5,950 matches
-
-ți Încaseze furia inexplicabilă... Și ca să nu-l mai sîcÎi și să poată să-și termine treaba te trimite jos, la executanți, să-ți pierzi vremea cu ei. Cobori pe scara spiralată de fier și dai peste Romică, Îl găsești suflînd cu pistolul de vopsit o ușă de decor. Romică, cel mai vesel om din lume, o veselie peltică, care miroase a votcă, te bagă În atelierul lor și fie jucați bambilici pe masa lor de lucru, fie fotbal cu o
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
apoi, plictisit de această conversație al cărei rost nu-l Înțeleg, Încep să răspund la Întîmplare. La un moment dat, Începe să vorbească iar despre mine În termeni elogioși, alt set de lingușeli neplăcute pe care le Încasez fără să suflu, după care mă pune În raport cu cererile Patriei, care are nevoie de serviciile unor oameni ca mine. O ține așa o vreme și suspiciunea se transformă la Început În iritare, apoi Într-o stare de Încordare, moderată pentru o vreme, dar
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
pentru alte cîteva minute bune, apoi În sală intră CÎrmaciul În persoană și se duce la tribuna din fața prezidiului, făcînd semne prietenoase cu mîinile. Stăm așezați, cu ciocurile căscate, televizorul zbiară Îngrozitor, ca să se audă pînă În spate. Nimeni nu suflă, Gărăgău Își roade pe furiș o unghie. Își dă seama că mă uit la el, se Întoarce și Își rînjește dinții albi, apoi mimează serva de handicapat de la ping-pong, ascuns după spinarea soldatului din fața lui. Încerc să nu rîd. Portocală
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
frînt, asimetric, În timp ce sunetul tramvaielor mă transpune Într-un set de amintiri. E vară și alerg cu dosarul pentru facultate, ies de la metrou undeva lîngă DÎmbovița, traversînd intersecții enorme; la semafor, un număr nesfîrșit de Dacii și de autobuze deșelate suflă un fel de ceață puturoasă și toxică, miroase a asfalt Încins și a gunoi stătut oriunde te-ai duce. Chiar și În față la Casa Poporului? Da, chiar și acolo. Un mastodont care se vede de la Unirea și de care
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
apoi se duce la ușă. În acest moment oprește un tren. CÎinele dă din coadă, anunțîndu-mă că e timpul să mă ridic. Ieșim pe ușă Împreună, el apărîndu-mă de haita de animale care stă aliniată la colțul cantonului, fără să sufle. La 23 și 15 minute, reușesc să cobor În Caracal. Dar eu merg un pic mai departe, unitatea mea se află la Deveselu. Și mă gîndesc că, poate, cu un pic de noroc, voi fi În stare să ajung În
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
plimbă În voie pe pelicula văzului. După cîteva minute, combustia tot nu s-a produs, Îmi trece prin ce mi-a mai rămas treaz din minte că aș putea să ajut fenomenul producînd un pic de ventilație. Aș putea să suflu În jar, Îmi zic. Așa că mă aplec, sprijinindu-mă În brațe și trăgînd aer În piept, gata să-mi golesc cu putere plămînii În interiorul cuptorului. Și cam asta a fost. Ca În desene animate. Suflul micii explozii m-a deplasat
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
să ieșim la pensie... PÎnă una alta ne bucurăm de fotbal. Jucăm În optimi cu Irlanda de Nord la o cupă mondială. Pentru prima dată În istoria........ (următoarele rînduri sînt neinte ligibile sau nereproductibile) Episodul doi. Noi prieteni și noi povești sîngeroase: sufle tul rus Cinci soldați stau pe niște scaune de plajă uzate (probabil pescuite de la gunoi și reparate sumar), privind un cal răpciugos legat de unul din stîlpii de ciment ai gardului unității (arată, după cum spune unul dintre cei cinci, de parcă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
soare negri-opaci, se străduiesc să le risipească tristețea și să reinstaureze dreptatea) am avut parte de un set de filme ciudate (În sala de mese, toată bateria Înșirată În fața televizorului), făcute de un italian țicnit numit Pasolini. Patrana n-a suflat o vorbă cît a durat filmul ăsta care se cheamă Teorema... nu știu ce l-a pătruns mai tare, stilul neorealist de sub care se Întrevede o metaforă ciudată sau somnul. Pentru că micuțul Patrana nu are ochi, are niște pleoape, care sînt În
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Se strecură pe sub niște rugi de mure și pe sub un arbust de iederă, în adâncul desișurilor, pe lângă vechiul teren de tenis năpădit de bălării, acolo în hățișul unde sălășluiau vulpile. Adam, ca și bunica lui, știa de vulpi, dar nu sufla o vorbă. Pe sub movilițe de pământ fin desțelenit, se aflau vizuini cu intrări largi, întunecoase, în care Adam și Zet priveau cu groază. Adam îl ținea cu strășnicie pe Zet, ca nu cumva să-i vină cheful de a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Ennistone. I-a scris lui Ruby și a chemat-o la hotel. Ruby care, după câte am auzit, nu știa să citească și să scrie, s-a dus cu scrisoarea în tabăra de țigani. Cert este că nu i-a suflat o vorbă lui Alex. Când John Robert i-a explicat ce dorește, Ruby i-a răspuns pe loc, fără nici un strop de emoție, că are ea o rudă, o verișoară, care pentru moment era fără serviciu și care ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
plasase cândva în acel loc, cu vreun scop. Stăteau acolo, în lumina palidă și umedă, ocupând un moment temporal, ude de ploaie, transcendând istoria, ignorând arta, rezistând înțelegerii, monștri de gândire impenetrabilă, încărcate de propria lor existență misterioasă, autoritară. Vântul sufla printre ierburile înalte de la poalele lor, iar dincolo și printre ele se puteau vedea dealurile domoale, pădurile și, ici, colo, câte o turlă cenușie de biserică, iluminată de razele piezișe care se cerneau printre nori. — Le-au pocit! — Au existat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Casa Băilor de o neasemuită frumusețe“ din secolul al XVIII-lea, cea care fusese dărâmată pentru a lăsa loc actualului Institut. Obținu efectul dorit. Era sâmbătă seara. Clopotele bisericii St. Olaf, foarte distincte pe vreme umedă, mai ales când vântul sufla dinspre apus, dădeau un fundal sonor amurgului cețos, vag cafeniu. În casă, toate luminile erau aprinse, încălzirea centrală funcționa, storurile erau trase. Fiecare fereastră avea storuri interioare, toate decorate de Ned Larkin, tânărul pictor descoperit de Geoffrey Stillowen. Scena cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și ea avea lacrimi care se cereau vărsate. — Nu te duci să-ți faci plimbarea, ca de obicei? îl întrebă, Gabriel pe Brian. Faimoasa expediție de vară McCaffrey, pe malul mării, era în plină desfășurare. Soarele strălucea, vântul de răsărit sufla, era luna mai. După multe discuții, se hotărâse ca excursia să fie organizată pentru o singură zi, ceea ce, după părerea tuturor, era soluția cea mai rea. De obicei, Brian își manifesta dezgustul față de această intensivă reuniune familială, întorcând faimosului element
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mi-a intentat... nu, cuvintele astea nu sunt adecvate... e ceva inefabil. Și târziu lumea a început să spună că a fost vina lui, unii insinuau chiar că ar fi făcut-o deliberat, circulau zvonuri îngrozitoare - și eu n-am suflat o vorbă. Și acum, dacă aș striga în gura mare: „Eu am făcut-o“, nimeni nu mi-ar da crezare, toți ar continua să creadă că el e vinovatul. Cum l-aș putea părăsi după așa ceva? Pentru că a luat vina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
albă, pe care o purta pe sub rochie. Se apropie de ei și Hector. Situația e disperată! Nu, Hector, repetiția a mers foarte bine. Andrew Blackett îl întrebă pe fratele său, Jeremy: Ea e încă la Maryville? Da. Să nu-i sufli o vorbă lui Peter. Se-nțelege că nu. Andrew se întreba dacă să nu se urce în mașină și să se ducă în acea seară direct la Maryville, pentru a-i oferi Stellei viața lui, dragostea lui, onoarea și numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să mai faci pe lupul singuratic. Bine, o să mai vorbim despre lucrurile astea, acum haide să cântăm. Cu ce facem încălzirea - ceva vesel? Un cântec popular, un cântec de dragoste, ceva din Shakespeare? Automat, Emma se ridică în picioare. Își suflă nasul (gest esențial preliminar cântatului) și cântară împreună trei dintre cântecele favorite ale domnului Hanway. Și de îndată ce Emma începu să cânte, se și simți foarte fericit. — Bine, bine, dar nu ești obligat să stai atât de țeapăn. Ți-am mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
era încă neclar, însă, așa cum observau oamenii zâmbind, „timpul ne-o va arăta“. Scandalul răspândise mare fericire în inimile ennistonienilor. Unii susțineau că Tom i-o pasase pe Hattie lui George, alții că George, din ciudă pe Tom, „i-o suflase“. Cei mai mulți căzuseră de acord că Hattie era „cu nasul pe sus“, dar se găsiseră și unii apărători care vedeau în ea „victima neajutorată a urzelilor unor netrebnici“, precum și unii critici care, în conformitate cu respectivele lor gusturi morale, o socoteau fie „o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
am pornit. — Adică... da... Emma se așeză și își frecă ochii cu două degete. — Să știi că m-am gândit la toate astea. Eu nu i-am spus nimic lui Hector; nu am vorbit cu nimeni. Nici Pearl nu a suflat o vorbă și nu-mi pot imagina că Hattie a vorbit. — De la sine înțeles că nu. — Dar îți aduci aminte, în noaptea aceea, în grădină, aram amândoi afumați și am început să vorbim între noi despre ideea lui John Robert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o aspirină? — Nu. Răspunsul la întrebarea ta anterioară este da, sunt sigur că nu mai doresc să fiu căsătorit cu tine. — De ce? Pentru că am de gând să mă mut în Spania împreună cu Diane Sedleigh. Stella păstră din nouă tăcerea. Își suflă nasul și, în cele din urmă, spuse: — Foarte bine. — Cum? Nici un fel de scenă? — Doar mă cunoști. Da, te cunosc. Diane e femeie. Și mie îmi plac femeile. Mă împac bine cu ea. Mă face să mă simt fericit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
aici, relativismul galopant în modul de a trăi sexualitatea, imperativul muncii sau responsabilitatea cetățenească. "Găștile", în toate domeniile, nu recunosc drept legi decât regulile pe care și le-au fixat ele însele. Nu mergem împotriva Spiritului timpului, iar cel care suflă, când zefir, când uragan, asupra societăților postmoderne transportă cu el, dacă nu contestația, cel puțin indiferența față de maeștrii gândirii sau ai acțiunii, ca și față de dogmele lor. Să o spunem răspicat, legea tatălui nu mai are succes. Sunt numeroase indiciile
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
vrea să schimbe cu el câteva cuvinte. Dragoș își învingea reținerea și ieșea pe coridor, fără să cunoască numele tinerei colege, și brusc se pomenea invitat la o aniversare la ea acasă. Stânjenit peste măsură, își aprindea o țigară și sufla nervos fumul: Probabil că ți s-a povestit câte ceva despre mine, dar cu siguranță că ți s-a ascuns ce era mai important. Am destule defecte, dragă domnișoară. Primul este că sunt însurat. Al doilea... Nu știu dacă e destulă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
sovietică de două ori într-un turneu. Anii au trecut, hărțile s-au schimbat, concurența a rămas aceeași: parcă la nici o sărbătorire națională n-a curs mai multă bere decât în 1998, la JO de la Nagano, când cehii le-au suflat aurul rușilor. În 2010, la fel. „Rivalitatea cu rușii a rămas mare”, spunea căpitanul cehilor, Patrik Elias, înaintea meciului. Iar superstarul Jaromir Jagr a purtat celebrul său număr 68, marcând atât anul invaziei sovietice, cât și pe cel în care
DIALOG ÎNTRE SPORT ŞI SOCIETATE by Mihai Radu IACOB, Ioan IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/100989_a_102281]
-
Dumnezeu. d) Revelarea atributelor sale. Dumnezeu este caracterizat prin atributele pe care el însuși le face cunoscute și le manifestă: veșnic, atotputernic, omniprezent, atoateștiutor, iubitor, milostiv, adevărat, drept, etc. Dialogicitatea lui Dumnezeu se manifestă de la început în existența omului. „Dumnezeu, suflând în om, începe să vorbească cu omul, sau îi dă încredințarea că Dumnezeu îi vorbește și el trebuie să răspundă”. Omul apare ca un „tu” al lui Dumnezeu, care este după chipul lui Dumnezeu. Acest „tu” al lui Dumnezeu, adică
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
fecior plecat pe front - i-a ajutat să-și umple bidoanele, dar - cu regret - nu le-a putut spune nici el în ce gară se aflau. Nu avem voie să spunem nimic. Îi secret militar. Dacă se află că am suflat o vorbă... pușcăria mă mănâncă! Când toate bidoanele au fost umplute, Toaibă a raportat: Suntem gata, domn’ locotenent. Direcția trenul, înainte, marș! a fost comanda locotenentului, dată mai mult în glumă... Trenul lor a rămas pe „linia moartă” o bună
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
a fost că i-am simțit mișcarea... Altfel... Cine știe? Acum mă anchetau rușii dacă mai trăiam. Da’ n-au ei norocul ista! Și cel căzut sub rafala mea era rusul că sentinela miruită de Toader nu cred să mai sufle. Să-mi fie învățătură de minte. Să nu mai cred în vorbele rușilor, chiar dacă le spun pe românește”. Îndată au ajuns la locul de trecere peste pârâu, unde îi aștepta locotenentul cu grupul lui, ținând automatele în cumpănire fiindcă rafalele
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]