și-ar fi dat seama, dar ce folos, nu dormise apoi două nopți, perpelindu-se că nu ascultase de-un ordin. Domnul Volgoride nu-i arunca, câteodată, când se abătea pe la el, escaladând două etaje, că-l găsește prea palid, că este un amploaiat prea cu ochii beliți sau, dimpotrivă, prea înfundați în orbite și se mira, așa zeflemitor și subțirel că, din pricina plăcerilor solitare, cum de nu-i tremură mîna? Cu atât nu se pricopsise, atâta tot îi mai
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
le punea pe spinare și le ducea, cu fată cu tot, la casa lui. Cârciumarul le numără și le așeză deoparte. - Bun! mormăia. Simțea că e bucuros. Bărbatul se uită la vinul rămas, apoi la mireasă. Era frumoasă Lina, așa palidă, cu buzele supte și albe, privind cerul limpezit. Ea se ridică 42 fără o vorbă, deschise ușa și privi zestrea strânsă, grămadă, în mijlocul odăii. Căută prin rafturile șifonierului, dar ele erau goale, miroseau numai a levănțică. Pe lemnele lustruite alergau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ochiul dracului: dai - n-ai! - Jupîne, ajută-mă, știi ce credincios ți-am fost, că nu ți-am ieșit din voie și n-am să te uit... Păcat de cârciumă... - Știu eu? Mâinile îi tremurau și păreau străvezii sub lumina palidă a lămpii. Tăcu câteva minute, mușcîndu-și buzele, gânditor. Când ridică privirile, în ochi îi strălucea o undă de șiretenie. - Totul ar fi cum ar fi, spuse, dar mai e un chichirez... Lăsă vorba la jumătate, parcă ostenit. ...Eu dau banii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Le-au aprins, și un fum frumos mirositor s-a răspândit împrejur. Rudele, cu capetele descoperite, ascultau glasul preotului. Părintele avea o voce dulce și caldă. Lumina feștilelor juca în firele rare din barbă, argintii și întunecate. Dascălul, subțire și palid, dădea, alături, răspunsurile, pe alt glas. Stere abia se ținea să nu plângă de bucurie, privindu-și din când în când nevasta, în spatele căreia lăcrimau soacra și dogarul, cu nenea Ghiță Bîlcu și cuscrul Vasile. Ceilalți oftau împrejur, mulțumiți. Prin
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mers. Pe urmă a început să-i scurme și mai rău foamea. Vai de mama lor ce-au pățit! Era și-un frig de nu te mai sculai. Nicu-Piele privea cu jind la bălegarul codoșului. Slăbiseră, le crescuseră bărbile, erau palizi de vedeai prin ei. A șasea zi, Ciupitul a avut un vis grozav. Era într-un leșin lung, abia se ridicase în coate. Ochii i se măriseră și se adânciseră în fundul capului. Se acoperise cu nisip, parcă era sculat din
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o sală lungă cit un vagon de tren, cu trei cuptoare. Printr-o ușă, intrai într-o încăpere cu pereții acoperiți de rafturi șubrezite. Mirosea greu, a făină acrită. Înăuntru, despuiați până la brâu, roboteau lucrători, cu fețele albite, slabi și palizi, purtând pe cap scufe de pânză, să nu-și pârlească părul la dogoarea cuptoarelor, în care ardea un foc neostenit. Jupânul cobora pe la trei, când încă nu se lumina de ziuă, îmbrăcat numai într-o cămașă de noapte, încerca maiaua
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
la domnul Goldenberg. Intrară în niște odăi mici și întunecoase. Mirosea urât, a resturi rîncezitexle mâncare. În fundul prăvăliei era atelierul, o cameră înaltă, fără geamuri, luminată de becuri galbene, murdărite de muște. La vreo cinci mașini de cusut lucrau ucenici palizi, prefăcând croiala hainelor. Schimbau nasturii și le descoseau semnele, nimeni n-ar mai fi cunoscut de unde vin mărfurile. Aveai un costum la două rinduri, negustorul 9 făcea sacou, îi rotunjea poalele, mai scotea un buzunar și punea altul pe fața
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
întîmplă ceva neașteptat. Din cauza unei hurducături, coșciugul alunecă cu totul spre spatele dricului și capacul bătut în cuie se desfăcu, alunecând într-o parte. Giulgiul sfâșiat de cuiele smulse lăsă o clipă să se vadă trupul mortului și chipul său palid, care parcă rânjea batjocoritor către cei ce-l urmau. Rudele vrură să oprească, dar glasurile din spate erau atât de amenințătoare, încît se rugară în gând să ajungă mai repede la poarta cimitirului, să scape de răposat. - Uite-l, râde
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Cerul era acum aprins și norii lui greoi se apropiau. Câteva păsări negre zburau sus de tot, cu mișcări încete, leneșe. Ibovnica nu mai auzi nimic. Își încorda mâna pe lemnul fierbinte și avu spaima că alunecă... Când coborâră, era palidă și tremura. Nu spuse nimic. Păși clă-tinîndu-se, rezemată de brațul lui Bozoncea. Pe ochi îi apăsa încă privirea ascuțită, verde a celui tânăr. Sandu râdea de Gheorghe. Acesta nu se dăduse* în lanțuri. - Ți-e frică, Treanță, ai? Tu în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să fie? Nimic. - Mă, tu-mi ascunzi ceva... - Nu. Să moară! 357 Dar celălalt știa că minte si parcă i se făcu frică. Au plecat s-o caute pe Didina. Pe drumul Filantropiei se aprindeau felinarele. În geamurile negustorilor, lămpile palide luminau mărfurile învechite, pătate de muște. Era cald și măturătorii loveau caldarâmul cu bocancii lor grei. Nuielele măturilor zgâriau pietrele pline de praf. Li se făcuse somn și scârbă. Era ultima lor seară. Gheorghe strânsese bani și avea de gând
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
când albastrul întunecat al nostalgiei te dezleagă de tine însuți? Dacă omul n-ar fi știut introduce un delir voluptuos în singurătate - de mult s-ar fi aprins întunericul. Descompunerea cea mai oribilă, într-un cimitir necunoscut, este o icoană palidă pentru părăsirea în care te afli când, din aer sau de sub pământ, o voce neașteptată îți dezvăluie cât ești de singur. Să n-ai cui să spui niciodată nimic! Numai obiecte; nici o ființă. Și năpăstuirea singurătății nu pleacă decât din
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
universului mă voi fi rătăcit? Mă duc să mă caut acolo unde se aude lumina..., căci de mi-aduc bine aminte, iubit-am altceva decât sonoritatea transparențelor? Cui nu i se pare că după fiece amărăciune luna a devenit mai palidă și razele soarelui mai sfioase și că devenirea își cere scuze, schilodindu-și ritmul, - aceluia îi lipsește baza cosmică a singurătății. Ruptura de ființă te face bolnav de tine însuți, încît este destul să pronunți cuvinte ca: uitare, nefericire, despărțire
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cu dezastrul lucidității. Începi să vezi cum stau lucrurile și atunci nu mai poți trăi. Fără erori, viața e un bulevard deșert prin care evoluezi ca peripatetician al tristeții. Nevoia de a-ți pune capăt zilelor în inima unei femei palide, ca să-ți poarte cadavrul o nonviață... sau de a vorbi despre dragoste atât de eteric, că și fulgii să-și ceară scuze. O iubire vaporoasă ca schizofrenia unui parfum... În cafenea - mai mult ca oriunde - nu mai poți sta de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a voi să trăiești atunci când fiecare zi te apasă mai rău ca o eternitate. Cine n-a suferit de insuportabilul vieții n-a trăit niciodată. Cu ultimele picături de sânge, melancolia va descrie un semn de întrebare pe o inimă palidă. Căci la ce-ar mai îngropa o inimă subterană? Când porți pe umeri toate Judecățile din Urmă... Luciditatea este un vaccin contra vieții. Trebuie să fi încercat multă vreme dorința de a muri, ca să cunoști dezgustul de moarte. Sătul de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o stare extatică. Niciodată nu ne stingem din vid, ci din preaplin. Un moment absolut răscumpără golul tuturor zilelor; o clipă reabilitează o viață. Orgasmul spiritului este scuza supremă a existenței. Așa îți pierzi de fericire mințile în Dumnezeu. Mâinile palide sânt un leagăn în care îți suspini viața. Femeile nu ni le-ntind decât ca să plângem în ele. Ceața e neurastenia aerului. Acele glasuri din afunduri, pentru care ți-ar trebui accentul unui Iov asasin... Ce înger nebun cerșește cu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
într-o disperare absolută, decât într-o bucurie absolută. Poate din acest motiv porțile paradisului sânt prea înguste pentru acei care și-au pierdut speranța... Nu este absolut nimeni care în fondul sufletului să nu aibă un regret - oricât de palid și de indecis - după durerea și boala de care a scăpat. Acei care suferă intens și îndelungat, deși doresc să se refacă, nu se poate să nu se gândească la o pierdere fatală prin însănătoșirea lor probabilă. Atunci când durerea face
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
căldura centrală a uneia singure, care, întocmai ca un soare, împrăștie razele sale indiferent de natura obiectelor sau de aspectul formelor. Teologii susțin că forma primordială de iubire este iubirea lui Dumnezeu. Toate celelalte manifestări n-ar fi decât reflexe palide ale acestei iubiri fundamentale. Unii panteiști cu tendințe estetizante susțin că natura, iar unii esteți puri, arta. Pentru alții, bazați pe biologie, sexualitatea pură, fără afectivitate, sau pentru unii metafizicieni, sentimentul identității universale. Decât, nici unii dintre aceștia nu vor putea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]