4,013 matches
-
ieșeau din casă și-și făceau o ocupație din mutatul mobilei. Periodic, reamenajau cei câțiva metri pătrați pe care li-i dăduse statul. Știu io, poate țăranul român, alde Tatomir ăsta, avea parte mereu de o schimbare de decor, mai pica o frunză, mai răsărea o floare. Peisajul se schimba. Aici, la bloc, era invariabil același decor antipatic. Și poate așa găzdoii reușeau să se implice și ei în mediu. Relația lor cu mediul, câteva fotolii răsucite prin casă. Pentru că și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
bagă. El a fost singurul care m-a ajutat cu adevărat, dar nu sunt sigur că am făcut bine ascultându-l. El știa că nu înseamnă nimic să fii scriitor. Asta e și drama lui. Din când în când, mai pică câte cineva aici, „La lemne“, câte un personaj cu farmec. Acum a picat Stroescu, de exemplu. Mascota facultății, o figură funambulescă, un tip care face toți banii. Predă la noi dactilografia. Îl invităm la masă. - Pe de-a moa’, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
sunt sigur că am făcut bine ascultându-l. El știa că nu înseamnă nimic să fii scriitor. Asta e și drama lui. Din când în când, mai pică câte cineva aici, „La lemne“, câte un personaj cu farmec. Acum a picat Stroescu, de exemplu. Mascota facultății, o figură funambulescă, un tip care face toți banii. Predă la noi dactilografia. Îl invităm la masă. - Pe de-a moa’, a zis, doar dacă-i așa acceptă o bere și invitația noastră de a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
scrisului și alte asemenea. Dar, de fapt, împreună cu tot poporul român, în lipsa căldurii, R.T. s-a retras dinspre sufragerie înspre bucătărie, la dogoarea aragazului. M-am dus la el pe neașteptate, pe neanunțate, ca de obicei. Prin învăluire - și am picat la fix, pentru că tocmai terminase pregătirile pe ziua aceea. Începe să se văicărească. Nu, nu mai poate să se repete în halul ăsta. Doar după două beri e în stare să țină prelegeri în fața unor murături stafidite, care n-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
anilor ’69-’70. Încă erau mandatari. Partidul avea grijă să păstreze o brumă de normalitate. Marele Prozator bea ocazional și organizat. Mese organizate la el acasă. A stat la el acasă cât timp s-a pregătit să dea la facultate, picase primul an, și acel an pierdut l-a petrecut acolo, în casa aia unde erau mese cu de toate. - Mese de afaceri literare. El avea o vorbă. Nu am prieteni, doar prietenii literare. Îl interesa să aibă influență și viața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
era prima dată și nu era nici singurul care să-mi spună că îi e frică de mine, se teme să se desfășoare, din cauză că io aș putea transforma prestația lui în text și asta nu se știe dacă i-ar pica bine. Într-un fel, ținea la mine, era mândru că are un prozator în parohie. Măcar lucrul ăsta era ceva exotic. Putea să raporteze că are activitate. Mi-a organizat și o lansare, unde s-a umplut de rude de-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
din cartea de citire; și editam revista Luna, scrisă toată cu mâna mea În mai multe exemplare și vândută tot pe nasturi. și când făceam ravagii, Încă de la doisprezece ani, prin ini mile fetelor blonde din mahala, volubila Marioara de la Pica, mân dra Elena Moldoveanu și melencolica Eugenia Ionescu, dezlănțuind printre ele adevărate tragedii sentimen tale, cu dez nodăminte cu oțet, foi de leandru, capete de chibrituri, mixtură infernală (brrr!), dar otravă plăcută fetelor nefericite În amor. Când eram copii odată
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
concupiscențelor, tulburând astfel liniștea, până atunci dumne zeiască, a munților, a pădurilor și a apelor din acest ținut atât de ferit din calea relelor. Unul, vânător vestit pe vremuri de urși, de mistreți și de că prioare, afară de când mai pica vreun râs sau vreun cocoșde-munte, era orb acum și-mi povestea isprăvile lui stând amândoi În poarta casei sale, de unde, ca un armăsar bătrân căruia i-a mai rămas doar mirositul, pișca, vorba lui Tudor Arghezi, „cu trei furnici“ - sânii
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
gân dești; iar calea virtuților domestice stă mereu deschisă preote selor amorului. - Procesiunile nocturne ale tinerimii studioase de acum cincizeci de ani spre Crucea de piatră, spre Gramont și spre Chiriță, sălașele fetelor fără de mofturi. - Despre „trufan dalele“ și „prospăturile“ picate din provincie pe pavajul Bucureș tilor și prubuluite de „nenea“ cel păros ca un câine și În cămașă cu arnici roșu la gât. - Câteva exemplare din această floră rău mirositoare, unele de stil, altele de pomină și altele cerșind purificarea
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
un câine sub cămașa lui cu arnici roșu la gât, pe care l-am văzut odată, prin gaura cheii, cum pru băluia la pat pe o biată fată fugită de rușine sau de foame din cine știe ce fund de provincie și picată de curând, „tr ufanda“ sau „prospătură“, pe pavajul Bucureștilor și de acolo În bordel. O lăudabilă inițiativă a unor cucoane cu dispozițiuni largi sufletești, filantropice, instalase, mai acum zece-cincisprezece ani, În Gara de Nord un post de observație discretă a fetelor sin
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
veți zice; și ce fel de sfidare?... Era sfidarea, triumful sau replica ei naivă zvârlită unor rude de aproape (din neamul răpo satului dr. Dru gescu, medicul părinților mei și al școalelor din București), unde fata locuia până una, alta, picată de curând din provincia ei. „Sunt hotărâtă, avea să-mi spună fata la primul colț Întunecos de stradă, să-mi câștig singură existența, cu prețul chiar, oricât de infam, al trupului meu, decât să sufăr umilințele rude lor mele care
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
vieții noastre moderne - și peste acea parte din viața noastră modernă rămasă Încă cea mai de preț: timpul liber al omului. Sfârșesc aceste așa-zise reflecții În halat și În papuci, grămădite unele peste altele, cum le a venit să pice din condei, găsind că, la urma urmelor, mult mai interesante decât reflecțiile sunt bucuriile reale pe care le oferă automobilul și printre care Îndrăznesc să pomenesc aci: practica liberă și fantezistă a amorului. Drumurile În automobil sunt searbede fără o
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
88 bombardaseră trupe și coloane motorizate bolșevice: În timp ce mă miram că puternica AA de acolo nu trage, semn că vânătoarea inamică e aproape, și avertizam echipajul să fie atent, iată că apar două IAK-uri ce fuseseră ascunse după nori, pică spre noi și ne atacă din spate, oblic, de la stânga spre dreapta; ai mei trag îndrăcit, cu toate patru mitralierele din spate, care merg ca niciodată, fără rateuri și blocări; în cabină s-a făcut fum și miros acru de
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
rând, de teamă să nu se ciocnească, în timp ce de la noi trag 16 mitraliere, în afară de cele ale neamțului, ca să nu ne lovească pe noi. La un moment dat, primul "ciolovec" ce îl atacă pe Ionescu-Țiganu cabrează pe o aripă, ranversează, apoi pică și se înscrie încet în vrie spre pământ, cu mult fum în coadă. Unul la activ ! Al doilea "ciolovec" reînnoiește furios atacul venind spre mine, probabil pentru a răzbuna doborârea "tovarășului". Giurgea și mitraliorii mei sunt însă la posturi și
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
mai greu am urcat, și numai pînă la 100 de metri. Inima îmi era cît un purice. Odată s-a auzit un fel de explozie și uleiul a inundat parbrizul. Am tăiat imediat contactul ca să nu iau foc și am picat drept înainte (în cazurile acestea nu e voie să alegi dreapta sau stînga). Bineînțeles, ca să-mi mărească panica, în drumul meu spre pămînt, se întindeau niște fire de telegraf sau telefon. Trecînd peste ele am avut un gest complet idiot
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
de țipetele și de amenințările tovarășului Cameniță. Lui Fanache îi venea să pufnească în râs când vedea ce spectacol caraghios oferă Gârmoci, dar se abținea: știa prea bine că nu e cazul să-și bată joc de șeful raionului, dacă pică biata căpățână a lui Gârmoci, automat cade și capul său, așa că tre să fie una cu șeful său, sunt legați unul de altul, precum clanța de ușă... Fanache l-a încurajat pe Gârmoci dând din mâini și zicând pe muțește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
o ocupe ei fără nici o grijă. Nu le păsa nici la ce folosea potopul de apă din lac, la irigații, la alimentarea cu apă a orășelului, la vreo hidrocentrală, important e că aveau unde să se scalde și că le pica și câte-un pește fără cine știe ce chinuială. După ce a tras ultima înghițitură din sticla cu băutură care le ardea stomacul, Pușcărie, amețit de alcoolul prost, toropit de căldură, s-a întins pe spate și, înainte de a ațipi, i s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
învârteai în teatru. Cum ce? Ce se face în teatru. Una, alta. Duci, aduci. Asculți de șefi, iei chenzina pe cincisprezece și lichidarea pe-ntâi.“ Din felul în care se uită la mine paznicul de noapte, înțeleg că dialogul îi pică prost. „Nu te supăra - îi spun -, dar ca să-i pot vorbi unui patron de dumneata, trebuie să-mi spui ce știi să faci. Asta o să mă întrebe și el: ce știe să facă omul ăsta al tău?“ „Da’ de când sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
de Șapcă nu pleca de la birou tunând și înjurând, ci, dimpotrivă, zâmbitor, mulțumindu-i că muncea pentru el ca un robot și duminicile. Când s-a trezit din leșin, secretara s-a gândit la ce putea fi mai rău: că picase Guvernul sau că necioplitul de Șapcă făcuse și el ce făcea toată lumea, un cancer, și că asta îl sensibilizase brusc. Cui să-i telefoneze Otilia ca să-i povestească evenimentul, dacă nu soțului? În clipa în care colega de serviciu i-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
lui, am frecventat un club de iubitori de animale și am citit o publicație plină cu istorii despre câini. Toate îmi păreau exagerate. Poveștile duioase despre căței păreau să răzbune niște neîmpliniri în relațiile cu semenii. Cel mai prost îmi pica frecvența cu care era folosit cuvântul dragoste. Un om cu simțul proporțiilor nu vorbește tot timpul despre iubire, fie că se referă la plante, la animale sau la bicicleta lui. Nu tot ce-i pornire afectivă e iubire. Cățeii mei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
istoria națională“ nu este cunoscută și din ce în ce mai insistent este eliminată din școli, chiar și din acelea “care cele mai multe și cele mai însemnate sunt înființate și se susțin din însăși averea bisericii noastre dreptcredincioase”. El afirmă: “Noi trăim, ca și cum am fi picați astăzi din lună, neștiind de am mai fost și mai înainte, cum și cine am fost, cum am ajuns până astăzi, și ce am ajuns, și ce am putea spera și dori de a ajunge în viitoriu”. „Oare acest biet
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Loredana Puiu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93272]
-
nașterii marelui fiu al „comunei” Assisi (provincia Umbria din partea est-centrală a Italiei) este încă discutată, dar se reține ca foarte probabil anul 1182. Tatăl său, Petru Bernardone, era un vestit negustor de stofe, cu relații în țările învecinate; mama, Donna Pica, se trăgea din sudul Franței. Copilul s-a născut pe când tatăl se afla într-o călătorie de afaceri în Franța; la botez i s-a dat numele Ioan, dar întorcându-se acasă, tatăl, din simpatie pentru Franța și o delicată
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
până aproape de Portugalia, unde am dispărut de parcă m-ar fi înghițit pământul. Bineîn țeles că am sosit cu o mică întârziere. Am stat de vorbă puțin despre plastică, dar apoi, nenorocire, ne-am afundat în poezia germană, până aproape să picăm de somn... Dimineață afară ploua fără încetare. La un moment dat, El a fost nevoit să plece, iar eu am rămas așteptând să înceteze ploaia. Aș fi vrut să citesc ceva, dar mi-a fost imposibil. Am ador mit, cu
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
de foame, m-am dus din nou la Portugal. 7 iulie 1952 Ne-am trezit târziu dimineața. Era frumos afară. Ne-am dus la lacuri. Înspăimântați de o societate prea deocheată, am trecut îndată de cealaltă parte, dar aici am picat peste o societate heterogenă, care mi-l răpi pe Mihai pentru un anumit timp. Eu mi-am făcut gimnastica... Între timp, Mihai își terminase conversația și mă căuta prin ștrand. Eu, la rândul meu, am făcut un înconjur și, dintr
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Am oleacă de pică împotriva ta, cu toate că știu că foarte curând îmi va fi rușine numai la gândul că am fost în stare să-ți port pică! Totdeauna prefer să fiu eu cel vinovat, nu tu! De fapt, îți port pică nu pentru că nu mi-ai scris, ca și cum scrisoarea ar fi fost o dovadă materială a faptului că te-ai gândit la mine... Nu am nevoie de dovezi ca să știu: te-ai gândit la mine! Îți port oleacă de pică pentru
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]