5,963 matches
-
pulsație care unește timpurile, care mă îngînă și mă întoarce cu ea în alte locuri și vîrste. Vorbele lui Descartes: „Omul e etalonul tuturor: a ființei celor celor ce sînt și al neființei non-existentelor“. Gîndind la ele, V. tînăr visez sinuciderea de parcă mi-aș injecta un drog. Îmi aduc propria moarte aproape de suflet și mă îmbăt cu ea seară de seară. Ajung să miros a moarte ca alții a rachiu. Și nu sînt sigur dacă aceasta nu-i decît o formă
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
ca alții a rachiu. Și nu sînt sigur dacă aceasta nu-i decît o formă a ipocriziei mele de a mă nega. Cu încetul, neliniștea morții ocupă tot. Nici un gînd nu mai e posibil fără ea. Și în pofida ei, tentația sinuciderii e de neînlăturat. Privindu-mi mîinile, în ele coboară o rece amorțeală și nu mai pot strînge. Vîntul mă sperie și zgomotele lui sînt clopotele singurățății finale. Adorm mereu și mă trezesc după o clipă și mai înspăimăntat: „-E moartea
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
straniu carele le unește pe toate, așa deformate, subtile. Îmi apropii pe colegii din spital și încolonați, rătăcim împreună căutînd un soare de noapte. Cît de invers față de lucruri trebuie să fi fost acel Pericle Carpatino căruia Păstorel îi amintește sinuciderea poantă: lăsîndu-i un bilet scris în franceză subcomisarului de cartier doar ca să-l scoată din minți. Căci sinuciderea poate veni atît din refuzul eternității, cît și dorința de a o fundamenta și din refuzul revelației, cît și ca la martirii
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
împreună căutînd un soare de noapte. Cît de invers față de lucruri trebuie să fi fost acel Pericle Carpatino căruia Păstorel îi amintește sinuciderea poantă: lăsîndu-i un bilet scris în franceză subcomisarului de cartier doar ca să-l scoată din minți. Căci sinuciderea poate veni atît din refuzul eternității, cît și dorința de a o fundamenta și din refuzul revelației, cît și ca la martirii creștini, chiar din fruptul acesteia. ...Cumva, din dragoste sau ură, făcînd-o sau renunțînd conștient, omul mai potolește viața
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
chiar din fruptul acesteia. ...Cumva, din dragoste sau ură, făcînd-o sau renunțînd conștient, omul mai potolește viața care știe că acesta nu poate trăi continuu în cutremur și vrea să-l scuture de zeu. Așa gîndește și V. tînăr minținduși sinuciderea adevărată în care, pînă la urmă, va ajunge să creadă. Știu că hotărîrea cu care îmi vorbește Doctorul vine din experiența meseriei astea a lui, sublimă și cumva, hidoasă. Probabil că a mai întîlnit comatoși care refuză să revină la
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
față de ei înșiși, inșii plați n-au un respect prea mare. Dar, tu... tu nu ți-ai zdrobi creierul chiar dacă altul a încercat-o. Cel mult, ți-ai înjura birjărește zeul...“ Mi-l amintesc pe tînărul Doctor vorbindu-mi despre sinucidere: -Se sinucide tot cine are de sinucis, degeaba vorbim noi.“ -îi spune el tînărului V.-„Să nu mai cătăm motive și salvări. Cînd mintea și ordinea vor fi perfecte, tot se vor mai găsi din cei ce-și vor lua
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
de neant. Apăsătoarea liniște a pierderii. Săracul e fericit că are de primit și nu poate pierde nimic pe cînd, pierzînd Cosmosul, n-ai decît să plonjezi în spațiul prietenos al morții. Tulburat, V, tînăr caut să-mi fac din sinucidere un exil, o asceză care să mă purifice și să mă înalțe. Să uit depresia. Căci depresia e suficientă. Cînd nu mai are nimic de dat și de primit, avidul de vecinătate urlă. Și mă surprind-bolnavul V. tresare speriat-că , totuși
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
sedează sau, invers, de ce nu-mi pune-n mînă una din otrăvurile cu care se joacă. Îi spun: „-Dar tu ești societatea, ce faci? “ „-Nu poți să faci nimic “-răspunde el. Ca nici un doctor, el fumează mult. Nu-i asta sinucidere? Continuă: „-Dezavuîndu-l pe sinucigaș îi calci în picioare personalitatea și micimea sa neajustabilă îl jugulează. Viața îi devine inutilă căci șansa sinuciderii e unul din scopurile pentru care merită a trăi. Dar, a-l lăsa să o facă, seamănă mai
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
ce faci? “ „-Nu poți să faci nimic “-răspunde el. Ca nici un doctor, el fumează mult. Nu-i asta sinucidere? Continuă: „-Dezavuîndu-l pe sinucigaș îi calci în picioare personalitatea și micimea sa neajustabilă îl jugulează. Viața îi devine inutilă căci șansa sinuciderii e unul din scopurile pentru care merită a trăi. Dar, a-l lăsa să o facă, seamănă mai degrabă a complicitate ca la Pilat din Pont. Indiferența la moarte apasă sufletele noastre cu toxicitatea unui păcat. Din păcate, nu mai
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
unde nu te aștepți. În liniștea somnului tău și al copiilor tăi. În poligonul de sprijin. Și tot în mine, iată tentația surdă care apare privind zidurile, sperînd ca un cutremur năruitor să apară acum din genuni. Fără cruțare! Și sinuciderea mea să-i ucidă pe toți ca, dacă moartea mea va fi o palmă dată universului, aceasta să fie apocaliptică, săi rupă ordinea care-l împiedică a putrezi. E în furia mea ceva din furia creației. Inconsecvența celui rău. V.
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
partea excrocului și l-au urcat în frunte. Și perversiunea e un capăt extrem al normei, pe cînd nonconformismul e o abatere. Între V. tînăr și Don Juan, nu știu pe cine să prefer. V. e halucinant așa cum oscilează între sinucidere și crimă. Celălalt are în buzunar diploma de ratat. Noroc că au momente cînd nu-i mai pot deosebi. Îl chem alături pe V. Iată-te: bucuros de experiența vieții descoperi la un moment dat că totul se preschimbă ca
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
cere dublată de o mîngîiere. Trebuia s-o fi făcut atunci cînd, în voluptatea extazului, stiletul ar fi pătruns două suflete dintr-o singură mișcare. Așa, supraviețuirea mea lîngă cadavrul ei nu m-ar întoarce decît la nobila problemă a sinuciderii. E revoltător cum, în plină viață, lumea poate exista coerent iar eu, nu. Căci am pierdut abilitatea cu care fiecare găsește felul lui de a se umple de lume și de a se apăra de toxicitatea ei. Atunci, fie ca
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
ce joc de oglindă se naște între tine și ceea ce scrii? Vrei să faci ceva perfect sperînd într-un timp invers în care tu te-ai născut perfect din opera asta a ta. E un primitivism distilat. O formă a sinuciderii. Scrii ca o reîntoarcere în Eden. Atunci trăiești acolo. Visează, deci, că sîntem noi înșine opere de artă ce au străluminarea de a privi înăuntrul lor!” V. tînăr tace și scrie consumînd ceaiuri aromate. Ocrotește ficușii și orhideele din serele
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
încetez a gîndi. Chiar spune: „-Dragă V., tăișul ce atîrnă deasupra capetelor noastre nu-i decît oțelul propriei noastre gîndiri. Tu iar vrei s-ajungi în zone închise? Hai, mai degrabă să nu mai vorbim de cei fără de har cărora sinuciderea le-a reușit și-au încheiat problema. Sînt niște diletanți ai morții. Chiar nu vezi ce te chinuie?” Las să curgă timp peste întrebarea sa, să i se descarce sensul. Apoi, chinuit, îi răspund: „-Nu, Doctore. În clipa asta nu
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
m-am întors cu spatele pentru a plânge într-ascuns acea viață a ruinei. Am alungat moartea din acel leșin periculor al aerului. Mă sprijineam de marginea sângelui meu; era atât de sinistru încât mi-am salvat visul din rănile sinuciderii. De departe se auzea un hohot de nebuni lăsați să-mi împrăștie în singurătate unica mea soluție de a-mi strânge-n brațe fetița ce venea ca o alinare a dezlănțuirii mele. Aveam o libertate celulară în acea nefericire. Am
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
nu puteam să strig. Nu se poate, mi-e țărmul pustiu, iartă-mă în jumătatea desnădejdii locuită de câtecul privighetorii... cu pereții de fum ai întunericului. Iartă-mă, aveam altă părere, mai bună, despre capcane, știu doar c-am hotărât sinuciderea înainte de săruturile imposibile ale vremii. Gesturi furate în cuvintele întoarse pe dos ce bat cu pumnul în uși... Tresar în fața unui înger cu ochii și trupul bărbatului iubit, și-mi smulge otrava pregătită pentru toate speranțele mele astfel încât până târziu
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
putea să-și amintească cineva. Mă trezeam în mijlocul nopții din cauza zgomotului picăturilor de ploaie care se spărgeau lățindu-se pe fereastră, duduind și bubuind pe acoperiș. Din cauza vremii toată lumea se simțea mizerabil. Din fericire, eu mă simțeam oricum în pragul sinuciderii. De fapt, vremea asta mă făcea chiar să mă simt un pic mai bine. Mi se părea că asta era modalitatea prin care Soarta echilibra balanța dintre viața mea nenorocită și viețile fericite ale tuturor celorlalți, dacă înțelegeți ce vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
mare pentru el, și niște bocanci enormi și negri. Părul bogat și-l vopsea în negru și niciodată nu te privea în ochi. Nu era prea vorbăreț și chiar și atunci când vorbea, de cele mai multe ori discuta despre diverse metode de sinucidere. Sau despre cântăreți din tot felul de trupe obscure care se sinuciseseră. Odată mi-a spus „bună“ și mi-a adresat un zâmbet dulce, deși abia schițat. Am crezut că l-am judecat greșit, dar mai târziu am descoperit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
exemplar jerpelit din Fear and Loathing in Las Vegas sau American Psycho. Voia să facă parte dintr-o trupă și să se sinucidă când împlinea optsprezece ani. Deși eu ajunsesem la concluzia că probabil își prelungise termenul limită pentru respectiva sinucidere, pentru că împlinise optsprezece ani de Crăciunul precedent și încă nu auzisem să fi murit și sunt sigură că dacă s-ar fi întâmplat așa ceva, aș fi auzit. Helen îl ura din tot sufletul. Jim o suna tot timpul și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
erau cele ale unui sinucigaș sau ale unui piroman. Așa că discuția s-a încheiat. Acum și tata era convins că Jim e o cauză pierdută. Zicea că Jim ar trebui să treacă la fapte. Să nu mai tot vorbească despre sinucidere, ci să se pună realmente pe treabă. Mama zicea că, odată ce ajungi să-l cunoști, Jim e de fapt un scump. Și că e păcat să încurajezi pe cineva să-și ia propria viață. Mie mi se părea că Jim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
să ascult primele discuri cu muzică clasică. Inițial a fost Vivaldi. Împlinisem, cred, vreo cincisprezece ani, eram melancolic, nu mă iubea fata pe care-o adoram toamna, Învăța la Cantemir și L’autunno se potrivea de minune cu gîndurile de sinucidere, avea un fabulos păr castaniu și-acum practică homeopatia. A făcut un copil cu un alt prieten de-al meu, care n-a plecat nicăieri, În schimb e economist la Pipera. Împreună cu el am ascultat tone de Hendrix, Gentle Giant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
nemuririi. În ea cad frunzele moarte. Păsărelele Își ascund ciocul la subsuoară. Plouă subțire. Miroase a fum, a tristețe, a murături. Din pricina pătlăgelelor roșii imature, pe care le asociam cumva insucceselor erotice și trigonometrice, m-am gîndit din nou la sinucidere. Deși fata cu părul castaniu Încă nu mă părăsise. Nu la o sinucidere neapărat În realitate, de fapt mi-am imaginat cu lux de amănunte, Înfășurat În propria-mi durere insuportabilă, cît de mult mi-ar suferi după o asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
subțire. Miroase a fum, a tristețe, a murături. Din pricina pătlăgelelor roșii imature, pe care le asociam cumva insucceselor erotice și trigonometrice, m-am gîndit din nou la sinucidere. Deși fata cu părul castaniu Încă nu mă părăsise. Nu la o sinucidere neapărat În realitate, de fapt mi-am imaginat cu lux de amănunte, Înfășurat În propria-mi durere insuportabilă, cît de mult mi-ar suferi după o asemenea pierdere părinții ahtiați după premiile mele pe care n-ar mai avea cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
fistic, l-au pierdut deoarece barbarii nu știu ce-i aia frivolitatea pe care pînă și nemții o simt, rușii au stepă În locul acesta, alături de crîncena pasiune pentru viață și mesteceni, În fond sînt asiatici, ceea ce-l explică pe Tarkovski, moartea și sinuciderea, iar În cazul Mașei, polul opus, refuzul neantului și războiul total declarat Împotriva acestui fenomen oarecum universal, n-are importanță că pierdut, nu trebuie să-l accepți, se vede din căldura pe care-o degajă iarna cînd Își Îngrijește mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pe-atunci? O nevropată tînără În halat liliachiu și cu ruj strident Întins provocator pe tot obrazul, Împreună cu care mă uitam seara la televizor la meci. Un măr În floare. Naveta pe care-o reluasem de curînd, gîndul reconfortant al sinuciderii, coperta primei mele cărți, iepurele personal de la dispensar, silueta superbă a Mașei, ochii, părul, seringa cu care dormea sub pernă, cronicile pe care le-așteptam cu Înfrigurare prin reviste, năpîrlirea, rostul vieții. Greu de spus dac-am căutat o noimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]