5,679 matches
-
la mâinile-i trudnice și i le-aș săruta precum aș săruta o icoană. O iarnă ostentativă Simt că iarna aceasta a devenit insistentă; vrea să-mi intre în oase pentru toată viața. Sa încolăcit ca un șarpe de șira spinării, a pătruns în măduvă, o simt că îmi umblă prin tot corpul, că îmi bate ostentativ la poarta inimii. Acolo, am pus de pază primăvara de când m-am născut, nu poate să pătrundă nici cel mai mic gând negativ. Mai
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
verzi pe bărbie, pe nasul de carton, pe urechile blegi de catifea și pe fruntea dilatată și pe gâtul subțire și lung, de curcan. Cearcăne mereu mai adânci sub privirea holbată ! Abia își revine, scutură hainele, umerii osoși, își îndreaptă spinarea de gloabă sfântă și haioasă, scena se rotește, dându-l de-a dura : triplu salt absolut. Capul de asin cade, aiurea, unde nu te aștepți, încă și încă o dată, până când glasul aspru al supraveghetoarei acoperă zumzetul vesel. Vocea Ortansei izbește
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Glasul implacabil al doamnei Mitulescu ! Un experimentat strateg, stăpân pe manevra potrivită. — Habar n-ai ce suferea junele nostru ! A slăbit, a tăcut tot timpul, nici cu Vornicu nu vorbea. Murea de dorul tău. Somnambulul rechemat pe scenă își îndreaptă spinarea, reînnoiește grimasa și glasul și gesturile, trece mâna prin perucă, părul dispăruse, așa cere impresarul, pentru noul număr : bila rasă : recrut : tuns zero ! Îndreaptă bila pe traiectoria astrului zilei. Așteaptă tangenta, semnalul, simte scăfârlia atinsă de razele focului, a și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
întunericul îi strânse iar în brațe, ca niște clește reci. Numai în sufletele lor buimăcite mai stăruiau scântei multicolore, mângâietoare... O luară pe ulicioară. Noroiul era mai cleios. Bologa simțea cum îi tremură genunchii. I se părea că duce în spinare o piatră de moară. Și inima îi era atât de sângerată și totuși atât de plină de o dorință mare, că îl tortura o trebuință sfâșietoare să vorbească, să se explice. ― Domnule căpitan, vă rog, zise dânsul fierbinte, am fost
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o muscă pe care în zadar vrei s-o alungi. Încetul cu încetul ploaia conteni și se porni un vânt aspru, cu șuierături sinistre, mai desțelenind puțin întunericul și cotrobăind vajnic prin observatorul lui Bologa care, în curând, simți în spinare o pată udă și rece. Se ghemui mai bine, ferindu-și spatele. Vântul însă îi pătrundea prin haine, prin piele și-i zgâlțâia inima. ― Și reflectorul nu mai apare! murmură el dârdâind. Își înfipse ochii în bezna subțiată, cu furie
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
șanțului de apărare. " Ce s-a întîmplat, Doamne?" își zise Bologa, înfiorîndu-se și căutând să se trezească din amorțirea ce-i oprise în loc gândurile. Vântul sufla mai friguros, desfundând iarăși o bură de ploaie măruntă, moleșitoare. Picurii îi țârâiau în spinare ca niște fire de nisip... Apostol își zicea că la fel îi târâie și gândurile în creieri, subțiri, nesigure, pipăitoare. Încetul cu încetul însă izbuti să le rânduiască... Vasăzică și-a atins ținta și se poate prezenta în fața generalului. Vasăzică
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
eu de-abia prin schimbarea aceasta am dobândit adevăratele sentimente firești, cum ziceai tu... De-abia, Varga! Locotenentul de huzari se tulbură. Din tonul lui Bologa simți lămurit că se află în fața unui dușman. Îi zise încet, sec, rezemîndu-se cu spinarea de ușa compartimentului și privindu-l lung: ― Bologa, sentimentele tale mi se pare că sunt nefirești... Ia seama! ― Mă ameninți? întrebă Apostol ironic. ― Sentimentele tale te mână drept în brațele dușmanului... ― Care dușman? repetă Bologa mai batjocoritor. ― Dușmanul țării, oricare
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fără parohie? ― Cam așa-i, ce-i drept, murmură Boteanu zăpăcit, zâmbind umil. Ce să facem? Noi n-avem nici o putere și nici nu ne putem amesteca. Destul ne zdrobește viața, de mă mir cum o mai putem duce în spinare... ― Când omul are un ideal, înfruntă toate greutățile! zise Apostol apăsat, cu înțeles. ― Idealul nostru e Dumnezeu, răspunse preotul cu o sfială în care-și ascundea o teamă amară. Când ai suferit ca noi, numai în Dumnezeu mai poți avea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mai des militari, unii coborând, alții urcând, și câteva căruțe trase de mârțoage prăpădite. ― În sfârșit, am ajuns, murmură Apostol, aprins de emoție, oprind calul și comparând terenul cu harta. Prin apropiere trebuie să fie liniile artileriei... Era pe o spinare de deal, lătăreață, acoperită cu pădure rară ca perii în barba unui spin. Drumul se ramifică de aici ca un evantai. Bologa aruncă mai întîi o privire în urmă. Pârâul nu se mai vedea, iar măgurile și coastele printre care
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu atâta patimă, că fata se zăpăci, zâmbi rușinată, apoi izbucni în lacrimi, murmurând că numai ea a fost vinovată... Doamna Bologa îl petrecu la gară, pe jos, în zori, căci trenul pleca foarte de dimineață. Petre, cu povara în spinare, gâfâia mai tare ca odinioară... Apostol era aproape vesel. Vorbea cu maică-sa, plin de duioșie, și-i zicea mereu: ― Pretutindeni sunt oameni dornici de iubire, mamă, și pretutindeni te însoțește Dumnezeu!... Acuma știu, mamă, și acuma mi-e croită
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
la denunțul lui, atât de puțin îi păsa de lume și de toate cele ce erau afară de sufletul său. Azi Pălăgieșu a sărit brusc deasupra. Dacă într-adevăr a fost denunțul notarului la mijloc?... Aghiotantul generalului e un laș cu spinarea de trestie și poate că nu-i va spune nimic, totuși n-ar strica să-l descoase puțin, să facă lumină, orice s-ar întîmpla pe urmă. Drumul drept e totdeauna cel mai bun. ― Ordinul excelenței... personal al excelenței... Eu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în sat se mai auzea doar lătratul cậinilor. Yon căzuse frậnt, bolnav parcă incurabil și interiorul devenise înfiorător, iar bărbații plecaseră fiecare pe la casele lor.Odihnească-se în pace! Înainte de ivirea zorilor, drumurile erau bătătorite de oameni cu coase-n spinare, mergậnd către cậmp. Femeile vorbeau despre moarte, făcậndu-și smerit semnul crucii, iar țințirimul pustiu le îngrozea. - Dumnezeu să o ierte, spuse o bătrậnă sprijinită într-o sapă, ajungậnd în dreptul casei lui Yon. A iubit-o mult! La mormậntul ei și-
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
ideea. Ne boșorogim pe zi ce trece. Uite, azi noapte nu reușeam să adorm, era vreo trei - că m-am uitat În perete, la ceas, are limbi fosforescente - și m-a luat așa un gând, au curs fiorii pe șira spinării de m-am zgribulit și s-a Întors nevastă mea, săraca, și a vrut să mă-nvelească. Femeie iubitoare... Gicu mustăcește. Ce ne-am face fără ele? Da’ zi cu insomnia, Sandule, nu te opri, că povestești frumos. Ai și
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
halba lui Gore și o duce la gură. Nu o lasă până când nu rămâne În ea decât un firicel de spumă. Apoi ridică mâna și strigă: Patroane, două halbe și-o tămâioasă! Reci, cât mai reci, ca fiorii de pe șira spinării! Ca gheața care mi-a cuprins corasonul! Gore și Gicu seamănă cu moșuleții din Muppets, varianta mută. Au apropiat capetele, Încetul cu Încetul și mai au puțin până să rămână lipiți, În așteptarea verdictului dat de Sandu. Dar acesta continuă
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
fruntea de gânduri ți-e plină. Nourii curg, raze a lor șiruri despică, 160Streșine vechi, casele-n lună ridică, Scîrție-n vânt cumpăna de la fântână, Valea-i în fum, fluere murmură-n stână. {EminescuOpIV 101} Și osteniți oameni cu coasa-n spinare Vin de la câmp, toaca răsună mai tare - Clopotul vechiu împle cu glasul lui sara, Sufletul meu arde d-iubire ca para. Ah! în curând valea și satu-amuțește, Ah! în curând pasu-mi spre tine grăbește, Lângă salcâm sta-vom noi noaptea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
stele le scapără-n cale, Apele plâng, clar izvorând în fântâne; Sub un salcâm, dragă, m-aștepți tu pe mine. Scârțâie-n vânt cumpăna de la fântână, Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână Și osteniți oameni cu coasa-n spinare Vin de la câmp; toaca sună mai tare, Clopotul vechi împle cu glasul lui sara, Sufletul meu arde-n iubire ca para.” Ascult surprins. Ce te-a apucat, dragă ieșene, să-mi reciți „Sara pe deal”? Am eu așa un foc
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
zăbovit prea multă vreme și am plecat cu pas proaspăt spre Târgul Cucului, acolo unde ieșeanul sigur s-a înființat cu ultimul cântat al cocoșilor... Merg cu spor îmboldit și de răcoarea dimineții care se prelinge cu șiretenie pe șira spinării. Ca un făcut, am avut dreptate și de această dată. Dragul meu ieșean ședea cu ochii în soare așteptându-mă. Cine știe de când?... Ai venit mai devreme ca să ai timp să târguiești făină până ce ajung eu? Fosta-i lele când
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
ne revedem la Bariera Socolei. * Soarele abia a făcut ochi. Mi-am luat rucsacul și bastonul - fiindcă astăzi avem oarece cale de străbătut - și am pornit la drum. Merg cu ochii în zare, să-l dibui pe ieșean cocoțat pe spinarea pasarelei Buciumului, dar nu se vede nici umbră. Te pomenești că “a adormit pe cămeșa fimeii” cum se zice și am de așteptat nu șagă - gândesc eu când urechile îmi sunt lovite de un râs din toată inima. Întorc capul
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
cui? Vinde o livadă cu vii lui Petcu lăcătuș. Până aici toate bune și la locul lor, dar în graba lui “băcalul” nu scrie unde se află livada și viile vândute. Te ascult și cu toate că m-a furnicat pe șira spinării când ai pomenit de locul unde ședea “Petre băcalul ” îmi vine să râd... Dar nu așa, ci în hohote! Numai să mă lămurești și pe mine pentru ce ai râde și te însoțesc cu mare plăcere. D-apoi umblat-am
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
ciclică, răzbunătoare vendetă; stavrizi, guvizi și minunatele scrumbii albastre, lufari ambițioși, neîntrecuți la gust, labani argintii egali orientați, chefali prăpăstioși cu zalele curgând ca niște râuri neîntrerupte; la rând urmau barbunii mustăcioși, dragoni cu spini paralizanți, zarganul cu ciocul și spinarea verde, fosforescentă; bogăția mării le arătau cambule, calcani și limbi de mare cu nasturii gustoși și pălămida roz-vineție, rechinii promițători și răpitori cu pielea întunecoasă și aspră; ultima a apărut regina, robustă cu aripile înfoiate încingând lanțuri brune, roșcat-verzui pe
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
prin București, să nu te găsesc, să sparg ușa și pe urmă să-mi fie teamă că nu pot să o încui! Îmi spuse Giulia înțelegătoare dar nu aveam poftă de sechestrarea mea, benevolă, așa că ne-am luat picioarele în spinare și le-am condus la stație. Lor le convenea să-și care picioarele, erau frumoase dar mie îmi tremurau mai mult de furie decât frig, și care erau ale unui băiat obișnuit, adică puțin crăcănate, păroase și cu golul inerent
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
o să dureze până când va apărea depanatorul, ca să calculez dacă voi mai fi sau nu în viață când vom fi scoși de acolo. Omul meu tremura, sau tușea. Era întors cu spatele la mine, într-un colț al liftului. Nu-i vedeam decât spinarea tremurândă. Sau poate plângea. Mi s-a făcut milă de el. Ce vină avea săracul că se rătăcise acolo, sărman clochard cu părul încîlctt de la nespălat de-o viață? Am încercat să mă apropii de el, dar bariera de putoart
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
Avraam a zis slugilor sale: Rămîneți aici cu măgarul; eu și băiatul, ne vom duce pînă colo să ne închinăm, și apoi ne vom întoarce la voi." 6. Avraam a luat lemnele pentru arderea de tot, le-a pus în spinarea fiului său Isaac, și a luat în mînă focul și cuțitul. Și au mers astfel amîndoi împreună. 7. Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său Avraam, a zis: "Tată!" "Ce este, fiule?" i-a răspuns el. Isaac a zis din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
mai limpede ca oricând, mai de neînțeles ca oricând. E cu neputință să citești poeziile lui. Ele nu se citesc. Ele cer, asemenea mantrelor, o modulare a respirației, o pâlpâire ritmică a celor șase lumini înșirate de-a lungul șirei spinării. Dacă nu ești tu însuți, structural, un fundamentalist, un fanatic, un aiatolah al acestei religii, e mai bine să lași poemele și cărțile lui Gellu Naum în pace. Căci altfel riști să încerci să sapi pământul cu o ți-teră străveche
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
urăsc? Unele 207 sânt reale ca un pumn de țărână din care cresc fire de iarbă, altele virtuale, fantomatice, bîntuindu-ne imaginarul. Chiar a existat lumea antică, în care Europa nu era mai mult decât o nimfă răpită de Zeus pe spinarea eternului taur cretan (poate cel mai durabil simbol al vechiului continent)? A existat strania lume a lui Arthur și-a lui Lancelot, plină de arabi și miracole, barbară și strident colorată ca un joc de strategie pentru computer? Libertina lume
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]