3,950 matches
-
îndepărtîndu-se. După un timp, am auzit aceiași pași făcând drumul înapoi. Mai grăbiți însă. S-a precipitat din sala de așteptare pe peron, strigând aproape: ― Astea nu sânt glume. ― Nu înțeleg, am zis nedumerit. ― Ei, nu-nțelegi, mă repezi ea. Sânt lucruri cu care nu se glumește. Și cum o priveam mai departe la fel de nedumerit, a continuat: ― E tot atâta apă ca și ieri. De ce trebuia farsa asta de prost gust? Dar eu o luasem la fugă prin sala de așteptare
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
vă spun, eram amândoi ca șarpele rămas pe pietre în mlaștină după ce plecase vulturul. Trăiam și puteam spera încă în iubirile și luptele noastre. Poate că pentru a-și regăsi dragostea de viață, când o pierd sau se uzează, oamenii sânt siliți uneori să străbată un coșmar. Dacă au noroc să iasă din el nemutilați, pot spera din nou. Așa s-a întîmplat și în povestea cu apa. Pe vremuri, mă obișnuisem să spun, și o făceam cu o anumită emfază
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pe soția judecătorului să-și omoare bărbatul,, tu fiind, însă, la originea răului. Parcă îi și aud perorînd: "Un om nevinovat nu pleacă noaptea fugind fără nici o noimă. Dacă s-ar întoarce, ar face-o numai închipuindu-și că nu sânt probe împotriva ei. Dar singură s-a trădat". ― Mă înspăimînți, profesore, mă silești să mă simt chiar vinovată, zise Eleonora rămânând câteva clipe pe gânduri... Și pe urmă să presupunem că ea și-a omorât într-adevăr soțul. Recunosc că
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
o amintire în locul unui copil? Da, onorată instanță. Și totuși, repet, crima rămâne crimă. În clipa în care am începe să scuzăm crimele, aceasta, vrem sau nu vrem, ar fi o încurajare a crimei. Căci circumstanțele atenuante găsite de justiție sânt vinovate pentru multe crime care s-au săvârșit. Sânt destui asasini care și-au răpus victimele cu grija de a-și asigura și niște circumstanțe atenuante. Dacă n-ar fi existat atâtea circumstanțe atenuante în justiție, ar fi existat mai
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
la crimă. Ei bine, onorată instanță, aceeași "milă tragică" o cer pentru acuzată. Cum a ajuns ea să ucidă? Cine a împins-o la asta? A avut ea vreodată instincte criminale care au răbufnit acum? Cei care au împins-o sânt cei care au răspândit frica. Da, ei sânt principalii vinovați. Toți cei care au spart becurile îngrozind lumea, toți cei care au umplut orașul de câini, toți dresorii care au apărut peste noapte, toți indivizii care plimbîndu-se cu câinii de
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
străbați un coșmar. Să străbați, adică să depășești. Un coșmar fără limite ar fi un coșmar zadarnic, deoarece învățătura lui nu ți-ar mai servi la nimic. Am rămas un naiv, poate, dar eu vreau să cred că toate coșmarurile sânt provizorii. De aceea vă și vorbesc mai departe. Mai sper că într-o zi o să vă și văd în vreme ce vorbesc". Am pus, dealtfel, lângă decalog o altă foaie de hârtie pe care am scris cu litere mari: " Iremediabilă e numai
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
încet. Se pare că, pentru destui inși, înțelepciunea este arta de a te iubi numai pe tine fără ca asta să bată la ochi. Ei își iau aerul unor surori de caritate având grijă însă numai de sănătatea lor. Eu nu sânt nici pe departe un înțelept. Poate nu mi-am detestat defectele cât ar fi trebuit. M-am lovit totdeauna de gândul că au grijă de asta ceilalți. Dar iubesc multe lucruri dincolo de mine. Spun "eu, eu, eu" numai pentru că vreau
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de fapt ascultați o pledoarie. Sala de așteptare nu e confesional, ci sală de tribunal. Pentru că am rămas singur cu pustiul, m-am hotărât să înfrunt cel mai dificil dintre procesele mele și cel mai inutil. Acum ați înțeles. Nu sânt nici sfânt, nici profet, nici predicator. Sânt pur și simplu un om care-și pledează cauza. Am început, așteptînd-o pe Eleonora, propriul meu proces. V-am ales drept judecători și am început să-mi depun mărturia. Poate că era inevitabil
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
fugi și să-l prindem. Atunci n-am mai trăi pe un peron, ci într-un vagon. N-am mai aștepta un tren. Am aștepta o plecare. Fără să știm dacă ea va avea vreodată loc sau nu... Așa că, fetițo, sânt destule pericole care ne pândesc și dacă vine trenul. Uneori, chiar mă întreb dacă nu-i mai bine ca el să nu sosească; să ne lase să-l așteptăm mereu cu speranța că va sosi într-o zi... Dintr-odată
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ne lase să-l așteptăm mereu cu speranța că va sosi într-o zi... Dintr-odată, vorbăria mea mi s-a părut mai mult decât stupidă. M-am oprit. "Ce se întîmplă oare cu mine? m-am întrebat. Din ce în ce mai des, sânt ca o minge de biliard." Acum aș fi vrut să strig sau să. tac, să tac o mie de ani. M-am privit într-un geam și am văzut că aveam încă ochii tulburi, aburiți de febră și eram tras
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să sălbăticească un om. Aici, dacă nu ești sfânt, riști să devii îmblînzitor. Nimic nu înrăiește, poate, mai mult decât zădărnicia. Așa am ajuns la o ipoteză care mă frământă acum. Dacă există într-adevăr îmblînzitorii din mlaștină, oare nu sânt ei, cumva, cei care au dirijat altădată trenurile în gară? Au suportat cât au suportat pustiul și zădărnicia până ce n-au mai putut. Atunci au îngenuncheat în fața capului de lup împăiat și s-au convertit la religia urii. S-au
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
trezește de-a binelea. Se proptește dinaintea lui Dumnezeu și începe lupta. Dumnezeu din noi contra fiarei din noi. Dacă biruie Dumnezeu, pustnicul devine sfânt. Dacă biruie fiara, pustnicul devine și el fiară. Dar cel mai adesea e învins Dumnezeu. Sânt foarte puțini sfinți pe lume, domnilor. Numărul îmblînzitorilor e mult mai mare. Rar, foarte rar, nu biruie nici Dumnezeu, nici fiara și omul rămâne om chiar în pustiu... Uneori, când îmblînzitorii se opresc să asculte vântul, ei își amintesc, poate
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
eu încep să devin opera îmblînzitorilor. M-am temut de ei și, de fapt, devin ceea ce au vrut ei. Răbdători și siguri de efectul pustiului, așteaptă, poate, să-și arate colții fiara din mine... Nu, nu vă speriați. Încă mai sânt om. Încă mai țin minte ce am trăit, ce am visat. Și, mai ales, încă mai am sentimentul că am greșit față de viața mea. Câtă vreme omul se simte vinovat e încă om, nu-i așa? Abia când începe să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ales, încă mai am sentimentul că am greșit față de viața mea. Câtă vreme omul se simte vinovat e încă om, nu-i așa? Abia când începe să devină fiară pierde orice urmă de regret și de vinovăție. De aceea nu sânt încă pregătit să devin îmblînzitor, de aceea nu mă caută și m-au lăsat să plec din mlaștină. Deocamdată trebuie să rămân singur aici, să uit, să-mi uzez amintirile și remușcările până când vântul va așeza peste toate un strat
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
spui că nu ești primul și, la urma urmei, nu e vina ta. Alții au făcut la fel, de când lumea. Ei bine, eu am făcut o asemenea experiență. Și vă declar acum după ce am aflat ce sânt grotele că ele sânt o mare minciună. Și că nu e o consolare să fii mangustă imperfectă. Nu e deloc o consolare. Nimeni nu poate rămâne întreg într-o grotă. Aparent, acolo te apropii și de tine și de Dumnezeu. Eu vă spun din
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
salivă scândura eșafodului pe care s-a făcut între timp o băltoacă de sânge... așadar, îl renegi pe Dumnezeu, înțelegi că el e de partea eșafodului și nu mai ai nici o speranță în privința asta. Singura speranță care ți-a rămas sânt amintirile tale, un sunet de clopot care întîrzie să renască și... da, nu mai e timp, cobra se ridică, scoate limba și te fascinează cu legănările ei, din moment în moment se va repezi, cobrele atacă totdeauna fulgerător, iar mușcătura
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ai cui s-o ceri... deci renunți, aștepți să vină mușcătura, sperând că poate totuși în ultima clipă clopotul va suna să te scoată din grotă, să te ducă între oameni, într-o lume pe care o visezi, unde nu sânt nici grote și nici cobre și, poate, nici manguste, căci... dar, poate, toate astea se petrec după moartea ta, între timp, poate, ai fost mușcat, ai murit, așa că totul e zadarnic, în grote totdeauna e totul zadarnic... Acolo vin păsările
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ce trebuia ca pe eșafod să sporească balta de sânge. Ciudată boală care a apărut din când în când ca o eczemă pe pielea istoriei, paradoxul că tocmai cei înfricoșați au ajutat la răspândirea fricii... Și nu numai în istorie sânt exemple. Și într-o viață de om... Nu ascund că mă pregătesc demult pentru acest proces. Am citit tot ce se putea citi, am studiat tot ce se putea studia. Nu-mi rămânea, credeam eu, decât să pun totul într-
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
am toate motivele să fiu convins că omul nu e născut să se teamă decât de el însuși. Dar apărarea dorește să atragă atenția tribunalului că Robespierre a fost împins să devină Robespierre. Cei care l-au trimis la ghilotină sânt aceiași care cu o zi înainte îi cădeau în genunchi și îi implorau mila; care s-au grăbit să voteze moartea lui Danton când Robespierre a vrut moartea lui Danton; care l-au încurajat să nu mai aibă îndoieli, care
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
un rău trebuie măcar să înveți. Dar cum să înveți când înțelepciunea pufnește în râs și își freacă mâinile mulțumită că "a trăit"? Înțelepții sânt totdeauna gata să pactizeze cu cel mai tare și să-l trădeze pe cel mai slab. Sânt gata să râdă pe stradă la trecerea căruțelor spre eșafod după ce au îngenuncheat mai devreme în fața celor de care râd. Ei nu au idei, ci interese. Nu au idealuri, ci scopuri. În numele cui vreți să-l judecați acum pe Robespierre
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
înseamnă să nu rămâi singur cu păianjenii și țânțarii. Când dormi, speranța te veghează. Când bate vântul noaptea, îți așază o mână răcoroasă pe frunte să te liniștească. Și când privești spre pădurile din zare, ea îți șoptește că dincolo sânt oamenii la care vrei să ajungi ieșind din pustiu. Ea te oprește când întinzi mâna să iei o creangă să cânți pentru cobre. Și oricât de firavă ar fi, nu se dă înapoi să se împotrivească fiarei din tine. Vă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
încep să deliberez. Nu de aceea m-ai pus să asist la un nou proces? Când voi termina, voi comunica sentința. Îmi voi închipui că în jurul peronului s-a strâns o mulțime imensă care așteaptă nerăbdătoare hotărârea mea... Printre sanchiloți sânt amestecați și membrii Convenției. Desigur, tremură. Dacă Robespierre va fi achitat? Ce se va întîmpla în această situație cu ei? Cu siguranță îi va aștepta eșafodul. Buzele le tremură ușor, chiar dacă ei încearcă să se stăpânească... Alții, în schimb, așteaptă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
sau mai bine zis orgoliul de a te crede un Iov. Parcă te văd încruntîndu-te când vei ajunge aici. Ușurel, domnule profesor, nu te încrunta. Citește mai departe. Și nu protesta. De data aceasta rolurile s-au inversat. Acum eu sânt procurorul și eu sânt avocatul apărării. Și vei depinde de măiestria mea de a te învinovăți sau de a te apăra. Vei depinde de înțelegerea mea și, poate, de compasiunea mea. Nu, nu protesta, te rog. Nu ți-am dat
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Altminteri ― aș adăuga ― m-aș întoarce să vă orbesc cu învățătura mea. Ca un adevărat Dumnezeu. În schimb, dacă voi reuși, mă întorc orbit de pulberea rătăcirilor mele. Ca un adevărat om." Dar cine m-ar crede? Profeții nu mai sânt la modă, iar cei ratați sânt de-a dreptul plicticoși. Singura care m-ar fi putut întreba ceva era Eleonora. Dar Eleonora nu se mai întoarce, văd. Au prins-o oare îmblînzitorii? Sau a alunecat într-o baltă și s-
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
smintit, înnebunisem poate și țipam ascuțit, insuportabil, și tot eu mă înfricoșam, mă crispam, auzindu-mi propriul țipăt. "Nebunule, mi-am zis înverșunat, s-a terminat cu toate aiurelile tale, acum nu-ți mai suport nimic. Datorită ție nu mai sânt ca toți oamenii, tu porți întreaga vină." Și îndrugînd aceste vorbe mi-am încleștat mâinile convins că mă luptam cu fiara din mine. Eleonora a început să mă zgârie, dar eu nu-i dădeam drumul, cu toate că acum țipătul devenise un
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]