KorAP: Find »[drukola/base=prunc & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...141 142 143 ...222 >

5,549 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605

urmă, vântul a prins să sufle mai tare și, În scurt timp am simțit miros de fum: prietenul meu făcuse focul. M-am ridicat și m-am Învârtit Încoace și Încolo, Încercând să găsesc un adăpost pentru Runa și pentru prunc, dar de jur Împrejur nu vedeam decât copacii aceia, balta și tufele dese. M-am dus la copacul sub care stătea Runa și am luat pietrele de mână și sulițele. - Of, Îmi spuse Enkim, pruncul ăsta stă pe dos! - Las

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
adăpost pentru Runa și pentru prunc, dar de jur Împrejur nu vedeam decât copacii aceia, balta și tufele dese. M-am dus la copacul sub care stătea Runa și am luat pietrele de mână și sulițele. - Of, Îmi spuse Enkim, pruncul ăsta stă pe dos! - Las’ că aduce noroc! - i-am răspuns fără să mă gândesc deși, știi bine că nici un om sau femeie n-a avut această credință vreodată. Iar Runa: - Minți bine pentru un ucigaș. Am plecat și m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
câteva pliciuituri de palme. Încă un scârțâit din acela. - Om e, măi, Krog, măi! - răcni Enkim cu glas Întretăiat. M-am repezit la ei. Enkim tocmai scosese din foc o piatră de mână cu care tăia funia de viață a pruncului. Îi Înnodă capetele, după care se puse pe așteptat. Runa era leoarcă de sudoare și-și pusese deja puiul pe burtă, acoperindu-l cu o blăniță moale și frumos mirositoare pe care o căra Încă de când plecase din satul ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
prinsese măruntaiele-de-mumă și le privea, căutând să vadă dacă erau Întregi. - Tatăl din Cer a fost cu femeia mea, izbucni el, chiuind. Era plin de sânge pe mâini. Ne-am aplecat s-o săltăm pe Runa. Am luat-o cu prunc cu tot și am dus-o În casa pe care o făcusem numai pentru că Îi cunoscusem pe Selat și pe Dilc. Așa a apărut Unu În călătoria mea. 21. Oamenii la care poposisem ca să se Întremeze Unu nu aveau nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
că știu stelele mai bine decât oricine. Până una-alta Însă, tu ține minte Leul Adormit, Îmi arătă el cele cinci și Încă patru stele care luceau la un deget deasupra pământului, spre Miazăzi. Și nu scăpa nicicând din ochi Pruncul, Îmi atrase el atenția, ridicând degetul deasupra capului. Stelele astea o să-ți fie Îndeajuns. I-am povestit atunci de Vindecătorul de pe malul celălalt care Își ducea luntrea peste apă uitându-se tot după stele. - Cred că le știe, de acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Începuse să se micșoreze. Când soarele prinse să coboare, strânserăm casa din piei și ne pregătirăm de plecare. Aban ne scoase de sub stânca scobită și ne urcă până pe culmea unei dune. Se Înnoptase deja. - Ia-te după Leul Adormit, ține Pruncul mereu deasupra creștetului, Îmi mai spuse Aban, și vei ajunge pe tărâmul Dogonilor. Dar dacă veți fi băut jumătate din burțile astea de apă și nu veți vedea capătul deșertului, Întoarceți-vă aici, la oued, orice ar fi! Dacă dați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
albi și o femeie. A fost și el cu noi când v-am scos din arșiță. Pfuuh, ați avut noroc cu copilul, căci scâncetele lui le-am auzit, dar ați fost niște proști s-o luați prin inima nisipului cu pruncul după voi. Femeia voastră de ce are sulița ei? - Se trage dintr-un neam numai de femei și trebuie să știe să vâneze. - Ah. Avem și noi un neam din ăsta. Sunt femei rele. - La noi toate femeile sunt rele, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Of, of, Enkim, tu m-ai trecut prima apă mare pe care am văzut-o vreodată și tot tu m-ai scos din mâinile vrăjmașilor, iar eu te-am cărat peste munte când aveai piciorul frânt și ți-am purtat pruncul În brațe prin inima nisipului - ne-am tot scăpat unul pe altul din brațele Umbrei și ne-am Împărțit mâncarea și apa, iar acum? Ce-ai făcut, Enkim? Am Înghițit În sec. Apoi l-am Întrebat pe Logon. - Cum de-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
și-i tot stropea pe copil și pe femeie. La un moment dat, Îi căscă gura lui Unu și supse tot aerul din ea. Îi făcu la fel și la nas, și apoi și la găuricea mică de jos, iar pruncul deodată Începu să respire mai iute. - Ieși de-aci, ieși de-aci, ieși de-aci, tot zicea Gula și așeză În fața chipului lui Unu o făcătură netedă de ziceai că-i o bucată de gheață lucioasă. M-am holbat la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
de-aci, tot zicea Gula și așeză În fața chipului lui Unu o făcătură netedă de ziceai că-i o bucată de gheață lucioasă. M-am holbat la lucrul acela nemaipomenit și mi-am dat seama că În el licărea chipul pruncului, Întocmai cum Îl știam. Am dat sa mă uit Îndărătul făcăturii, dar n-am zărit nimic. Tocmai vroiam să Întreb cum de Îl ascunseseră pe Unu În lucrul acela dar, când l-am văzut pe Tuni cum surâde din colțul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
să știi nimic de el. Tu Îl ai pe Tatăl. Gula, care te vede de mult timp, zice că tu chiar te crezi Tatăl, ceea ce e un semn de nebunie. Gula nu Înțelege de ce ai luat cu tine și un prunc când ai trecut prin inima nisipului. Nu știe nici de ce ai plecat la drum cu un om În care nu ai Încredere. Nici eu nu Înțeleg, dar ce-mi pasă? Eu Îl știu pe Dogon. Uite. Îmi arătă Câinele Mare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
curge, dădurăm de un animal care fusese cât pe ce să-l sfârșească pe Enkim. Tocmai Înfulecasem măruntaiele unui mistreț Împreună cu Enkim și cu Logon. Runa se chinuia să-l adoarmă pe Unu sub un umbrar de frunze dar, cu pruncul ăsta nu te mai puteai Înțelege de când Începuse să umble În patru labe: ca de obicei, nu voia să adoarmă și se tot zvârcolea În brațele maică-si. Eh, una peste alta, terminaserăm de mâncat și ne petreceam timpul râgâind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
fără țintă, de parcă nici n-am fi apărut vreodată, de parcă nici drept să lăsăm urme n-am avea. E ca și cum am fi făcut case degeaba, ca și cum am fi făcut arcuri și sulițe degeaba, ca și cum ne-am fi bucurat degeaba, ca și cum pruncii, chiar, ni s-ar fi născut prostește, pentru că nimeni n-o să mai rămână ca să-și amintească. Și, chiar dacă ar rămâne careva, cu ce vorbe să-și amintească? Cu alea pe care vor să le spulbere răzvrătiții de-i aduce Enkim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-i spun În vreun fel pe care să-l pricep. Simțeam doar că mintea Îmi era bântuită de un gând care lega zilele de veri și de ierni, de soarele ce alerga În văzduh și de luna care creștea, de pruncii care se nășteau și de oamenii care, după ce le venea sorocul, erau Îmbrățișați de Umbră. N’jamo s-a ținut de cuvânt. După două zile, mi-a dat oameni cinci de două ori și Încă cinci femei și am luat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
ne Învățară și pe noi câteva cuvinte de-ale lor, iar Unu fu cel dintâi care le deprinse. Despre Unu acum. Deja Începuse să spună și el câteva vorbe rămase de la Tatăl. Mama și tata, erau vorbe spuse de orice prunc și erau dintre cele puține pe care le știau toți oamenii de rând, alături de vino, du-te, apă, mâncare, soare, lună, zi, noapte, lalolaltă cu foame și sete. De vorbele astea n-avea cum să scape, orice s-ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
așa că Gemenii aveau să fie luntrea care să ne ducă spre Gheața nesfârșită Of, of, Siloa ... Eu sunt Krog, Vindecătorul, toiag al Tatălui, stăpân al vorbei, călător pe pământuri și mări - numai tu n-ai priceput că puteai să ai prunc scoborâtor din jumătate din Tatăl! Am ieșit dintre sulițe, trântindu-le, și am dat să strig la Logon cu glasul cel greu când, de sus de pe culme, am auzit un fluierat ascuțit. Am privit spre culme, Încordat din creștet până În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
cu o mână de oameni. Era aproape mort, era slab de i se vedeau oasele și abia mai răsufla. Au pierit atunci puhoaie de oameni, chit că stăteau lîngă Tatăl. Noi asta vrem? Să pierdem puhoaie de oameni? Femeile și pruncii? - Unii oameni, unele femei și unii prunci vor muri oricum În călătorie. Chiar și fără lupta de sânge. - Vor muri după cum le e rămas. De ce să le grăbesc eu sfârșitul? Rupe câteva fire din pânza de păianjen și păianjenul o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
mort, era slab de i se vedeau oasele și abia mai răsufla. Au pierit atunci puhoaie de oameni, chit că stăteau lîngă Tatăl. Noi asta vrem? Să pierdem puhoaie de oameni? Femeile și pruncii? - Unii oameni, unele femei și unii prunci vor muri oricum În călătorie. Chiar și fără lupta de sânge. - Vor muri după cum le e rămas. De ce să le grăbesc eu sfârșitul? Rupe câteva fire din pânza de păianjen și păianjenul o să moară. Ia zi, am schimbat vorba, crezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
doar pe Scept ăsta, ca să-i mai Încetinim nițel? De ce să moară și de-ai lor și de-ai noștri, puhoaie, și nu doar Scept? O să fie nevoie de oameni mulți, de femei și mai multe, ba chiar și de prunci, atunci când s-o porni Gerul cel Greu. L-am văzut pe Barra cum Înțepenește. Se uita la toată lumea aia care trebăluia pe țărm și se mira nespus: cum să câștigi o luptă de sânge, ucigând un singur om - pe Scept

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
noastre, pe un tărâm unde nu e decât zăpadă. Ei știu să facă niște case pe gheață. Au femei grase și frumoase și multe ar dori să-l Însoțească pe Krog, că de-aia ni s-au alăturat, că voiau prunci de-ai tăi și ... - Cine e Gau? Barra se mută de pe un picior pe altul. Așa a Învățat el cum e cu vorba asta spusă mai repede decât trebuie. Apoi: - Gau e ăla de-a Împuiat-o pe o femeie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
rășchirate. Iar Krog: - Ia spune-mi... Aș fi dorit să aflu ce fel de om e Gau ăsta, dar m-am răzgândit. În ultimile zile n-ai dat de unul Enkim și de femeia lui, Runa? Unii care au un prunc pe care Îl cheamă Unu? Barra se Înegură. - Noi nu știm decât despre Unu, zise el, scrâșnind. E rămas, și el, În legămintele lăsate de Tatăl. De văzut Însă, nici că l-am văzut vreodată. - Taică-său, Enkim, le-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
care vrei să scapi tu. Ce mai călătorie! Soarele părea să urce pe cer cu atât mai sus cu cât mergeam mai mult. Când veneau norii și Începeau viscolele, ne legam unii de alții și o țineam Înainte, orbește. Când pruncii Începeau să ne Înghețe și abia mai răsuflau, ne repezeam degrabă să doborâm vreun animal din acela care nu era nici pește, nici porc și nici urs - Îi despicam burta și ne Îngropam copilașii În seul lui aburind, doar-doar le-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
el. Am numit această ființă lume, dar ăsta n-a fost un cuvânt care să mă bucure din cale afară. Singurul lucru bun care s-a petrecut În acele zile a fost când Nunatuk mi-a dat vestea cea mare: pruncul nostru se cuibărise În ea - era sigură de asta. Oh! Aș fi făcut legământ că așa era! Ochii Îi deveniseră mai zemoși parcă, avea un mers mai apăsat și părea că se uită mai des după semnele de vreme rea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Miazăzi, iar Vindecătorii spuseră că pățania cu vocile nu fusese decât o Încercare lăsată fie de Tatăl, fie de cei ce-i voiau pierzania - nici ei nu erau siguri. Ca să se dumirească ce se petrecuse, Vindecătorii au adunat mai mulți prunci (ei mint cel mai puțin când lucrurile merg greu) și le-au dat ierburi care te fac să visezi, dar copiii spuseră la fel: cum auziseră glasurile, cum văzuseră acele lumini plutitoare și cum totul dispăruse, ca luat de un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
cea mare se Întindea cât vedeai cu ochii, unindu-se cu cerul de parcă ar fi dat să se urce pe marginile lui. Oriune m-aș fi uitat, nu zăream decât puhoiul de luntre În care se aflau oamenii, femeile și pruncii care mă urmaseră - erau legănate alene de valurile rare, acoperite ici-colo de spumă. Se stârnise și un vânticel care făcea să pocnească repede-repede pieile Întinse deasupra luntrelor. Bulumacii scârțâiau prelung, iar câte un val mai mare se spărgea pe lângă noi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]