3,927 matches
-
pusă la îndoială de către unii istorici. În trecut, în special în Evul Mediu, Polonia era cunoscută în afara țărilor slave sub denumirile latinești — "terra Poloniæ" ("țara Poloniei") și "Regnum Poloniæ" ("Regatul Poloniei"). Din numele acestea vin și denumirile străine în limbile romanice pentru a desemna acest stat — , sau "Polônia", spaniolă, română și . Din numele slav vin denumirile în limbi germanice - , . În unele limbi, cuvântul pentru a desemna Polonia vine de o altă rădăcină, legată cu numele tribului slav lenzieni și cuvântul "lęda
Polonia () [Corola-website/Science/296619_a_297948]
-
Iorga a devenit interesat în documentarea istoriei domeniilor rurale din vechea Valahie și Moldova. Constatând lipsa de surse privind istoria română din Evul Mediu și încercând să descrie procesul de tranziție de la Dacia romană la un popor vorbind o limbă romanică ("vezi Originile românilor"), Iorga și-a concentrat eforturile în direcția cercetării modului în care au fost păstrate obiceiurilor romane în zonele rurale. Nicolae Iorga a avut peste zece copii, dar mulți din ei au murit la vârste fragede. Fiicele sale
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
("", "lingua italiana") este o limbă romanică din subgrupul italo-dalmat vorbită de aproximativ 62 de milioane de oameni, din care majoritatea locuiesc în Italia. Se bucură de statutul de limbă oficială în trei țări — Italia, San Marino și Elveția (împreună cu franceză, germană și retoromană) și este folosită
Limba italiană () [Corola-website/Science/296678_a_298007]
-
condus la reducerea de-a lungul secolului al XX-lea a variației în limba vorbită de la o regiune la alta. standard se bazează pe dialectele folosite în Toscana și este asemănătoare atât cu limba latină cât și cu alte limbi romanice. Similitudinea lexicală cu franceză este estimată la 89% (Matteo Bartoli numește italiana și franceza „limbi inovative”, în opoziție cu limbile Peninsulei Iberice și româna), la 87% cu catalana, la 85% cu sarda, la 82% cu spaniola, la 78% cu ladina
Limba italiană () [Corola-website/Science/296678_a_298007]
-
89% (Matteo Bartoli numește italiana și franceza „limbi inovative”, în opoziție cu limbile Peninsulei Iberice și româna), la 87% cu catalana, la 85% cu sarda, la 82% cu spaniola, la 78% cu ladina și la 77% cu româna. Printre limbile romanice mari, este și cea mai asemănătoare cu limba română. Se caracterizează prin păstrarea consoanelor și vocalelor duble și accentului cu rolul distinctiv. Influența italienei asupra altor limbi a fost moderată și este vizibilă cel mai puternic în artă, mai ales
Limba italiană () [Corola-website/Science/296678_a_298007]
-
se referă mai ales la artă culinară, exemple românești fiind "pizza", "pastă" sau "spaghete". Italiana derivă din latină vulgară, o variantă populară a limbii latine. Aparține familiei limbilor indo-europene și italice și face parte dintr-o ramură mare a limbilor romanice. Pronumele sunt în general puțin necesare în italiană și sunt folosite mai ales pentru a elimina ambiguitatea în înțelesul unei propoziții. De obicei, ca și în română, terminația verbului dă informații despre subiect. Lei și Loro (scrise cu L mare
Limba italiană () [Corola-website/Science/296678_a_298007]
-
și cărturărească), moștenire a obedienței religioase ortodoxe față de Patriarhatele sud-Dunărene (Peć sau Trnovo), la limba română, până atunci doar populară și neoficială. În secolul al XIX-lea procesul s-a extins la scriere, alfabetul slavon fiind înlocuit treptat prin cel romanic. Imperiul Otoman a început din secolul al XVII-lea să desemneze domni fanarioți (adică greci creștini aflați sub control otoman și originari din cartierul Fanar al Istanbulului) atât în Moldova cât și în Țara Românească. Motivul esențial al acestei decizii
Renașterea națională a României () [Corola-website/Science/296814_a_298143]
-
au înlocuit aceste termen popular cu acela de "sărbătoarea Născutului" (tot de origine latină), așa cum se constată în "Evanghelia învățătoare" din 1642 și în "Cazania" lui Varlaam din 1643, pe baza aceluiași termen deci cu care și celelalte limbi neolatine (romanice) - și nu numai - au derivat numele sărbătorii (, , , , ). Alte etimoane latine care au fost propuse de lingviști sunt ("in")"carnationem" (Lexiconul de la Buda), "crastinum" (Hasdeu 615) și "Christi ieiunium" (Schuchardt, Literaturblatt VII, 154). Acesta din urmă seamănă cu termenul uzual grecesc
Crăciun () [Corola-website/Science/296839_a_298168]
-
("español"), numită uneori și limba castiliană ("castellano"), este o limbă romanică din subgrupul iberic. Este una dintre cele șase limbi oficiale ale Organizației Națiunilor Unite. Spaniola se situează pe locul doi ca cea mai vorbită limbă în lume conform numărului vorbitorilor care o au ca limbă maternă, fiind precedată doar de
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
doi în topul celor mai studiate limbi din lume, fiind învățată de cel puțin 14 milioane de studenți. Conform altor surse, acest număr depășește 46 de milioane de studenți distribuiți în 90 de țări. Atât spaniola, cât și alte limbi romanice, reprezintă o continuare modernă a latinei vulgare, limbă care a fost vorbită împreună cu latina cultă în fostul Imperiu Roman și care a pus bazele tuturor limbilor romanice moderne. Datorită propagării sale în America, spaniola este limba neolatină care a cunoscut
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
de studenți distribuiți în 90 de țări. Atât spaniola, cât și alte limbi romanice, reprezintă o continuare modernă a latinei vulgare, limbă care a fost vorbită împreună cu latina cultă în fostul Imperiu Roman și care a pus bazele tuturor limbilor romanice moderne. Datorită propagării sale în America, spaniola este limba neolatină care a cunoscut cea mai largă răspândire în lume. Spaniola s-a dezvoltat din dialectul latin vorbit în zonele limitrofe dintre Cantabria, Burgos, La Rioja și Álava, provinciile de nord
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
și "hispanicus" li se atașau în latina vulgară sufixul "-one" (cf. în spaniolă: "bretón", "borgoñón", în franceză "wallon" etc.), astfel cuvântul "hispanione" s-a schimbat în "españón", și apoi în "español". Acest cuvânt a fost apoi împrumutat de către alte limbi romanice (cf. catalană "espanyol", franceză "espagnol", italiană "spagnolo", occitană "espanhòu", portugheză "espanhol", română "spaniol"). Evenimentele istorice, socio-economice și folosirea spaniolei ca limbă de schimb au permis acesteia să devină "lingua franca" în Peninsula Iberică, însă aceste fapte n-au dus la
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
care întrunește toate academiile de limbă spaniolă din țările hispanofone, recomandă numele "español" spre a fi folosit, în general, în alte limbi naționale (cf. germană "Spanisch", engleză "Spanish", poloneză "hiszpański", rusă "испанский"). Spaniola face parte din subgrupul iberoromanic al limbilor romanice. Are multe în comun cu limbile aragoneză, asturiană, catalană, galiciană și portugheză. Spaniolii se pot înțelege și cu vorbitorii limbii italiene, fără a cunoaște italiana. Limba ladino, vorbită de către sefarzi, este de fapt castiliana medievală, influențată de turcă și ebraică
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
comun cu limbile aragoneză, asturiană, catalană, galiciană și portugheză. Spaniolii se pot înțelege și cu vorbitorii limbii italiene, fără a cunoaște italiana. Limba ladino, vorbită de către sefarzi, este de fapt castiliana medievală, influențată de turcă și ebraică. Fiind o limbă romanică găsim multe similitudini cu limba română, foarte mulți cetățeni români care au emigrat în Spania după 1989 îmbrățișând cu ușurință limba spaniolă. Acesta este unul din motivele pentru care densitatea traducerilor din/în limba spaniolă pe teritoriul României, precum și a
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
pentru care densitatea traducerilor din/în limba spaniolă pe teritoriul României, precum și a interpretariatelor simultane sau consecutive din/în limba spaniolă este foarte crescută. Matteo Bartoli, un lingvist italian, și Valeriu Rusu au clasificat-o, împreună cu alte limbi iberoromanice și romanice orientale, ca limbă conservativă, care a păstrat multe cuvinte devenite arhaice în alte limbi romanice. Tabelul de mai jos indică câteva similarități: Istoria limbii spaniole începe cu dialectele iberice ale latinei vulgare, limbă vorbită de populația Imperiului Roman. Variantele vorbite
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
sau consecutive din/în limba spaniolă este foarte crescută. Matteo Bartoli, un lingvist italian, și Valeriu Rusu au clasificat-o, împreună cu alte limbi iberoromanice și romanice orientale, ca limbă conservativă, care a păstrat multe cuvinte devenite arhaice în alte limbi romanice. Tabelul de mai jos indică câteva similarități: Istoria limbii spaniole începe cu dialectele iberice ale latinei vulgare, limbă vorbită de populația Imperiului Roman. Variantele vorbite în Spania nordică de astăzi au pus bazele dezvoltării ulterioare a limbii. După căderea Imperiului
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
în Spania nordică de astăzi au pus bazele dezvoltării ulterioare a limbii. După căderea Imperiului Roman de Apus în secolul V, influența latinei clasice asupra poporului a fost succesiv redusă. Latina vorbită pe vremea aceea reprezenta o mixtură a varietăților romanice hispanice, între care era și castiliana veche. În secolul VIII, invazia musulmană în peninsula Iberică duce la formarea celor două zone de latinitate: Al-Andalus (Andaluzia contemporană), unde se utilizau dialecte romanice cunoscute sub denumirea de „limba mozarabă”, aflată sub influența
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
vorbită pe vremea aceea reprezenta o mixtură a varietăților romanice hispanice, între care era și castiliana veche. În secolul VIII, invazia musulmană în peninsula Iberică duce la formarea celor două zone de latinitate: Al-Andalus (Andaluzia contemporană), unde se utilizau dialecte romanice cunoscute sub denumirea de „limba mozarabă”, aflată sub influența puternică a limbilor invadatorilor: arabei și berberei, și zona nordică, unde s-au format regatele creștine, iar din dialecte romanice s-au dezvoltat aparte de castiliană și alte limbi romanice moderne
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
două zone de latinitate: Al-Andalus (Andaluzia contemporană), unde se utilizau dialecte romanice cunoscute sub denumirea de „limba mozarabă”, aflată sub influența puternică a limbilor invadatorilor: arabei și berberei, și zona nordică, unde s-au format regatele creștine, iar din dialecte romanice s-au dezvoltat aparte de castiliană și alte limbi romanice moderne: limbile catalană, aragoneză, astur-leoneză și galiciano-portugheză. Castiliana primitivă a derivat din latină în comitatul medieval al Castiliei și se afla sub influența limbilor bască și vizigotă. Cele mai vechi
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
dialecte romanice cunoscute sub denumirea de „limba mozarabă”, aflată sub influența puternică a limbilor invadatorilor: arabei și berberei, și zona nordică, unde s-au format regatele creștine, iar din dialecte romanice s-au dezvoltat aparte de castiliană și alte limbi romanice moderne: limbile catalană, aragoneză, astur-leoneză și galiciano-portugheză. Castiliana primitivă a derivat din latină în comitatul medieval al Castiliei și se afla sub influența limbilor bască și vizigotă. Cele mai vechi texte în spaniolă sunt "Glosas Emilianenses" („Glosele Emiliane”), ce s-
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
unei limbi vulgare europene. Colonizarea și cucerirea Americii a permis expansiunea limbii spre cea mai mare parte a continentului american. În prezent limba spaniolă este una dintre cele mai vorbite și populare limbi ale lumii și cea mai folosită limbă romanică. Este utilizată în Organizația Națiunilor Unite, Uniunea Europeană și, ca limbă oficială, în Uniunea Latină. Numărul vorbitorilor crește repede dat fiind faptul că stă pe locul doi ca cea mai studiată limbă din lume, precedată doar de limba engleză. Spaniola este
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
patra de la sfârșit). Iată tendințele generale de accentuare: Accentul grafic servește și pentru a distinge cuvintele omofone, cu înțeles diferit: "aún" (încă) - "aun" (chiar și). Fiecare excepție este marcată folosind accentul ascuțit. Fiindcă atât spaniola, cât și româna, sunt limbi romanice derivate din limba latină, ele împărtășesc multe caracteristici gramaticale, dar din cauza dezvoltării diferite uzul formelor moștenite variază. Spaniola este o limbă relativ flexionară, având conjugarea foarte complicată, în schimb lipsește aproape în întregime flexiunea celorlalte părți de vorbire. Se folosesc
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
părți de vorbire. Se folosesc multe prepoziții și se pune adjectivul după substantiv. Spre deosebire de română, în spaniolă atât articolele hotărâte cât și cele nehotărâte sunt proclitice. Tipologia sintaxei este de obicei SVO, dar schimbările sunt comune. Astfel ca majoritatea limbilor romanice, în spaniolă se poate pierde pronumele personal, când nu este necesar din punct de vedere al contextului. Flexiunea verbelor în spaniolă este una dintre cele mai complexe arii ale gramaticii spaniole. La fel ca în limba română, verbele limbii spaniole
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
-ar". Verbele "-er" și "-ir" sunt mai puține și includ mai multe verbe neregulate. În cazul limbii spaniole există trei modele de conjugare simple: Tabelul mai jos indică similarități în conjugarea cuvintelor derivate din latinescul între spaniolă și alte limbi romanice. Se poate observa că modelul flexiunii este aproape identic cu cel în portugheză. Spaniola are substantive care descriu obiecte concrete, grupuri și clase de obiecte, calități, sentimente etc. La fel ca în română, fiecare dintre ele poate să fie numărabil
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
obiecte concrete, grupuri și clase de obiecte, calități, sentimente etc. La fel ca în română, fiecare dintre ele poate să fie numărabil și nenumărabil și este sau masculin sau feminin. Se consideră că genul neutru a dispărut din toate limbile romanice în afară de română, dar spaniola are o variantă a articolului hotărât neutru, "lo". "Lo" nu acompaniază un substantiv, dar poate preceda un adjectiv care are valoare de substantiv, pentru a exprima o idee generală, abstractă. Substantivele numărabile au formă separată pentru
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]