3,862 matches
-
1899 într-un guvern burghez. Din cauza disputelor dintre participarea sau neparticiparea unor partide socialiste la guvernare cu partide burgheze, s-a declanșat Criză Guvernalismului. S-a decis să nu se formeze coaliții între partide socialiste și cele burgheze. În gruparea socialiștilor independneti se remarcă personalități ca Briand sau Jean Jaures care a fondat în 1904 un ziar: L’ Humanite. Acesta a format în 1905 Partidul Socialist Francez sau SFIO-Secțiunea Franceză a Internaționalei Muncitorești. A reușit să obțină multe mandate în parlament
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
laicitatea statului și prin încrederea în Societatea Națiunilor și propunea justiția socială, însă refuzând nivelarea și egalitatea șanselor de instruire. Electoratul radicalilor era compus din burghezimea mică și mijlocie și în mică parte, din țărănime. Funcționarii s-au îndreptat spre socialiști după 1920, în timp ce radicalii au alunecat spre dreapta, însă menținând unele elemente de stânga. S-au manifestat două tendințe opuse, cea moderată a lui Eduard Herriot și cea agresivă, a lui Eduard Daladier, iar pentru a rezolva conflictul, J Zay
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
aducă un deficit bugetar și mai mare. Raymond Poincare, președintele Consiliului de Miniștri, a propus oprirea inflației prin asanare bugetară, creșterea impozitelor și împrumuturilor externe, însă neavând succes, a demisionat. În 1924, alegerile sunt câștigate de coaliția de radicali și socialiști, iar Millerand, nemulțumit, a demisionat și el, fiind succedat de republicanul moderat Doumergue. Liderul Partidului Radical, Eduard Herriot, a devenit premier, conducând un guvern radical omogen, susținut de socialiști care nu puteau să fie la guvernare pentru a nu înstrăina
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
demisionat. În 1924, alegerile sunt câștigate de coaliția de radicali și socialiști, iar Millerand, nemulțumit, a demisionat și el, fiind succedat de republicanul moderat Doumergue. Liderul Partidului Radical, Eduard Herriot, a devenit premier, conducând un guvern radical omogen, susținut de socialiști care nu puteau să fie la guvernare pentru a nu înstrăina mediile de afaceri franceze. Se urmarea recunoașterea drepturilor sindicale pentru funcționari, eșuând să impună un program de învățământ laic. Situația financiară era tot mai dificilă, Trezoreria întâmpinase dificultăți, iar
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
pentru a nu înstrăina mediile de afaceri franceze. Se urmarea recunoașterea drepturilor sindicale pentru funcționari, eșuând să impună un program de învățământ laic. Situația financiară era tot mai dificilă, Trezoreria întâmpinase dificultăți, iar datorită opiniei publice alarmate și nemaiavând sprijinul socialiștilor, guvernul a demisionat în aprilie 1925, iar francul a scăzut cu 50%. În iulie 1926 s-a format un guvern de uniune națională de dreapta și radicali, condus de Poincare. Se dorea refacerea trezoreriei, amortizarea datoriei publice și redresarea francului
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
și șomaj, fiind 300 000 de șomeri francezi. S-au lansat programe de muncă publică destinate atragerii forței de muncă aflată în șomaj precum canalul alsacian sau fortificațiile Maginot. Datorită prăbușirii veniturilor agricultorilor, în 1932, alegerile vor fi câștigate de socialiști și radicali care promit protecție socială, dar neavând un plan clar, nu-și dovedesc eficientă. S-a apelat la protecționism, la subvenționarea întreprinderilor, încurajarea reducerii producției agricole printr-un sistem de prime. Activitatea economică nu a fost redresată și echilibrul
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
În iulie 1934, PCF și SFIO au încheiat un prim pact de unitate de acțiune, prin care liderul comunist Thorez milita pentru un front popular al muncii, libertății și a păcii. În iulie 1935 au loc manifestații comune ale comuniștilor, socialiștilor și radicalilor. În ianuarie 1936 CGTU s-a unificat cu CGT în ciuda diferențelor pentru a înlătura guvernul de dreapta. În aprilie-mai 1936, socialiștii, radicalii și comuniștii au participat la un program comun și fundamental pentru apărarea libertăților republicane și progresului
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
front popular al muncii, libertății și a păcii. În iulie 1935 au loc manifestații comune ale comuniștilor, socialiștilor și radicalilor. În ianuarie 1936 CGTU s-a unificat cu CGT în ciuda diferențelor pentru a înlătura guvernul de dreapta. În aprilie-mai 1936, socialiștii, radicalii și comuniștii au participat la un program comun și fundamental pentru apărarea libertăților republicane și progresului social, Frontul Popular câștigând majoritatea în Camera Deputaților, iar noul guvern era condus de socialistul Leon Blum, având doar miniștri socialiști și radicali
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
a înlătura guvernul de dreapta. În aprilie-mai 1936, socialiștii, radicalii și comuniștii au participat la un program comun și fundamental pentru apărarea libertăților republicane și progresului social, Frontul Popular câștigând majoritatea în Camera Deputaților, iar noul guvern era condus de socialistul Leon Blum, având doar miniștri socialiști și radicali, susținut de PCF. În mai 1936, în urmă succesului Frontului Popular, au loc mișcări de greve de proporții organizate de 2,5 milioane de muncitori ce părăsesc uzinele auto din Paris. Greva
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
aprilie-mai 1936, socialiștii, radicalii și comuniștii au participat la un program comun și fundamental pentru apărarea libertăților republicane și progresului social, Frontul Popular câștigând majoritatea în Camera Deputaților, iar noul guvern era condus de socialistul Leon Blum, având doar miniștri socialiști și radicali, susținut de PCF. În mai 1936, în urmă succesului Frontului Popular, au loc mișcări de greve de proporții organizate de 2,5 milioane de muncitori ce părăsesc uzinele auto din Paris. Greva se extinde în toate sectoarele economice
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
a șomajului și creșterea datoriei publice. Franța a rămas în fruntea dezvoltării Uniunii Europene prin semnarea Tratatului de la Maastricht din 1992, crearea zonei euro în 1999 și semnarea Tratatului de la Lisabona în 2007. În 2012, Sarkozy a fost învins de socialistul Francois Hollande care promitea eliminarea politicii de austeritate și ieșirea din criză prin aplicarea unor măsuri socialiste. Chiar dacă nu s-a implicat în războiul din Irak , pe 7 ianuarie 2015, Franța a fost victima unui atentat comis de teroriști musulmani
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
își începe carierea în serviciile publice, fiind unul dintre fondatorii Gărzii tinere a Partidului Muncii (1966). În calitate de director al Departamentului de Relații Internaționale al Partidului Muncii (1967-1982), a fost președinte al Asociației Soldaților din orașul Givatayim, purtând discuții cu liderii socialiști din lumea întreagă pentru a se opune boicotului declanșat de țările arabe la adresa Israelului. A a avut un rol important în stabilirea relațiilor diplomatice dintre Israel și Regatul Spaniei. Din anul 1989, în calitate de Secretar General al Partidului Muncii (care nu
Michael Harish () [Corola-website/Science/306032_a_307361]
-
a evenimentelor ce au condus în 1600 la unirea celor trei țări române, cu Victor Rebengiuc în rolul lui Mihai Viteazul, "Vacanța tragică" (1979), inspirat din romanul "Nada Florilor" de Mihail Sadoveanu, despre un conflict cu final tragic între luptătorii socialiști și forțele de poliție în timpul revoltei țărănești din 1888, și "Ancheta" (1980), un film de actualitate. Filmul " Imposibila iubire" (1984) a adaptat romanul "Intrusul" al lui Marin Preda, păstrând spiritul operei literare. În filmografia regizorului au urmat "Acasă" (1985), despre
Constantin Vaeni () [Corola-website/Science/306159_a_307488]
-
studiile istorice asupra Europei Centrale a secolului al XIX-lea. În schimb, istoricii au început să descrie felul în care politicile sociale conservatoare ale lui Bismarck au absorbit și au adaptat numeroase elemente ale revoluționarilor liberali din anii 1840 și socialiștii din anii 1860 și de mai târziu: politica imperială a reflectat o abordare pragmatică și prudentă a problemelor sociale, politice și economice. În particular, valorile predominant conservatoare ale lui Bismarck erau un ecou al conservatorismului clasic al lui Edmund Burke
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
Voința poporului" a început campania de antentate care a culminat cu asasinarea tarului Alexandru al Ii-lea în 1881. În 1879, Gheorghi Plehanov a format o facțiune propagandistică a Narodnaia Volia numită Ciornîi peredel " Reîmpărțirea neagră", cunoscuți și ca "Partidul Socialiștilor Federaliști", care milita pentru împărțirea tuturor terenurilor agricole țăranilor. "Voința poporului" a rămas o organizație clandestină, iar, în 1887, un grup de complotiști, din care făcea parte și studentul eminent Alexandr Ulianov, a încercat să-l asasineze pe împăratul Alexandru
Istoria Rusiei, 1855-1892 () [Corola-website/Science/304730_a_306059]
-
, care a durat de la 17 iulie 1936 până la 1 aprilie 1939, a fost un conflict în care forțele franchiste sau naționaliste, conduse de generalul Francisco Franco au învins forțele Republicane sau Legaliste cuprinzând liberali anticlericali, socialiști, comuniști, anarhiști și autonomiști ale celei de a doua Republici Spaniole. Republicanii au obținut sprijinul Uniunii Sovietice și al Mexicului, iar naționaliștii au fost susținuți de Italia fascistă, Germania nazistă și de Portugalia vecină. Războiul a crescut tensiunile din perioada
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
victorie răsunătoare pentru republicanii-socialiști. Republicanii de dreapta și centru (cu excepția radicalilor) au rămas cu un singur mandat, în timp ce dreapta-monarhică a suferit un serios pas înapoi. Ca rezultat cea mai mare parte a locurilor din Parlament (nucleul s-a format în jurul socialiștilor și al radical-socialiștilor republicani de la începutul anului și radicalii progresiști din coaliția de stânga) a condus la așa-numitul " biennium reformist" între anii 1931 și 1933. Nu există unanimitate cu privire la afilierea politică a tuturor parlamentarilor. În plus, grupurile au fost
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
1933. Nu există unanimitate cu privire la afilierea politică a tuturor parlamentarilor. În plus, grupurile au fost foarte mobile. În conformitate cu aceste situații, rezultatele pot fi defalcate după cum urmează: La alegerile din 1936, rezultatele extrem de strânse au adus victoria unei noi coaliții de socialiști (Partidul Socialist al Muncitorilor din Spania), liberali (Stânga Republicană și Partidul Uniunea Republicană), comuniști, și diverse grupări naționaliste regionale. Frontul Popular a obținut 34% din voturi, iar guvernul CEDA, în exercițiu, a primit 33 de procente. Acest rezultat, coroborat cu
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
Socialist al Muncitorilor din Spania), liberali (Stânga Republicană și Partidul Uniunea Republicană), comuniști, și diverse grupări naționaliste regionale. Frontul Popular a obținut 34% din voturi, iar guvernul CEDA, în exercițiu, a primit 33 de procente. Acest rezultat, coroborat cu refuzul socialiștilor de a participa la formarea noului guvern, a dus la o teamă generalizată de revoluție. Largo Caballero, supranumit "„Lenin al Spaniei”" de Pravda, a anunțat că țara este în pragul revoluției. Această afirmații au avut doar rolul de a îndepărta
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
noului guvern, a dus la o teamă generalizată de revoluție. Largo Caballero, supranumit "„Lenin al Spaniei”" de Pravda, a anunțat că țara este în pragul revoluției. Această afirmații au avut doar rolul de a îndepărta toți moderații din coaliția sa. Socialistul moderat Indalecio Prieto a condamnat retorica și marșurile comuniste considerându-le provocatoare. Din punctul de vedere al Cominternului, stânga din ce în ce mai puternică, deși fragmentată și dreapta slăbită constituiau o situație optimă. Scopul său era ca, sub acoperirea instituțiilor democratice legitime, să
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
în afara legii organizațiile de dreapta și să transforme statul într-o „republică populară” de factură sovietică, dominată totalmente de stânga comunistă, scop declarat nu doar în cadrul instrucțiunilor Cominternului, ci și în declarațiile publice ale PCE (Partidul Comunist din Spania). Fără socialiști, Primul Ministru Manuel Azaña, un liberal care susținea reforme treptate cu respectarea procesului democratic, a condus un guvern minoritar. În aprilie, parlamentul l-a înlocuit pe președintele Niceto Alcalá-Zamora cu Azaña. Demiterea lui Zamora s-a făcut invocând diverse pretexte
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
Națională”. Participanții activi în război acopereau toată gama de poziții politice și ideologii ale vremii. Tabăra naționalistă cuprindea și pe carliști și pe monarhiști legitimiști, naționaliștii spanioli, falangiștii, catolicii, și majoritatea conservatorilor și liberalilor monarhiști. De partea republicanilor se aflau socialiștii și liberalii, precum și comuniștii și anarhiștii. Naționaliștii catalani și basci nu au ales o singură tabără. Naționaliștii catalani de stânga erau de partea republicanilor. Naționaliștii conservatori catalani erau mai puțin fermi în privința susținerii guvernului republican din cauza anticlericalismului și confiscărilor de
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
din iunie 1941, au luptat alături de sovietici împotriva germanilor. , mai întâi cu sediul la Paris, iar mai apoi la Londra, a fost recunoscut de guvernele aliate. Din punct de vedere politic, a fost format din politicienii unei coaliții a țărăniștilor, socialiștilor și național-democraților. Atunci când Germania a atacat Uniunea Sovietică în 1941, guvernul polonez în exil a stabilit relații diplomatice cu URSS, în ciuda rolului sovietic în dezmembrarea Poloniei. Sute de mii de soldați polonezi, care fuseseră luați prizonieri de sovietici în răsăritul
Guvernul polonez în exil () [Corola-website/Science/304909_a_306238]
-
Național al partidului. În timpul anilor '70 a fost unul dintre liderii care au fost interesați în mod particular de așa-zisul "Compromis istoric" al lui Enrico Berlinguer. Liderul Partidului Comunist Italian, într-adevăr, propusese o solidaritate politică inovativă între Comuniști, Socialiști și Catolici, într-un moment de profundă criza economică, socială și politică în Italia. Moro, în acel moment președinte al Democrației Creștine, a fost exponentul politic cel mai important și prestigios între cei care reușiseră să individualize o cale de
Aldo Moro () [Corola-website/Science/304928_a_306257]
-
fi întâmpinat dificultăți insurmontabile în apărarea teritoriului național. Când acești soldați din colonii s-au întors în patriile lor și au continuat să fie tratați ca cetățeni de mâna a doua, au devenit rapid membrii ai nucleelor grupurilor proindependentiste. Sprijinul socialiștilor francezi pentru guvernul de uniune națională (Alexandre Millerand fiind ministru de război) a marcat reorientarea politică a partidului către social democrație și participarea la "guvernarea burgheză", în ciuda retoricii socialiste a lui Léon Blum. După război, Italia nu a reușit să
Urmările Primului Război Mondial () [Corola-website/Science/305524_a_306853]