6,757 matches
-
căror chipuri Valerius citi ura, care făcea ca orice gest al lor să fie fatidic, definitiv. Dincolo de acea ură era amintirea teribilă a satelor devastate și incendiate de-a lungul anilor de invincibilele legiuni ale Romei, amintirea masacrelor, când, sub strălucirea însemnelor aurite ale Imperiului, tineri, bătrâni, copii erau luați din sate, spânzurați de picioare, torturați cu lovituri de lance și arși de vii, femeile erau violate de soldați, iar apoi omorâte - trupurile lor zăceau pe pământ, cu câte o lance
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
că aude un hohot de râs, dar poate că era doar croncănitul stolului de corbi care trecură prin fața lui, atingându-l cu apripile lor negre. — Iată-mă. Sunt eu, Velunda. Lângă un frasin cu trunchiul scorburos, se vedea în penumbră strălucirea unei mantii ce învăluia o siluetă înaltă, fragilă. Torentul izvora de la rădăcina frasinului, forma o baltă, apoi își continua drumul prin zăpadă, îngust ca și cum malurile lui n-ar fi fost niciodată îndepărtate unul de altul. Abia în clipa aceea Vitellius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
credinței populare, să micșoreze discul luminos, lovindu-i marginile cu ciocul, un om ieși pe furiș din satul batavilor. Câteva ceasuri mai târziu se afla într-o tavernă, în fața unei siluete masive înfășurate într-o mantie. În localul luminat de strălucirea câtorva lămpi și de focul din cămin nu mai era decât hangiul. — A avut loc o adunare, la două nopți după ritul funerar în cinstea preotesei, spunea bărbatul în timp ce hangiul îi punea în față un vas cu mâncare de grâu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
parcă de înțeles că nu trebuia să plece, că nu trebuia să fugă. Valerius se întoarse brusc. Lângă el nu era nimeni. Privi din nou în fântână: apa reflecta doar razele soarelui. Își duse o mână la ochi, orbit de strălucirea lor. Se așeză pe margine și-și ascultă bătăile inimii, pe care viziunea aceea o trezise din amorțeală. Apoi se uită în jur. Ceva îi atrase atenția. Pe piatra cenușie se vedea ceva alb... Cu o mână tremurândă ridică panglica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Sufletul nu moare dacă ne îndeplinim datoriile, dacă luptăm împotriva Răului. Așa dobândim viața veșnică. — Viața veșnică... Valerius privi în jur. De partea cealaltă a pârâului pe malul căruia înfloriseră narcisele și margaretele văzu o siluetă albă alunecând printre stejari. Strălucirea luminii în părul blond... O mână ridicată ușor, un semn... Era Velunda. — Ce s-a întâmplat? Antonius se uită la Valerius, care contempla malurile înflorite ale pârâului. Fratele său clătină din cap, fără să răspundă. O urmărea cu privirea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
că prietenul său era încă în picioare, în ciuda rănii, nu-i venea să creadă că stătea acolo viu, cu picioarele depărtate, cu scutul în mâna stângă și pumnalul în dreapta, cu capul apărat de coiful căruia soarele la asfințit îi împrumuta străluciri roșietice. Skorpius se ridică. Coapsa și spatele îi sângerau. Se clătină. Luă încet tridentul și se aruncă înainte furios, dar fără apărare. — Ucide-l imediat! Grăsanul de lângă Valerius era agitat. — Acum e ușor să-l ucizi. Ucide-l, Salix! Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Dar suntem în vârful unui deal! strigă tracul uimit. Jos se vedea amfiteatrul ce înconjura arena, transformată într-un peisaj cu coline înierbate printre care curgea un râu, cu tufișuri, copaci și pășuni. Dincolo de zidurile amfiteatrului se întindea Roma, cu strălucirea marmurei și casele cenușii cu trei niveluri din cartierele populare. Mai departe se vedeau câmpia încă verde și Mons Albanus. Valerius privi repede peisajul acela splendid, apoi își lăsă capul în jos și rămase așa, sprijinit în lance, susținându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
frânghiile, înainte de a fi uciși. Antonius văzu trupurile celor doi eroi alături de catapulta devenită inutilă. În clipa aceea, luna se ivi, imensă, la orizont și începu să se ridice pe cer, luminând câmpul de luptă. Se afla în spatele flavienilor, iar strălucirea ei îi orbea pe vitellieni. Oamenii și caii din armata lui Antonius Primus li se păreau acestora niște umbre uriașe, neclare, care nu puteau fi atinse de săgeți, căci lumina lunii era înșelătoare și-i făcea să-și greșească ținta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ucide“. Nici un glas nu rostise cuvintele acelea în timp ce înfigea sabia în gâtul lui Vitellius. Ridică amuleta. Inima îi bătea cu putere, dureros. Din cauza neliniștii i se pusese un nod în gât. Privi amuleta. Văzu luna ridicându-se la orizont, cu strălucirea ei blândă, limpede prin piatra care își păstrase transparența. — L-ai ucis pe tiran. Valerius întoarse brusc capul. Antonius era lângă el. — Prezicătorii au spus că Vitellius va fi ucis de un bărbat născut în Gallia... Tu. — Da, exclamă Valerius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
forma unui plan cu cinci și zece etape în vederea ameliorării sistemului electric și suficientă tehnologie modernă, așa cum promiteau mereu, să arunce orașul Shahkot și pe locuitorii lui direct în secolul XXI. Sampath se plimba în sus și-n jos, iar strălucirea palidă a pijamalei sale era singurul obiect ce se mișca în noaptea cea liniștită; părea că se mulează perfect pe trupul lui, așa că-și dădea seama că-i va imposibil să se scuture de ea, că va rămâne acolo, agățată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
roz și verde și galben-șofran până ajunse să arate ca o cutie de dulciuri împachetată pentru sărbătoarea Diwali. Într-o cutie plină cu bijuteriile uneia din verișoare, examină iridiscențe neobișnuite: perle atârnând de tije de argint, o piatră aprinsă de strălucirea unui ochi, delicatețea unei scoici. Își imagină soarele pătrunzând adânc în urechea unei flori. Băgă în gură o piatră albastră, apoi o scoase și o rostogoli, răcoroasă și rotundă, în sus și în jos pe brațe. În nas își prinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
grătarul de lemn mucegăit în timp ce făcea baie cu apă din găleată, trecuse printr-o serie de întâlniri imaginare cu ea, cu conversații, certuri și împăcări complet imaginare. Îl întâmpina scăldată în mirosul de ulei, cu un zâmbet la fel de alb ca strălucirea din interiorul nucii de cocos. O șuviță alunecase de pe creștetul femeii cu nuca de cocos și urma curbura flaconului. Sampath privea în jos, la femeia acoperită cu văluri care stătea sub copac și se simți încins și îngrozit. — Te rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
figuri de clovni cu nasuri rotunde, bărbi false și picioare caraghioase; creaturi făcute din frunze și sepale, petale și praf de polen. Le privea parada nesfârșită, tremurînd, sărind, zburând, ieșind parcă din ceaunul bolborosind al vreunui magician, cu sclipitul și strălucirea de bijuteriii a... a cui? A esenței de vânt și de iarbă? A luminii soarelui și a apei? Când mama sa îi aduse cina lângă sistemul de pârghii, Sampath privi în jos la ea. — Știi, îi spuse, că plănuiesc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
mai râdea. Sampath era nefericit, parcă ascunzându-se acum în copacul său. Iar domnul Chawla observase că fiul său aluneca înapoi în tăcerile sale, în vechea sa stare mohorală și nefericire, că ochii săi își pierdeau liniștea, expresia mulțumită și strălucirea. Glumele sale subtile și simțul umorului dispăruseră cu totul, iar de la vizita Colectorului Districtual stătea cu fața spre frunze, preocupat, din câte știa tatăl său, de gândul plecării. Dacă Sampath ar coborî din copac și-ar fugi, stricând totul? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
camerei sale din ce în ce mai repede. Din când în când, se oprea și își dădea părul pe spate cu un fior ce-l străbătea asemeni curentului electric. Viața lui în momentul acela era ca o scenă dintr-un film. Era recunoscător pentru strălucire, inima îi era suspendată, bălăngănindu-se parcă de o creastă de munte. Până a doua zi dimineața, primi un răspuns de la Pinky, care nu credea în amânări. Fermă, îi propuse să fugă împreună cu rulota Hungry Hop și să se ducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
jale! Același dor tresare-n piepturi Când glasul strigător răsună, Si gemând înfioară firea Prelung și greu, ca o furtună, Frăgarul își îndoaie coapsă, Iar de prin vai purcede vântul, Prin largul albelor văzduhuri, Să ducă cerului cuvântul. Din cetățuia strălucirii Coboară razele de luna, Pe-argintul frunții lui boltite Din aur împletesc cunună. Cuvine-se hirotonirea Cu harul cerurilor ție, Drept-vestitorule apostol Al unei vremi ce vă să vie!
APOSTOLUL. In: Apostol fără vârstă by Octavian Goga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/304_a_601]
-
iubirea? O voi găsi curând? Iar jalea risipește tot ce-i mai bun din tine, Privirea-ți este goală, nu știi ce-ți aparține. Și greu îți este pasul. Mai grea e și gândirea Când somnul pierde visul iar chipul strălucirea. Privind conturul stelei, ai vrea să-i prinzi cununa S-o dăruiești iubirii, s-o simți întotdeauna... Dar ea dispare-n ceață, în ceață și în gând; O fi pe cerul nopții, pe astre lunecând? Ne pierdem crud adesea și
Gânduri…. In: Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_548]
-
nouă casă, Și porți de soare voi avea, Cu clar de lună și cu stea Și-n locul ce va fi fereastră, Voi pune voalul de speranță... Și flori de rouă voi sădi Ca visul...să îl pot găsi, Doar... strălucirea lor curată, Va face visul să se-ntoarcă La țărm, ușor, Pe-o mică arcă.
Flori de rouă. In: Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_551]
-
Vera Crăciun Și dacă în taină liniștea coboară Și-o simt în suflet ca pe o lumină, E pentru că acum e prima oară Când inima mi-e caldă și senină. Și dacă stelele în strălucirea lor Mă-ndeamnă ca privirea să le-o dăruiesc, E pentru că au învățat cuvântul dor Iar prin sclipirea lor fiorul îl cunosc. Și dacă luna blândă cu al ei mister Trimite surâzând o mângâiere, E pentru că în dărnicie, nor și
Şi dacă…. In: Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_547]
-
repede. Hm - ușurel. Luminile nu par deloc fixe sau stabile pe cerul acoperit. Mă scol din pat, refăcut după un somn scurt, și mă îndrept spre ușa toaletei. Oglinda mă privește impasibilă în timp ce efectuez o serie de corecturi cosmetice în strălucirea luminii închiriate a băii fără geamuri. M-am spălat pe dinți, mi-am pieptănat chica, mi-am tăiat unghiile, mi-am aruncat niște apă pe ochi, am făcut gargară, m-am dușat, m-am bărbierit, m-am schimbat - și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
preciși: abia acum, în 1981, se fac dintr-ăștia. Înainte nu se putea - nu exista tehnologia necesară. Doamne, puțoiul ăsta bătrân a fost cusut și încopciat într-un laborator de cosmetică. Licăririle știrbe ale protezei din gură se asortează cu strălucirea macabră a plastronului dantelat. Lentilele de contact îi fac ochii verzi și aprinși ca de tigru. Verificați tenul individului - parcă e văruit. Arată groaznic, are bujori în obrăjori. Freza lui „latino“ strălucește, picură vitaminele. Urechile de cauciuc îi sunt tăioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
din poveștile ei. — Ce povești? Cel puțin despre ele să-mi spui ceva. — Nuvelele, John. Înaltul stil ironic, nu mai ții minte? — A, alea. Dar în clipa aceea am văzut direcția în care se îndreptau străzile, cum se întunecau în ciuda strălucirii soarelui, a aerului umed, a purității albastre de deasupra. Cu trei străzi în urmă existau alei boltite care duceau la ușa de la intrare, portari în livrele și perspectivele cu clădiri îmbrăcate în gresie. Acum străduțele erau pustii, legea nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
percepție, reprezentare și adevăr. A vorbit despre vulnerabilitatea unei figuri urmărite pe ascuns - diferența dintre un portret și un studiu din imaginație. Distincția analoagă în cazul literaturii ar fi cea dintre naratorul conștient și cel reticent - naratorul posac, lipsit de strălucire. De ce ni se pare că suntem în stare să protejăm ființa iubită pe care o urmărim când ea nu știe că e privită? De ce ne doare inima când vedem pantofii stingheri? Sau iubita adormită? Poate că trupul mort al iubitei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
negru, lung de doi metri, care rânjea aplecat spre mine, ținând în mână o bâtă de baseball din mahon. Toată viața mea nu m-am simțit mai despuiat ca în clipa aia. Nu - niciodată. Era ceva în bâta aia, în strălucirea ei dată parcă de rășină sau de vreun săpun fin, care o făcea atât de amenințătoare, amintindu-mi de ce mă ținusem departe de Scheldt și de negresele dulci și de muianele lor tarifate. E vorba de ceva grav și violent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
adunând și oferind revelațiile pe care zeii le împart frățește. Ca toate stelele de cinema, Lorne nu era prea înalt (ceea ce era legat de prezența condensată, concentrată) dar bătrâna mătărângă era în formă bună, ceea ce nu se putea nega, cu strălucirea de bronz și argint a tuturor roboților americani. Da, asta e: ăsta nu e om, îi tot spun eu, e un robot vechi, sărit de pe fix, tot numai zinc și crom și circuit de răcire. E ca mașina mea, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]