3,790 matches
-
cu abilitate și inteligență delictul care părea mult mai apropiat și care se potrivea cel mai bine asociației lor atât de misterioase: delictul de generis humani. Creștinii, considerați astfel dușmanii Imperiului roman, care personifica în sine genul uman, puteau fi persecutați din acest motiv prin judecăți sumare, în baza legii ius gladii. Declarându-i dușmanii săi personali și ai guvernării sale, a trecut la aplicarea pedepselor care pentru dezertorii, răsculații și dușmanii statului erau asemănătoare celor pentru incendiatori: mutilarea corpului, răstignirea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
disprețuit și abject. Dincolo de existența unui fundament juridic, refuzul senatului roman de a accepta propunerea împăratului Tiberius (14-37) din anul 35, prin care cerea declararea creștinismului religio licita, existau rațiuni de ordin social și crimen lesae maiestatis, pentru a-i persecuta pe creștini în orice moment. Nero i-a persecutat pe neașteptate, ca urmare a incendiului, nu atât pentru că era preocupat să complacă mulțimea, cât pentru că descoperise ori a presupus că a identificat în comunitatea creștină din Roma centrul tulburării despre
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
senatului roman de a accepta propunerea împăratului Tiberius (14-37) din anul 35, prin care cerea declararea creștinismului religio licita, existau rațiuni de ordin social și crimen lesae maiestatis, pentru a-i persecuta pe creștini în orice moment. Nero i-a persecutat pe neașteptate, ca urmare a incendiului, nu atât pentru că era preocupat să complacă mulțimea, cât pentru că descoperise ori a presupus că a identificat în comunitatea creștină din Roma centrul tulburării despre care vorbește Tacitus, în cartea sa. Dacă într-adevăr
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
condus creștinii la martiriu. Unui om, asemenea lui Nero, fără nici o religie, contau prea puțin Zeus, Jupiter, Jahve, Moise și Cristos atunci când coroana sa era în siguranță și capriciile sale nu erau observate și criticate. Ferocitatea cu care i-a persecutat pe creștini, semnul unei intoleranțe și a unei răzbunări personale împotriva adversarilor care l-au iritat cu precădere, își află originile în orgoliul rănit și în reacția violentă a unui om acuzat aparent pe nedrept de un delict infam, care
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Domițian a privit cu alți ochi creștinismul infiltrat în aristocrația sa și chiar în familia imperială, continuând și amplifi-cându-și suspiciunea începută în timpul lui Nero. Datorită suspectării că dușmanii guvernării sale s-ar fi cuibărit în creștinism, a decis să-l persecute nu doar în Roma, ci în întreg Imperiul, făcând și alte victime. Însă acestea nu au fost multe pentru că împărații romani, adevărați stăpâni ai puterii absolute, îndeosebi în raport cu tiranii timpurilor noastre, au combătut, dar nu au intenționat să dezrădăcineze o
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
să protejeze și să păstreze patrimoniul moral și religios al Romei, a încercat să oprească invazia și opera distructivă a altor religii. Anterior lui, Nero (54-68), Domițian (81-96), Traian (98-117), Hadrian (117-138), Marcus Aurelius (161-180) și Septimius Severus (193-211) au persecutat creștinii văzuți cu suspiciune la curtea imperială, considerați sedițioși și încriminați chiar și pentru numele lor, nedoriți nici măcar social; ceilalți împărați i-au persecutat și pe adepții doctrinelor perverse. Acestea au fost cauzele politicii clare ale persecuției lui Decius, celelalte
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Nero (54-68), Domițian (81-96), Traian (98-117), Hadrian (117-138), Marcus Aurelius (161-180) și Septimius Severus (193-211) au persecutat creștinii văzuți cu suspiciune la curtea imperială, considerați sedițioși și încriminați chiar și pentru numele lor, nedoriți nici măcar social; ceilalți împărați i-au persecutat și pe adepții doctrinelor perverse. Acestea au fost cauzele politicii clare ale persecuției lui Decius, celelalte erau o reacție la politica lui Filip Arabul (247-249) și a fiului său, creștini declarați și protectori ai creștinilor, amândoi uciși de el, precum și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și persecutarea creștinilor, fideli politicii celor doi, considerați dușmanii săi: A deținut puterea timp de trei ani. A arătat el însuși fără întârziere, că el i-a ucis pe Filipi, a emis edicte de condamnare la moarte, pentru a-i persecuta și a-i ucide pe creștini, al șaptelea după Nero, și i-a trimis pe foarte mulți dintre sfinți, ca însoțitori ai lui Cristos, la chinurile lui. Așadar, Lui Filip care domnise șapte ani i-a urmat Decius care, din
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
primi ani ai domniei sale, împăratul Valerian (253-260) s-a arătat atent față de creștini. După anul 257, când Macrian, un ministru egiptean de finanțe, i-a arătat pericolul pe care îl constituia prezența creștinilor în armata romană, a început să-i persecute. A fost influențat în decizia sa și de prezența consistentă a acestora la curtea imperială, care, după cum ne spune episcopul Dionisie din Alexandria (190-265), părea să fie o biserică a lui Dumnezeu. Inconvenientele guvernării alături de creștini l-au determinat să
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
poruncind mai apoi să fie uciși și aceștia; a privat de bunurile lor și pe unii cezarieni, ofițeri aparținând procuratorului din Cezareea care țineau administrarea provinciei și i-a pus la munci ca prizonieri, în posesiunile imperiale. Valerian i-a persecutat pe creștini mai ales din motive fiscale, pentru a îmbogăți visteriile sărace ale statului, dar și aici a voit să-l imite încă o dată pe Decius. Trebuie să ținem cont de faptul că, aproprierea de bogățiile creștinilor în persecuția lui
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
să susținem că soldații erau elemente eficace de convertire la creștinism și constituiau avanpostul laicilor creștini, prin participarea lor la viața Bisericii. Aparent pare nepotrivit să vorbim despre un martir militar în timpul domniei lui Gallienus (260-268) care nu i-a persecutat oficial pe creștini, favorizându-i, cel puțin în trecere, prin revocarea edictelor și restituirea bunurilor confiscate Bisericii, după ce împăratul Valerian a căzut rob la barbari. Gallienus, fiul lui Valerian, a oprit persecuția începută de tatăl său împotriva creștinilor, oferind tuturor
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
mare delict să renunți la cele care, statornicite și hotărâte o dată pentru totdeauna de către cei vechi, își mențin și își respectă starea și direcția. De unde, datoria noastră de a pedepsi îndărătnicia gândirii greșite, a unor oameni ticăloși. Dioclețian i-a persecutat pe creștini și pe manihei pentru că profesau religii străine celei de stat, care, prin răspândirea lor, acționau în detrimentul religiei romane și, chiar mai mult, tindeau să se universalizeze. Universalizarea creștinismului era un fapt împlinit, pe când cea a maniheilor se afla
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
298-302), a rămas în tradiția creștină drept persecutorul prin excelență al militarilor creștini, mult mai numeroși în legiunile sale, decât ale celorlalți doi. Din mărturiile panegirice ale lui Lactantius și Eusebiufață de Constantius I Chlorus (305-306), care nu i-a persecutat pe creștinii, deși erau numeroși și pe teritoriul său, putem deduce că fiecare împărat sau cezar dădea o interpretare personală edictelor de persecuție. Unicul act de ostilitate al lui Constantius Chlorus contra creștinilor a fost acela de a fi doborât
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
condamnați la moarte. Toate acestea ne confirmă auguștii și cezarii tetrarhiei nu au avut un criteriu unic pe durata persecuției și că fiecare persecutor își dirija acțiunea proprie într-un mediu specific. Maximian a lovit cu precădere soldații; Dioclețian a persecutat îndeosebi episcopii și ecleziasticii, respectând persecuțiile precedente (ale lui Decius și Valerian) care au lovit mai mult în episcopii orientali și africani decât în cei occidentali, deoarece în Orient și în Africa creștinismul era mult mai răspândit și mai bine
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Te rugăm, trimite-ne cât mai degrabă, spre cinstea împăraților. Te implorăm să o faci nu din teama de a suferi, ci pentru ca să se realizeze îndată dorința noastră“. Atunci Maximus a spus: „Voi nu mă contraziceți, nici eu nu vă persecut, nu fac altceva decât să aplic dispozițiile împăraților. Pentru care sunt străin și curat de sângele vostru. De fapt, dacă recunoașteți că acționez bine vă felicit: veți fi satisfăcuți în dorința voastră!“. După aceste cuvinte a pronunțat sentința de moarte
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
-vă și alegeți între aceste două cazuri: a fi creștini ori este un delict, ori nu este. Dacă este un delict, de ce nu-i ucideți pe toți cei care se mărturisesc astfel? Dacă nu este un delict, atunci de ce îi persecutați pe inocenți?. În fragmentele martirice citate asistăm la transparența scriitorilor creștini care, în redactarea Patimilor diferiților martiri, nu și-au ascuns scopul inițiativei de a crea o epopee creștină pe durata marii persecuții. Soldații martiri au fost glorificați asemenea unor
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
311), și finalul tragic al opozanților creștinismului, era de negândit ca Licinius, care își dăduse acordul în promulgarea rescriptului de la Milano (313), deși era de credință păgână convinsă, să se fi ridicat împotriva creștinilor și a religiei lor. De fapt, persecutând creștinii, Licinius voia să-l umilească pe Constantin, care la prima vedere nu era în măsură să intervină în ajutorul celor prigoniți, provocând o confruntare armată. Analizând atitudinea constantiniană tot mai progresivă în favoarea creștinismului occidental și privind cu invidie întorsura
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
tribunului vor fi sparte, iar trupurile voastre vor fi devorate de animalele sălbatice și de păsările cerului, iar toți cei care nu cred în Dumnezeu vor pieri. De fapt, împăratul tău va fi ucis de cei pe care el îi persecută, va fi mare strâmtorare pentru voi cei care luptați pentru el“. 7. Auzind aceste cuvinte, tribunul a poruncit să fie aruncat în închisoare, să fie întins pe pari de lemn și să fie străpuns de patru cuie; el însuși a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
în procese; niciodată n-a putut fi dovedit că s-a îndepărtat de la calea dreptății din cauza religiei cuiva sau din alte cauze de acest fel. Dimpotrivă, se plângea că după libertatea de cult obținută de Constantin, creștinii i-ar fi persecutat pe păgâni: Despre sfințenie nu știți dacă El (Isus Cristos) i-a creat numele. Emulați de mâniile și ferocitatea iudeilor, răsturnați temple și altare, îi ucideți nu doar pe aceia dintre noi care rămân fideli cultului părinților, ci și pe
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Persia. Împăratul combătea creștinismul cu mai multă liberalitate și cu mai multă imprudență decât predecesorii săi. Acum afișa o clemență cu specială, acum întindea curse și capcane prin care cei prinși în înșelăciunea sa erau târâți în ruina nelegiuirii (apostazie). Persecutând religia creștină mai mult cu artă decât cu autoritate, s-a îngrijit să influențeze negarea credinței în Cristos și acceptarea cinstirii idolilor mai mult prin răsplăți decât să silească prin torturi. Mai întâi a contaminat cu sacrificii abominabile izvoarele din
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
toată perioada luată în considerație. Ultimul capitol deschide o panoramă detaliată asupra Creștinismului în armata romană din secolul IV în Orient și în Occident, oferind o sinteză asupra începuturilor și sfârșitului aceluiași secol și trecerea de la o Biserică ignorată sau persecutată în primele trei secole, la una tolerată (313-381) la o Biserică imperială de stat (381)). Ultimul capitol se încheie cu o Analiză istorico-critică asupra creștinismului din secolele I-IV utilă înțelegerii întregului discurs. Importanța acestei opere stă tocmai în unicitatea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
al arienilor, toate acestea îl conduc pe Hitler la asumarea unei "noi identități" care, desigur, face ca "vechea identitate" să devină echivalentul simbolic al "persecutorului" (în termeni freudieni, ai "tatălui "rău""). O dată ce dobândește sprijin organizațional, însă, rolurile se inversează: din persecutat, Hitler devine persecutor, desigur, pe temeiul mandatului său autogarantat de a "distruge distrugătorul"471. Kenneth Burke meditează, îndelung, la faptul că destinul lui Hitler ar fi putut fi unul diferit: cum, la început, îl preocupau artele plastice, apoi arhitectura, evident
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
p. 418. Ibidem. Ibidem, p. 419. CN +. Op. cit., p. 419. Ibidem, p. 651. Op. cit., III, p. 962. Ibidem. Op. cit., II, p. 651. „Fiecare om care a absolvit studiile gimnaziale cu examenul de maturitate se plânge de Încăpățânarea cu care Îl persecută visul de angoasă În care el pica acest examen, trebuia sa Îl repete etc. Pentru posesorul unui grad academic, acest vis tipic este Înlocuit de un altul, care Îi arată că a ratat examenele de licență și Împotriva lui el
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
Desigur, "manierismul liric, exercițiul livresc, detașarea vocii poetice, toate acestea, înlocuite de un timbru moral mai apăsat, de o "lectură" a universului, mai intransigenta și mai "implicată"84, sunt rezultatul unei trăiri aparte, răsfrântă asupra poeticii celor care au fost persecutați, din cauza ideologiei politice. Cenzura politică, dincolo de a descinde lumea literară în două, va constitui premisa unei retorici specifice, răsfrânte asupra întregii creații ulterioare, a acelora care au avut parte de un astfel de tratament. Acesta este și unul dintre motivele
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
puternic de aversiunea contra ideologiei, aducând, în construcția lui, o absență a metaforei, diferită de absența cu care obișnuise poezia lozincardă. Deși el însuși conține o metaforă una cu tentă subversivă, ochiul de greier fiind ochiul veșnic treaz al artistului persecutat acest volum va marca începutul unui lung șir de alte volume încadrate în ceea ce am numit absență a metaforei: Greierii cântă numai în somn,/ Greierii ziua sunt numai insecte,/ Lăsați-i să doarmă și-ascundeți-i, ierburi, De sinceritățile zilei, suspecte;// De
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]