3,605 matches
-
unde semnul kanji, simplificat atât de mult încât deseori nu mai este recognoscibil, nu mai are sensul inițial, ci doar redă sunete sau combinații de sunete. Diviziunea unei silabe japoneze în more se vede în scris prin faptul că pe lângă silabele formate dintr-o singură vocală sau dintr-o consoană plus vocală, și partea a doua a unei vocale lungi sau a unui diftong și sunetul silabic final "n" și sunetul geminat reprezentat prin っ sau ッ (sunete care dublează consonanta
Scrierea japoneză () [Corola-website/Science/317299_a_318628]
-
a semneleor kanji era considerat nepotrivit. Hiragana sunt forme cursive, simplificate ale semnelor "man’yōgana", descrise mai sus, ele părând simple și rotunjite. Acest proces a evoluat de-a lungul a mulți ani, rezultatul fiind un semn aparte pentru fiecare silabă japoneză. Aceste semne au fost adunate într-un alfabet după modelul scrierii "siddham" al sanscritei epocii respective, o limbă și o scriere care erau cunoscute unor învâțați japonezi de texte budiste. Această organizare a silabarului hiragana („tabelul celor 50 de
Scrierea japoneză () [Corola-website/Science/317299_a_318628]
-
și Nippon). Vocalele lungi se scriu prin dublarea vocalei, ん ("n") se scrie „nn”, iar っ sau ッ se scriu apăsând pe tasta "x" înainte de a scrie "tsu" sau "tu" (deci "x" + "tsu", de exemplu). Când au fost scrise suficiente silabe pentru a constitui un cuvânt, calculatorul oferă o serie de opțiuni de semne kanji, japoneza având multe cuvinte omofone. Utilizatorul alege semnul kanji de care are nevoie (de obicei prin apăsarea repetată a tastei „spațiu”) și repetă operațiunea de la început
Scrierea japoneză () [Corola-website/Science/317299_a_318628]
-
Cu toate că numele spune „50”, nu sunt nici 50 de semne hiragana nici katakana. De fapt, sunt 46. Înainte de al Doilea Război Mondial erau 48, dar datorită faptului că sunetul inițial "w-" (un "u" rotunjit) nu mai este sonorizat actualmente în silabele "wi" și "we" (ゐ și ゑ respectiv ヰ și ヱ), semnele au fost înlocuite cu vocalele "i" și "e" (い și え respectiv イ și エ) . Doar "wo" (を respectiv ヲ) mai este folosit și acum, dar numai ca particulă
Scrierea japoneză () [Corola-website/Science/317299_a_318628]
-
fiind pronunțate "p". "Handakuten" este folosit numai cu semnele din rândul h-. Astfel, cu "dakuten", "k" devine "g" (de ex. în cuvântul „hiragana“), s→z, t→d, h/f→b. În cazul sunetelor palatale sau fracturate (așa-numitele "yō·on"), silabele care se termină în "i" ("i·kō", a doua coloană în tabelul de mai sus) sunt urmate de o silabă micșorată care începe cu semivocala "y" ("ya·dan", al optulea rând în tabelul de mai sus). Împreună formează o silabă
Scrierea japoneză () [Corola-website/Science/317299_a_318628]
-
în cuvântul „hiragana“), s→z, t→d, h/f→b. În cazul sunetelor palatale sau fracturate (așa-numitele "yō·on"), silabele care se termină în "i" ("i·kō", a doua coloană în tabelul de mai sus) sunt urmate de o silabă micșorată care începe cu semivocala "y" ("ya·dan", al optulea rând în tabelul de mai sus). Împreună formează o silabă comună. Katakana dă de asemenea posibilitatea redării unor cuvinte străine cu noi silabe artificiale (care de fapt nu există în
Scrierea japoneză () [Corola-website/Science/317299_a_318628]
-
silabele care se termină în "i" ("i·kō", a doua coloană în tabelul de mai sus) sunt urmate de o silabă micșorată care începe cu semivocala "y" ("ya·dan", al optulea rând în tabelul de mai sus). Împreună formează o silabă comună. Katakana dă de asemenea posibilitatea redării unor cuvinte străine cu noi silabe artificiale (care de fapt nu există în limba japoneză), prin adăugarea și la alte vocale a unei vocale mici. De exemplu, silabele ヰ ("wi") și ヱ ("we
Scrierea japoneză () [Corola-website/Science/317299_a_318628]
-
de mai sus) sunt urmate de o silabă micșorată care începe cu semivocala "y" ("ya·dan", al optulea rând în tabelul de mai sus). Împreună formează o silabă comună. Katakana dă de asemenea posibilitatea redării unor cuvinte străine cu noi silabe artificiale (care de fapt nu există în limba japoneză), prin adăugarea și la alte vocale a unei vocale mici. De exemplu, silabele ヰ ("wi") și ヱ ("we"), care au fost scoase din circulație în 1945, pot fi redate prin ウ
Scrierea japoneză () [Corola-website/Science/317299_a_318628]
-
mai sus). Împreună formează o silabă comună. Katakana dă de asemenea posibilitatea redării unor cuvinte străine cu noi silabe artificiale (care de fapt nu există în limba japoneză), prin adăugarea și la alte vocale a unei vocale mici. De exemplu, silabele ヰ ("wi") și ヱ ("we"), care au fost scoase din circulație în 1945, pot fi redate prin ウ ("u") plus vocală mică (ウィ și ウェ). Totodată, la ウォ spre deosebire de ヲ, "w" (rotunjirea) se pronunță. Iar dacă este folosit "dakuten", vocala
Scrierea japoneză () [Corola-website/Science/317299_a_318628]
-
985 de semne "jinmeiyō kanji" (semne în plus, care pot fi folosite pentru nume). Până în secolul al VIII-lea, numele masculine se terminau de obicei în "-ko" sau "-maro", după care numele formate din două semne kanji pronunțate cu patru silabe (exemplu, "Michi-naga") sau un semn kanji pronunțat cu trei silabe (exemplu, "Susumu") au devenit modă. Totodată, se dădeau deseori nume care să arate o legătură între oameni. De exemplu, se folosea același semn kanji ca parte a unui nume a
Nume proprii japoneze () [Corola-website/Science/317421_a_318750]
-
fi folosite pentru nume). Până în secolul al VIII-lea, numele masculine se terminau de obicei în "-ko" sau "-maro", după care numele formate din două semne kanji pronunțate cu patru silabe (exemplu, "Michi-naga") sau un semn kanji pronunțat cu trei silabe (exemplu, "Susumu") au devenit modă. Totodată, se dădeau deseori nume care să arate o legătură între oameni. De exemplu, se folosea același semn kanji ca parte a unui nume a fraților, sau fiul folosea unul din semnele kanji ale numelui
Nume proprii japoneze () [Corola-website/Science/317421_a_318750]
-
de exemplu "Sadako". Femeile din clasele inferioare nu foloseau niciodată acest sufix, dar din secolul al XVI-lea au început să folosească prefizul O- (de exemplu, "Oichi"). În perioada Edo (1603-1868) au fost la modă nume feminine formate din două silabe scrise numai cu semne kana. După Reformarea Meiji (1868) sufixul aristocratic "-ko" a devenit atât de popular încât în 1935 că. 80% din fete îl purtau în numele propriu. Numele de origine geografică se referă, cum este de așteptat, la râuri
Nume proprii japoneze () [Corola-website/Science/317421_a_318750]
-
ku͍̥t͡ɕa) reprezintă un format de susținere a prezentărilor, utilizat în evenimente precum Night. Numele derivă din termenul japonez pentru sunetul conversației, se traduce prin “vorbărie” sau “pălăvrăgeală” (“chit-chat” în limba engleză), iar pronunția este în trei silabe: peh-chak-cha . PechaKucha Night a debutat în anul 2003, în Tokyo, Japonia, sub forma unei reuniuni a designerilor și a creativilor, ca metodă de a împărtăși din expriența lor și de a vorbi despre proiectele pe care le realizează. Formatul a
PechaKucha () [Corola-website/Science/321474_a_322803]
-
sus, ortografierea nu indică variante pentru alte consonante. are patru vocale de bază "a" , "e" , "i" și "o" . Fiecare dintre acestea pot fi "scurte" sau "lungi", respectiv "ne-nazalizate" (sau "orale") și "nazalizate". are două tonuri, jos și înalt. Toate silabele sunt la origine de ton jos. Datorită prezenței vocalelor scurte și lungi, aceste două tonuri prezintă patru variante posibile: Diferite alte combinații ale acestor forme de bază sunt posibile, precum în ą́ą́ (lungă, nazalizata, înalt tonala). Din
Limba navajo () [Corola-website/Science/321509_a_322838]
-
764 pagini), coordonată de Paul Cornea în colaborare cu Mariana și Petru Costinescu, textul original în alfabetul chirilic sau de tranziție aflându-se în paralel cu textul transliterat în alfabetul latin, cu respectarea riguroasă a rândurilor, până la exactitatea despărțirilor în silabe de la capetele de rând.
Propășirea () [Corola-website/Science/324421_a_325750]
-
țării și e greu de crezut că toate au avut aceleași origini: Forma Gherăești este oficială, dar nu și cea corectă. Încă din 1932 Academia stabilise ca litera "e" să fie scrisă "ie" când este în interiorul cuvintelor, la începutul unei silabe, dacă înaintea sa se află vocală. Regula nu era o simplă convenție, ci mai degrabă o reflectare a modului de pronunției românesc. Legile administative au aplicat-o însă inconsecvent, textele administrative fiind singurele care nu converg la aplicarea regulilor de
Gherăești, Neamț () [Corola-website/Science/324487_a_325816]
-
exemplu, /a/, /b/), iar parantezele pătrate sunt folosite pentru transcrierile fonetice ([a], [b]). Principalele tipuri de grafeme sunt logogramele, care reprezintă morfeme (de exemplu, caractere chinezești, semnul "&", care înseamnă „și” sau „cu”; de asemena cifre arabe; semnele silabice care reprezintă silabe (de exemplu, în kana ale limbii japoneze); litere alfabetice, care în mare corespund fonemelor.
Grafem () [Corola-website/Science/327460_a_328789]
-
prin secolele al IV-lea - al V-lea împreună cu cel al “bessilor” din zona Sarmisegetuzei, aflată la circa 80 km distanță de Lainici, nu se poate susține lingvistic deoarece acest toponim este evident că el nu se poate desface în silabe ca „lain”+”ic” pentru a putea fi considerat un diminutiv al „lailor” prin sufixul „ic”. Reputatul academician Al. Rosetti (1895-1990) în imensul său volum „Istoria limbii române” explică destul de clar etimologiile, atât a prefixului „lai” cât și a sufixului „nic
Popasul Turistic Lainici () [Corola-website/Science/323155_a_324484]
-
a islamului, este Al Haram ash-Sharif الحرم الشريف. El este al treilea loc sfânt ca importanță pentru islam, după Mecca și Medina. Pelerinajul spre Haram ash Sharif nu este o poruncă obligatorie pentru musulmani. Cuvântul „Haram” cu accentul pe penultimă silabă înseamnă „sanctuar”, „loc inviolabil”.Mecca și Medina sunt numite uneori „haraman” sau „haramayn”, adică sanctuare sau cele două sanctuare. A existat o polemică in islam în legaturî cu statutul de haram al Muntelui Templului și al Grotei Patriarhilor din Hebron
Muntele Templului () [Corola-website/Science/325011_a_326340]
-
Epiteza lui "e" în latină populară: Ipoteza privind epenteza lui "e" în latină populară aparține lui Sextil Pușcariu. Epiteza lui "a" : Epiteza lui "u": Metateza este schimbarea ordinii unor sunete din cuvânt: În subdialectul crișean există metateza silabica, se schimbă silabele între ele. Anticiparea este pronunțarea mai devreme a unui sunet dintr-un cuvânt. Propagarea este pronunțarea încă o dată a unui sunet dintr-un cuvânt. În limba română se propagă nazalitatea ("m" sau "n") Sinereza este reunirea a doua vocale aflate
Schimbare fonetică () [Corola-website/Science/322592_a_323921]
-
pronunțarea încă o dată a unui sunet dintr-un cuvânt. În limba română se propagă nazalitatea ("m" sau "n") Sinereza este reunirea a doua vocale aflate în hiat într-un diftong prin transformarea uneia dintre vocale în semivocala. Se pierde o silaba dintr-un cuvânt. Abrevieri: Lat. - Latină ; rom. - Română , fr. - Franceză , tc.- turcă , bg.- bulgară, magh.- maghiară , sl. -slavă.
Schimbare fonetică () [Corola-website/Science/322592_a_323921]
-
ea prima femeie franceză autoare de fabule. Ea redă în versuri în franceză, sau mai exact în dialectul anglo-normand, legende bretone, cărora le dă numele de Lais. Laiurile (1160-1175) sunt compuse din douăsprezece povești scurte scrise în versuri de opt silabe cu rime plate, de dimensiuni variabile (118 versuri pentru "Lai du Chèvrefeuille" și 1184 de versuri pentru "Eliaduc"). Marie spune că și-a scris și ”asamblat” textele pornind de la ”lais bretons”. Una singură dintre aceste povestiri, "Lai de Lanval", este
Marie de France () [Corola-website/Science/329730_a_331059]
-
yōshū cu numarul 17/4025 era scris după cum urmează: Sunetele "mo" () și "shi" () sunt scrise cu caractere multiple. În timp ce toate particulele și majoritatea cuvintelor sunt reprezentate fonetic ( "tada", "așa"), cuvintele "umi" () și "funekaji" () sunt redate semantic. În unele cazuri, anumite silabe din anumite cuvinte sunt reprezentate în mod consistent de anumite caractere. Acesta uzanța este cunoscută ca Jōdai Tokushu Kanazukai. I-a deteminat pe lingviștii istorici să concluzioneze că anumite sunete din japoneză veche, reprezentate de seturi diferite de caractere man
Man'yōgana () [Corola-website/Science/329728_a_331057]
-
Caracterele "hiragana" s-au dezvoltat din caracterele man'yōgana scrise în foarte cursivul stil "sōsho"; Caracterele katakana sunt bazate pe man'yōgana, fiind dezvoltate de către călugării budiști că o prescurtare. În unele cazuri, un caracter man'yōgana pentru o anumită silaba a dat naștere echivalentului hiragana curent iar altul a dat naștere echivalentului katakana. De exemplu, caracterul hiragana る (ru) este derivat din caracterul man'yōgana , caracterul katakana ル (ru) este derivat din cel man'yōgana . Folosirea mai multor kanji a
Man'yōgana () [Corola-website/Science/329728_a_331057]
-
în muzica modernă, dar și în lucrările compozitorilor clasici, cum ar fi Haydn sau Mozart. Cauda, rădăcina latină a codei, este folosită în studiul dirijorilor, din secolele 12 și 13. "Cauda" a fost o melismă lungă pe una din ultimele silabe ale textului, care se repetă în fiecare strofă. Dirijarea, a fost în mod tradițional împărțită în două grupe, "„Conductus cum cauda”" și "„Conductus sine cauda”" (în latină: „Dirijare cu caudă”, „Dirijare fără caudă”), bazată pe prezența melismei. Codetta (din italiană
Coda () [Corola-website/Science/329837_a_331166]