37,224 matches
-
de texte coapte binișor din volumul, de curând ieșit de sub tipar, Nouă proze vechi. Ficțiuni ilicite. Într-un fel anume, ca tot ce scrie Cimpoeșu, însăși separarea aceasta în două secțiuni distincte este doar o glumă enormă. Sau doar o proză veche. Sau doar o ficțiune ilicită. Ce motiv am avea să-l credem pe autorul unui roman de felul Christinei Domestica atunci când, la doi ani distanță, în introducerea unei cărți așa-zis eclectice, ne livrează o poveste despre criterii cronologice
De ce, Petru Cimpoeșu? by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8509_a_9834]
-
reviste literare. Nu spun că nu faptele nu stau, la urma urmelor, întocmai. Numai că insistența lui Cimpoeșu asupra unor detalii în asemenea măsură neglijabile trebuie privită cu ceva mai multă, detectivistică, suspiciune. Unde am mai întâlnit-o? În toate prozele lui, desigur. Și mai cu seamă în cele ce-i vor urma aici, sub aceleași coperte cartonate, scurtei explicații de la primele pagini. Umorul mucalit explodează la fiecare întorsătură de condei. Iar falsa prefață devine ficțiune în toată regula: "Volumul nu
De ce, Petru Cimpoeșu? by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8509_a_9834]
-
fi "rasă" sau "național". Eu am ales, pentru povestirea mea, cuvintele "roșu", "Cântarea României" și "UTC". Din păcate, până să o termin de scris, a fost depășit termenul de predare și am rămas pe dinafară. Adevărul e că, în aceste proze, am încercat să aduc un omagiu "optzeciștilor" utilizând, cât și cum m-am priceput, metodele preferate de ei - citatul, autopastișa, intertextualitatea. Deși eu nu mă consider propriu-zis "optzecist", cred că drumul deschis de "optzeciști" în proză, deși deocamdată abandonat, încă
De ce, Petru Cimpoeșu? by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8509_a_9834]
-
e că, în aceste proze, am încercat să aduc un omagiu "optzeciștilor" utilizând, cât și cum m-am priceput, metodele preferate de ei - citatul, autopastișa, intertextualitatea. Deși eu nu mă consider propriu-zis "optzecist", cred că drumul deschis de "optzeciști" în proză, deși deocamdată abandonat, încă nu și-a epuizat resursele și, cine știe, poate că vreuna din generațiile literare viitoare va încerca să recupereze lucrurile bune pe care cei mai valoroși dintre ei le-au făcut." (pag. 7) Îmi cer cuvenitele
De ce, Petru Cimpoeșu? by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8509_a_9834]
-
consistentă din cea dintâi povestire autentică a volumului. Pe care, bineînțeles, Petru Cimpoeșu o numește, modest, Câteva cuvinte și o lasă să funcționeze ca notă introductivă. Fără alte ocolișuri de argumentare, avem, în această carte, nu mai puțin de cincisprezece proze scurte. Nici una lipsită de ironie, nici una lipsită de un contact epidermic cu realitatea, nici una permițându-și devieri de la tonalitatea hâtră a scrisului lui Cimpoeșu. Oricât de neserioasă și de acaparatoare ar putea părea, aceasta este grila corectă pentru Nouă proze
De ce, Petru Cimpoeșu? by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8509_a_9834]
-
proze scurte. Nici una lipsită de ironie, nici una lipsită de un contact epidermic cu realitatea, nici una permițându-și devieri de la tonalitatea hâtră a scrisului lui Cimpoeșu. Oricât de neserioasă și de acaparatoare ar putea părea, aceasta este grila corectă pentru Nouă proze vechi. Ficțiuni ilicite. Fiindcă felul în care Cimpoeșu pompează - insesizabil - ficțiune în cele mai neînsemnate bruioane de viață se vede extrem de limpede în aceste două pagini și jumătate de prezentare a epopeii mignone de care au avut, umăr la umăr
De ce, Petru Cimpoeșu? by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8509_a_9834]
-
lungește fără vreun scrupul o după-amiază petrecută la bere. Fără a plăti măcar o halbă, dar participând la mii de discuții dezinteresate, se simte mai aproape de naturalețea bucuriilor mici decât în Disneyland (Milionarul american). Sunt, de bună seamă și alte proze care și-ar merita, dacă nu antologarea, măcar o repovestire lapidară de acest fel. Și nu datorită legăturii lor intime cu realul mărunt al ultimilor cinci ani de experiență comunistă, ci pentru efectul lor memorabil, de mici construcții paradoxale desprinse
De ce, Petru Cimpoeșu? by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8509_a_9834]
-
amicilor, noul erou al noii tragedii urbane. Pe numele său din acte, de data aceasta, Petru Cimpoeșu, după cum ne arată clar pagina 139, cea care conține amintita citație. Cred că o eroare similară de lecțiune a făcut ca autorul acestor proze să rămână, vreme prea îndelungată, într-un plan secund al literaturii române. Și tare mă tem că a lua în serios războiul glumeț dintre autorul Ficțiunilor ilicite și desantul generației '80, e unul dintre cele mai flagrante exemple ale unui
De ce, Petru Cimpoeșu? by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8509_a_9834]
-
mai importante valori ale aceleiași generații, cu extensiuni spre scriitorii recuperați (și necompromiși) din generațiile anterioare, ca și din generațiile ulterioare, șaptezecistă și optzecistă. După refugiul în fantastic și mitic (Ștefan Bănulescu, Dumitru Radu Popescu, George Bălăiță) sau într-o proză de analiză psihologică (Nicolae Breban, Augustin Buzura), într-o istorie imaginară dezvoltată din pretexte reale (Eugen Barbu, Dana Dumitriu, Eugen Uricaru etc.), după refugiul în propriul eu poetic (Nichita Stănescu, Cezar Baltag, Ioan Alexandru, Ana Blandiana, Mircea Ivănescu etc.), în
Literatura evazionistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8514_a_9839]
-
se revendică, marginal, din ea. Mă gândesc, ferindu-mă totuși să comit acte de lezmajestate, chiar la un Paolo Coelho sau un Dan Brown. Terenul fertil al literaturii de consum actuale a început să nu mai fie suspansul (ca în proza de mistere a secolului al XIX-lea), ci un anume detectivism literar. Necunoscuții geniali câștigă prim-planul în dauna spadasinilor de elită. Deținătorii de manuscrise rarisime îi lasă în urmă pe aristocrații cu viață scindată. Desigur, aici avem un Borges
Les faux monnayeurs by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8529_a_9854]
-
cuvenit gestionat de către "optzeciști" și "nouăzeciști". Dacă aceștia n-ar fi avut alte preocupațiuni, de bună seamă mai importante... Era în fond miza lor să urmărească o literatură, în sfârșit, scăpată din chingile cenzurii și care începuse deja să producă proză și poezie pe stoc. Și aceasta fiindcă, în pofida ignoranților și cârtitorilor care "nu înțeleg" rostul și rolul criticii, operele lirice și prozastice nu pot respira fără ea. În acei ani romantici ai exploziei de tipărituri, scriitorii cu adevărat buni s-
Flacăra Roșie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8533_a_9858]
-
confundă, din candoare sau în mod voit, eul creator cu eul biografic; și romanul realist-obiectiv, cu cel postmodern, autoreferențial și metatextual ("doricul" cu "corinticul", în termenii lui Nicolae Manolescu). Radu Aldulescu se înscrie în cea mai bună tradiție a marii proze obținute prin acumularea și filtrarea de mici istorii, biografii, destine umane. Această filiație se vede mai clar în Sonata pentru acordeon, cronica unei familii și a unui mediu proletar făcută prin juxtapunere și compactare epică. În Amantul Colivăresei, ca și
Flacăra Roșie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8533_a_9858]
-
reflectorul pe ei, un observator atent, scormonitor făcând naveta și intermediind la nesfârșit între noi și personaje. De regulă, acestea se individualizează și devin pregnante prin vorbele, tonul, gestica, mimica, faptele și înjurăturile colorate, captate vizual și auditiv, ca în proza comportamentistă. Apar însă și infiltrări în interiorul conștiinței lor, flash-uri ce luminează deodată gânduri profunde, lacunar exprimate, sentimente încă ascunse, obsesii care îi macină pe sub aparența de băieți duri, de Ferentari. Vezi, pare că ne avertizează prozatorul, folosindu-se cu
Flacăra Roșie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8533_a_9858]
-
și echivalări cât mai adecvate pentru a exprima - în acest mod colocvial - ceea ce e atât de greu exprimabil: răbdarea pe care protagonistul din edenul socialist și-o pierde încetul cu încetul, speranțele care îi lâncezesc. Eroii aceia fugitivi, picarești din proza lui Radu Aldulescu, care tot schimbă locul pentru a schimba odată "norocul", nu apar în acest cadru. Cu excepția unui Pitic mare cartofor, pe care toți îl caută, dar nimeni (dintre milițieni, securiști, activiști) nu-l poate găsi, personajele sunt aici
Flacăra Roșie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8533_a_9858]
-
scîntei (pe care și le va revendica, pentru posteritate, Junimea) între latiniști și apărători ai neaoșului bun-gust. Presărate cu puțin ridicol - odată limba facută, avatarurile ei ne par preocupări mici și nostime - asemenea bătălii iau, din cînd în cînd, fața prozei. Ca, de pildă, în Dicționar grotesc, al lui Alecsandri, cîteva pagini publicate în 1869 în Convorbiri literare. Cuvîntul cu care începe rechizitoriul pedanților este onoare (fostă onor). Cum nu există rațiuni de alfabet, sau de sistematizare a dicționarului - autorul lui
Numele și fapta by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8565_a_9890]
-
la București, într-o încăpere a berăriei Wilhelm, din strada Edgar Quinet. Au participat scriitori atât din București cât și din alte orașe ale țării. Din articolul lui Emil Gârleanu, când s-a fondat Societatea Scriitorilor Români, publicat în revista Proza, nr. 2, din 15 februarie 1914, aflăm că la adunarea de constituire s-au dezbătut proiectele de Statute și s-a ales primul comitet de conducere, compus din Ioan Adam, Dimitrie Anghel, I. A. Bassarabescu, I. Al. Brătescu-Voinești, Virgil Caraivan
Centenarul Societății Scriitorilor Români by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/8546_a_9871]
-
1982 -, dar publicat numai după zece ani regulamentari - romanul lui Vișniec nu pare să fie de aceeași vârstă cu Desantul celor de la Cenaclul Junimea, al profesorului Crohmălniceanu. Dacă în poezie e perfect contemporan și afin cu colegii săi lunediști, în ceea ce privește proza, el pare a veni dintr-o altă epocă, dintr-o altă vârstă, dintr-o altă ideologie decât, să zicem, Gheorghe Iova. Sau Mircea Nedelciu. Sau Gheorghe Crăciun. Sau Gheorghe Ene. Sau Ioan Lăcustă. Sau Sorin Preda. Sau George Cușnarencu. Sau
Alt contingent by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8549_a_9874]
-
instituită de poeții care, fără a viza o schimbare majoră de traiectorie, comit câte un asemenea volum prozastic. Mult mai interesant ar fi să deducem tocmai punctele de clivaj sau de inflexiune care conduc la brevetarea unui autentic regim al prozei. La o individualitate greu de tradus, recuperator, în versuri. O atare mostră de proză oferă episodul vagonului înghețat un-deva în munți. Povestită de unul dintre cetățenii acestei lumi bizare, secvența ia proporțiile unei glaciațiuni de buzunar. "Toți călătorii erau înghețați
Alt contingent by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8549_a_9874]
-
un asemenea volum prozastic. Mult mai interesant ar fi să deducem tocmai punctele de clivaj sau de inflexiune care conduc la brevetarea unui autentic regim al prozei. La o individualitate greu de tradus, recuperator, în versuri. O atare mostră de proză oferă episodul vagonului înghețat un-deva în munți. Povestită de unul dintre cetățenii acestei lumi bizare, secvența ia proporțiile unei glaciațiuni de buzunar. "Toți călătorii erau înghețați pe băncuțele lor, degerați adică, niște momâi de sticlă, acoperiți cu un strat gros
Alt contingent by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8549_a_9874]
-
care au însoțit poemele mele de acum doi ani și pentru atât de fireasca întâmpinarea sufletului împresurat de duhul înălțării prin cuvânt. Am ales 12 poeme prefigurând Verbul în atât de apriga-i desfigurare." Aceste 12 texte, parte poeme în proză, parte poeme desfășurate normal pe pagini, le-am despărțit în două și le propun pentru o primă dată pentru pagina noastră consacrată poeziei, deși puteau acoperi bogat spațiul paginii Post-restantului sub titlul mai rar, și el cunoscut cititorilor, Poemul și
Actualitatea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/8564_a_9889]
-
realul îi copleșea personajele. Ordinea realului era confuză, pentru că moderniștii au desființat regula cronologiei, drept care incidentele pluteau, își pierduseră greutatea, gravitația, sensul narativ în construcția intrigii. Virginia Woolf predica renunțarea la love interest (intriga amoroasă) și la cauzalitatea cronologică, dar proza ei se agăța de aceste două elemente cu încăpățânare; teoria ei nu făcea decât să afirme că Virginia Woolf nu putea construi o intrigă după regulile clasice și căuta o teorie care să i se potrivească. Lirismul era deficiența majoră
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
se agăța de aceste două elemente cu încăpățânare; teoria ei nu făcea decât să afirme că Virginia Woolf nu putea construi o intrigă după regulile clasice și căuta o teorie care să i se potrivească. Lirismul era deficiența majoră a prozei ei. Din cauza lui, romanciera căuta să modifice prezentul romanului. Dat fiind, însă, că Virginia Woolf a crescut cu trecutul (clasic) în sânge, romanele ei par, numai, elogii ale inovației: de fapt ele se reordonează în urma lecturii exact după tiparul clasic
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
inspirat din literatură ca dintr-un fel de tezaur folcloric. Dar cum scenariul a fost realizat în colaborare cu jurnalista Adina Mutar, aș fi înclinat sa cred că scurtcircuitul inspirațional i se datoreaza. Oricum, scenaristul a mixat talentuos cele două proze ale lui Cărtărescu, Ruletistul și Zaraza, am apreciat că în cazul celei de-a doua se păstrează prin multe detalii în linia textului cărtărescian; apar Borilă, povestea cu rivalitatea dintre Zavaidoc și Cristian Vasile explicată mai pe larg, istoria retragerii
Comisarul Moldovan - Reloaded by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8562_a_9887]
-
exil de scriitor evreu, refugiat de sub opresiunile unui regim comunist. Condiția sa de scriitor român conta din ce în ce mai puțin, mai ales după 1989, în Statele Unite ale Americii, după un stagiu de tranziție în Germania Federală. Evreitatea exista, dar în surdină, în proza lui Norman Manea dinainte de 1986. Unul dintre evenimentele fondatoare ale conștiinței scriitorului e legat de deportarea, împreună cu familia, începând cu octombrie 1941, într-un lagăr deconcentrare din Transnistria. Repatrierea se va întâmpla în aprilie 1945. Efectul regimului antonescian va imprima
Ambiguitățile exilului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8554_a_9879]
-
situației e evazivă. Marea și, uneori, amurgul îndeplinesc rolul de rezonatori sufletești pentru o stare depresivă, realizată stilistic la modul elegiac, cu o virtuozitate a mijloacelor împinsă până la limita artificiului poetic. Se simte un învins, eșecul îl amenință, ca în proza existențialistă. Anchetatorul și informatorii îl obsedează. Pentru a scăpa de presiunile unei lumi detestabile caută un fel de terapeutică a evaziunii sau a neutralității, "un mod de a ignora realitatea". Proza din Punctul de inflexiune devine astfel un dens poem
Ambiguitățile exilului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8554_a_9879]